Epilepsia este un st ansamblu nosologic care grupeaza accidente neuropsihice cu caracter paroxistic, de origine centrala, rezultand dintr-o descarcare hipersincrona a unei populatii neuronale (H. Gastaut).
Epilepsia este fie o afectiune organica cerebrala primara (epilepsia genuina sau idiopatica, esentiala), fie o manifestare de tip simptomatologie, secundara in cursul evolutiei clinice a unor alte afectiuni ale sistemului nervos (tumori cerebrale, traumatisme cranio-cerebrale, accidente sculare, encefalite, parazitoze, abcese cerebrale etc).
Din punct de vedere psihopatologic, epilepsia se caracterizeaza prin crize paroxistice de pierdere a cunostintei, in cursul carora pot aparea tulburari neurologice sau psihice, urmate de o revenire a starii de constiinta, dar cu amnezie completa legata de accesul paroxistic.
Caracteristica psihopatologica a epilepsiei o reprezinta accesele paroxistice. Din punct de vedere clinico-psihiatric, crizele de epilepsie sunt de doua tipuri:
1. Criza "grand mal" sau iciusul comitial, o criza tonico-clinica generalizata. Ea se compune din urmatoarele faze clinice :

a) prodromul epileptic: cuprinde tulburarile care preced cu mult timp inainte declansarea accesului convulsiv, ce constau in neliniste, iriilitate, tulburari de concentrare a atentiei etc.;
b) aura epileptica: reuneste tulburarile care preced imediat, cu cate minute sau secunde, declansarea atacului convulsiv. Ea se manifesta prin dureri acute de mare intensitate, halucinatii vizuale sau auditive, dar si olfactive sau impresii de stranietate, derealizare, stari de angoasa sau de extaz etc.;
c) atacul convulsiv propriu-zis: este aspectul vizibil cel mai dramatic al crizei epileptice, producand o puternica impresie emotionala la persoanele care asista. El consta dintr-o pierdere brusca si completa a cunostintei, insotita de caderea bolnavului ca urmare a scaderii tonusului muscular. Corpul cade inert si rigid. Imediat urmeaza o faza de contractari ritmice si sincrone generalizate din cauza descarcarilor neuronale. Prima este faza de rigiditate musculara sau "faza tonica" ; cea dc-a doua este faza de contractii musculare sau "faza clinica". In cursul atacului convulsiv, respiratia este suprimata din cauza contractiilor musculare. Bolnavul, ncmairespirand, se cianozeaza. Secretiile bucale apar in comisurile buzelor sub forma unei spute rosii din cauza faptului ca bolnavul isi musca limba. Pot aparea si emisii spontane de urina sau fecale ;
d) incetarea atacului convulsiv, cand bolnavul isi reia respiratia - o respiratie ritmica, sacadata, stertoroasa. in aceasta faza, bolnavul nu este inca revenit la starea de constiinta clara. Este faza de comapost-accesuala, de scurta durata ;
e) revenirea din coma post-accesuala, marcata printr-o scurta faza de confuzie mintala post-accesuala, in cursul careia starea de constiinta se clarifica treptat;
f) ultima faza, cea de revenire la starea de constiinta normala clara. Bolnavul isi recapata tonusul muscular, se ridica de jos, dar acuza dureri musculare, o stare de oboseala marcata, dureri difuze in corp si are o amnezie totala asupra episodului convulsiv.In general, crizele de grand mal epileptic sunt unice. Ele se pot insa repeta la scurte interle sau se pot succeada neintrerupt. in acest caz, vorbim despre crize de epilepsie subintranla si ele au un prognostic foarte grav.
2. Criza "petit mal", este o criza de scurta durata de pierdere a cunostintei, fara convulsii. Bolnavul, in timpul unei activitati oarecare, se schimba la fata brusc, devine palid, imobil, priveste cate secunde in gol, apoi isi reia activitatea de unde fusese intrerupta, fara a avea constiinta sau amintirea acestui episod paroxistic. Acestea sunt "absentele epileptice". Tot aici sunt incluse "secusele sau miocloniile epileptice" si "crizele atonice sau achinetice" de scurta durata.
3. Paroxismele epileptice de tip neurologic sunt manifestari fara pierderea cunostintei si prezinta un mare polimorfism clinic, pentru care sunt reprezentative urmatoarele forme : crizele tonice sau clonice ; crizele convulsive semigeneralizate, interesand numai o jumatate a corpului; crizele motorii sau senzitive partiale, interesand un segment corporal, sau crizele jacksoniene; crizele adversive; crizele vertiginoase ; crizele uncinale determinate de un factor situat in zona uncusului hipocampic al lobului temporal (crizele vizuale, auditive, olfactive, gustative); crizele afazice sau amnestice ; crizele vegetative.
4. Paroxismele epileptice cu manifestari psihiatrice sunt reprezentate prin aparitia brusca, and caracter paroxistic, a unor manifestari pur psihiatrice, cum ar fi:
crizele halucinatorii; crizele de derealizare sau instrainare (dAja-vu,jamais-vu, deja--connu, jamais-connu) cauzate tot de un focar epileptic temporal; destructurarea brutala a starii de constiinta cu caracter pasager; scurte episoade de confuzie mintala; tulburari pasagere ale cursului gandirii; accese coleroase sau scurte impulsiuni.
Epilepsia este o afectiune psihoneurologica deosebit de importanta si de o mare complexitate. Cunoscuta din Antichitate si descrisa ca forma de manifestare clinica, ea este legata de numeroase credinte referitoare la "starea de posesiune demoniaca" a bolnavului. Denumita in Antichitate si inorbus sacer, se credea ca e cauzata de "patrunderea in corpul bolnavului" a unui spirit malefic cu care acesta "se lupta" pentru a-l izgoni. Se mai credea ca epilepsia este si "un semn trimis" de zei oamenilor, iar denumirea sa denota acest lucru. In greaca veche, "epi" inseamna "de sus", "deasupra" ; "lambao" inseamna "a Iovi". De aici epilepsia. Se poate remarca asocierea conceptiilor medicale si psihologice cu credintele cultural-religioase in aceasta sfera a psihopatologiei.
Daca PGP a fost una dintre bolile majore ale secolului al XlX-lea, ca si neurosifilisul, in general, maladie care a facut multe victime, epilepsia a jucat si ea un rol interesant in istoria culturii si a religiei. Asa cum vom arata mai departe, accesele epileptice produc stari de derealizare, fie in timpul aurelor epileptice, fie in cazul echilentelor psihice ale acceselor paroxistice. Aceasta experienta sufleteasca noua, absolut inedita, a fost una dintre caile prin care s-a "descoperit" existenta vietii interioare omului, fie ca este vorba de introspectia filozofica (Socrate), fie ca este vorba de experienta extazului mistic (Sf. Pavel). Vom prezenta in continuare aspectele psihopatologice ale epilepsiei.

