Am auzit aceasta maxima de un milion de ori. Probabil ca i-ati si simtit efectele pe propria piele atunci cand ati sarit peste micul dejun, doar ca sa va luptati dupa-amiaza cu oboseala. Sau cand ati vazut pe cineva care toata viata a infulecat mancaruri grase sfarsind in urma unei boli de inima. Dar legatura dintre organismul dumneaastra si mancare este mult mai profunda.
De exemplu, felul cum s-a hranit mama dumneaastra are o foarte mare importanta. O nutritie gresita in timpul sarcinii mareste riscul ca mai tarziu copilul sa faca o boala de inima, sa aiba tensiune arteriala mare, intoleranta la glucoza si diabet, abilitati intelectuale reduse, imunitate scazuta, si chiar obezitate. Potrivit lui Irvin Emanuel, M.D., profesor de epidemiologie si pediatrie la University of Washington din Seattle, modul in care s-au hranit bunicele si strabunicele noastre ne afecteaza sanatatea pentru ca a influentat dezltarea intrauterina a mamelor noastre, precum si a mamelor acestora.
Legatura merge chiar si mai departe, cu milioane de ani in urma, spre radacinile speciei umane si dincolo de acestea. Modul de hranire a fost intotdeauna o forta care a influentat si modelat speciile - incepand cu marimea si greutatea creierului, glandele sudoripare, si faimosul nostru deget opozabil, pana la enzimele care ne ajuta sa digeram mancarea, substantele neurochimice care ne afecteaza apetitul si starea de spirit, hormonii care ne regleaza ciclurile zilnice si lunare. Chiar si capacitatea noastra de a comunica si de a coopera si dezltarea societatii sunt derivate din ceea ce am mancat atunci si mancam acum. Ati mostenit ochii albastri sau caprui de la parinti (care la randul lor i-au mostenit de la parintii lor, si tot asa), dar daca aveti ochi cu care sa vedeti este o consecinta a faptului ca substantele nutritive adecvate, ca, de exemplu, vitamina A, s-au aflat la locul si in momentul potrivit cu milioane de ani in urma, pentru a permite dezltarea si elutia vazului.
Exista explicatii elutioniste pentru fiecare aspect al modului in care suntem atat de strans legati de ceea ce mancam, inclusiv de ce:
suntem una dintre putinele specii incapabile sa producem in organism vitamina C;
absorbim numai 10 la suta din fier, dar 95 la suta din grasimile pe care le consumam;
grasimile saturate sunt o otrava pentru corpul nostru;

tanjim dupa ciocolata, nu dupa sfecla si verdeturi;

creierul nostru are neie de anumite grasimi si antioxidanti care sunt greu de gasit in mancarurile moderne. (Acesta si alte subiecte r fi discutate in modulele urmatoare.)
Organismul uman este rezultatul unor factori nutritivi care au aparut de-a lungul a milioane de ani. Oricat de reusite ar fi urile arhitectului, cladirea (corpul nostru) nu s-ar fi putut niciodata ridica fara materialele necesare. De vreme ce alimentele furnizeaza materialele fundamentale care determina modul in care eluam, sunteti exact produsul a ceea ce i, parintii stri, bunicii, strabunicii si fiecare stramos in parte a mancat de-a lungul vremurilor.
Fiecare generatie a contribuit la elutia noastra treptata de la organisme simple monocelulare, la te, fiinte cu blana si, in sfarsit, in timpul ultimelor milioane de ani, in primate, iar acum am ajuns sa fim noi insine - cunoscuti in general sub numele de Homo sapiens sapiens (ceea ce inseamna de doua ori intelepti"). Am supravietuit pentru ca fiecare generatie a consumat amestecul corect de elemente nutritive care a permis generatiilor urmatoare sa elueze. Numai cei mai puternici, cei mai adaptati mediului in care traiesc, cei mai agili, inteligenti, iuti si sanatosi reusesc. Asa lucreaza selectia naturala. Ea a modelat specia noastra, in mare parte din elementele nutritive care erau la indemana si pe care stramosii nostri de demult le-au mancat. Asa cum laptele de mama este adaptat in mod unic neilor unui bebelus, tot asa si regimurile alimentare adoptate in cursul elutiei au constituit echivalentul nutritional al laptelui de mama pentru organismele noastre aflate in elutie.
