Intelegerea delirului si a starilor delirante este imposibila daca ne limitam la aspectele clinico-semiologice ale psihiatriei. Starile delirante trebuie considerate ca niste "experiente particulare de viata", specifice bolnavilor psihic, inscrise in ordinea ontologica a existentei acestora si care sunt explicit comprehensibile numai din acest punct de dere. O cunoastere a experientei delirante se impune a fi facuta prin analiza "istoriei vietii personale" a bolnavului, a psihobiografiei acestuia. in acest sens, remarcam urmatoarele aspecte caracteristice oricarei forme de experienta deliranta:
- existenta unui anumit "teren psihologic" pe care se dezvolta starea deliranta;
- existenta unei stari prelungite de tensiune emotionala intrapsihica, cu intoarcerea individului catre sine insusi;
- plasarea bolnavului intr-o situatie-limita;
- obligativitatea bolnavului de a gasi "solutii" de iesire din situatia-limita, acestea fiind, de regula, irationale, prin interpretarea eronata a "limitelor" impuse;
- proiectia existentei bolnavului intr-un alt registru al ontologicului, in contradictie cu realitatea obiectiva, logica;
- intoarcerea in trecut, ca forma de regresiune a gandirii, afectivitatii, conduitelor si contactelor cu lumea externa ;
- proiectia asupra "celorlalti" si a "lumii" a propriilor probleme sufletesti con-flictuale;
- adoptarea unei "atitudini mintale" fixe, de tipul unei "incremeniri rigide" intr-un prezent perpetuu, inflexibil, in care locul central il ocupa ideile si preocuparile sale delirante, pe care bolnavul incearca pe orice cale sa le realizeze.
Vom analiza in continuare marile tipuri nosologice de psihoze endogene delirante, simple sau halucinatorii, cu evolutie cronica, care nu produc alterari profunde ale personalitatii, cum este cazul psihozelor din grupa schizofreniei.In categoria psihozelor endogene delirante de tip sistematizat, cronice, sunt incluse urmatoarele : paranoia sau delirul sistematizat cronic, nchalucinatoriu ; parafrenine sau psihozele delirant-halucinatorii cronice ; delirantii pasionali, la care delirul simplu sau halucinatoriu este bine sistematizat din punct de dere tematic si, in final, psihozele endogene atipice.
Aceste tulburari reprezinta o categorie nosologica importanta si extrem de interesanta pentru psihopatologie, intrucat ne ofera, pe langa aspectele de o mare varietate si complexitate ale tulburarilor psihice, si posibilitatea de a "dea" si de a "intelege" persoana umana din punct de dere psihologic, intr-o dubla perspectiva : antropologica si ontologica.

