Fata de metodele farmacologice de producere experimentala a unor louri psihotice, mai trebuie mentionata si categoria metodelor nefarmacologice prin intermediul carora se pot realiza modele experimentale de psihoze. Acestea se bazeaza pe mecanisme neuropsihologice de conditionare, deprire sau inductie sugesti si pot reproduce diferite louri de psihoze. Le vom prezenta succint in cele ce urmeaza :
1. I.P. Pavlov a reusit sa obtina modele de nevroze experimentale la animale printr-un mecanism de conditionare patologica, explicat de el prin "ciocnirea (conflictul) dintre excitatie si inhibitie". Ruperea echilibrului "stereotipului dinamic" al activitatii nervoase superioare duce la aparitia unor stari pe care autorul mentionat le-a denumit "nevroze experimentale". Ele pot fi produse la animalele de experienta prin "schimbarea" regimului conditionarii anterioare. Este un proces experimental care, de fapt, tulbura un model de comportament intat anterior cu unul nou, de factura "parazitara", care-l inlocuieste sau perturba pe primul.
2. O alta metoda de realizare a unor modele experimentale de tulburari psihice este reprezentata de "deprirea senzoriala". Plasarea subiectilor voluntari in conditii de izolare absoluta in raport cu stimulii vizuali, auditivi, tactili poate duce la aparitia rapida a unor tulburari psihice, in special din sfera percepti de tipul halucinatiilor. Concomitent, se pot instala stari de neliniste, anxietate, agitatie si tulburari de constiinta.
3. Tulburari psihice pot fi produse, experimental, prin deprirea unor subiecti de somn. Suprimarea somnului se manifesta prin modificari ale electroencefalogramei, dar si prin stari de neliniste, anxietate, iriilitate, agitatie sau stari confuzionale.
4. Una dintre metodele cele mai cunoscute de producere a unor tulburari cu caracter reversibil din sfera functiilor neurologice (anestezii, parestezii, contracturi, paralizii, afonii etc.) sau a functiilor psihice (bizarerii, automatisme, crize de diferite aspecte, puerilism etc.) consta in utilizarea inductiei sugestive in cursul somnului hipnotic. in cursul hipnozei se produce o permeabilizare a constiintei subiectului, care devine extrem de receptiv la "ordinele" care i se dau de catre experimentator. Acesta poate "manipula" personalitatea subiectului sau, obtinand "louri clinico-psihiatrice" dintre cele mai diferite, cu un mare polimorfism, asa cum sunt ele realizate in cursul crizelor isterice. Metoda a fost utilizata in sensul acesta de J.M. CI i ai coi. Ea are insa si antajul de a putea anula simptomatologia nevrotica a bolnavilor aderati prin "deconditionarea" acestora in cursul somnului hipnotic.
Ca si psihozele experimentale produse prin administrarea de substante farmacologice psihotrope, si in cazul metodelor neuropsihologice mai sus mentionate tulburarile psihice produse experimental au un caracter reversibil. Ele nu sunt nocive si sunt lipsite de consecinte negative pentru personalitatea subiectilor supusi experimentului.
Aceste experimente au o loare deosebita, intrucat ele ne ofera posibilitatea de a intelege si urmari intr-o maniera dirijata aparitia, evolutia sidisolutia unor louri psihopatologice produse in conditii de laborator, in mod dirijat/controlat de experimentator. Prin aceasta se poate face o corelatie sau o analiza ata intre psihozele clinice si psihozele experimentale sau intre modelul natural si modelul experimental.

Nebunia si ritualurile culturale
Intre ritualurile culturale si nebunie exista o relatie speciala, carora psihanaliza si psihopatologia ii ofera o explicatie interesanta si originala in raport cu semnificatia comportamentelor colective ale grupurilor socioumane.
Orice ritual este un comportament simbolic care, in social, reprezinta forme periodice de manifestari sublimate ale unor pulsiuni acumulate sau refulate ale inconstientului colectiv sau aspiratii ale Supraeului spiritual si moral. Raportate la reprezentarile si miturile colective specifice unei comunitati socioumane, comportamentele ritualizate reprezinta modalitati de "refugiu" sau de "descarcare", un catarsis colectiv care completeaza sau compenseaza protectiv viata cotidiana cu rigorile ei, cu sistemele si normele sociale, precum si cu uurile socioculturale si moral-spirituale impuse ca obligativitati. Nu vom insista asupra acestor manifestari, ci ne vom referi la relatiile dintre aceste conduite ritualizate si nebunie.
Rolul nebuniei in cazul ritualurilor culturale este de a realiza un catarsis colectiv. in cazul acesta, nebunia trebuie inteleasa ca fiind o forma de "descarcare pulsionala colecti", desfasurata dupa anumite norme, reguli acceptate si institutionalizate, ce revin periodic in viata unei societati. Fiind manifestari "acceptate", dar si "necesare".
ele au o functie catartica, fapt care face ca "nebunia culturala" sa se inscrie, in mod paradoxal, in seria unor forme de "psihoterapie colecti", ca o "supapa catartica".
