Cadrul problemei
Spre deosebire de psihiatrie care se ocupa de studiul bolilor psihice, psihopatologia, asa cum am afirmat pe parcursul acestei lucrari, studiaza fenomenele psihice morbide, tot ceea ce se abate de la starea de normalitate psihica. in aceasta larga categorie de "tulburari" sunt incluse, in afara bolilor psihice, tulburarile psihosomatice, iatrogeniile, dar si suferintele Eului in relatiile acestuia cu constiinta morala. Aceasta din urma grupa de suferinte psihice se conureaza ca un domeniu particular care trebuie inclus in aceeasi sfera de interese ale obiectului psihopatologiei.
Suferinfele psiho-morale nu pot fi neglijate de psihopatologie. Ele constituie un modul bine individualizat, cu o conuratie proprie, integrat vietii persoanei si de care nu putem face abstractie. Acest grup de suferinte nu constituie obiectul direct al psihiatriei, nefiind o stare de "boala" asa cum este acceptat termenul in sfera gandirii si a practicii medicale. Este vorba de un grup particular de suferinte care pun in discutie raporturile dintre Eul personal si constiinta morala a persoanei. Este vorba de o categorie de suferinte raportate la valorile morale ale individului, la responsabilitatea morala a acestuia fata de el insusi, dar si fata de celelalte persoane.
Suferintele psiho-morale nu sunt boli. Ele reprezinta, ceea ce E. Minkowski numeste "aspectele patice ale vieti" : situatii de impas corespunzatoare cu situatiile-limita descrise de K. Jaspers sau cu ceea ce numim noi "situatii-inchise" in opozitie cu "situatiile-deschise" ale vietii (C. Enachescu).
Atat E. Minkowski, cat mai ales K. Jaspers considera aceste "stari psiho-morale" ca fiind in principal "probleme de constiinta" ale persoanei. Ele sunt conflicte interiorizate ale Eului care se pun in ul constiintei morale a acestuia. Constiinta morala este cea care "judeca" si "decide" despre tot ceea ce face Eul, iar suferintele acestuia apar ca abateri de la normele impuse de valorile morale.
Aceasta suferinta este absolut interioara si reprezinta in esenta un "conflict al Eului cu propria sa constiinta". Vinovatia morala conureaza situatia tragica a omului, inchis in "situatiile-limita" sau in conditiile impuse de "situatiile patice ale vietii".
Tragicul existentei umane este dat de suferintele morale ale persoanei. Iar acestea transcend boala, conflictul, frustrarea, fiind probleme de constiinta. Eul abandonat, insingurat, se prabuseste intrucat valorile morale de care s-a instrainat nu-l mai sustin. Suferinta pierderii valorilor morale duce la pierderea sensului propriei persoane, dar si la pierderea sensului propriei vieti. Totul se pune in cumpana. Sensurile se pierd. Existenta devine inutila, absurda. Persoana se dizolva. Tragicul inseamna prabusirea Eului prin pierderea suportului sau moral. Disperare.
Aceasta situatie tragica nu poate fi remediata decat printr-un act de salvare, de reparatie, prin reintoarcerea la valorile morale si redobandirea acestora. Terapia nu poate fi decat una psiho-morala, de refacere si regasire a Eului pierdut.
Suferinta tragica conureaza cea mai profunda prabusire a Eului personal. Ca suferinta si alterare a echilibrului si naturii interioare a persoanei umane, aceasta categorie de
tulburari nu poale fi ocolita de psihopatologie. Ele vin ca sa completeze seria de tulburari ale persoanei umane, intregind astfel intelegerea sensului suferintei umane, ca tema generala a psihopatologiei.
Relatia dintre Eu si constiinta morala
Pentru intelegerea suferintelor psiho-morale este absolut necesar sa analizam relatiile dintre Eu si constiinta morala a persoanei, intrucat acestea sunt situatii particulare de conflict moral interior al Eului personal. Eul personal nu este niciodata singur. El este permanent "impreuna" cu constiinta morala a persoanei, reprezentata prin Supraeul moral. Constiinta morala este cea care-l indruma, il opreste sau il indeamna in actiunile sale si tot ea este cea care-i evalueaza consecintele acestor acte. Orice abatere de la legea morala este sanctionata de constiinta morala a Eului, iar acesta din urma o traieste ca pe o suferinta interioara, cu caracter tragic, sfasietor. In ceea ce priste raporturile Eului cu constiinta morala, trebuie sa am in dere urmatoarele aspecte, pe care le vom analiza in continuare: actele Eului, cenzura morala, consecintele actelor Eului, suferinta morala.