Cum erau acele regimuri? Pe baza caror alimente a eluat, a crescut si s-a dezltat corpul nostru, pentru ca in cele din urma sa ajungem sa populam eta? Si, mai mult, ce legatura au acele diete stravechi cu viata noastra de zi cu zi, cu sanatatea noastra fizica si mentala si chiar cu procesul de imbatranire? Pentru ca trecutul este intotdeauna o cheie utila in descifrarea viitorului, hai sa aruncam o privire asupra meselor pe care le luau stramosii nostri si cum unele schimbari recente ale regimului alimentar ne-au dat vietile peste cap.

Din mlastina in savana

Sa multumim cerului pentru alge! Cu vreo 3 miliarde de ani in urma, malul oxigena eta, si le permitea telor sa creasca. La cateva milioane de ani dupa ce au aparut tele, s-au dezltat si animalele si s-au tarat incetisor din mlastinile verzui pe pamantul uscat. Cu aproximativ 75 de milioane de ani in urma, dupa ce padurile s-au intins pe toata eta, mamiferele care se hraneau cu insecte misunau peste tot. Ele au eluat datorita unor diete bogate in anumite grasimi, numite acizi grasi omega-3, care se gasesc in alge. Sistemul lor ners si vederea s-au dezltat ca rezultat al unor ample cantitati din acesti acizi grasi si beta-caroten, care era transformat in retinol (vitamina A) pentru a fi folosit ca receptor in ochi si astfel sa apara si vazul. Cam cu 55 de milioane de ani in urma, o creatura insectira s-a urcat in copac pentru a cauta insecte delicioase. Mancarea era buna si rapitorii putini, asa ca aceasta creatura si prietenii ei au ramas in copaci.
Stramosii nostri timpurii duceau o viata imbelsugata si lipsita de griji la umbra padurilor, fiecare linie descendenta eluand ca rezultat a ceea ce manca. Ghearele au disparut si in schimb au. aparut maini care puteau sa inhate, cu unghii pentru ca sa poata sa se descurce cu semintele delicate. Generatiile urmatoare au dezltat perceptia in profunzime si capacitatea de a vedea in culori, ceea ce le dadea un avantaj atunci cand cautau fructe si trebuia sa scape de animalele de prada.
La un anume moment, unul dintre acei iubitori de copaci, mai curios, s-a aventurat pe sol, poate in cautarea unui fruct cazut pe jos. Poate padurile erau mai mici si respectiva vietate n-a mai gasit mancare in copaci. Sau poate acel iubitor de copaci s-a ingrasat putin si, pur si simplu, creanga pe care statea s-a rupt, iar animalul a cazut. Astfel a inceput pentru familia de primate viata pe pamant.
Cu vreo 3,75 pana ia 3,2 milioane de ani in urma, descendentii acelei primate iubitoare de copaci, o creatura asemanatoare omului, numita Australopithecus afarensis, a devenit experta in exploatarea mediului de pe sol (binecunoscuta Lucy, care a fost gasita in regiunea Hadar din Etiopia, apartine acelei specii). Desi semana mai mult cu maimutele decat cu oamenii, Australopithecus afarensis mergea in doua picioare si a inclus in dieta traditionala, formata din fructe si frunze, verdeturi si insecte bogate in proteine si, posibil, animale mici. Hrana era bogata in vitamina E, proteine, acizi grasi omega-3 si carotene, cum ar fi beta-carotenul. A. afarensis pare sa fie primul dintr-o generatie de stramosi cunoscuti care merg pana la omul de astazi. Desi din aceasta radacina comuna s-au dezltat si alte linii, cum ar fi Australopithecus robustus, acestia au pierit, fie pentru ca nu aveau ce manca, fie pentru ca au mancat ce nu trebuia. Varietatea alimentatiei devenise esentiala pentru supravietuire.
