Sint foarte putine tulpinile de virus vaccinai a caror origine este cunoscuta, dar este foarte probabil ca nici una nu deriva din virusul va-riolic.
Multiplicitatea tulpinilor vaccinale, care difera intre ele prin proprietatile antigenice, calitatile bemaglutinante, patogenitatea pentru animalele de laborator, termosensibilitate si afinitate pentru diferite gazde indica heterogenitatca materialului original.
Folosirea virusului variolei vacilor de catre Jenner a sugerat ca aceasta tulpina ar reprezenta materialul original al tuturor vaccinurilor antivariolice in uz.In realitate, provenienta tulpinilor variaza considerabil. Pentru profilaxia antivariolica avem la dispozitie virusul vaccinai si eventual ci-teva tulpini vaccinovariolicc zoofile de pe vaca, cal, magar si camila. Acesta din urma poate fi clasificat in doua tipuri:
a) tipul vaccinai benign, cu difuzibilitatc medic, cu enzootii determinate de virusuri slabe"; in aceasta grupa se cuprind virusurile variolei cailor si magarilor {asino vaccina), variolei vacilor cu variantele sale , variolei bivolilor, a camilelor, iepurilor si maimutelor;
b) tipul variolic grav, cu difuzibilitate mare, cu epizootii produse de virusuri puternice" ; citam dintre acestea unele tulpini de vaccina care dau afectiuni grave la bovine, camelinc si cuniculine , clanelea oilor, ectromelia soarecilor si
variola aviara.
Trebuie specificat ca intre acestea exista virusuri ale caror caractere de virulenta si imunogenitate sint fixe si virusuri modificate prin trecerea la animale de diverse specii, in scopul obtinerii unor virusuri vaccinante si care au fost studiate pe imunologic, serologic, alergic, al reactivarii
virale si hibridarii genetice.Inrudirea acestor virusuri a suscitat numeroase controverse, dar rezultatele din ultimii ani au adus probe serologice si genetice asupra legaturii care exista intre diversele clemente ale grupului pox si a determinat acordarea denumirii de dezoxivirusuri (1) .
S-a sugerat ca pentru obtinerea unor tulpini noi de vaccina se poate transforma virusul variolic uman prin treceri succesive pe animale de laborator (7}) . Acest lucru este contestat de o serie de cercetari relativ recente .In cadrul inlectiilor mixte cu virusuri vanolovaccinale a fost descrisa posibilitatea izolarii unor hibrizi . S-au putut deriva hibrizi din virusul variolic vaccinai, alastrim si variola iepurilor .
Cultivarea virusului variolic pe pielea sau testiculul de iepure sau pe animalele sensibile (maimute, soareci sugari) a produs totdeauna un virus care avea toate proprietatile virusului variolic. Pasajele se-riate pe membrana corioalantoidiana a oualor embrionate nu-l transforma in virus vaccinai . Cum pina in prezent nu s-a reusit transformarea virusului variolic, originea virusului vaccinai continua sa fie o enigma.
Se sustine ca virusul vaccinai deriva din virusul variolei vacilor, mai ales ca exista ciieva asemanari intre leziuni, aspectul morfologic al cor-pusculilor elementari este similar si exista inrudiri serologicc
Cu toate investigatiile facute, siniem inca departe de silirea originii virusului vaccinai.
Pentru diferentierea virusului variolei de virusul vaccinai si al variolei vacilor se foloseste criteriul leziunilor de pe membrana corioalantoidiana .
Pasaje seriate pe pielea de vitel, vaca sau oaie, ca si pe creier sau
testicul de iepure, duc la obtinerea unor variante cu un tropism marcat pentru tesutul gazda. Din aceasta cauza,
vaccinurile obtinute cu unele tulpini se numesc dermo-, neuro- sau orhivaccinuri.
Tulpinile de virus vaccinai folosite la prepararea vaccinurilor nu trebuie sa aiba tendinta de a determina leziuni generalizate ale sistemului nervos central uman sau al animalelor de laborator .
Anumite tulpini ar fi mai patogene pentru om, dar nimic nu permite sa se afirme ca tulpinile care determina reactii clinice mai puternice confera o protectie superioara celei produse de tulpinile care provoaca reactii clinice atenuate .In producerea vaccinurilor sint de preferat tulpinile mai putin patogene, daca sint suficient de imunogene.
Durata imunitatii variaza in functie de tulpina vaccinanta. Exista tendinta de a se inlocui tulpinile mentinute pe pielea animalelor cu tulpini cultivate in oua embrionate sau culturi de celule, dar pasajele seriate prelungite efectuate pe asemenea substraturi pot diminua puterea imuni-zanta. Din aceasta cauza se recomanda ca loturile de saminta sa nu depaseasca mai mult de cinci pasaje din momentul recoltarii lor de pe animalul gazda .
Unii producatori de
vaccin inoculeaza alternativ virusul de saminta in pielea animalului producator de vaccina si in aceea a unui animal mic, ca iepurele.
Acest procedeu nu mai prezinta avantaje, in urma introducerii liofi-lizarii sau a posibilitatilor de conservare la temperaturi sub 0.
I a productia de
vaccinuri se vor folosi, pe cit posibil, tulpini care dau leziuni cutanate tipice la om, care determina o imunitate solida (confirmata prin protectia conferita impotriva variolei si rezistenta fata de inocularea de proba a virusului acti, care sint cit mai putin neurotropc si cutaneonecrozante pentru animalul de laborator, care dau o eruptie cutanata caracteristica la iepuri si reproductibila pe mc nbrana corioalantoidiana a oualor embrionate.