1. Actele Eului
Eul este instanta constienta a personalitatii, zona prin care aceasta vine in contact direct cu lumea exterioara. la nilul caruia se obiectiaza continutul intrapsihic al persoanei respecti. Eul obiectiaza si satisface nevoile, pulsiunile si dorintele individuale, dar in egala masura este obligat sa se conformeze normelor valorice morale ale Supraeului sau. Prin aceste "functii", Eul devine sediul actiunilor persoanei respecti.
In cazul actiunilor pe care Eul doreste sau este obligat sa Ie indeplineasca, se ridica o serie de probleme legate de factorii sau valorile morale care regleaza dinamica Eului. Poate Eul face orice? Ce-i este permis si ce-i este interzis? Cine si ce normeaza acestea ?
Eul nu actioneaza niciodata singur. Nici la intamplare. Actele Eului sunt dirijate de constiinta morala. Daca Eul se afla sub influenta constiintei morale, actele sale sunt conforme cu valorile si normele morale si vor aa un caracter pozitiv. Daca Eul se afla sub influenta constiintei nefericite, perrse, actele sale vor fi contrarii cu valorile si normele morale si vor aa un caracter negativ, ducand la suferinte morale.
Ori de cate ori Eul pregateste sau intreprinde o actiune, el trebuie sa aiba in dere urmatoarele aspecte la care trebuie sa faca apel pentru a raspunde: "ce pot face?", "ce-mi este permis?", "unde trebuie sa ma opresc?", "ce nu trebuie sa fac, desi as vrea?", "ce dauneaza altora?", "ce-mi dauneaza mie?".
Aceste interogatii, care vin dinspre constiinta morala, artizeaza Eul personal cu privire la actele pe care acesta doreste, are intentia sau este impins sa Ic faca. Orice actiune, orice "a face" este corelat cu "a fi permis" sau "a fi interzis". Aceasta separatie este dictata de normele morale care permit binele si interzic raul. in final, putem considera ca orice act al Eului este in esenta lui, un act moral.
Toate actele Eului se desfasoara, din punct de dere moral, intre doua momente: trecerea la act si consecintele actului realizat. Trecerea la act presupune evaluarea consecintelor: "pot face?". "imi este permis?". Ce ma opreste sa fac raul si ce ma indeamna sa fac binele? Constiinta morala se manifesta prin scrupule. Dar daca realizez actul dorit sau propus? Din nou constiinta morala va interni ca factor de evaluare: "am facut bine?". ,.am gresit?", "trebuia sa ma abtin?", "am prejudiciat pe altul?", "m-am dezonorat pe mine prin actele comise?". Daca am gresit, voit sau involuntar, constiinta morala ma va sanctiona prin remuscari.
Abtinerea si comiterea actelor sunt urmate de consecinte morale pentru Eul personal. Trebuie ca tot ceea ce fac sa fie conform cu constiinta morala. Dar acest lucru este greu si se dobandeste dupa o indelungata experienta, dupa un lung exercitiu. A fi perfect este tinta ideala, catre care linde fiecare. De altfel, deslul de greu si tarziu de atins. Orice act al Eului este un efort. Un efort fizic, sufletesc si moral. Din acest motiv el este greu de realizat. Este necesar tactul.
2. Cenzura morala
Adele Eului personal sunt normate de constiinta morala. Ea actioneaza ca un factor cenzuram care insoteste actele Eului. O putem asimila cu acel daimon socratic care-l oprea pe filosoful atenian de la comiterea unor acte.
Constiinta morala din mine este vocea interioara care apare cand trebuie sau cand vreau sa fac ceva. Ea ma opreste sau ma indeamna. Este cenzura morala. Dar nu numai atat. Constiinta morala este concomitent oglinda Eului, in care acesta isi "de" propria sa imagine. Este cea care "se deschide in interior" ca o "dedublare de sine". Constiinta morala pune Eul fata in fata cu el insusi. Prin constiinta morala Eul se poate "dea" si "judeca" pe sine asa cum este. Mai exact i se spune cum trebuie sa fie si ce trebuie si ce nu trebuie sa faca.
Aparent constiinta morala parc a fi restrictiva ; in fapt, lucrurile stau altfel. Constiinta morala "artizeaza" Eul, nu-l obliga. ii spune numai atat: quidquid agis prudenter agas et respice ftnem . Aparent Eul este liber. El poate face orice. Dar, de fapt, el va da de fiecare data socoteala de ceea ce doreste sau intentioneaza sa faca si mai ales de ceea ce a facut. De intentii si de consecinte. Cine se opune acestora? Constiinta morala. Ea este instanta de cenzura a actelor Eului.
