Cadru general
Psihozele toxice ocupa un loc special in grupa tulburarilor psihopatologice. Din punct de dere nosologic, in grupa psihozelor toxice sunt incluse afectiunile neuropsihice cauzate de intoxicatii cronice voluntare ale sistemului nervos central cu substante care trezesc apetenta si dau obisnuinta, creand in felul acesta o stare de dependenta a bolnavului, necesitand un aport continuu si crescut de substanta toxica.
Cele mai cunoscute si frecnt utilizate substante cu efect toxic neuropsihic sunt alcoolul si drogurile, in aceasta din urma categorie fiind incluse numeroase substante naturale sau de sinteza.
Utilizate de umanitate din cele mai chi timpuri, ele au constituit o problema medicala permanenta, consumul lor fiind legat de factori magic-religiosi, dar si de conduitele de refugiu din fata unei vieti precare sau nefericite din punct de dere material, social sau moral.
Cunoscute in mod curent sub numele de toxicomanii, aceasta grupa de manifestari psihopatologice reprezinta apetenta anormala si prelungita manifestata de unii indivizi pentru substantele toxice (droguri) pe care ajung sa le cunoasca accidental sau pe care le cauta in mod intentionat, voluntar, pentru efectul lor sedativ, euforizant sau dinamic. Aceasta apetenta devine, intr-un scurt interval de timp, obisnuinta tiranica de care bolnavul nu se mai poate desprinde, ducandu-l la nevoia imperioasa a unui aport crescut si permanent al drogului respectiv, de a carei administrare devine dependent.
Consecintele utilizarii alcoolului sau a drogurilor sunt extrem de noci si variate pentru individ. Dependenta de toxic produce gra degradari ale personalitatii in psihic, complicate cu tulburari neurologice si somatice dintre cele mai diferite. La acestea se adauga si importante modificari de comportament, dar si ale relatiilor sociale. Individul se izoleaza de societate, adopta un comportament de dependenta sau de tip sociopatic antisocial, cu consecintele care decurg de aici.
Problema recuperarii medico-psihosociale este deosebit de dificila, iar rezultatele sunt discuile. in plus, problema prenirii acestor manifestari si a tulburarilor care le insotesc este la fel de complicata, intrucat aspectele medico-psihologice se intretaie cu cele sociocconomice. Lupta antidrog este o problema deosebit de dificila, antrenand forte sociale multiple. Ea constituie in primul rand o problema medico-sociala si de igiena mintala colectiva.
Din punct de dere psihopatologic, in grupa psihozelor toxice sunt incluse doua mari categorii de manifestari, legate de natura toxicului utilizat: alcoolismul si toxicomaniile, intelegand prin acestea din urma utilizarea de droguri de origine naturala (alcaloizi) sau de sinteza (substante psihotrope). Le vom prezenta in continuare.


