Utilizam aceste substante atunci cand componenta anxioasa este majora. E mai ales vorba de unele "crize anxios-depresi" sau de anumite "pericole de prabusire depresiva", in cadrul carora adolescentul este invadat de teama ca "va esua", ca "nu va face fata", ca "va innebuni". Aceste angoase pot genera solutii nefaste : consum de droguri, de alcool, automedicatie anarhica, trecerea la acte dirse, tentati de suicid la adolescenta" class="text">suicid etc. in alte cazuri, importanta angoasei il poate constrange pe adolescent sa-si reduca activitatile, uneori elaborand totodata conduite fobice (fobii scolare).
Benzodiazepinele sunt cele mai utilizate, cu atat mai mult cu cat produsele cele mai recente sunt prezentate ca avand efecte secundare
mai reduse.
Recomandarile enuntate in legatura cu antidepresile sunt la fel de importante si pentru prescrierea de anxiolitice. Nu trebuie sa uitam ca un numar important de tentati de suicid se realizeaza chiar cu aceste produse prescrise in timpul consultatiei, unde reactia medicala nu s-a centrat decat pe simptom. Nu trebuie sa uitam, in acelasi timp, ca ingerarea de anxiolitice ca singura solutie pentru nelinistile ineviile sau pentru momentele de prabusire tranzitorii (crize de s, de proasta dispozitie) risca sa-l convinga pe adolescent ca nu are resursele personale necesare si ca solutia depinde de consumul de medicamente.
Mai multe anchete au demonstrat o frecnta ridicata a consumului de anxiolitice de catre adolescenti, in special de catre fete.In alte cazuri, pus in fata acestei prescriptii medicamentoase, mai ales daca aceasta a fost propusa cu rapiditate si fara aprofundare psihologica, adolescentul poate dezvolta sentimentul ca a fost neinteles si se poate simti, din aceasta cauza, si mai izolat si disperat. Un anumit numar de tentati de suicid cu ajutorul unor substante prescrise in urma unei consultatii recente se inscriu in acest tip de "logica".
Aceste remarci trebuie sa-l indemne pe clinician sa faca dovada celei mai mari prudente in prescrierea acestei clase de produse medicamentoase. Vom insista in special asupra:
- necesitatii imperioase de a incadra cu rigurozitate prescriptia si de a impiedica o automedicatie al carei risc este transformarea acesteia intr-o cvasiapetenta toxicomaniacala - daca adolescentul este lasat liber sa-si aplice tratamentul dupa propria apreciere;
- necesitatii imperioase de a limita in timp aplicarea acestei prescriptii, in general 15 zile - o luna, rareori mai mult de un trimestru. Exceptand o situatie exceptionala, nu se justifica mentinerea unui astfel de tratament timp de mai multe trimestre sau ani;
- posibilitatii unei recidi in momentul stoparii tratamentului, problema care trebuie adusa la cunostinta impreuna cu prescrierea atenta a unei diminuari progresi de-a lungul unei saptamani cel putin;
- asocierii la prescriptia propriu-zisa a unei abordari psihologice, fie si numai pentru a clarifica, in prealabil, ceea ce este posibil sa asteptam de la aceste medicamente, pe de o parte, si ceea ce se obtine de la un travaliu psihologic, pe de alta parte.
Este sigur ca anxioliticele se pot dodi utile si eficiente in unele cazuri clinice precise, dar trebuie sa insistam asupra faptului ca, mult prea adesea, ele sunt prescrise cu usurinta si in situatii clinice care n-au fost intotdeauna analizate cu rigurozitate. Prescrierea de connienta sau cu scopul de a stopa o anxietate trecatoare nu trebuie sa fie aplicata la orice varsta, dar cu atat mai putin la adolescenta.In episoadele maniacale sau mixte, vom fi pusi de asemenea in situatia de a utiliza benzodiazepinele si neurolepticele cu rol sedativ, de preferat intr-o maniera punctuala. Noile neuroleptice atipice (numite si antipsihotice) incep sa fie utilizate, dar de data aceasta nu ca un tratament de sustinere punctual, ci ca un adevarat tratament curativ, atunci cand alte substante, in special normotimicele, nu sunt eficiente. Nu exista inca studii riguroase care sa sustina aceasta practica, dar Frazier si colaboratorii sai (1999) au facut o analiza retrospectiva a 28 de cazuri de copii si adolescenti bipolari tratati cu risperidon in doza medie de 1,7 mg (adica o posologie relativ usoara), ca urmare a esuarii tratamentelor anterioare. Ei au constatat un raspuns rapid, intens si durabil asupra simptomelor maniacale psihotice si agresi, tratamentul fiind continuat sase luni in doza medie, fara efect secundar major (mai ales in ceea ce priste toleranta neurologica), in afara unei cresteri in greutate.