Se banuieste existenta in corp a unor glucoreceptori (care exista cu siguranta, dar nu au fost inca identificati) responsabili de nasterea si mentinerea starii de foame. Ei ar constitui asa numitul "glucostat". Se banuieste, de asemenea, existenta unui "lipidostat" (continutul de acizi grasi liberi din sange variaza in raport inrs cu variatiile delta-glucozei) in functie de foame si de satietate. Exista, probabil, un "aminostat" si un "alcoolostat".
Exista, de asemenea, teoria ischimetriei (ischyo = putere), care admite ca o celula fabrica, mai mult sau mai putin ATP (acid adenozin-fosfat: molecula de energie), in functie de alimentul folosit, si functioneaza ca un wattmetru al carui semnal de productie este transformat in senzatia de foame sau de satietate.
Foamea traduce nevoia de elemente nutriti in sange. Ar trebui ca masa sa corijeze, in masura ingerarii alimentelor, parametrii sanguini al caror nil a scazut. Dar, corectia cea mai rapida, cea a glicemiei, nu se face decat intr-o jumatate de ora dupa terminarea mesei.
Se considera ca nucleul ntromedial al hipotalamusului este centrul satietatii, iar partile laterale, sunt centrele cererilor de alimente (apetitul). Desigur ca mecanismul este mai complicat, prin participarea neocortextului si a sistemului limbic, al unor hormoni etc.