Sa ne indreptam acum atentia catre diferitele sisteme si diferitii parametri ai organismului ce sufera modificari odata cu inaintarea in rsta, privindu-i prin prisma cator dintre cele mai cunoscute teorii referitoare la procesul de imbatranire. Este interesant faptul ca toti acesti parametri sufera modificari ca urmare a restrictiei calorice.
Desigur, aceste teorii nu se exclud reciproc, ba mai mult, se poate spune ca fiecare dintre ele surprinde cate o piesa a puzzle-ului, sau ca reprezinta pur si simplu un mod diferit de a descrie aceeasi piesa de puzzle. Cea mai mare parte a controverselor cu care se confrunta comunitatea stiintifica se inrte in jurul intrebarii: "Care dintre aceste teorii este fundamentala, si care dintre ele nu face altce decat sa descrie o consecinta a altei teorii?" Insa pentru aceasta discutie, aspectul cel mai important este acela ca niciuna dintre aceste teorii nu s-a dovedit eronata din perspecti modificarilor indicatorilor biologici constatate pana in prezent in cazul subiectilor umani supusi restrictiei calorice. Acest fapt dovedeste cu atat mai mult faptul ca restrictia calorica nu doar ca reduce riscul de imbolnavire a subiectilor umani, dar reuseste chiar sa incetineasca insusi procesul de imbatranire, la fel cum se intampla in cazul speciilor pentru care efectul anti-imbatranire al RC a fost testat in repetate randuri.
Vom incepe cu teoriile biologice cele mai generale, ce se refera la

evolutia speciilor.

SOMA CONSUMABILA
Teoria somei consumabile este, in esenta, denumirea tehnica a logicii evolutive a efectului RC explicate mai sus. Aceasta nu trateaza atat ce se intampla la nivel biologic atunci cand imbatranim, ci motivul pentru care imbatranim.
Soma inseamna "corp". Teoria somei consumabile sustine ca organismele individuale sunt consumabile. Ceea ce conteaza este reproducerea: indivizii pot "disparea", atat timp cat specia se perpetueaza. Aceasta idee explica faptul pentru care semnele imbatranirii incep sa apara imediat dupa ce ne pierdem capacitatea de reproducere.
Daca aceasta teorie privind procesul de imbatranire este corecta - si aproape sigur este - ne putem astepta sa obserm exact ceea ce constatam in cazul animalelor de laborator supuse restrictiei calorice: in perioadele de foamete (indusa artificial in laborator), supravietuirea speciilor este amenintata, astfel ca indivizii, sau "somata", trebuie sa ramana suficient de tineri pentru a se putea reproduce si avea grija de pui dupa incheierea perioadei de foamete.

Pleiotropia antagonista

Da, ai citit bine, "antagonista": aceasta teorie sugereaza ca tocmai acele gene care ne sunt benefice la o rsta frageda, ulterior se intorc impotri noastra. "Pleiotropia" este caracteristica unor gene de a avea mai multe efecte, sau mai multe forme de exprimare. Teoria imunologica a imbatranirii ( mai jos) este de fapt doar o aplicare concreta a pleiotropiei antagoniste. Iar capacitatea celulelor de a se "sinucide" pentru prevenirea unei cresteri celulare scapate de sub control (cancerul) intr-o faza timpurie a vietii reprezinta aceeasi incapacitate a celulelor de a continua sa supravietuiasca si sa se dezvolte in fazele tarzii ale vietii. Cu alte cuvinte, genele care provoaca moartea celulara sunt utile individului la tinerete, dar din ce in ce mai periculoase odata cu trecerea timpului. Pana si menopauza a fost explicata teoretic ca fiind o consecinta a pleiotropiei antagoniste: procesul de reducere a numarului de foliculi orieni este considerat important pentru regularizarea ciclurilor menstruale, insa odata cu inaintarea in rsta acelasi proces provoaca inferti-litate.
Pleiotropia antagonista este in mod evident asociata teoriei somei consumabile, deoarece genele utile speciei in perioada de tinerete a individului devin nocive pentru individul respectiv la batranete, cand acesta si-a transmis genele catre urmasi si prin urmare, din perspecti perpetuarii speciei, nu mai este necesar.