Alcoolismul
Alcoolismul este o forma de toxicomanie majora foarte raspandita, constand in utilizarea regulata si progresiva cantitativ a bauturilor alcoolice, cu consecinte negati multiple pentru individul care le consuma. Un anumit consum de alcool este "tolerat", dupa cum, in mod egal, depasirea prin "exces" a acestei "doze permise" este considerata o forma de manifestare negativa in raport cu normele modelului sociocultural.
Alcoolismul sau ingestia de bauturi alcoolice, episodica sau durabila, implica numeroase consecinte pentru organism, de ordin biologic, psihologic, neurologic, comportamental social etc. Toate aceste manifestari sunt reunite in grupa "alcoolismului" sau a "bolii alcoolice".
Definitia alcoolismului urmareste sa reuneasca totalitatea factorilor implicati in acest tip de comportament: factorii somato-biologici si factorii psihici. Elementul esential este dat, in acest caz, de dependenta individului de utilizarea bauturilor alcoolice, urmata de consecintele acesteia.
Dupa Fouquet, "se vorbeste de alcoolism atunci cand un individ si-a pierdut libertatea de a se mai putea abtine de la consumul de alcool". in sensul acesta, se descriu doua mari categorii de indivizi: "bautorii ocazionali" si "bautorii obisnuiti".
Aspectele psihopatologice considerate ca specifice alcoolismului sunt urmatoarele:
- dependenta patologica a individului de alcool;
- nevoia unui consum permanent si crescut de bauturi alcoolice;
- alcoolopatia, considerata ca fiind ansamblul de atitudini si comportamente patologice secundare consumului de alcool.
Dupa Jellinek, "este alcoolic orice individ la care consumul de bauturi alcoolice este daunator lui insusi, societatii sau amandurora". Pe aceste considerente, alcoolismul oscileaza intre doua categorii de atitudini anormale:
a) punctul de dere medical sau mai exact medico-psihologic, in conformitate cu care alcoolismul este considerat o boala, iar persoana alcoolicului, un bolnav care necesita tratament medico-psihiatric;
b) punctul de dere social sau normativ-juridic, in conformitate cu care evaluarea acestei obisnuinte si a acestui comportament are o semnificatie social-morala centrata pe notiunea de "pacat", "viciu" sau "devianta", cu directe consecinte asupra judecatii morale, a responsabilitatii sociale si juridice a individului si, implicit, a sanctionarii faptelor acestuia legate de schimbarile comportamentale sub influenta consumului de alcool.
Predispozitia catre alcool a dus la descrierea in psihopatologie a unei "personalitati a bautorului", cunoscuta si sub numele de "alcoolomanie". Alcoolomania este apetenta morbida pentru alcool si se considera ca ea are la baza o anumita "predispozitie", un "alcoolism latent" care poate fi intalnit la ascendentii bolnavului, in "istoricul familial" sau antecedente patologice familiale ale acestuia.
Din punct de dere psihopatologic, personalitatea alcoolicului se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:
- slabirea fortei morale ;

- tulburari de caracter;

- o anumita stare de dezechilibru psihic;

- dificultati de adaptare-integrare sociala;

- tulburari legate de sfera sexualitatii;

- un tip de constitutie de natura psihastenica;

- intelect de limita ;

- labilitate emotionala cu imaturitate afectiva;

- stari complexuale, in special complexe de inferioritate ;

- situatii de dependenta.

Am putea considera aspectele enumerate mai sus ca fiind proprii naturii individului sau avand un caracter "endogen". La acestea se mai adauga o serie de factori exteriori, "exogeni", care contribuie la apetenta persoanei cu "predispozitie" pentru alcool. In acest al doilea caz, "apetenta pentru alcool" trebuie inteleasa ca o "conduita de refugiu" sau ca o "situatie de compensare" a unor esecuri personale. In sensul acesta, mentionam urmatoarele aspecte:

- esecuri in viata sociala sau familiala ;

- situatii de abandon, separari sau divort;

- conflicte de ordin afectiv, sentimental;

- nevroza de esec;

- nevroza de situatie;

