Mult timp, comertul Angliei cu Asia s-a realizat prin intermediul celebrei companii, John Company (mai cunoscuta sub numele de East India Company - "Compania Indiilor de Est"), fondata pe 31 decembrie 1600, de catre regina Elisabeta I. Desi la inceput comercializa multe produse (piper, bumbac, matase, textile, portelan), principalul obiect de activitate si sursa puterii sale va deni comercializarea ceaiului. Datorita privilegiilor acordate de regele James I (in 1609), compania a inceput sa reprezinte un competitor important pentru Olanda, Franta si Portugalia, primele tari ce dezvoltasera imperii comerciale in aceasta parte a lumii.
Probabil cea mai che mentionare a ceaiului de catre un englez (27 iunie 1615) se regaseste in scrisoarea unui anumit domn Wickham, agent in Japonia al Companiei Indiilor de Est (companie engleza ce a detinut mult timp monopolul comertului cu ceai in intreaga lume), catre Eaton, un alt agent al Companiei, rezident in Macao, prin care ii cerea sa-i aduca o cutie din cel mai bun sortiment de ceai.In anii 1650 si 1655, East India Company si-a absorbit rivalii principali, iar in timpul domniei regelui Charles al II-lea a capatat puteri absolute in comertul cu Asia. in 1698, comerciantii individuali au reusit sa formeze o companie rivala New Company ("Noua Companie") sau English Company ("Compania Engleza"). in scurt timp, si acesti competitori au fost absorbiti si, in 1702, parlamentul englez consfinteste aparitia unei noi companii sub denumirea de The United Company ofMerchants ofEngland Trading to the East Indies. ("Compania Unita a Comerciantilor Englezi cu Indiile de Est"). in timp, in schimbul unor beneficii economice acordate curtii regale, aceasta companie a primit inclusiv dreptul de a gurna teritoriile pe care le exploatase anterior doar economic.In 1788, Sir Joseph Banks, la cererea directorilor Companiei, a intocmit un raport despre cultivarea ceaiului in Bengal si despre alte regiuni favorabile cultivarii lui. Se dorea gasirea unor alte zone de aprovizionare si cultivare, deoarece dependenta de China nu connea Imperiului Britanic. in anul 1820, David Scott, imputernicit al Companiei pentru Assam (India), a trimis la Calcutta din Kuch Behar si Rangpur - districte indicate de Sir Joseph Banks ca fiind favorabile cresterii ceaiului - primele do ale existentei unor arbori de ceai. Desi frunzele au fost analizate de doctorul Wallich, botanist din Calcutta, care le-a identificat ca fiind o specie de Camellia, nu a fost luata nici o masura. Frunzele au sfarsit in ierbarul Societatii Linnean din Londra cu eticheta: "ta de ceai originara din Assam". Abia in 1834, la insistentele capitanului Francis Jenkins, doctorul Wallich admite oficii ca ta aceea este ceai; intre timp, un comitet desemnat de gurnatorul general, Lordul William Bentinck, incepe pregatirile pentru cultivarea ceaiului in Assam, trimitand oameni in China pentru obtinerea de seminte si de mana de lucru calificata.
In timp, compania ce contribuise la dezvoltarea Imperiului Britanic devine un factor de blocaj si capata o putere ce ingrijoreaza curtea regala. Urmeaza pierderea unor privilegii si astfel diminuarea puterii Companiei. In 1813, Compania pierde monopolul comertului cu India, iar in 1833-l834, pierde si monopolul comertului cu China. in 1874, Compania este desfiintata printr-o hotarare de Parlament.
Dupa introducerea ceaiului in Anglia (aproximativ 1657), aceasta devine prima tara europeana in care consumul de ceai este mai mare decat consumul de cafea. La aceasta a contribuit si casatoria regelui Charles al Il-lea cu printesa portugheza Catherine de Braganza, in 1662. Amandoi erau cunoscuti ca bautori de ceai si, au impus acest obicei in Anglia. Catre mijlocul secolului al XVII-lea, englezii incepusera sa utilizeze ceaiul destul de frecnt, iar sursa principala era Java, pana in 1686, cand au fost scosi de pe insula de olandezi. Thomas Garway, primul comerciant englez de ceai, scria in foaia volanta: "O descriere riguroasa a cultivarii si calitatilor ceaiului" (1659-l660): "Avand in dere resursele limitate si pretul ridicat, ceaiul trebuie folosit doar ca un medicament rar in cazul unor tratamente de importanta majora, cu ocazia unor banchete deosebite, sau oferit nobililor."
Impactul ceaiului asupra societatii britanice a fost unul major. Se spuna ca au aparut modificari inclusiv in comportamentul alimentar. Initial, englezii mancau de cateva ori pe zi, in cantitati destul de mari. Micul dejun consta in bere blonda englezeasca, paine si carne de vita, iar cina intr-o masa grea, continand cantitati mari de carne. Acest obicei a
fost schimbat de ducesa Anna de Bedford (1788-l861), una din "doamnele de onoare" ale reginei Victoria. Din cauza faptului ca, dupa asemenea mese, mai ales seara, aa o senzatie de slabiciune accentuata, ea a inceput sa-si invite prietenii la o masa usoara, dupa-amiaza, la ora 17.00. Cantitatea de mancare consumata la masa de seara scadea. La aceasta "masa de la ora cinci" se serau prajituri, sandvisuri cu unt, dulciuri si ceai. Aceasta practica a denit curand foarte populara in intreaga societate londoneza, astfel luand fiinta traditia englezeasca a "ceaiului de la ora 5" (fi o'clock tea).
Traditia "doamnei ceaiului" (lady of tea) a fost introdusa, de fapt, in 1666 de doamna Harris, sotia administratorului Companiei Indiilor de Est. Ea era cea care prepara ceaiul la intalnirile Comitetului Directorilor Companiei. Astfel, ea a pus bazele unei traditii de peste 300.
