Detresa psihologica intensa reprezinta o componenta a reactiei umane normale fata de o experienta coplesitoare, insa, la majoritatea persoanelor, simptomele se amelioreaza treptat in primele luni. SSPT este o tulburare psihica grava care, in formele sale cronice, apare doar la o mica parte dintre supravietuitorii unei traume ; tulburarea consta in esecul de a integra experienta traumatizanta in cadrul conceptiei deja existente despre sine si lume. Persoanele cu SSPT sint atit de marcate de amintirea ororilor din trecut, incit le vine greu sa acorde atentie prezentului. Tulburarea se caracterizeaza prin intruziuni repetate ale amintirilor dureroase in constiinta, insotite de o exciilitate crescuta, precum si de incercari constante de a preni reaparitia amintirilor, prin intermediul unor strategii acti si pasi de evitare. Acest model al intruziunii si evitarii are drept efect acumularea progresiva a simptomelor si a unor dizabilitati in perioada care urmeaza expunerii la trauma.
Primul criteriu de diagnostic al SSPT este experienta unui eniment traumatizant. Acest criteriu a provocat numeroase controrse legate de silirea unui nil de gravitate a traumei care sa implice posibilitatea diagnosticului. Este interesant ca testarile DSM-IV au relevat, contrar asteptarilor, ca prevalenta SSPT nu a crescut in mod semnificativ odata cu adoptarea unor definitii mai putin riguroase ale traumei (Kilpatrick el al., 1997). Cu toate acestea, DSM-IV acorda o importanta deosebita prezentei amenintarii fizice la adresa sinelui sau a altor persoane, in cadrul criteriului Al. Reactia persoanei fata de eniment este, de asemenea, relevanta; criteriul A2 specifica prezenta sentimentelor de "teama, neajutorare sau groaza". Faptul ca DSM-IV nu precizeaza momentul aparitiei unor asemenea reactii a generat confuzii considerabile, deoarece, adesea, detresa nu apare decit la un interval de timp dupa incheierea enimentului. Printre exemple se numara persoanele care lucreaza in cadrul serviciilor de urgenta si care trebuie sa dea randament maxim in timpul perioadei de expunere, precum si cei care au suferit o trauma, dar s-au disociat de aceasta in timpul incidentului. in practica, momentul aparitiei detresei este interpretat destul de liber ; criteriul A2 se considera indeplinit chiar daca teama, sentimentul de neajutorare sau groaza nu se manifesta decit la un interval de timp dupa trauma. Desi satisfacerea grupului de criterii A conform formularii DSM prezinta importanta in circumstante medico-legale, de obicei, faptul acesta nu are o semnificatie deosebita in practica clinica. Daca toate celelalte criterii sint satisfacute, este indicat diagnosticul de SSPT, in scopul tratamentului, chiar daca enimentul traumatizant nu corespunde in mod strict cu formularea DSM.
Al doilea grup de criterii este poate cel mai important in intelegerea stresului traumatic, deoarece loul clinic este dominat de amintirile neplacute legate de eniment (in special in formele mai acute). Criteriile din grupul B se refera la reexperimentarea enimentului intr-o forma sau alta ; pentru diagnostic, este necesara prezenta unui simptom din acest grup. Criteriul Bl se refera la amintirile intru/i, care cuprind imagini si alte tipuri de perceptii (de exemplu, mirosuri sau sunete). Este important de remarcat ca aceste amintiri invadeaza constiinta - nu esle vorba doar despre retrairea experientei in maniera voluntara. Visele si cosmarurile (criteriul B2) reprezinta un criteriu important de diagnostic, deoarece tind sa aiba trasaturi diferite in SSPT. De obicei, cosmarurile traumatice sint insotite de miscari violente, de sunete, transpiratie si, uneori, trairea intensa a unor aspecte ale visului, astfel incit, adesea, partenerul persoanei respecti nu poate dormi in acelasi pal cu aceasla. Desi, din pacate, nu exista multe studii referitoare la acest criteriu, experientele clinice arata ca, adesea, cosmarurile traumatice sint replici exacte ale enimentului si nu reprezentari simbolice ale sale. Astfel de caracteristici se intilnesc rar la cosmarurile netraumatice. Criteriul B3 se refera la experientele in timpul carora pacientul crede cu adevarat ca retraieste enimentul. Aceste fenomene disociati sint numite flashback-uri. Sint destul de rare, insa sint confundate adesea cu imaginile intruzi, cu impact puternic, mentionate anterior. Ultimele doua criterii referitoare la reexperimentare sint detresa psihologica (B4) si simptomele fizice de excitatie ca reactie la amintirea traumei (B5). Astfel de amintiri cuprind nu doar elemente traumatice evidente ale traumei, ele pot include si o varietate de stimuli idiosincrasiei precum sunete, mirosuri sau chiar stari interne prezente in momentul traumei.