Orice ritual implica un "act de trecere", un contact al omului cu supranaturalul. Intrarea in supranatural se face prin intermediul "elixirelor", al "filtrelor" preparate ce contin majoritatea drogurilor mai sus mentionate si care produc extazul prin efectele psihotrope, de factura euforizanta sau psihodisleptica ale acestora.
Nu trebuie insa trasa concluzia ca orice ritual este efectul sau motivul mascat al utilizarii unor droguri euforizante sau halucinogene. Dar orice ritual cultural incearca sa patrunda in lumea misterelor pe care "universul nebuniei" il ofera din plin.
Cele mai utilizate droguri sunt alcoolul (betiile orgiastice), drogurile halucinogene care produc stari de extaz (mescalina, psilocibina, LSD-25, hasisul etc).
Daca nebunia este prezenta, in diferite forme si grade de intensitate, in marea majoritate a ritualurilor culturale, nu trebuie sa afirmam ca orice ritual cultural este intr-un raport direct de conditionare cu utilizarea unui drog psihotrop. in cele de mai sus, ne-am referit in primul rand la ritualurile culturale care utilizeaza drogurile psihotrope tocmai pentru a sublinia prin aceasta relatia care exista intre nebunie si conduitele culturale ritualizate.
Dincolo de aspectele culturale, aceste forme de manifestare colecti a "nebuniei" reprezinta teme de reflectie psihopatologica si psihanalitica in care trebuie sa "vedem" si sa "intelegem" natura umanului, asa cum am aratat mai sus. Nevoia sau apelul la droguri nu este un fapt intamplator sau un simplu divertisment. Specific conduitelor umane supuse cenzurii, el reprezinta o forma de "descarcare simbolic-sublimata", cu caracter periodic, a pulsiunilor inconstientului colectiv, specifica si necesara comunitatilor socioumane.

Psihozele experimentale

Daca obtinerea de stari sau de trairi psihice paradoxale prin ingestia de droguri psihotrope cu actiune psihodisleptica este cunoscuta de multa vreme, "medicalizarea" acestor practici culturale reprezinta o problema de data relativ recenta.
Descoperirea actiunii psihotrope a fenotiazinei, care a marcat inceputul erei psiho-farmacologice, a fost urmata la scurta vreme de o directie de dezvoltare a cercetarilor deosebit de interesanta. Este vorba de incercarea de a produce "experimental" tulburari psihice, prin administrarea de substante psihotrope, in primul rand a celor din grupa psihodislepticelor. Aceste studii au avut ca scop cercetarea mecanismelor de producere a tulburarilor psihice, in primul rand a psihozelor.
Psihopatologia experimentala bazata pe cercetari psihofarmacologice cunoaste astazi o continua dezvoltare si, pe langa contributiile aduse la cunoasterea mecanismelor biochimice care stau la baza aparitiei tulburarilor psihice, a adus si loroase contributii de ordin terapeutic.In general, exista numeroase tentative de producere experimentala a tulburarilor psihice nu numai cu ajutorul substantelor chimice.
Primele incercari dateaza din secolul al XlX-lea, cand au fost produse tulburari psihice induse prin sugestie, in cursul starilor de somn hipnotic. S-a silit astfel ca sugestia are un dublu rol, esential in viata psihica. Pe de o parte, poate avea efecte psihoterapeutice, de persuasiune in corectarea unor tulburari neurologice sine materia, de factura functionala, in special a celor din cursul starilor isterice, in nevroze etc. Pe de alta parte, sugestia poate avea efecte patoplastice, de inducere, tot prin persuasiune, imitatie etc, a unor tulburari psihice sau psihosomatice la persoanele cu o constitutie emotionala sau in conditii speciale. Sunt cunoscute, in sensul acesta, studiile si experientele anterioare ale lui A. Messmcr cu magnetismul animal, celebrele studii si demonstratii ale lui J. Charcot asupra isteriei, ca si cercetarile lui Bernheim la Nancy si, ulterior, cele ale lui S. Freud.
Astazi, rolul inductiei sugestive, al contagiunii psihice prin sugestie, imitatie etc, este bine cunoscut si i s-au consacrat studii numeroase, de o importanta deosebita. Patologia psihiatrica cunoaste de multa vreme acele forme specifice de "delir indus" care apar in cazul a doua persoane, de regula un cuplu, in care o persoana dominanta, deliranta, reuseste sa induca celeilalte, dominata de aceasta, propriile sale idei delirante. Acelasi lucru se poate spune despre efectul sugestiei si in cazul suicidului colectiv.