Paranoia
Caracteristici psih opatologice
Paranoia este un delir cronic sistematizat, de regula monotematic, care domina gandirea, actiunile, comportamentul si personalitatea individului, cu o aparenta formal-constructiva logica a judecatii. Acest delir nu duce la alterarea personalitatii bolnavului. Din punct de dere psihopatologic, se descriu doua forme principale:
a) paranoia primara, cu un delir sistematizat, dar fara o slabire intelectuala a bolnavului, caracterizata prin existenta unor "idei fixe" ;
b) paranoia secundara, acuta sau cu evolutie periodica, avand o tematica deliranta, de regula indusa.
Majoritatea autorilor sunt de acord in a recunoaste ca paranoia se dezvolta pe un teren psihologic cu o constitutie specifica, ale carei caracteristici favorizeaza aparitia si dezvoltarea acestei afectiuni psihiatrice. Tendintele caracteristice "personalitatii paranoice" sunt reprezentate prin urmatoarele aspecte psihopatologice cu caracter constant si specific (Genil-Perrin):
a) orgoliul, constand in supraestimarea propriei persoane (egocentrism, autofilie, hipertrofia Eului). Este, de fapt, vorba despre un tip de vanitate puerila, de infatuare ridicola;
b) neincrederea, manifestata ca o teama, o rezerva inutila, stare de neliniste si susceptibilitate, indoiala, sentimentul penibil de a nu fi inteles de ceilalti, de a se simti izolat intre oameni. Sentimentul de "a fi neinteles de ceilalti" este compensat de satisfactia vanitoasa de "a se considera diferit de ceilalti" si, in consecinta, superior acestora;
c) falsitatea judecatii in raport cu realitatea consta in faptul ca logica paranoicilor este gresita, falsa prin sensul ci interior, desi este construita corect din punct de dere formal, ca aparenta a formularii judecatilor. Acest aspect impiedica individul de a aa o conceptie exacta atat despre lumea externa, cat si despre sine insusi. Aceasta psihorigiditate a gandirii face ca in sfera constiintei bolnavului sa aiba acces numai notiuni partial selectionate si sistematizate, trunchiate si incomplete. Paranoicul se insala asupra lui insusi si asupra lumii externe. El "se de pe sine" mai frumos, mai bun decat cslc in realitate, iar lumea "o de" mai urata si mai rea decat este de fapt;
d) inadapilitatea paranoicului este rezultanta sociala a atitudinii sale mintale, a tendintelor sale profunde. Solitudinea este pentru paranoic un remediu util si agreabil. Paranoicul, prin inadapilitatea sa, este in mod firesc condus catre o viata solitara, izolata. Vagabondajul acestor bolnavi poate fi considerat o consecinta a inadaptarii paranoicului.
Dincolo de aspectele mentionate mai sus, ce reprezinta principalele trasaturi de personalitate cu caracter psihopatologic care definesc persoana paranoicilor, constatam ca toate conrg si se grupeaza in sfera Eului bolnavului.
Paranoicul prezinta o tulburare psihopatologica de personalitate specifica, reprezentata prin pierderea sau schimbarea identitatii propriului eu. Transformarea deliranta a personalitatii sale, ca in cazul unei relatii, ii descopera acestuia o noua identitate, diferita de cea anterioara delirului. Bolnavul "descopera" ca este inntator, reformator social, politic, religios etc. in raport cu aceste situatii pe care le reprezinta, bolnavul isi va construi o noua imagine, corespunzatoare noului sau statut si rol autoatribuite, cerand sau chiar impunand si celorlalte persoane sa-l recunoasca astfel. De aici si conflictul care va duce la "ruptura" dintre paranoic si lume. Felul de a se infatisa, mimica, privirea, felul de a vorbi, de a se misca, de a gesticula, continutul vorbirii, stimentatia si accesoriile acesteia, mersul, felul de a se adresa celorlalti, toate acestea vor fi expresia noului personaj pe care bolnavul il reprezinta si cu care acesta s-a identificat. Transformarea poate merge chiar pana la schimbarea numelui.
Schimbarea personalitatii si adoptarea unei noi identitati, a unui nou mod de "a fi" si de "a se prezenta", de "a comunica" in relatiile cu ceilalti, dar si de a se autoconsidera ca atar? isi au originea in convingerile delirante ale bolnavului. In acelasi timp, acest nou "mod de a fi" si "mod de a se infatisa" vor justifica delirul in care bolnavul "de" si cauta ca sa-i convinga si pe ceilalti de noul sau "rol" sau "misiune" pe care o are de indeplinit.
Tulburarile de personalitate de tipul pierderii sau schimbarii identitatii Eului sunt secundare delirului. Atat tematica deliranta, cat si identitate persoanei bolnavului vor fi concordante si vor participa la conurarea noii "imagini" a personalitatii patologice a individului respectiv.

Formele clinice ale paranoiei
Din punct de dere clinico-psihiatric, Genil-Perrin distinge urmatoarele forme clinice ale psihozei paranoice:
1. Grupa rendicatorilor
Dupa Serieux si Capgras, rendicatorul este considerat a fi un hipomaniac. Paranoicul deprimat este, inainte de toate, un interpret teoretic si speculativ. Paranoicul excitat este, dimpotriva, un tip hiperactiv, care nu se opreste la "a interpreta". El se apara, actioneaza si contraataca pentru a-si "sustine" propriile idei. In aceasta grupa intra urmatoarele tipuri de paranoici: persecutorii, crulentii (certaretii sau scandalagin) si pamfletarii.
2. Grupa ipohondriacilor
Pentru Boisier de Sauvage, aceasta reprezinta "o boala cronica in care bolnavul isi imagineaza ca este in pericol de moarte din cauza faptului ca prezinta palpitatii ale inimii, eructatii, barborisme sau alte suferinte, mai mult sau mai putin imaginare, variabile si fara o origine precisa". Ipohondriacii sunt persoane "vaporoase", bolnavi imaginari. In cadrul acestei grupe, Gilbert-Ballet distinge urmatoarele forme clinico-psihiatrice:
a) mica ipohondrie, manifestata ca o preocupare exagerata a individului in fata unor suferinte minore ale sanatatii sale. Se manifesta ca o atentie si neliniste exagerate, dar poate fi corectata de o explicare logica sau prin psihoprofilaxie ;
b) fobia ipohondriaca, cand ideea ipohondriaca devine obsesie, cu caracter de fobie angoasanta, tenace, nepermitand rationamentul logic decat in intervalul inter-paroxistic ;
c) marea ipohondrie, forma in care ideea ipohondriaca se precizeaza, se sistematizeaza, neputand fi combatuta cu nici un fel de argumente, dar neatingand gradul de absurditate al delirului;
d) ipohondria deliranta, cu caracter de absurditate. Ea este o convingere ferma, sistematizata, care nu poate fi schimbata. Este un delir ipohondriac net si definitiv ;
e) ipohondria interpretativa si rendicativa, o forma accentuata a precedentei. Bolnavul este activ in a-si cultiva preocuparile delirante in relatie cu "boala" sa, cu numeroasele sale boli de care crede ca sufera in mod real;
f) ipohondriacul autoterapeut, persoana care nu are incredere in nimeni, cu exceptia propriei persoane. Acesta se autotrateaza pentru diferite "boli imaginare" dupa retete proprii pe care le innteaza si le autoadministreaza.