- imitatia unor modele negati din anturajul imediat al individului;
- starile de oboseala prelungita, epuizarea si impresia legata de refacerea fortelor prin consumul de alcool;
- mizeria sociala, saracia, promiscuitatea etc.
Dincolo de aspectele mentionate mai sus, pentru a putea incheia imaginea "personalitatii alcoolicului" este necesar sa mentionam care sunt categoriile de indivizi expusi la consumul de alcool. Acestia se preureaza ca o categorie net individualizata in raport cu restul populatiei, fiind reprezentati prin urmatorii: debilii mititali, persoanele psihopate, encefalopatii, traumatizatii cranian, indivizii cu complexe, in special cei cu complexe de inferioritate, persoanele handicapate sau stigmatizate fizic, persoanele singure, izolate. La acestia, asa cum am spus, consumul de alcool are, din punct de dere psihanalitic, semnificatia unei compensari a propriilor "defecte" sau "izolari" sufletesti.In ceea ce priste aspectele clinico-psihiatrice, Fouquet imparte alcoolismul in urmatoarele manifestari:
a) alcoolismul primar, reprezentat de bautorii obisnuiti sau considerati "antrenati". Aceasta categorie de persoane manifesta o toleranta crescuta si o absorbtie excesiva si regulata de bauturi alcoolice, considerand concomitent comportamentul lor ca pe ceva absolut normal. Este vorba, de fapt, de un "alcoolism acceptat" de normele culturale ale unor regiuni care produc bauturi alcoolice (zone viticole etc.);
b) alcoolismul secundar sau alcoolozele - manifestari secundare care apar la personalitati cu tulburari psihice primare. La acestia, utilizarea alcoolului are efecte anxiolitice, euforizante, dezinhibante. Ei sunt, de fapt, personalitati nevrotice sau complexate;
c) somalcoolozele sau dipsomania - alcoolismul periodic sau alcoolepsia. in aceste cazuri, ne aflam in fata unor situatii psihopatologice speciale. Alcoolismul periodic consta in consumul excesiv de alcool la intervale variate de timp, in perioade scurte sau de durata variabila, urmate de lungi intervale de timp in care individul nu mai manifesta nici un fel de interes sau apetenta pentru alcool. In acest caz, dipsomania mascheaza fie o afectiune periodica din seria afectiva (PMD), fie este expresia unei predispozitii larvale de factura epileptoida. in orice caz, este pusa din nou in discutie o anumita "predispozitie" speciala, de factura psihopatologica a individului respectiv, de ordin endogen.