Vechiul sfat conform caruia trebuie sa mananci cat mai variat se bazeaza pe obiceiuri dezltate de-a lungul mai multor milioane de ani si acesta a fost secretul succesului elutiei stra-stra-stra-strabunicilor nostri. Regimul lor alimentar, de foarte buna calitate, se baza pe o paleta larga de alimente (pana la 333 de specii diferite de te, insecte si animale mici) si era mai bogat in proteine si in alimente cu continut caloric ridicat decat dietele generatiilor precedente. Stramosii nostri si-au dezltat un sistem digestiv care sa le permita o absorbtie maxima a caloriilor, grasimilor, proteinelor si a altor elemente nutritive. Surplusul de calorii le permitea o flexibilitate in modul de a se hrani, esentiala pentru supravietuirea in perioadele de schimbari climatice profunde. Grasimile speciale le-au oferit componentele structurale pentru un creier mai complex si vaz mai bun. Plantele bogate in antioxidanti au ajutat aceste creaturi umanoide sa isi pastreze un sistem imunitar viguros si Ie-a oferit tesuturilor protectie optima impotriva fragmentelor toxice de oxigen pe care noi le numim acum radicali liberi. Desi marea transformare in dimensiunea creierului nu s-a produs decat dupa mai bine de un milion de ani, acesta era inceputul. Prin atie, atat copin celor care au ramas in copaci, cat si aceia ai lui Australopithecus afarensis, care au ramas credinciosi dietei lor formate din frunze si fructe, au eluat in mamiferele de astazi, cum ar fi lemurienii, gorilele sau gibonii, sau au disparut pur si simplu.

PRIMUL OM INDEMANATIC
Cu vreo 2-2,5 milioane de ani in urma, pe scena Africii a aparut un nou descendent, primul membru al speciei noastre, Homo habilis (adica omul indemanatic"). Este considerat primul care a facut unelte, care a mestesugit lame si topoare primitive ca sa scoata carnea de pe oasele animalelor taiate, la Olduvai Gorge sau prin alte parti ale Africii. Apoi, cu aproximativ 1,8-l,6 milioane de ani in urma a aparut Homo erectus (caruia i se mai spune si Omul Java).
H. erectus era mult mai robust decat noi, dar avea neie de o cantitate tripla de calorii ca sa isi intretina creierul mai mare decat al primatelor de dinaintea sa. Pana la 25 la suta din calorii erau necesare numai pentru functionarea creierului (prin atie, maimutele folosesc numai 8 la suta din calorii pentru acelasi lucru). Asta insemna ca H. erectus trebuia sa infulece mult. Desi se pare ca era destul de curajos pentru a ataca si transa vanat de dimensiuni mari, este tot atat de probabil ca a invatat si sa se furiseze din umbra tufisurilor ca sa fure din animalele ucise de altii.
Important este ca semanau cu oamenii. Foloseau arme si unelte, cum ar fi topoare cu maner rudimentare. Abilitatea de a merge si de a alerga kilometri intregi Ie-a permis sa caute si sa urmareasca hrana pe arii largi. Focurile ramaneau aprinse pentru prepararea hranei si este posibil sa fi manat vanatul catre anumite locuri unde il puteau ucide mai usor. De asemenea le placea sa manance carne in cantitati mari, spre deosebire de restul familiei primatelor. Erau pregatiti sa dezlte o diviziune a muncii, in cadrul careia femeile adunau radacini, fructe, miere, frunze, fistic, migdale, smochine salbatice, ghinde, seminte de iarba si de cereale salbatice, fasole si alte te salbatice, in vreme ce barbatii isi petreceau timpul vanand si taind carnea. Acest mod de a lucra in echipa pentru procurarea hranei a condus la o dieta foarte diversificata, asa cum nu mai avusese nici o primata care pasise vreodata pe pamant. Era si hrana de cea mai buna calitate pe care o putea avea un animal de pe eta. Alegerea acestui mod de hranire a avut atat de mult succes incat, in urma cu 500 000 pana la 180 000 de ani a aparut Homo sapiens, care l-a inlocuit pe H. erectus. Fiintele denumite Homo sapiens arhaici traiau impreuna cu un alt vecin umanoid - Homo neanderthalensis (numit si omul de Neanderthal, nume care vine de la Valea Neander din Germania, unde au fost gasite primele urme). Deja stramosii nostri erau apti sa se descurce. Supravietuirea lor depindea de marimea creierului, care putea retine o harta mentala a rezervelor de hrana vegetala, cunostinte despre cum sa ajunga la mancare, si relatii complexe cu tovarasii de trib cu care trebuiau sa comunice si sa colaboreze, sa sileasca cine sa alerge dupa iepure si cine sa-l prinda.