3. Grupa inntatorilor si autodidactilor

Sunt destul de frecnte cazurile in care paranoicii isi manifesta tendintele si tematicile lor delirante in sfera culturii sau a cercetarilor intelectuale de ordin stiintific. in sensul acesta, sunt descrise urmatoarele forme clinice apartinand acestei grupe:
a) paranoicii inntatori ocupa un loc important. in aceasta categorie, seria de inntatori patologici se inscrie de la debilul autodidact de tip inferior pana la individul avand cunostinte tehnice precise, insa lipsit de simtul care sa-i permita sa discearna intre fantezie si realitate, intre posibil si asburd;
b) paranoicii autodidacti completeaza forma precedenta. Autodidacticismul este foarte frecnt la paranoici si se explica prin tendintele speciale ale acestora. Din cauza orgoliului lor, bolnavii din aceasta categorie cauta sa-si dobandeasca un grad de instructie care sa le ridice prestigiul personalitatii, dar si pentru a putea rezolva singuri orice fel de problema. Fiind lipsiti de o judecata logica, ei asimileaza, fara nici o discriminare, aceste cunostinte intelectuale oferite, de regula, de literatura de popularizare si care le ofera perspecti introducerii in domenii necunoscute de ei. Autodidcticismul este, in mare masura, simptomul unei mentalitati paranoice.

4. Grupa reformatorilor
Paranoicii sunt, de regula, nemultumiti de cele ce exista. Ei vin foarte frecnt in conflict cu ordinea silita in domeniile social, moral, religios, politic. Acesti indivizi urmaresc "reforma" societatii, a moravurilor etc. Tipurile de reformatori paranoici se prezinta sub o larga paleta de variante, asa cum se poate dea in continuare.
Reformatorul social se prezinta sub forma a trei tipuri speciale, riile "imagini clinico-sociale" : regicidul (justitiarul tiraniei), anarhistul (distrugatorul ordinii sociale) si utopistul (cel care incearca sa edifice o noua ordine sociala). Sa-i analizam mai pe larg pe fiecare dintre acestia.
Regicizii sunt persoane fanatice care comit atentate asupra unor personaje importante din societate (regi, ministri, inalti demnitari), in scopul combaterii si anularii injustitiei sociale, fiind absolut lipsiti de orice fel de interese personale.
Anarhistii sunt destul de dificil de separat de regicizi. Anarhistul este militantul care actioneaza. Este o personalitate hiperactiva, de factura pasionala, care neaga toate valorile. Actiunile sale au o marcata nota de violenta si vizeaza in special institutiile sociale traditionale, pe care le combate dorind sa le suprime.
Utopistii sunt cei care construiesc proiecte himerice. Ei imagineaza uri de gurnare bazate pe egalitatea si bunastarea tuturor membrilor societatii, dar care, transpuse in practica, duc la rezultate contrarii celor sperate. Utopia este o tendinta latenta a fiintei umane cu originea in dorinta de a transcende realitatea istorica si sociala obiectiva, inlocuind-o cu una de factura "ideala". Ea sta la baza multor doctrine religioase (A. Augustin), sociale (T. Morus, R. Bacon, T. Campanella), politice (I. Kant) sau economice (K. Marx) etc.
Reformatorii mistici se plaseaza intr-un registru paralel celui in care actioneaza reformatorii sociali. Trebuie insa precizai de la incepui ca nu toti misticii trebuie asimilati personalitatilor paranoice. Paranoicii mistici sunt persoane cu un delir sistematizat cu tema mistico-religioasa. Acesti bolnavi sunt inclinati catre mesianism si urmaresc sa introduca si sa impuna noi forme de religie si noi idoli. Ei ataca dogmele teologice in vigoare, cauta ca sa le submineze pentru a impune altele noi, manifestand totodata tendinta de a poza in martir.

5. Grupa erotomanilor si a gelosilor
Aceste tendinte paranoice se pol cristaliza in jurul unor tematici sexuale sau erotice, realizand loul psihopatologic al unei erotomanii sau gelozii morbide.In cazul geloziei morbide, subiectul este framantat de falsa convingere ca este inselat de sotia sau de logodnica sa. Din punct de dere psihanalitic, la baza acestui sentiment de gelozie patologica se afla o situatie de frustrare anterioara, care a dus la formarea unui complex de inferioritate raportat la sexualitate.In cazul erotomaniei, bolnavul cultiva convingerea ca este iubit sau ca iubeste o persoana anumita, fie ca este vorba despre o persoana reala sau de una imaginara. Aceasta persoana insa, daca exista in realitate, nu are nici un fel de legaturi reale cu bolnavul sau nici macar nu il cunoaste personal. Erotomania este impresia deliranta de a fi iubit. Asocierea erotomaniei cu gelozia este o situatie frecnt intalnita la delirantii paranoici.