Literar, Cha-no-yu se traduce prin "apa fierbinte pentru ceai". Elementele ceremoniei ceaiului dateaza din perioada dinastiei Tang, din China secolului al Vl-lea d.H. Ceremonia ceaiului a ajuns in Japonia pe culmi ale maiestriei si rafinamentului, contribuind major la dezvoltarea societatii si culturii japoneze. Folosirea ceaiului rde sub forma de pulbere (matcha), amestecat cu pamatuful, este un indiciu suplimentar al chimii ceremoniei. Aceasta metoda de preparare a ceaiului dateaza din perioada dinastiei Sung, ce a gurnat China intre anii 900-l200 d.H. in perioada de final a dinastiei, un poet-filosof chinez a spus ca exista trei semne ale degradarii: educatia gresita a tinerilor, lipsa de gust si armonieIn arta si irosirea ceaiului prin utilizarea si prepararea incorecte. Dinastia Sung a fost inlaturata de la putere de dinastia Yuan - de origine mongola. Acestia priau ceaiul doar din punct de dere strict utilitar (ca bautura ener-gizanta) si astfel, in China, ceremonia ceaiului a ajuns intr-un con de umbra. Deoarece in Japonia fusese introdusa inca din secolul al lX-lea in manastirile Zen si pentru ca Japonia a respins invaziile mongole, ceremonia ceaiului s-a pastrat si s-a transmis fara oprelisti.
Sub influenta traditiilor ce gurnau viata de zi cu zi a samurailor, s-au dezvoltat reguli si proceduri pe care participantii la "intalniri sociale", ce aau ca scop initial mentinerea unor relatii, trebuiau sa le urmeze. Astfel s-a dezvoltat ceremonia propriu-zisa a ceaiului. Sintetizarea si silirea formei ceremoniei ceaiului in Japonia, asa cum o cunoastem astazi, a fost realizata in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, in timpul perioadei Momoyama, de catre Maestru Sen no Rikyu. Acesta afirma adeseori ca "Zenul si ceaiul au aceeasi aroma".
Ceremonia ceaiului presupune mult mai mult decat simpla consumare a unei cesti de ceai. Ea s-a dezvoltat sub influenta budismului Zen, al carui scop este, esentializand, purificarea sufletului pentru a deni una cu natura. Adevaratul spirit al ceremoniei ceaiului poate fi descris in termeni ca: simplitate, liniste sufleteasca, "armonia simplitatii austere si a saraciei rafinate". Canoanele stricte ale ceremoniei, care la o prima dere pot parea apasatoare si exagerat de meticuloase, sunt de fapt gandite pentru a obtine o mare economie de miscari, intrucat in societatea japoneza era nepoliticos sa te misti mult sau sa faci gesturi bruste. Atunci cand este indeplinita de un maestru, ceremonia ceaiului este, inclusiv pentru ochi, o incantare.
Presupunand si o cautare a unei armonii estetice, ceremonia ceaiului a jucat un rol important in viata artistica a japonezilor. Ea presupunea si aprecierea camerei, a modului in care era decorata, a gradinii de langa pavilionul pentru ceai, a ustensilelor folosite in prepararea ceaiului. De asemenea, spiritul ceremoniei ceaiului (frumusetea simplitatii si armonia cu natura) au influentat dezvoltarea arhitecturii, a gradinaritului, ceramicii si a aranjamentelor florale japoneze. Cuvantul wabi, utilizat in toate artele vremii, defineste frumusetea care este "simpla si nepretentioasa, imperfecta si neregulata sau chiar austera". Conceptul de perfectiune in Zen si taoism (ce presupune asimetrie, lasand loc imaginatiei, personalitatii privitorului) este diferit de cel european, care este centrat pe simetrie (in care nu mai au Ioc interpretari, interntii personale).
Dupa moartea lui Sen no Rikyu, in 1591, discipolii sai au transmis din generatie in generatie invataturile acestuia. in timp, in functie de maestri si de modul in care acestia au transmis mai departe invataturile, s-au dezvoltat mai multe scoli ale ceremoniei ceaiului. Toate au insa in comun respectul pe care il acorda celui care a silit regulile initiale ale acesteia. Cele mai cunoscute scoli erau cele fondate de nepotii lui Sen no Rikyu: Urasenke, Omotesenke si Mushanokoji Senke. in zilele noastre, cea mai cunoscuta si cu cei mai multi practicanti (aproximativ 2 milioane) este scoala Urasenke.In afara de unele diferente de interpretare, ritual si simbolistica, exista o structura comuna pe care o descriem mai jos:
a Ceremonia presupune intotdeauna o gazda si cativa oaspeti. Se poate desfasura in camera principala a casei, dar, pentru cei care isi permit, este recomandata construirea unui pavilion {sukiya) si a unei gradini separate {roji), dedicate exclusiv acestei ceremonii.
a Invitatii (nu mai mult de 4-5) vor astepta intr-o incapere separata (machiai), pana in momentul in care sunt chemati de gazda.