TEORII "SISTEMICE" ALE PROCESULUI DE IMBATRANIRE

Teoriile sistemice considera organismul uman ca pe un sistem, cu alte cuvinte, ca pe un intreg sistematic. in continuare vom prezenta doar cate dintre aceste teorii.

Ritmul vietu

Aceasta teorie sustine ca daca traiesti mai "repede", vei muri mai repede sau, cum s-ar spune, "daca arzi o lumanare la ambele capete, aceasta nu lumina prea mult timp". Aceasta teorie pare logica din perspecti intuiti, si este prezenta de foarte multa vreme sub diferite
forme.
Teoria ritmului vietii este de asemenea in concordanta cu studiile de longevitate din laborator si cu studiile de scurta durata efectuate pe subiecti umani supusi regimului RC. Daca alimentatia lor presupune o restrictie calorica, atat animalele cat si oamenii isi folosesc energia biologica intr-un mod mai eficient. Cu alte cuvinte, isi castiga timp in plus. Este ca si cum ai avea 50 de litri de benzina si ti-ai regla masina pentru un consum mai eficient: masina reglata ajunge mai departe decat cea normala.
Totusi, aici trebuie remarcat un aspect interesant. Restrictia calorica pare sa acorde organismului o "ratie de viata" mai mare. Cu alte cuvinte, nu doar ca lumanarea arde mai incet, sau la un singur capat, dar cu ajutorul restrictiei calorice ea devine mai lunga. Daca te supui regimului RC, organismul tau folosi energia primita intr-un mod mai eficient, inima ta bate mai lent iar temperatura corpului scadea usor. insa cantitatea de energie suplimentara pe care o vei avea la dispozitie depasi acea cantitate conserta conform indicatorilor eficientei meolice.
Teoria imunologica
Teoria imunologica a procesului de imbatranire a fost conceputa la UCLA de catre profesorul Roy Walford. Aceasta constituie un exemplu al teoriei pleiotropiei antagoniste, discutata mai sus. Conform acestei teorii, sistemul imunitar, ce are desigur un rol vital pentru supravietuirea ta, incepe, odata cu inaintarea in rsta, sa se intoarca impotri ta. Acest fenomen poate fi obsert cu usurinta in cazul animalelor de laborator: autoanticorpii, acei anticorpi ce ataca parti ale organismului in loc sa-l protejeze pe acesta de microbi, au tendinta de a se inmulti odata cu inaintarea in rsta. Nivelul acestor autoanticorpi poate fi masurat cu usurinta in cazul oamenilor. Totusi, animalele supuse regimului RC inainte de a imbatrani manifesta o stopare a acestei cresteri a nivelului autoanticorpilor si, ca atare, traiesc mai mult si sunt mai sanatoase. Pana in prezent, efectul RC asupra autoanticorpilor a fost silit cu certitudine in cadrul studiilor pe animale, si este foarte probabil sa fie obsert si in cazul oamenilor.
Teoria sistemului neuroendocrin
Sistemul neuroendocrin este o retea complexa de neuroni, hormoni si glande ce guverneaza, la modul cel mai general, homeostazia: silitatea generala a functiilor fiziologice. O componenta principala a sistemului neuroendocrin este hipotalamusul, o glanda situata in creier. Hipotala-musul are functia de "dirijor" al acestui sistem, monitorizand si corectand starea generala a corpului. Atunci cand functioneaza in parametri optimi, hipotalamusul reactioneaza la necesitatile corpului, modificand hormonii eliberati in fluxul sanguin pentru rezolrea problemelor potentiale.
Hipotalamusul devine insa din ce in ce mai dereglat si mai disfunc-tional pe masura ce imbatranim, si se adapteaza din ce in ce mai greu starii corpului. Odata deteriorat, hipotalamusul prezinta o eficienta din ce in ce mai scazuta de regularizare a nivelurilor hormonale, acest fapt afectand pe mai departe insusi hipotalamusul (in principal prin excesul de cortizol). Rozatoarele de laborator supuse restrictiei calorice se bucura de o reglare hormonala corecta mult mai multa vreme decat animalele hranite normal. Datele stranse pana in prezent din studiile de restrictie calorica aplicata pe termen lung diferitor specii de primate indica aceleasi modificari constatate si in cazul altor animale de laborator. Mai mult, subiectii umani supusi restrictiei calorice pe termen scurt manifesta pana in prezent aceeasi absenta a degradarii functiei endocrine.