Asa cum noi scotocim prin rafturile de la supermarket si stim exact unde sa gasim cereale, piersici conservate sau spanac proaspat, si H. sapiens isi cunostea bine supermarket-ul, numai ca acesta se intindea cam pe trei-patru mile, iar oamenii traiau practic acolo. Memorau de unde si cand sa culeaga radacinile salbatice, care copaci produc cele mai bune fructe, si unde puteau fi gasite ascunzatorile vulpilor. Navigau in lumea lor complexa folosindu-si creierele cu care gandeau tot mai profund si mai creator.
Si stravechiul H. sapiens traia in comunitati si prefera sa isi aduca mancarea in ara decat s-o manance pe loc, un lucru pe care nici o alta primata nu il mai facuse pana atunci. isi imparteau si schimbau intre ei mancarea. Nici una dintre aceste activitati sociale nu ar fi fost cu putinta daca nu ar fi avut un regim alimentar mixt, format din radacini, frunze, nuci, miere, seminte de iarba, graunte, legume, carne, care oferea combinatia corecta de combustibil si factori nutritivi, potrivita pentru dezltarea

creierului si a unui corp mai bine adaptat.

INALT, SUPLU SI DESTEPT
Arheologii au descoperit mii de schelete si morminte cu ramasitele oamenilor care au pasit pe pamant cu 180 000 de ani in urma. Acesti oameni semanau destul de mult cu noi. S-au raspandit repede din Africa pe tot restul pamantului. in Europa au trait laolalta cu oamenii de Neanderthal, pana acum vreo 30 000 de ani, cand vecinii lor mai parosi si mai robusti au pierit. Astfel stramosii nostri au ramas pentru prima oara in istorie singuri, ca unici descendenti ai tuturor creaturilor care semanau cu oamenii.
Cam cu 40 000 de ani in urma (intr-o era cunoscuta sub numele de Paleoliticul Superior in Europa, si Epoca de Piatra in Africa), Homo sapiens sapiens (adica noi) au populat pamantul. Imaginati-vi-i purtand costum si cravata sau rochite negre si pantofi cu toc inalt, si r arata ca orice om de pe strada din zilele noastre, poate chiar mai bine. Membrele lor erau mai suple si mult mai agile decat cele ale predecesorilor. Erau ceva mai inalti decat noi - barbatii aveau cam 1,75 m iar femeile aveau cel putin 1,65 si zambet minunat (numai 2 la suta dintre fosilele descoperite aveau dinti stricati).
In rastimpul catorva mii de ani, strabunicii nostri din Paleolitic au progresat mai mult decat Homo erectus si succesorul sau, stravechiul sapiens, au facut-o in precedentul milion de ani. Stramosii nostri din Paleolitic au inventat uneltele, cum ar fi lama din os, fildes si corn de cerb, au facut barci, lanci, harpoane, laturi, carlige de prins peste, talpici pentru zapada si probabil arcuri si sageti. Cu acest arsenal bogat nu e de mirare ca se pricepeau sa prinda si vanat mai mare. Foloseau strategii de vanatoare foarte sofisticate, care cereau ificare si spirit de echipa, pentru a mana animalele prin locuri inguste, unde sa poata fi prinse intr-o ambuscada. in conformitate cu mostenirea lor, au mancat ca garnitura la carne multe frunze, radacini, tulpini, ciuperci, fructe, fructe de padure, tuberculi si alte te.
Mancarea se gasea din abundenta si viata era simpla pentru strabunicii din Paleolitic. Munceau pe branci, dar aveau si timp pentru distractii. in timpul week-end-urilor" prelungite deveneau artisti, acopereau peretii pesterilor cu unele dintre cele mai frumoase picturi care exista si acum in lume. Faceau bijuterii sofisticate cu care isi impodobeau trupurile. Sculptau fluiere, cantau si dansau la petreceri unde se serveau o multime de feluri de mancare traditionala, proaspata, cruda, fripta, inabusita si fiarta.