Tulburari psihice cu caracter experimental au fost obtinute de catre specialisti prin metoda "depririi senzoriale". Aceasta consta in selectionarea unui lot de subiecti voluntari care sunt plasati in conditii speciale, de izolare termica, fonica si vizuala, fiind urmariti permanent. Absenta stimulilor senzoriali, in speciali a celor acustici si vizuali, declansa aparitia unor stari de neliniste, anxietate, halucinatii si tulburari de constiinta de diferite grade si intensitati.
O alta metoda consta in deprirea de somn. Subiectii voluntari sunt impiedicati sa doarma. Suprimarea somnului duce la importante tulburari ale ritmului psihobiologic, a alternantei somn-veghe, cu consecinte imediate asupra starii psihice a subiectilor. Apare d stare de neliniste anxioasa, iriilitate, labilitate emotionala, dificultati legate de operatiile mintale, gandire, memorie, atentie, tulburari de constiinta etc. Reinstaurarea somnului si revenirea la bio-psiho-ritmurile normale vor resili starea de echilibru psihic.
Metodele "depririi senzoriale" si "depririi de somn fiziologic" sunt in primul rand metode de experiment neuropsihologic si se bazeaza pe mecanismele neuro-psihologice care stau la baza organizarii proceselor psihice. Acestea privesc insa numai o latura a problemei experimentului in psihopatologie. Cele mai frecvent utilizate metode sunt cele psihofarmacologice, de producere a psihozelor experimentale.
Cercetarile de psihofarmacologie care au ca scop producerea experimentala de modificari psihice in scopul cunoasterii mecanismelor psihopatologice ale acestora, pe de o parte, iar, pe de alta parte, testarea efectelor unor medicamente psihotrope noi sunt de data recenta, in atie cu metodele experimentale mai sus mentionate. Un mare numar de cercetatori specialisti au consacrat importante studii in aceasta directie (H. Gross si E. Kaltenback, O. Benkert si H. Hippius, J. Delay si P. Deniker, U. De Giacomo, G.E. Morselli, D. Cargnello, B. Callieri, F. Giberti si G. Tonini).
Aceste studii experimentale cu caracter sistematic au fost precedate, in primele decenii ale secolului XX, de experientele cu mescalina asupra "auditiei colorate" facute de Gh. Marinescu, precum si de cele ale lui De Jong si Baruk, care au produs catatonia experimentala prin administrarea la animalele de experienta a bulbocapninei.

Psihozele experimentale sunt in prezent un domeniu important al cercetarilor de psihofarmacologie si ele se desfasoara dupa un bine conceput si condus, urma-rindu-se in primul rand descifrarea mecanismelor producerii biochimice a tulburarilor psihice, in scopul corectarii acestora cu medicamente cu efect compensator.
Primele cercetari de psihofarmacologie vizand producerea de psihoze experimentale s-au facut utilizandu-se alcaloizii deja cunoscuti si pe care i-am amintit anterior: mescalina, psilocibina, hasis, dar mai ales LSD-25. Au fost notate si descrise lourile psihotice experimentale, trairile dereist-delirante, starile oniro-halucinatorii, tulburarile starii de constiinta, depersonalizarea etc.
Un aspect particular este reprezentat de relatarile subiectilor care au "traversat aceste experiente" si care au descris sau, in alte cazuri, au exprimat prin reprezentari grafo-plastice, de regula desen si pictura, aceste "trairi paradoxale".
Interesant de retinut este faptul ca tulburarile psihice induse experimental prin administrarea de substante naturale sau de sinteza cu efect psihodisleptic produc louri clinico-psihiatrice dintre cele mai riate, asa cum sunt ele intalnite in clinica psihiatrica, modelul experimental situandu-se in paralel cu modelul natural. Ceea ce este caracteristic consta in faptul ca tulburarile care apar dupa administrarea drogurilor se retrag complet, fara sechele, dupa ce acestea au fost meolizate si eliminate din organism.
Natural ca aceste cercetari experimentale au o loare stiintifica incontesila, dar ele raman "experimente". Din ele putem trage anumite concluzii teoretice si practice utile, dar acestea nu acopera toate problemele pe care le ridica psihopatologia. Nici un experiment nu poate inlocui sau reproduce modelul uman natural, existenta umana. El poate constitui numai un reper, un punct de plecare de la care sa dezvoltam alte cercetari, dar intre modelul experimental de laborator si modelul natural din clinica este o diferenta considerabila.
Experimentul psihopatologic deschide in primul rand prespectivele unei dezvoltari a farmacologiei medicamentelor cu efect psihotrop, utilizate in tratamentul afectiunilor psihiatrice. Marile raspunsuri la intrebarile pe care le pune psihopatologia nu pot fi insa date de aceste experimente farmacologice decat intr-o anumita masura.
Psihopatologia este si ramane o disciplina reflexi, al carui obiect, spiritul uman in primul rand, este "gandit" si "inteles".