G. Deshaies descrie doua tipuri de alcoolism :

a) alcoolismul primar, de "obisnuinta" sau "socioprofesional" ;
b) alcoolismul secundar sau simptomatic, care apare la persoanele cu tulburari psihopatologice preexistente, considerat, din acest motiv, si "alcoolism nevrotic".
Jellinek propune o clasificare a alcoolismului in cinci grupe, dupa cum urmeaza:
a) alcoolismul alpha, reprezentand consumul regulat de alcool fara pierderea autocontrolului ;
b) alcoolismul beta, forma in care apar tulburari digesti si nervoase fara a fi insa urmate de o dependenta fizica sau psihica ;
c) alcoolismul gamma, forma in care apare o pierdere a autocontrolului asociata cu dependenta fizica si psihica;
d) alcoolismul delta, forma in care capacitatea de a se abtine de la a bea dispare si se accentueaza dependenta fizica si psihica de aportul regulat de alcool;
e) alcoolismul epsilon, alcoolismul periodic masiv, imposibil de a fi stapanit si controlat, de tipul dipsomaniei.
Din cele de mai sus se poate desprinde faptul ca alcoolismul nu constituie un grup nosologic omogen. De regula, in aceasta categorie de tulburari sunt incluse numeroase aspecte care, de fapt, din punct de dere psihopatologic, sunt foarte diferite intre ele, fiind legate formal prin consumul de alcool. De multe ori, ceea ce etichetam din punct de dere diagnostic, in psihiatrie, prin alcoolism este, sub aspect psihopatologic, expresia clinica a unor tulburari psihice, nevroze de esec, complexe de inferioritate, dependenta afectiva, abandon-esec, epilepsie larvata sau boli afecti ciclice.
Din punct de dere psihopatologic, alcoolismul se manifesta printr-o multitudine de tulburari, pe care le vom mentiona sintetic in continuare :
a) tulburari psihice, caracterizate in primul rand prin obisnuinta si dependenta, acestea fiind reprezentate de urmatoarele:
- tulburari psihice acute : betia acuta simpla, betia patologica, psihozele acute sau subacute (delirium tremens);
- formele psihotice prelungite: delirul sistematizat, psihoza halucinatorie, halu-cinoza cronica, tulburarile depresiv-melancoliforme;
- formele dementiale, caracterizate printr-o degradare progresiva si globala a personalitatii (functiile cogniti in principal);
- encefalopatiile alcoolice, cauzate de atingeri lezionale gra ale encefalului, cu caracter irersibil: encefalopatia Gayet-Wernicke, sindromul Korsakow, sindromul Marchiafava-Bignami;
b) tulburari neurologice, caracterizate prin deficite motorii, tulburari de sensibilitate, accidente vasculo-cerebrale, polinevrite etc.;
c) tulburari meolice diferite, dintre care cele mai frecnte sunt reprezentate prin carente vitaminice, in special din seria vitaminelor B ;
d) tulburari dermatologice cunoscute sub numele de "pscudopelagra alcoolica", caracterizate prin dermite carentiale cronice, telangiectazii cutanate etc.;
e) tulburari digesti, manifestate prin inapetenta, scaderea sensibilitatii gustati, gastrita cronica, ciroza hepatica etc.
Delirium tremensIn evolutia loului clinic al alcoolismului, delirium tremens reprezinta un complex psihopatologic specific. Acesta trebuie considerat ca reprezentand un "episod de intoxicatie acuta" la un bolnav cu "alcoolism cronic". Pentru Marchand si Courtois, delirium tremens trebuie inteles ca o forma particulara de "encefalita psihotica acuta".
Din punct de dere psihopatologic, delirium tremens se caracterizeaza prin urmatoarele tulburari:
a) criza este precedata de o stare prodromala cu tulburari de somn, cosmaruri sau insomnie totala;
b) ulterior, apare o cefalee constanta, cenestopatii difuze cu caracter penibil, tulburari gastro-intestinale si tremuraturi generalizate;
c) se instaleaza o stare de neliniste agitata, angoasa, transpiratii, tahicardie, tulburari neurogetati, evoluand catre o puternica stare de agitatie;
d) bolnavul prezinta iluzii si halucinatii vizuale terifiante, de regula zoopsii, care-l ameninta si-l ataca;
e) apare o stare confuzionala cu dezorientare auto- si alopsihica, stare de anxietate terifianta, activitate onirica, agitatie motorie extrema, crize convulsi si febra. Evolutia clinica netratata este grava si poate duce la moartea bolnavului.

Dementa alcoolica

Este o grava tulburare psihica ce se instaleaza in timp la alcoolicii cronic si totodata o stare de slabire intelectuala progresiva de tip demential, ca urmare a unei deteriorari gra a personalitatii, la care se adauga leziuni cerebrale difuze cu caracter irersibil. Din punct de dere psihopatologic, tulburarile intalnite in cursul dementei alcoolice sunt urmatoarele : tulburari de mers, tremuraturi generalizate, disartrie, obtuzie intelectuala, slabirea simtului moral, deficit mnezic marcat, tulburari de atentie, bufeuri delirante nesistematizate. Evolutia clinica este progresiva.

Toxicomaniile
Toxicomania sau dependenta de droguri este o stare psihica si somatica rezultand din interactiunea dintre individ si un produs psihoactiv (psihotrop) specific, avand ca urmare tulburari de comportament si alte reactii care presupun o dorinta invincibila, permanenta, continua sau periodica de a consuma drogul pentru a obtine anumite efecte psihice. Aceasta stare duce la obisnuinta si dependenta de aport a drogului, care, in cazul cand este suprimat, declanseaza tulburari sere de diferite forme, grade si intensitati din partea acestor indivizi.
Dependenta poate fi legata de consumul unui singur drog sau de utilizarea mai multor droguri (politoxicomanie) si este consecinta unei utilizari abuzi si indelungate. Caracteristicile dependentei variaza in functie de natura drogului utilizat (morfina, cocaina, canabis, amfetamine, barbiturice, substante halucinogene de sinteza etc).
Termenul "drog" are mai multe semnificatii. Pentru H. Solnes, drogul este o substanta psihotropa de origine naturala sau sintetica, avand sau nu o utilizare terapeutica si care este utilizat in doze neterapeutice si in scopuri nemedicale. Pentru transformarea utilizarii drogurilor in sfera toxicomaniilor au rol urmatorii factori:
- tipul de actiune psihotropa a drogului si scopul urmarit prin administrarea acestuia;