Viata lor se concentra in jurul familiei si al comunitatii. Traiau in comunitati mici care faceau schimburi cu triburile invecinate, pe baza unui sistem bine pus la punct. Au format aliante politice, au descoperit leacuri si ritualuri de vindecare, au inventat limbaje complexe, si-au ingropat mortii cu ceremonii elaborate, si au sarbatorit anotimpurile. Au fost primii filozofi, care au contemplat lumea, nu doar clipa, au creat simboluri si imagini pentru credinte inexplicabile si au formulat ipoteze. Batranii erau venerati pentru intelepciunea lor, iar seara copin probabil stateau in jurul focului si ascultau povesti. Nu venise inca vremea sa fie inventat cuvantul scris, dar parintii pastrau si transmiteau din generatie in generatie amintirile si experientele, prin povesti si fabule bogate si colorate.
Daca fiecare dintre noi ar putea sa-si traseze arborele genealogic suficient de departe in timp, sa zicem cu doua mii de generatii in urma, ar descoperi ca avem cu totii un strabunic din Paleolitic care a dus aceasta viata de vanator, straveche, dar complexa. Acesti oameni erau mai mult decat o versiune imbunatatita a stramosilor lor, ei reprezinta un salt urias, fara precedent in istoria lumii. Cu toate acestea, temelia pentru dezltarea lor fusese asezata de stramosii lor, a caror mostenire biologica o purtam si noi astazi.
Strabunicii nostri din Paleolitic erau apogeul unui lant neintrerupt, in continua elutie, a milioane de generatii de vanatori si culegatori. Traiau in armonie perfecta cu mediul. Trupurile lor, ca si acelea ale tuturor stramosilor, progresau spre deosebire de cele ale altor creaturi care semanau cu oamenii, pentru ca ei se hraneau cu o larga varietate de te si animale. Chiar si in atie cu vecinii lor de Neanderthal, care au murit tineri din cauza traumelor si a malnutritiei, oamenii din Paleoliticul Superior erau la fel de puternici ca atletii din ziua de astazi, si daca supravietuiau atacurilor ucigasilor" raspanditi pe atunci - infectii, accidente si morti in timpul nasterii - atunci traiau viguros pana la saizeci de ani sau chiar mai mult. Toate astea s-au schimbat in urma cu aproximativ zece mii de ani (epoca numita Neolitic sau Noua Epoca de Piatra), cand strabunii nostri s-au transformat din culegatori in cultivatori.

De la padure la camp
Nimeni nu stie exact de ce stramosii nostri au abandonat toporisca si au apucat coarnele plugului. Poate peisajul luxuriant al erei post-glaciare cu iarba bogata, deasa si stralucitoare care facea sa fie mai usor sa cultivi o mana de seminte. Sau poate fusesera vanate si ucise atat de multe animale, incat erau pe cale de disparitie, si prin urmare mai greu de gasit, iar oamenii din acele vremuri au fost neiti sa caute surse alternative de
hrana.
Primele experimente nu au constat, probabil, decat in extinderea unor culturi de te salbatice, prin simpla imprastiere a semintelor pe o arie mai larga. Stramosii nostri r invata, insa, repede ca aceasta prima recolta poate fi depozitata, ceea ce le permitea sa-si potoleasca foamea in timpul lunilor lungi de iarna. Dupa milioane de ani in care au vanat animale salbatice si au cules tele care le ieseau in cale, aceasta a fost o descoperire extraordinara, demna de premiul Nobel - prin dezltarea unor moduri mult mai elaborate de a pregati terenul, de plivi si cultiva o hrana care sa poata fi pastrata, oamenii aveau acum o sursa sigura de alimente. Pentru prima oara in istoria lor s-au silit undeva, s-au relaxat un pic si aveau siguranta ca exista suficienta hrana ca sa treaca iarna
cu bine.