Simptomele legate de reexperimentare sint extrem de neplacute si au drept consecinta o excitatie crescuta asociata cu evitarea stimulilor. In incercarea de a reduce aceste fenomene intruzi, persoana incearca sa evite orice ii poate aminti de trauma si, in cazurile mai sere, manifesta o paralizie a reactivitatii generale. Aceste simptome sint reunite in grupul C al criteriilor, iar diagnosticul necesita prezenta a cel putin trei dintre ele. Primele doua simptome din aceasta categorie au un caracter fobie, descriind incercari acti de evitare a activitatilor, locurilor si oamenilor (CI) sau a gindurilor, sentimentelor si conrsatiilor (C2). Stilul de viata al persoanei care sufera de SSPT poate deni din ce in ce mai restrictiv, in incercarea de a evita orice ii aminteste de trauma si de a preni aparitia rememorarilor dureroase. Celelalte simptome din grupul C pot fi descrise ca o forma pasiva de evitare si sint deseori considerate paralizii emotionale. Amnezia psihogena (C3) poate surni in ceea ce priste intregul eniment 1 sau o parte a acestuia. Un simptom comun cu tulburarile depresi este pierderea interesului fata de activitatile normale (C4). Supravietuitorul unei traume poate parea detasat sau instrainat de persoanele apropiate (C5), trasatura amintita adesea de catre sotul/sotia pacientului. Criteriul C6 se refera la o gama restrinsa a raspunsurilor afecti, exemplul dat fiind "este incapabil sa manifeste emotii". Experienta clinica indica faptul ca, desi acest simptom se intilneste in formele cronice ale tulburarii, in formele mai acute problema se manifesta adesea inrs. Cu alte cuvinte, cei care au suferit o trauma tind sa manifeste emotii coplesitoare, avind un afect extrem de labil (desi sint totusi incapabili de sentimente de iubire). Ultimul simptom din acest grup se refera la sentimentul de viitor ingustat (C7); ideea de mortalitate a persoanei a denit atit de coplesitoare, incit ii este imposibil sa-si imagineze o viata lunga si fericita in viitor.
Desi DSM-IV include evitarea activa si paralizia emotionala in acelasi grup de simptome, exista din ce in ce mai multe argumente care arata ca acestea sint constructe distincte (Foa et al., 1995b). De asemenea, acesti autori au emis ipoteza ca simptomele de anestezie emotionala au un rol esential in diagnosticarea SSPT, diferentiindu-l de alte reactii psihologice fata de o trauma, mai comune, dar fara un caracter patologic. in mod sigur, conform experientei clinice, daca un supravietuitor al unei traume nu intruneste criteriile pentru un diagnostic formal de SSPT, aceasta se datoreaza faptului ca nu manifesta suficiente simptome asociate cu paralizia emotionala.

Ultimul grup de simptome sint cele de excitatie crescuta persistenta. Tulburarea somnului (criteriul Dl) pare a fi aproape unirsal in primele zile de dupa trauma. Unii supravietuitori afirma ca le este teama sa adoarma din cauza imaginilor intruzi si a cosmarurilor, iar in cazul altora, teama pentru siguranta proprie este suficient de puternica pentru a ii tine in stare de ghe. Aceste deficiente se transforma adesea in probleme cronice, ajungindu-se la instalarea unei igiene defectuoase a somnului. De asemenea, minia si iriilitatea sint comune (D2). Aceste simptome pot fi foarte daunatoare pentru persoanele din jur, deoarece pacientul ii instraineaza chiar pe cei care incearca sa il ajute (membrii familiei, prieteni, personal medical). in formele cronice de SSPT, in special in cazul teranilor de razboi, accesele explozi de minie reprezinta adesea componenta centrala a loului initial. Apar dificultati de concentrare (D3), adesea ca rezultat al intruziunilor frecnte. Persoanele cu SSPT tind sa fie hipervigilente (D4) - intotdeauna in cautare de semne ale unui potential pericol -, trasatura care se observa adesea pe parcursul interviului clinic. Ultimul simptom legat de excitatia crescuta este raspunsul exagerat de tresarire (D5). Acesta se caracterizeaza nu numai printr-o excitatie fiziologica exacerbata fata de stimuli, ci si prin incapacitatea de obisnuire cu prezenta repetata a stimulului respectiv. Diagnosticul de SSPT necesita prezenta a doua dintre aceste simptome de hiperexcitatie.
DSM-IV impune conditia ca simptomele din grupurile B, C si D sa dureze cel putin o luna (criteriul E). Ca si in cazul altor tulburari, trebuie ca perturbarea sa cauzeze o detresa sau incapacitare semnificativa (criteriul F). Tulburarea are specificatia de "acuta" daca durata simptomelor este mai mica de trei luni si specificatia de "cronica" daca are o durata de trei luni sau mai mult. Se poate argumenta ca o perioada de trei luni este insuficienta pentru specificatia de "cronica". Totusi, este o distinctie importanta, care poate fi un punct de plecare pentru cercetarea diferentelor fenomenologice si a implicatiilor in ceea ce priste tratamentul, din perspectiva manifestarilor "acute" rsus "cronice" ale tulburarii. in final, DSM-IV include si specificatia de debut tardiv, daca debutul simptomelor a surnit la cel putin sase luni dupa trauma.