- modul de interactiune drog-subiect si drog-societate;

- efectul drogului asupra individului, dar si al mediului social si anturajului acestuia ca factori cauzali;
- aparitia unei stari de dependenta de aportul de drog la individul respectiv;
- obtinerea unei stari de beatitudine, de rerie, de plenitudine si de satisfactie interioara a individului care consuma droguri ("paradisurile artificiale" ale lui Ch. Baudelaire, H. Michaux, J. Cocteau etc);
- conduite de refugiu ca "solutii" la situatiile de impas ale vietii, carora individul respectiv nu le poate face fata.
Din cele expuse mai sus se desprind cateva caracteristici psihopatologice legate de toxicomanii:
a) conceptul clinic de toxicomanie exprima nevoia permanenta de consum continuu sau periodic al unui drog, natural sau sintetic, cu tendinta de a creste doza initial administrata;
b) conceptul de dependenta desemneaza faptul ca in decursul timpului, persoana care consuma droguri devine dependenta fizic si psihic de aportul acestora;
c) conceptul de obisnuinta, corelat cu precedentul, exprima faptul ca individul care consuma droguri se obisnuieste cu aportul acestora din punct de dere fizic si psihic si nu mai poate renunta la utilizarea lor, denind dependent de ele;
d) sindromul de abstinenta cuprinde totalitatea manifestarilor psihopatologice si fiziologice care apar in cazul intreruperii bruste a consumului sau aportului de droguri la persoanele denite dependente de acestea;
e) utilizarea indelungata a drogurilor duce la degradarea fizica, psihica, morala si sociala a individului respectiv.In ceea ce priste caracteristicile si natura drogurilor utilizate de toxicomani, J. de Ajuriaguerra propune urmatoarea clasificare :
a) droguri magice, capabile de a induce forme particulare de betie, stari onirice si de extaz, riile noi experiente sufletesti si somatice, iluzii sau halucinatii, stari de derealizare si depersonalizare, calatorii imaginare in timp si spatiu etc.;
b) droguri psihostimulante, care antreneaza o diminuare a starii de oboseala, o senzatie de crestere a energiei personale si a activitatii, o stare de excitatie euforica;
c) droguri ce reduc starea de tensiune psihica, de suferinta, de durere, inlocuindu-le cu o stare de beatitudine, euforica in diferite grade, de uitare si somn.
Din cele de mai sus se poate desprinde marele polimorfism psihopatologic pe care-l produce aportul de droguri. Acesta are cauze multiple si conureaza un anumit profil de personalitate a toxicomanului.
B. Ball afirma ca "intrarea in toxicomanie se face prin poarta durerii, a voluptatii si a grijilor". Prin aceasta este subliniat factorul emotional-afcctiv, aspectul moral si sociocultural al utilizarii drogurilor de catre umanitatea suferinda. Psihanalitic pusa problema, toxicomaniile sunt forme sublimate ale unor puisiuni refulate, o forma particulara de realizare a "principiului placerii" caracteristica Eurilor imature, slabe, narcisice si masochiste.In conurarea personalitatii toxicomanului au rol urmatorii factori etiopatogenetici si de personalitate:
- curiozitatea, atitudine obisnuita la adolescentii in cautarea de senzatii noi;
- atractia exercitata de o placere interzisa sau de o practica prohibita de adulti adolescentilor;
- fascinatia legata de perceptia unui pericol potential si care confera experientei toxicomanice o valoare initiatica, inlocuind in felul acesta ritualurile de trecere de la copilarie la varsta adulta;
- conotatia antisociala a abuzurilor de substante toxice, de droguri, fapt care da semnificatia unui refuz al valorilor traditionale, integrandu-se astfel intr-o miscare de contestare caracteristica crizei de adolescenta ;
- evaziunea dintr-o lume perceputa ca ostila sau fuga de o realitate considerata restrictiva;
- cautarea naiva a unei forme noi de comunicare cu alti indivizi care impartasesc aceleasi sperante si aceleasi pozitii ideologice contestatare;
- caracterul de provocare al conduitei toxicomanice, aceasta putand constitui o tentativa disperata de a relua comunicarea rupta cu niste parinti indiferenti sau inaccesibili din cauza principiilor morale rigide ale acestora;
- iluzia temporara a unei cresteri a performantelor intelectuale sau a capacitatii de creatie artistica a individului;
- nevoia de afirmare narcisica prin satisfacerea produsa de efectul drogului;
- compensarea dificultatilor unor subiecti de a tolera frustrarile si, legat de acestea, maturizarea lor afectiva si sexuala deficitara.
Dupa expunerea factorilor de mai sus, putem trece acum la descrierea personalitatii toxicomanului.
Fenomenul toxicomaniei priste atat persoana individuala, cat si societatea careia ii apartine. Toxicomania se dezvolta in contextul unei societati in criza care pune probleme noi, dificile, diferite si fluctuante de adaptare a individului si in special a adolescentilor care isi fac intrarea in viata. Utilizarea drogurilor de catre adolescenti este, in primul rand, legata de dorintele si modelele lor de gandire diferite in raport cu normele si idealurile morale ale adultilor. Pentru adolescenti, drogurile reprezinta un mijloc de mediere sau de transfer, efortul de a se uni cu ceilalti sau, dimpotriva, dorinta de a se separa de ceilalti sau chiar de identificare cu modelul generatiei lor.
Pentru tineri, drogul devine un obiect de cult si un ritual psihosocial. El creeaza o noua ambianta, o noua lume cu regulile sale, un tip de organizare ce presupune urmatoarele aspecte:
- cautarea drogului, alegerea preferentiala a acestuia ;
- pregatirea in derea administrarii sau utilizarii sale;
- erolizarea injectarii drogului ("toxicomania seringii");
- dependenta de drog ca urmare a "nevoii" si a "obisnuintei" in raport cu acesta ("ritualizare biologica").