Cenzura constiintei morale priste cele doua aspecte sau momente ale actiunilor Eului: intentiile si consecintele actelor acestuia.
Cenzura intentiilor este realizata de scrupulele morale, care ma artizeaza, oprindu-ma de la trecerea la actiune. Ele imi arata ca ceea ce fac este nepermis, in contradictie cu legea moraia si ma obliga la retinere sau la renuntarea completa. Cenzura consecintelor este data de remuscari ale constiintei. De regretul de a fi comis acte nepermise moral, imorale, reprobabile. Daca scrupulele ma artizeaza, remuscarile ma condamna, ma culpabilizeaza, ma fac sa sular. Orice remuscare este insotita de o
durere morala, pe cand scrupulele determina o rusine morala. in primul caz imi pun intrebarea: "cum de am putut face asa ceva ? ". in cel de al doilea caz ma intreb : "cum de m-am gandit ca as putea face asa ceva?". Daca am facut, am remuscari. Daca intentionez sa fac, intervin scrupulele care ma opresc.
Suferinta psiho-morala este, prin urmare, consecinta actelor mele reprobabile, pe care constiinta morala le atribuie Eului personal, de regula ca pe niste vinovatii pe care Eul trebuie sa le repare.
3. Consecintele actelor Eului
Din cele de mai sus se poate desprinde clar care sunt consecintele actelor Eului personal. Orice act uman angajeaza Eul in totalitatea sa. Fiecare individ este personal si direct responsabil de actele sale. Raspunde atat de intentii, cat si de consecintele actelor sale. Este sanctionat pozitiv, prin succes, de reusita unor acte poziti, si negativ, pedepsit de comiterea unor acte negati, reprobabile.
Consecintele actelor unei persoane sunt multiple. Ceea ce ne intereseaza in studiul nostru sunt consecintele psiho-morale. Ele pot fi, cum spuneam, poziti sau negati. Ceea ce ne intereseaza in mod deosebit sunt consecintele negati, intrucat acestea duc la suferintele psiho-morale ale persoanei.
Daca actele Eului sunt facute fara intentie, sunt mai putin gra. Daca ele sunt facute cu intentia de a prejudicia pe ceilalti, ele sunt cu atat mai gra, intrucat denota ca persoana respectiva este imorala, ca are o constiinta perrsa, inclinata catre rau. in ambele situatii, consecintele actelor negati fac ca Eul personal sa sufere. Persoana cade intr-o situatie de disperare cu pierderea echilibrului si silitatii sale interioare. Ea devine o persoana tragica, singura, necesitand ajutorul celorlalti.
4. Suferinta morala
Suferintele psiho-morale trebuie intelese ca fiind acele stari sufletesti si morale care afecteaza Eul personal, ca urmare a unor acte ale acestuia, fie ca este vorba de intentii imorale, de acte reprobabile moral, fie ca este vorba de acte morale care trebuiau facute, dar de la efectuarea carora individul s-a sustras sau a refuzat sa le faca.
Orice suferinta psiho-morala este consecinta unui act de vinovatie sau a unei scrii de acte de care Eul personal este direct responsabil. Raspunderea fata de actele comise are intotdeauna un caracter de "durere sufleteasca si morala", care face ca persoana respectiva sa sufere, sa fie apasata, sa nu se mai simta libera.
Cele de mai sus demonstreaza faptul ca intre Eul personal si constiinta morala a unei persoane exista o legatura directa, permanenta, de o mare importanta. Ca, de fapt, aceste doua instante ale aparatului psihic al personalitatii sunt inseparabile. Constiinta morala "dubleaza" Eul persoanei. Aceasta este atat de importanta, incat putem spune ca nu se poate vorbi in mod deplin despre un Eu in absenta constiintei morale. Ea este cea care desavarseste Eul. in mod egal, nu putem vorbi despre suferinte psiho-morale, decat la persoanele care au constiinta morala. Cele cu o constiinta perrsa sunt structuri anormale, imorale, lipsite de sensibilitate morala, care nu cunosc, nu simt si nu pot intelege binele. Ele sunt anormale, din punct de dere sufletesc si moral, prin natura lor primara. Din acest motiv, ne vom opri sa analizam ceea ce este "normal" si "anormal" din punct de dere psiho-moral, in raport cu alte forme de suferinte.