Cam cu 4 500 pana la 10 000 de ani in urma, in cel putin sapte regiuni de pe glob, independent unele de altele, societatile de vanatori-culegatori au domesticit" te si animale. Perspectivele agriculturii erau atat de promitatoare, incat in doua-trei secole sau patru-sase generatii (nu uitati ca elutia pana la acest punct a fost masurata in sute de milioane de ani), oamenii din fiecare regiune geografica domesticisera" intre trei si cinci feluri de seminte. Agricultura a insemnat un punct de cotitura in lunga istorie a elutiei speciei noastre, echivalenta in magnitudine cu impactul unui asteroid. Daca stramosii nostri ar fi stiut ce impact va avea aceasta schimbare radicala, poate ca nu s-ar fi grabit atat de mult sa isi abandoneze vechiul stil de viata.
Departe de glorioasa transformare in civilizatie, trecerea de la viata de vanator la cea de agricultor a adus si probleme de sanatate cu care nici una dintre specii nu se confruntase inca. Dieta triburilor de vanatori-culegatori era foarte diversificata, bogata in mii de feluri de mancare salbatice, si isi luau intre 30 si 35 la suta din factorii nutritivi de la animale, iar restul de 65-70 la suta de la cele mai gustoase te create de mama natura. Cat ai zice peste (la scara elutiei, desigur) oamenii nu au mai fost atat de activi fizic si au mancat mai putin variat. Dintre cele 50 000-l00 000 de te pe care le gaseau in natura, numai 3 000 erau bune de mancat, si dintre acestea doar 150 puteau fi cultivate; in mii de ani lista de te nu a mai fost imbogatita. Astazi, oamenii se hranesc cu mai putin de douazeci de culturi cerealiere. O data ce oamenii au inceput sa traiasca mai mult de pe urma agriculturii, decat a mancarii diversificate obtinute din vanatoare si culesul fructelor si legumelor salbatice, ei au inceput sa depinda tot mai mult de culturi precum porumbul si graul, ceea ce a dat peste cap echilibrul si diversitatea modului de a manca", afirma George Armelagos, Ph.D., profesor de antropologie la Emory University din Atlanta si coautor al sectiunilor Consuming Passions: The Anthropoiogy of Eating (Pasiuni mistuitoare -Antropologia alimentatiei).
Cu siguranta ca agricultura a furnizat recolte mult mai mari la hectar decat s-au asteptat stramosii nostri din Paleolitic. Ironia este ca surplusul de hrana a adus cu sine malnutritia. Animalele domesticite (cum ar fi oile, porcii si caprele salbatice) si tele cultivate (in special orzul si graul salbatic) nu au fost alese pentru ca erau mai hranitoare, ci pentru ca erau cel mai usor de tinut in turma, de depozitat si de recoltat. Viata vanatorilor si a culegatorilor din Paleolitic nu era chiar o distractie, dar cel putin acesti oameni aveau o hrana variata care valorifica resursele nutritive oferite de natura. Agricultura a pus punct varietatii, creand superalimente pe baza unui numar limitat de cereale, cum ar fi porumbul", spune dr. Armelagos.
Pentru ca nimeni nu intelegea felul in care hrana influenteaza sanatatea, deficientele de nutritie au devenit o boala in majoritatea gospodariilor:
Cei care erau obisnuiti cu o mare varietate de mancaruri bogate in vitamina A, au orbit sau au facut boli de piele, pentru ca oamenii mancau mai putine legume de culoare verde inchis si mai putin ficat.
Beri-beri, pelagra si alte boli generate de lipsa vitaminei B s-au dezltat si au persistat pana dupa secolul al XlX-lea.
Deficientele de proteine si minerale au devenit ceva obisnuit si continua sa fie si in secolul XX.
Alimentatia compromisa a afectat sistemul imunitar, care era obisnuit cu diete cu potential hranitor mult mai mare. in combinatie cu faptul ca traiau in comunitati, deci aproape unul de celalalt, acest lucru i-a lasat pe oameni fara aparare in fata unui asediu de boli infectioase, printre care tifosul, boala somnului, varicela, pojarul - ultima fiind o boala care provine de la animalele domesticite si care s-a adaptat si la om. Schistosomiasis (o infectie parazitara, care are printre simptome durerea, disfunctii ale organelor si anemia) a constituit o problema pentru fermierii care stateau in canalele adanci pline cu apa contaminata. Tuberculoza se transmitea prin laptele de la vacile infectate. Lana si pieile erau infectate cu antrax. Sobolanii, soarecii si vrabiile transmiteau ciuma bubonica si rabia. Faptul ca oamenii nu se spalau, stateau claie peste gramada si consumau tot mai multa mancare veche sau stricata nu facea decat sa agraveze problema.