TEORII CELULARE PRIVIND PROCESUL DE IMBATRANIRE
Teoriile celulare se axeaza, dupa cum Ie-o sugereaza si denumirea, pe modificarile ce survin odata cu rsta la nivel celular. in ultimii ani, aceste teorii au atras atentia in mod deosebit, cu toate ca ideea de baza, ca odata cu imbatranirea celulelor tale imbatranesti si tu, a aparut in urma cu multe decenii.

BATRANETEA CELULARAIn anul 1961, biologii Leonard Hayflick si Paul Moorhead de la Institutul Wistar din Philadelphia au obsert ca celulele umane normale se divid intr-o eprubeta doar de aproximativ cincizeci de ori. Aceasta loare este cunoscuta in prezent ca "Limita lui Hayflick*. in anii '70 a fost descoperita o posibila cauza moleculara a acestui comportament: telomerii. Telomerii sunt capetele lanturilor moleculare de ADN, ce se scurteaza cu fiecare diviziune celulara. Atunci cand telomerii unei celule se scurteaza pana la o anumita dimensiune, procesul de diviziune al celulei se opreste, iar in cele din urma celula moare. Interesant este faptul ca celulele canceroase (si cate celule umane necanceroase, precum celulele de reproducere) au o enzima numita telomeraza care reconstituie partial telomerul dupa fiecare diviziune; acesta este motivul pentru care celulele canceroase sunt practic nemuritoare.
Majoritatea celulelor din corpul nostru nu se vor fi divizat in momentul mortii noastre, chiar daca murim la 90 de ani. Desi Limita lui Hayflick nu poate explica in mod direct procesul de imbatranire, rolul jucat de aceasta in functionarea organismului este cercetat in continuare. Este posibil ca unii telomeri relativ scurti, chiar si cei suficient de lungi pentru a permite continuarea procesului de diviziune celulara, sa fie totusi nocivi intr-un fel sau altul. O constatare interesanta a studiilor recente de cercetare este ca animalele de laborator supuse restrictiei calorice prezinta o scurtare mai putin pronuntata a telomerilor decat animalele din grupurile de control.

Uzura
Aceasta este probabil una dintre cele mai evidente teorii referitoare la motivul pentru care imbatranim si, in parte din cauza faptului ca este atat de evidenta, a fost formulata in urma cu cate secole. Teoria uzurii sustine, in principiu, ca imbatranirea organismelor seamana mult cu invechirea obiectelor fara viata: in timp, si unele si altele se uzeaza.
Totusi, desi pare ciudat, aceasta teorie este destul de slab fundamentata, in ciuda caracterului sau intuitiv, ea nu poate explica motivul pentru care reactia de auto-reparare a organismului scade odata cu inaintarea in rsta. Uzura este un efect secundar al vietii; pe langa toate stricaciunile externe, vizibile, organismul uman isi repara si isi inlocuieste in permanenta tesuturile, peretii celulari si ADN-ul. Acest mecanism nu imbatraneste el insusi; mai logic ar fi sa spunem ca ceea ce imbatraneste organismul este scaderea, in timp, a capacitatii naturale a corpului de a se repara.
Restrictia calorica incetineste acest declin al reactiei organismului la uzura generala, mentinandu-i functiile de reparare si revitalizare odata cu inaintarea in rsta.