Criticul social Marie de Rabutin-Chantal, marchiza de Sevigne (1626-l696), mentioneaza pentru prima data adaugarea laptelui in ceai, in 1680. in acea perioada se mai folosea si zahar din trestie, adus de pe tatiile din Jamaica. Tot in aceasta perioada, Earl de Sandwich, un impatimit al jocurilor de noroc, care nu se desprindea de masa de joc suficient timp pentru a servi o masa traditionala, a inntat ceea ce mai tarziu se va numi sandwich. Valetul sau era pus sa-i aduca o bucata de carne intre doua felii de paine, astfel incat Earl sa poata,manca fara a parasi masa de joc. intr-o alta rsiune se spune ca Earl de Sandwich era foarte ocupat cu treburi in cadrul gurnului si de aceea a "inntat" acest tip de mancare
Cum probabil multi isi amintesc, petrecerile tinerilor purtau numele de "ceaiuri dansante", unde tinerii se adunau pentru a se distra si a se cunoaste mai bine. Si acest obicei a fost lansat in Anglia, initial des-fasurandu-se in asa-numitele "gradini ale ceaiului" - Tea Gardens (un fel de terase, unde se sera doar ceai ca bautura). in timp, acest obicei a disparut din peisajul public, pastrandu-se doar in cel privat.
In epoca de inflorire a comertului cu ceai a aparut un "limbaj" propriu comerciantilor din Orient. Cunoscut sub numele de Pidgin English, a fost creat ca sa faciliteze comunicarea dintre negustorii de dirse nationalitati. Acest limbaj era alcatuit din cuvinte englezesti, portugheze, indiene, toate pronuntate ca in limba chineza. Chiar si cuvantul "Pidgin" este o forma alterata a expresiei chinezesti pentru "a face afaceri". In timp, unele cuvinte s-au impus in limba engleza si chiar in alte limbi (inclusiv in cea romana). Am astfel:
a Mandarin - din portughezul "mandar" ce insemna "a comanda", cuvant ce-i desemna pe oficialii curtii imperiale chinezesti imputerniciti sa comercializeze ceai.
a Cash - din portughezul caixa, insemnand "cutie de bani", ce reprezenta etalonul monetar in tranzactiile cu ceai.
a Caddy - in engleza are sensul de "cutie (de ceai)", sens derivat din cuvantul chinezesc pentru greutatea de 500 de grame, greutate standard a cutiilor folosite in cadrul comertului cu ceai.
a Chow - derivat din cuvantul indian ce insemna "transport de hrana" si care, in argoul limbii engleze de azi, are sensul de "mancare".
Englezii foloseau portelan adus din China, dar cu timpul, afland secretele obtinerii lui, au inceput sa-l produca in Anglia. Cele mai bune si mai chi portelanuri au fost realizate in Chelsea, in 1745. Dupa aceea, fabricile de portelan s-au extins pe intreg cuprinsul Angliei: Suffolk (1757), Derby (1769), Staffordshire (secolul al XVlU-lea) etc. Curand, si ceainicele de argint (cu maner de lemn) au intrat in uzul comun al degustatorilor de ceai.
Treptat, ceaiul a cucerit si alte continente, in America de Nord fiind introdus de primii colonisti. Datorita taxelor foarte mari pe care Anglia le impunea comertului cu ceai pentru colonii, in 1773, a avut loc o actiune de protest, cunoscuta in istorie sub numele de Boston Tea Party ("Petrecerea ceaiului din Boston"). Acest protest a condus la escaladarea tensiunilor dintre Imperiul Britanic si coloniile americane si la declansarea Razboiului de Independenta al coloniilor americane, finalizat cu aparitia Statelor Unite ale Americii.
Boston Tea Party este numele actiunii ce a avut loc in dimineata zilei de 16 decembrie 1773, fiind o masura de protest impotriva taxelor pe importul de ceai impuse de Parlamentul englez coloniilor britanice. Un grup de cetateni din Boston, condusi de Samuel Adams si John Hancok, deghizati in indieni, au aruncat in golful Boston 342 de lazi cu ceai (cu o valoare foarte mare) din incarcatura vaselor englezesti ancorate in port. Cand gurnul coloniei din Boston a refuzat sa plateasca ceaiul, britanicii
au inchis portul. incepand de aici, diferite masuri si contramasuri au fost luate de Parlamentul englez si de coloniile americane "rasculate", toate conducand la Razboiul de Independenta din 1777-l781.In Anglia inca exista dispute referitoare la doua aspecte ale servirii ceaiului: ordinea in care se toarna ceaiul si laptele si ora la care se serste ceaiul. Prima disputa, cu argumente pro si contra, se axeaza pe prioritatea intre ceai si lapte: trebuie turnat ceaiul in lapte sau laptele peste ceai? A doua disputa are loc intre cei ce sustin ca servirea ceaiului se realizeaza la ora 16 si cei care considera ca ar fi oportuna ora 17 sau chiar 18. Aceasta dirgenta provine din diferenta dintre clasele sociale din Anglia: in timp ce clasa de sus sera ceaiul in jurul orei 16 (low/afternoon tea), insotindu-l de sandvisuri, biscuiti si prajituri, clasa de mijloc si chiar cea de jos sera ceaiul la orele 17-l8 (high tea), ca parte a unei mese substantiale compuse din paine, carne, prajituri, biscuiti (din grau sau orz). Denumirile de low tea si high tea provin din tipul de masa unde se sera ceaiul. Astfel, high tea se serste la o masa obisnuita, datorita faptului ca este parte a unei mese propriu-zise, in timp de low tea se serste la o masuta joasa, "de cafea".