Nevoia organismului de miscare s-a nascut o data cu noi. Toti stramosii nostri, care au trait cu sute si mii sau chiar milioane de ani in urma, au evoluat pentru ca au fost nevoiti sa depuna o actitate fizica guroasa. Cam cu 5 milioane de ani in urma, stramosii nostri umanoizi s-au ridicat in doua picioare si au inceput sa mearga, o abilitate pe care nici o alta primata nu o are. Pasul lor masurat si gratios Ie-a permis sa mearga si sa alerge eficient kilometri intregi. Cu 3, 6 milioane de ani in urma, stramosii nostri cei mai indepartati erau deja adeptii deplasarii pe distante mari, dupa cum arata ramasitele fosilizate a doua perechi de urme de pasi ale unor bipezi care merg unul langa celalalt, urme gasite in cenusa vulcanica din Laetoli, Tanzania.
Suntem creati ca sa facem sport. Corpul nostru lipsit de par lasa aerul sa alunece peste piele, mai ales atunci cand alergam sau mergem, ceea ce permite caldurii sa se piarda foarte repede. Oamenii sunt printre putinele etuitoare (in afara de cai, camile si te) care transpira. Acest lucru Ie-a permis stramosilor nostri sa fie acti in savanele incinse si ne permite si noua astazi sa lucram in soarele arzator fara sa ne incingem prea mult. Corpul nostru este format 40 la suta din muschi, meniti sa ne permita deplasarea pe distante lungi si sa ridicam greutati mari.
Mergem pe repede-inainte ca sa ajungem la etapa de acum 40 000 de ani, cand oameni exact ca noi populau lumea. Daca ar trai astazi, ar fi medici, profesori, analisti programatori, chelneri sau soferi de taxi. Numai ca atunci, principala lor ocupatie cu norma intreaga se rezuma la vanatoare si la culesul fructelor. Pentru meseria asta, aveau nevoie de mult exercitiu fizic. Faceau miscare tot atat de natural cum se misca
pestele in apa, pentru ca mostenisera o ata activa. Povestile pe care parintii si bunicii lor le spuneau in jurul focului, seara, erau despre stramosii care erau priceputi la aruncarea sulitei, trasul cu arcul, manuirea toporistii de piatra, haituirea vanatului sau aruncarea harponul pentru vanarea focilor. Cresteau ascultand istorioare despre cum un unchi indepartat sau un strabunic alergase mai repede decat o gazela, din care tribul se hranise in timpul unei ierni aspre, sau despre cum o stra-strabunica, cu bebelusul legat in spate, a mers zece kilometri pana la ara, carand cu ea cea mai mare batata pe care o gasise cineva anul acela, si care cantarea peste 11 kg. Acei oameni isi mentineau forma fizica pentru a duce la indeplinire acele munci, asa cum un atlet din zilele noastre se antreneaza ani in sir inainte sa participe la Olimpiada.
Viata de vanator si culegator de
fructe si te presupunea o rezistenta, un curaj si o putere de neinchipuit. Barbatii pandeau, urmareau si alergau vanatul ore in sir si chiar zile. Femeile parcurgeau distante mari, carand poverile grele cu hrana, si copin. isi mutau ara o data la cateva saptamani, ca sa fie pe urma vanatului si sa isi reinnoiasca proziile de mancare. Strabateau distante uriase ca sa isi vada rudele si vecinii. Atunci cand se relaxau, cel mai adesea dansau sau faceau alte actitati care implicau tot miscarea. Ardeau sute de calorii pe zi doar ca sa se incalzeasca iarna si sa se racoreasca vara. Cei mai rezistenti si mai puternici au fost aceia care au supraetuit, transmitandu-si genele generatiei urmatoare.
Genele lor sunt genele noastre. Toti, nu numai atletii profesionisti, avem acelasi potential sa fim in forma. Triburile de vanatori si culegatori din zilele noastre ne reamintesc acest lucru. Indienii Tarahumara din nordul Mexicului participa la curse lungi de la 40 pana la 240 km, care dureaza pana la 48 de ore si traversand terenuri foarte accidentate. Triburile Ache din Paraguay isi alearga prada caprioare sau porci salbatici pana cand aceasta pica de oboseala. Aptitudinile lor fizice par eroice, seamanand mai mult cu performanta unui dansator profesionist, sau a unui atlet care participa la Olimpiada, si cu toate acestea sunt oameni obisnuiti, cu o ata fizica guroasa.
