Digestia grasimilor incepe abia dupa introducerea lor in stomac, deoarece sali nu contine enzime capabile sa hidrolizeze grasimile. Totusi, chiar in stomac, digestia se realizeaza numai intr-o mica masura (circa 10%), sub actiunea cantitatilor reduse de lipaze din sucul gastric, care emulsioneaza numai grasimile emulsionate si, in mod preferential, trigli-ceridele continand lanturi scurte de acizi grasi (exemplu, grasimile din lapte), and, astfel, o oarecare insemnatate mai ales in alimentatia sugarilor. Abia in intestinul subtire, sub influenta bilei, precum si a lipazei secretate de pancreas si de mucoasa intestinului subtire, incepe hidroliza grasimilor. Grasimile contin intotdeauna mici cantitati de acizi liberi, a caror concentratie creste in urma hidrolizei produse de lipaza gastrica. Prin actiunea bicarbonatului alcalin din sucul gastric si a cationilor sarurilor acizilor biliari, o parte din acizii grasi formeaza sapunuri, care participa la emulsionarea grasimilor inca nedigerate, impreuna cu acizii biliari hidrotrofici. Sub aceasta forma emulsionata, grasimile sunt mult mai usor hidrolizate de lipazele din sucul pancreatic si intestinal, pana la glicerina si acizi grasi. Prezenta proteinelor degradate faciliteaza hidroliza grasimilor. Lipsa bilei sau prezenta in cantitate insuficienta, duce la hidroliza incompleta a grasimilor si, in acelasi timp, o parte din proteinele alimentare acoperite cu aceste grasimi sunt sustrase actiunii enzimelor proteolitice, ramanand nedigerate.
Lipaza pancreatica este enzima cu cel mai mare rol in digestia lipidelor. Ea este o protoenzima hidrosolubila, care isi exercita efectul catalitic in mediu apos, pe grasimi emulsionate. Ea actioneaza la pH = 9, si are o specificitate larga, hidrolizand esterii glicerinei si ai altor alcooli cu acizii grasi. Lipaza sucului intestinal are o actiune asemanatoare cu lipaza pancreatica. Asupra fosfolipidelor actioneaza fosfolipazele.
Digestia si absorbtia grasimilor alimentare, in cea mai mare parte trigliceride, includ o hidroliza treptata a acestor compusi, formandu-se un amestec complex de tri-, di-, si monogliceride, ca si de acizi grasi liberi, de glicerina si, implicit, o emulsionare a produsilor rezultati.
Amestecul de gliceride, acizi grasi liberi si saruri biliare formeaza particule de dimensiuni foarte mici (5-50 mu), incat pot fi absorbite in peretele intestinal. Rolul celulelor din mucoasa intestinala este deosebit de important in absorbtia sii prelucrarea lipidelor si a produselor de hidroliza, in aceste celule realizandu-se o resintetizare a lipidelor din acizi grasi si glicerina, dar sub o forma deosebita de a celor initiale. Putine din lipidele ce patrund in limfa din peretele intestinului sunt identice cu cele care au fost initial in intestin, S-a obsert, de asemenea, ca doar o parte din glicerina rezultata prin hidroliza grasimilor din intestin mai ramane disponibila pentru reesterifi-care, deoarece o buna parte trece rapid in limfa. Se pare ca in celulele intestinale are loc un proces de meolizare a glicerinei pe o cale inca obscura.
Din celulele peretelui intestinal sunt deversate deci in limfa lipide complet resintetizate, sub forma de mici picaturi de grasime (chilomicroni), care contin 83% trigliceride, 7% fos-folipide si 6% esteri ai colesterolului, alaturi de putin colesterol liber si substante proteice.

Cantitatea de acizi grasi liberi, de mono- si digliceride patrunsa prin intestin in organism este cu totul neinsemnata. In acest fel, grasimile ajung pe cale limfatica in circulatia generala si sunt depozitate ca atare in diferite tesuturi, constituind grasimea de rezer (subcutanat, in jurul viscerelor, in muschi). O cantitate redusa de acizi grasi absorbiti in intestin intra in sangele port si sunt oxidati in ficat pana la C02 si H2O.

Tesutul adipos este locul special de depozitare a grasimilor de rezer. In el abunda celulele albe, care contin o cuola umpluta cu grasime (trigliceride), alaturi de mono- si digliceride si colesterol. Se presupune ca numai o parte din trigliceride provin din incorporarea directa a lor in celulele adipoase. Cea mai mare parte din grasime este sintetizata chiar in celula din acizi grasi plasmatici si din glucide. Asadar, un regim bogat in glucide si grasimi favorizeaza producerea si depunerea de grasime in organism prin procesul numit lipogeneza.
Nevoile crescute de calorii ale organismului sunt acoperite prin distrugerea grasimilor de rezer. Ele sunt mobilizate din depozite prin reflexe neuroendocrine si aduse in celula hepatica, unde sunt transformate in lecitine, prin inlocuirea unui acid gras cu acid fosforic si colina. Grasimile astfel fosforilate sunt mai usor oxidate si degradate la nivelul acizilor grasi componenti. Fosfolipidele sunt descompuse, fie in ficat, fie eliberate in circulatie si degradate in alte tesuturi.
Degradarea fosfolipidelor in ficat se realizeaza prin oxidare, ajungandu-se la acizi din ce in ce mai saraci in carbon pana la acid p - oxibutiric, acid oxalic si acetona, care, la randul lor, sunt distruse pana la C02 si H2C in procesul de oxidare au un rol important si glucidele, in lipsa carora se produce resinteti-zarea acizilor grasi, iar ficatul se incarca cu grasimi. S-a spus, pe drept cunt, ca grasimile ard in ficat in focul glucidelor. Depunerea grasimilor in ficat se datoreste inanitiei, diabetului si toxiinfectiilor, care ii scad puterea de oxidare.
Dupa cum s-a aratat, procesul de distrugere a grasimilor are loc nu numai in ficat, ci si in rinichi, inima, creier si in te, prin actiunea unor enzime specifice.