Au fost propuse dirse modele teoretice pentru a explica evolutia SSPT din perspecti psihologice, sociale si biologice. De fapt, din cauza complexitatii acestei tulburari si ratei ridicate a comorbi-ditatii, o abordare dintr-un singur punct de dere are putine sanse sa furnizeze o explicatie accepila. Se impune mai degraba elaborarea unor modele integrate biopsihosociale pentru a ajunge la o intelegere mai profunda a tulburarii. Aceasta lucrare nu isi propune sa explice cele trei abordari, iar cititorul poate apela la alte surse pentru o prezentare a principalelor abordari biologice ( Bremner et al., 1999), a modelelor psihologice ( Foa si Rothbaum, 1998) si a elementelor de ordin sociocultural ( Kleber et al., 1995). Yehuda (1999) propune un studiu al factorilor de risc si de vulnerabilitate asociati cu SSPT.
Factorii de vulnerabilitate se manifesta in trei arii principale: pretraumatica, peritraumatica si posttraumatica. in ceea ce priste factorii de vulnerabilitate pretraumatica, studiile care au avut in dere factorii demografici ofera rezultate contradictorii, cu doar citeva tendinte clare. Cu toate acestea, exista do care sugereaza ca nilul scazut al educatiei si al niturilor ar putea fi asociat cu un risc usor crescut de SSPT si ca persoanele casatorite prezinta un risc mai mare decit cele necasatorite (Kessler et al., 1999b). in prezent, exista argumente clare ca femeile sint mai vulnerabile la SSPT decit barbatii in urma expunerii la o trauma (Breslau et al., 1997). Exista multe explicatii potentiale pentru aceasta descoperire, din perspecti biologice, psihologice si socioculturale. Daca, in parte, rezultatele pot fi atribuite reticentei barbatilor de a raporta simptomele, faptul ar putea reprezenta si o variabila a tipului de trauma. Argumentele nestiintifice sugereaza ca femeile au mai multe sanse decit barbatii de a deni victimele violentei exercitate de o persoana pe care o cunosc, situatie care afecteaza extrem de mult conceptiile solide referitoare la incredere, siguranta si intimitate.
Mai multe studii sustin ipoteza conform careia istoricul psihiatric anterior sau o predispozitie catre anxietate si depresie reprezinta un factor de vulnerabilitate care influenteaza aparitia SSPT (de exemplu, Rothbaum et al., 1992b; Blanchard et al., 1996b). Problema experientelor traumatizante anterioare este complexa. Este posibil ca, la anumite niluri, stresul existential anterior sa contribuie la scaderea vulnerabilitatii persoanei fata de stresul ulterior, oferindu-i sansa de a invata si a pune in practica abilitati de a face fata stresului si a-si dezvolta modele interne mai flexibile ale sinelui si lumii, prin care sa asimileze mai usor traumele viitoare. Aceasta ipoteza a fost argumentata de Ruch si Leon (1983), care au descoperit o relatie curbilinie intre stresul anterior si adaptarea la trauma violului.

Supravietuitorii traumelor cu un nil foarte ridicat sau foarte scazut al stresului anterior au avut de suferit cel mai mult, iar cei care fusesera expusi la niluri moderate de stres au tacut fata cel mai bine. Cu toate acestea, cea mai mare parte a studiilor sugereaza ca un istoric al traumelor anterioare, in special in ceea ce priste abuzurile fizice si sexuale din copilarie, constituie un factor important de vulnerabilitate in evolutia SSPT ca urmare a expunerii la o trauma (Breslau et al., 1999).
Referitor la caracteristicile enimentului in sine (variabilele peri-traumei), cercetarile au evidentiat in mod repetat ca seritatea traumei este esentiala pentru evolutia ulterioara a tulburarii (de exemplu, Kulka et al., 1990; Kessler et al., 1995). Enimentele mai gra sint caracterizate de factori cum ar fi gradul de seriozitate al amenintarii cu moartea, durata, complexitatea si expunerea la suferinta altora. De asemenea, a fost emisa ipoteza ca previzibilitatea si controlul sint importante, deoarece oamenii au capacitatea de a reactiona mai bine la enimentele mai gra daca se asteapta la ele intr-o oarecare masura. De exemplu, persoanele din serviciile militare sau de urgenta sint mai bine pregatite sa faca fata in mod regulat unor enimente care pentru majoritatea populatiei sint extrem de traumatizante. Cu toate acestea, mai multe studii au indicat ca amenintarea cu moartea perceputa de victima in timpul traumei este un indiciu mai puternic al evolutiei ulterioare a tulburarii, in atie cu nilul real al amenintarii (Creamer et al., 1993 ; Blanchard et al., 1995).In concluzie, factorii posttraumatici influenteaza evolutia tulburarii si faciliteaza procesul de vindecare. Conform studiilor disponibile, sprijinul social adecvat (Creamer et al., 1993; Green, 1996) si abilitatile de management al stresului (Foa et al., 1991b) pot ni in sprijinul recuperarii de pe urma traumei. Este posibil ca ambii factori posttraumatici sa ajute victimele sa faca fata detresei asociate cu amintirile traumatizante, reducind probabilitatea evitarilor cogniti si comportamentale prelungite. Dole obtinute prin observatii nesistematizate indica faptul ca atitudinile culturale fata de eniment si nilul de validare a experientei de catre reteaua sociala a persoanei pot aa un rol important in facilitarea procesului de recuperare.