Teoria glicemica

Cand discutam despre restrictia calorica, aceasta este cea mai importanta teorie privind procesul de imbatranire, deoarece restrictia calorica inseamna reducerea aportului de energie, iar glucoza este cea mai importanta sursa de energie pentru majoritatea celulelor organismului uman.
Glucoza este o glucida ideala ca sursa de energie, deoarece contine o mare cantitate de energie chiar in structura sa moleculara. Glucoza este prezenta constant in fluxul nostru sanguin, gata sa fie preluata de celulele din tot corpul atunci cand este nevoie.
Tocmai structura sa moleculara este partial responsabila pentru capacitatea glucozei de a provoca stricaciuni colaterale atunci cand circula prin corp. Conform teoriei glicemice privind procesul de imbatranire, stricaciunile provocate de glucoza din sange sunt cele vinote pentru modificarile patologice care se manifesta odata cu inaintarea in rsta.
Dar cum este posibil ca principala sursa de energie a organismului sa aiba efecte nocive? Deoarece ceea ce-i prea mult tinde sa strice. Problema in acest caz este aceea a usurintei cu care moleculele de glucoza se lipesc spontan de aminoacizii din proteine, modificand structura si functia acestora din urma. Acesti produsi finali de glicare ansata (AGE) sunt considerati responsabili pentru majoritatea simptomelor obserte in cazurile de diabet si, conform teoriei glicemice privind procesul de imbatranire, cel putin pentru o parte a modificarilor survenite in organism odata cu inaintarea in rsta.
Se stie faptul ca restrictia calorica scade lorile medii ale glucozei din sange. Prin urmare, RC ar putea incetini procesul de imbatranire prin simpla intarziere a degradarii organice provocate de nivelurile prea mari ale glicemiei.
Sa analizam rapid ce se intampla cu nivelul glicemiei tale atunci cand mananci. Initial, nivelurile glucozei cresc. Ele vor creste mai repede si mai mult daca mancarea consumata are un indice glicemic ridicat, insa chiar si in cazul in care mananci alimente cu un indice glicemic scazut aceste niveluri vor creste. in reactie, pancreasul secreta insulina in fluxul sanguin. Scopul insulinei este acela de a permite celulelor sa utilizeze glucoza ca sursa de energie (desi unele celule, precum neuronii sau celulele hepatice, nu au nevoie de insulina pentru a putea folosi glucoza). O parte a glucozei este folosita imediat ca sursa de energie, in vreme ce o alta parte este pastrata pentru a fi folosita mai tarziu, fie sub forma de glicogen (depozitat in ficat), fie sub forma de grasime (depozitata stii tu unde!). Treptat, nivelul glicemiei scade, pana la urmatoarea masa, cand ciclul este reluat.
Indicele glicemic a atras din ce in ce mai mult in ultima vreme atentia comunitatii medicale datorita relentei sale pentru prevenirea diabetului de tipul 2. Majoritatea medicilor recomanda in prezent alegerea atenta a alimentelor pentru evitarea unui "rf glicemic" care taxeaza pancreasul si care, dupa o vreme, poate desensibiliza celulele la insulina, creand astfel o spirala descendenta in care pancreasul are din ce in ce mai mult de muncit, deoarece pentru acelasi rezultat fi necesara mai multa insulina, aparand astfel o rezistenta la insulina iar in final diabetul de tip 2. Pentru majoritatea oamenilor, un obiectiv rational ar fi acela de a manca doar cantitati mici de alimente cu un indice glicemic ridicat si de a consuma in principal alimente cu indici glicemici scazuti, ale caror glucide ard mai lent; ceea ce ar trebui sa urmaresti este o flacara de lumanare, nu o flacara de sudura. Acesta este motivul pentru care se sustine ca "ciugulitul* este preferabil consumarii a doua-trei mese abundente pe zi.
Este interesant de obsert faptul ca un regim RC riguros poate face ca preocuparile legate de alimentele cu indici glicemici ridicati sa devina irelente, in cadrul studiilor pe animale de laborator supuse restrictiei calorice, nici rierea programului de mese - de doua ori pe zi, o data pe zi sau, rianta absolut opusa "ciugulitului", o data la doua zile - si nici rierea lorilor indicelui glicemic al alimentelor folosite in experimente nu au avut un impact semnificativ asupra duratei extinse de viata.
In cazul rezistentei la insulina, spirala descendenta a ineficacitatii insulinei a avut ca efect niveluri medii mai crescute ale glicemiei, deoarece este necesara o cantitate mai mare pentru a se atinge acelasi nivel de transport din fluxul sanguin catre celule. in concluzie, stricaciunile colaterale provocate de toata acea cantitate suplimentara de glucoza care se plimba prin organism devin mai numeroase pe masura ce creste nivelul glicemiei.Intr-un fel, despre teoria glicemica privind procesul de imbatranire se poate spune ca explica atat motivul pentru care cei care manifesta o rezistenta la insulina si/sau au diabet de tipul 2 sufera de atatea probleme de sanatate si in general nu traiesc prea mult, cat si motivul pentru care toti oamenii (nu doar cei cu diabet de tipul 2) sufera de diverse probleme de sanatate la rste inaintate.