a Pentru a ajunge la pavilion, ei trec printr-o gradina ce trebuie sa contina reprezentari ale Unirsului si ale elementelor lui: Pamant (prin intermediul pietrelor), Foc (printr-un felinar de metal sau din piatra), Lemn (te, arbusti), Apa, Aer, Animale; aceasta are si rolul de a-i deconecta pe participantii la ceremonie si simbolizeaza primul stadiu al meditatiei. Tot in gradina se afla si tsukubai - bazinul pentru purificarea rituala cu apa a mainilor, a fetei si a picioarelor.
a Intrarea in pavilion este o alta mostra a subtilitatii ceremoniei: de obicei usa are doar 1 metru inaltime, astfel incat cei care intra sunt nevoiti
sa se aplece, constituind astfel un simbol al egalitatii si al umilintei tuturor in cadrul ceremoniei. in chime, invitatii samurai erau obligati sa-si lase sabiile afara, intr-un suport special, deoarece nici un simbol al violentei nu trebuia introdus in Casa Ceaiului. Gazda astepta afara pana ce toti oaspetii isi ocupau locurile si se linisteau; abia apoi intra si ea.
a Pavilionul trebuie decorat de catre gazda cu un aranjament floral si cu o pictura sau panou pictat, cat mai simple, dar cat mai rafinate. Arta japoneza a aranjarii fiorilor (ikebana, in traducere - "flori care traiesc"), ca si cea a caligrafiei si picturii, joaca un rol important in realizarea armoniei generale in care trebuie sa se desfasoare ceremonia. in pavilion (sau in incaperea unde are loc ceremonia ceaiului), se afla la loc de cinste tokonama, inspirata din altarul templelor Zen. Este un mic altar dedicat stramosilor si spiritului casei (kami), pe care se afla in permanenta cateva mici ofrande. Tot aici, maestrul asaza aranjamentul floral alcatuit conform artei ikebana. Caracterul trecator al lucrurilor este sugerat de acoperisul de paie, fragilitatea - de stalpii subtiri, aparenta indiferenta - de folosirea materialelor comune. Una din regulile in cadrul Casei Ceaiului este cea a evitarii repetitiei, a monotoniei, a simetriei sau a incarcarii cu obiecte inutile.
a Pentru inceput, oaspetii sunt serviti cu mancare (in cantitati mici) si cu dulciuri, dupa care se trece la servirea propriu-zisa a ceaiului. Gazda aduce mai intai ustensilele de ceai (ce au fost depozitate intr-o anticamera - midsuya) si apoi incepe prepararea ceaiului: in timp ce apa este pusa la fiert, ceainicul si pamatuful de bambus sunt incalzite. Ceaiul sub forma de pulbere (matcha) este pus in cesti, se toarna apa fierbinte si se amesteca cu pamatuful. Ceaiul se degusta pe indelete, fiind sorbit cu inghitituri mici, fara graba. intreaga atmosfera este calma, linistita, concentrata.
a Dupa ce a fost consumat ceaiul, gazda spala ustensilele, iar oaspetii examineaza si discuta despre calitatea si frumusetea instrumentelor utilizate la prepararea ceaiului. in cadrul ceremoniei ceaiului se folosesc pana la 24 de ustensile (in functie de scoala), iar calitatea, frumusetea si chimea lor trebuie apreciate de oaspeti, daca acestia vor sa fie politicosi.
Ustensilele necesare folosite in cadrul ceremoniei au un pret ceva mai mare. Astfel, un pamatuf de bambus pentru amestecat ceaiul costa cel putin 10 euro, iar pretul unui ceainic este de minimum 20 de euro. Toate aceste preturi sunt pentru ustensilele moderne, de serie, preturile pentru cele unicat si realizate manual fiind prohibiti. in mod normal, ele nu sunt de vanzare, fiind transmise de la parinti la copii, in Japonia, acestea facand parte din mostenirea de familie.
Dupa caderea shogunatului Tokugawa, in 1867, si deschiderea Japoniei catre cultura occidentala, multe dintre artele traditionale, inclusiv ceremonia ceaiului, au cunoscut un declin puternic. in efortul lor de a revigora practica ceremoniei ceaiului, maestrii au incorporat predarea ei in scoli, in cadrul invatarii etichetei traditionale. Daca odinioara doar barbatii practicau ceremonia ceaiului si erau calugari Zen, astazi cei mai multi practicanti sunt femei si nu sunt neaparat practicanti Zen. Varsta celor ce practica astazi ceremonia ceaiului este destul de inaintata, aceasta fiind un indiciu al faptului ca tanara generatie este mult mai interesata de cultura occidentala, decat de traditiile proprii. E posibil ca ei sa adopte din nou ideea in voga in secolul al IX~lea: "cunostinte chinezesti, spirit japonez", denita in zilele noastre "cunostinte occidentale adaptate spiritului japonez".
Interesul european pentru Zen si ceremonia ceaiului dateaza de la traducerea in engleza a lucrarii "Eseuri despre Zen Budism" a profesorului D. T. Suzuki, prima lucrare de calitate, scrisa de o persoana autorizata, care a fost tradusa intr-o limba de larga circulatie. Dupa terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial si ocuparea Japoniei, cunostintele despre Zen si filosofia japoneza s-au raspandit rapid in Europa si SUA, in special printre artisti, filosofi si psihologi.