Rezulta in mod clar, din cele de mai sus, ca societatea are un rol covarsitor in geneza nebuniei (H. Damaye, A. Mitscherlich, Ph. Rappard, R Sivadon, C. Enachescu). Fiecare tip de societate are bolnavii sai psihic si creeaza "formele clinice de nebunie" care ii sunt specifice. Acest proces de "conurare formala" a lourilor clinice ale nebuniei depinde de modelul sociocultural si moral-spiritual, de sistemul de valori al acestuia si noi am preferai sa-l denumim fenomenul de socioplastie psihopatologica, fapt de altfel confirmat de datele de psihiatrie, transculturala sau etnopsihiatrie (E Kraepelin, A. Yap, H. Ellenberger, Y. Pelicier).
Raportul dintre psihiatrie si viata civilizata din societate, dirijata de legile statului, ne reveleaza o noua latura a psihiatriei. Daca, din punct de vedere medical si psihologic, boala psihica este aceeasi in esenta ei, bolnavul psihic este produsul societatii sale.
H. Damaye, care a consacrat un studiu extrem de nuantat al raporturilor psihiatriei cu civilizatia, afirma ca "alienistul vede peste tot nebuni", specificand ca "psihiatrul vede, in viata libera, dar framantata, numerosi anormali mintal sau sexual". Aceasta "viziune psihiatrica asupra vietii" creeaza o mentalitate, o atitudine critica si nuantata a vietii sociale. Rezulta de aici, in mod clar, ca dincolo de functia sa pur medicala, psihiatrul are si un rol precis in stat (A. Damaye, Ph. Rappard, M. Foucault, D. Cooper, A. Laing, A. Szasz, C. Koupernik). Rolul psihiatrului in stat este de a "crea", de a "formula" si de a sustine cu argumente stiintifice "imaginea sociala a nebuniei" si de a delimita prin aceasta, "rolul social al bolnavului psihic".
In Antichitatea clasica nebunul era plasat in registrul tragicului; in Evul Mediu era posedat de dial si damnat ca eretic impur, in Renastere devine personaj plasat in registrul comicului: bufon. Iluminismul deschide perspective medicalizarii nebuniei, pe care o separa de religie si morala. Nebunul este declarat bolnav psihic. Epoca romantica aduce o nota de separatie situand la antipozi "nebunia" si "geniul" in sfera teoriei destul de elastice a "degenerescentei" (A. Morel, V. Magnnan, C. Lombroso). Epoca moderna si contemporana diversifica problematica nebuniei prin interventia unor noi modele de gandire: psihanaliza, psihopatologia, psihologia medicala, psihiatria clinica si sociala, psihoterapia. Din acest moment "suferinta psihica" este integrata in ul existentei umane, ca fapt ontologic, inaugurandu-se prin aceasta studiile de antropologie psihiatrica (V.E. n Gebsattel, L. Binswanger, R. Kuhn, A. Zutt, E. Minkowski, M. Manfredi, D. Cargnello).
Statul insa, dincolo de aspectele mentionate, anexeaza psihiatria intereselor puterii politice. Din nou, bolnavul psihic devine un damnat. El va prelua, intr-o forma modernizata, adaptata vremurilor, printr-un proces de socioplastie, "forma" si "rolul" demonizatilor Evului Mediu, devenind persoana antisociala. Ereticul posedat de dial din Evul Mediu este astazi dizidentul politic paranoic care se opune presiunilor, interdictiilor, reprimarii caracteristice statului totalitar. Pentru a doua oara in istorie, dupa experienta demonizatilor Evului Mediu, dizidentii politici ai secolului XX sunt victimele ideologiilor totalitare.
Culpabilizarea bolnavilor este, de fapt, o falsa problema. Ei sunt victimele unui stat, ale unei puteri politice care se impune prin teroare. Tensiunea sociala, nesiguranta.
angoasa, insecuritatea, absurdul vietii r constitui "o stare de spirit" generala, o veriila psihoza colectiva africii, prin preluarea de catre masele sociale a culpabilitatii statului si a puterii politice.
Aceasta situatie creata va da nastere unei reactii protestatare de un tip particular, extrem de semnificativa in deceniile VI si VII ale secolului XX - miscare cu caracter ideologic declansata de filozofi si psihiatri nonconformisti (M. Foucault, A. Laing, D. Cooper, A. Szasz, C. Koupcrnik). Este rba despre curentul antipsihiatric.
Antipsihiatria nu rezolva problema conflictului dintre stat, boala psihica si bolnavul mintal, ci opereaza un act de transfer proiectiv al culpabilitatii colective a statului si puterii politice asupra psihiatriei si psihiatrilor. in virtutea noii ideologii, nu statul este cel vinovat. Vinovatia apartine psihiatrilor, care, in virtutea autoritatii lor profesionale, au "confiscat puterea politico-sociala" si au "inventat boala psihica" in scopul represiunii sociale.
Nebunia este "creatia psihiatrilor" si, in final, institutionalizarea (care serveste intereselor de stat si politice) a cetatenilor incomozi pentru regimul politic, etichetati drept "bolnavi mintal", apartine psihiatrilor, deveniti "agenti ai puterii politice".
Natural ca absurditatea acestui punct de vedere este expresia unei crize profunde a statului pe multiple uri, a unei crize sociale care exprima "ruptura" dintre statul totalitar si masele populare in psihologic, incercand sa deculpabilizeze statul prin culpabilizarea psihiatriei. Antipsihiatria devine o falsa problema caje face grava confuzie intre boala psihica si statutul social al bolnavului psihic, intre medicina si structurile sociopolitice.
Conditia de "bolnav mintal" face ca individului sa i se impuna interdictii. Dar aceste interdictii nu trebuie privite sau utilizate in scop represiv, ci terapeutic si restaurator. Si, mai ales, este absolut interzis sa fie utilizata autoritatea social-juridica a psihiatriei in a eticheta drept "nebuni periculosi" persoanele care, prin opiniile si actiunile lor protestatare, se opun statului. Sunt doua puncte de vedere absolut diferite, care nu pol si nu trebuie sa fie confundate si pe care m incerca sa le clarificam in continuare.