Tulburarile psihice si comportamentale din epilepsie

Epilepsia se insoteste, in afara acceselor paroxistice descrise anterior, de tulburari permanente interparoxistice care marcheaza profund si specific personalitatea si comportamentul acestei categorii de bolnavi psihic. Majoritatea autorilor recunosc existenta unui tip specific de "personalitate epileptica".
Fr. Minkowska, reluand tematica tipologiei psihosomatice a lui E. Kretschmer, descrie tipul epileptoid, caracterizat prin urmatoarele trasaturi psihopatologice :
a) in psihic, se noteaza o bipolaritate afecti, caracterizata prin lentoare psihica, scozitate, reactii explozive;
b) in somatic, se noteaza o constitutie de tip atletic, frunte ingusta, maxilarul patrat, dezvoltare considerabila a musculaturii, expresie a unui mare potential agresiv.
Studiile efectuate pe bolnavii care au suferit interventii neurochirurgicale (leuco-tomie, lobotomie, topectomie etc.) urmate de cicatrici cerebrale au aratat ca acestea pot duce la modificari ale personalitatii individului, cu louri clinico-psihopatologice similare celor de tip epileptoid (Bradley).
Lennox insista asupra importantei prezentei "cicatricii cerebrale" in procesul de deteriorare a personalitatii subiectului caracterizat prin urmatoarele aspecte psihopatologice :
- deteriorarea nivelului de inteligenta;

- personalitate de tip epileptoid ;

- insilitate cu hipersensibilitate ;

- indisciplina si dificultati scolare sau profesionale;

- agresivitate;

- dificultati de adaptare cu reactii antisociale;

- bradipsihie, scozitate si bipolaritate afecti.
Evolutia in timp a bolii duce la fixarea si agrarea acestor transformari de factura psihopatologica descrise mai sus, modificand profund atat personalitatea, cat si comportamentul bolnavilor.In cazul copiilor epileptici, apar unele modificari psihopatologice specifice de care suntem obligati sa tinem seama, intrucat ele impun masuri speciale de educatie si ingrijire a acestora
Dupa Bradley, modificarile psihopatologice comportamentale si de intelect ale copiilor epileptici sunt de doua feluri:

1. Tulburari psihice primare, constand din urmatoarele :

- labilitate mare a dispozitiei cu riatii extreme;

- irilabilitate exagerata;

- hipermotilitate de tip hiperchinetic ;

- reactii osciland intre incetineala si expozivitate ;

- tulburari intelectuale (bradipsihie, perseverare si scozitate mintala, dificultati in concentrarea atentiei si distractibilitate).
2. Tulburari psihice secundare, constand din urmatoarele aspecte psihopatologice privind in special personalitatea copilului:
- frica si groaza de accese ;
- nelinistea anxioasa cauzata de nesiguranta in raport cu ambianta;
- egoism accentuat;

- gelozie fata de frati;

- iriilitate si susceptibilitate exagerate ;

- capricii si incapatanare;

- explozii de agresivitate cu reactii antisociale ;
- tendinte la clastromanie, mitomanie, gabondaj si fugi.