Oamenii erau confruntati cu boli noi: carierea dintilor sau chiar caderea acestora, anemie, osteoporoza, rani nevindecate, si rahitism.
inaltimea, care este un indicator al standardului de nutritie, a scazut cu 10-l5 centimetri si oamenii nu r mai atinge inaltimea din Paleolitic decat in a doua parte a secolului XX.
Dimensiunile creierului au inceput sa scada; astazi creierul nostru este cu aproximativ 11 la suta mai mic decat era inainte ca oamenii sa devina agricultori.In cadrul grupurilor de vanatori-culegatori mancarea era impartita cu vecinii. Prin urmare, toata lumea beneficia de ceea ce tribul putea sa adune sau sa vaneze, si toti mancau la fel, tineri sau batrani. in schimb, dezltarea agriculturii a dus la o scadere neta a nivelului general de bunastare pentru toata lumea, cu exceptia celor care aveau pamant sau alte bunuri - adica a celor bogati.
Agricultura a facut cele mai multe victime printre femei si copii", spune dr. Armelagos. Stramosii nostri din Paleolitic in mod instinctiv aduceau pe lume copii distantati in timp, iar femeile aveau astfel ragaz sa-si revina dupa o sarcina. Copin erau alaptati ani intregi, ceea ce inlatura pericolul malnutritiei in timpul primilor ani care sunt critici pentru crestere. Agricultura a adus cu ea o cerere mai mare de mana de lucru, care depindea de cat de numeroasa era familia, ceea ce a facut ca bebelusii sa fie intarcati mai devreme, iar perioadele de repaus dintre sarcini sa fie mai scurte. Femeile si copin au inceput sa nu se mai hraneasca asa cum trebuie. A crescut mortalitatea infantila, iar malformatiile pelviene, ca urmare a lipsei de calciu erau atat de frecvente la femei, incat un doctor german, M.O. Prochownick, Ie-a recomandat gravidelor, cam prin anii 1880, o dieta cu putine lichide si scazuta in calorii, pentru a intarzia dezltarea fetusului, ceea ce crestea riscul de imbolnavire pentru copil, dar facea ca nasterea sa fie mai usoara pentru femeile care aveau zona pelviana ingusta. Rahitismul, caracterizat de picioarele strambe, era un indiciu obisnuit al lipsei de vitamina D. Speranta de viata pentru oamenii care traiau in Roma antica pana la cei de la inceputul secolului XX depasea rareori 49 de ani.
Bulgarele de zapada dezlantuit de aparitia agriculturii a transformat satele in orase, orasele in orase-stat si orasele-stat in natiuni. Orasele au dobandit controlul asupra expansiunii terenurilor agricole, in vreme ce imperiile si armatele se dezltau ca sa apere proprietatile. in curand nu a mai fost drum de intoarcere. Oamenii s-au strans in jurul agriculturii atat pentru ca au ales asa, cat si pentru ca au fost neiti. Spre deosebire de stramosii lor, care calatoreau o data cu hrana si lasau intotdeauna in urma vanatul si tele, fermierii stau permanent intr-un loc si pustiesc zona de hrana aflata in stare salbatica, fie ucigand tot, fie prin culturi intensive, sau distrugand habitatul natural. Acest lucru i-a facut pe oameni si mai dependenti de recoltele lor si de animalele domestice. Vanatorii care mai traiau in acele zile au fost obligati sa puna mana pe plug ca sa supravietuiasca. Asa a inceput explozia demografica, cu orase care adaposteau, in jurul anului 3 000 i. Hr., populatii de 50 000 de oameni. Apoi, cu aproape doua sute de ani in urma, s-a intamplat ceva care a largit falia dintre noi si radacinile noastre elutioniste.