Daca prin consumul de droguri poate domina angoasa si problemele create de aceasta, toxicomanul va deni sclavul "ritualurilor", al nevoii, al traficantilor. El se va izola intr-o lume artificiala in care, in mod iluzoriu, isi va gasi o relativa liniste si libertate, sau mai exact o "eliberare" prin consumul de droguri.
Asa cum spuneam mai sus, primele intalniri cu drogul sunt provocate de curiozitate, imitatie sau sugestie. Orice inceput are semnificatia simbolica a unui act initiatic, a unei incercari de a fi precum ceilalti. Motivatiile profunde ale toxicomaniei sunt reprezentate prin revolta impotriva familiei, transgresiunea interdictiilor (violarea unor uuri impuse de educatie), nevoia unei satisfactii imediate, conduite de refugiu sublimate prin aportul de drog, cautarea exotismului artificial, depasirea spatiului si a timpului, a unei realitati considerate ca insuficienta, represiva sau inaccepila. Personalitatea acestor subiecti are niluri mintale diferite si ei provin din medii sociale la fel de diferite. Aceasta personalitate nu se poate defini in raport cu cadrul clinic obisnuit, intrucat nevoia de drog se inscrie intr-o larga paleta de motivatii si nevoi.
Pot fi intalniti adolescenti intrortiti, lipsiti de satisfactii, uneori cu statut de "copil unic", pronind din familii izolate social sau din familii cu probleme (parinti hiper-protectori, adolescenti prezentand un decalaj intre dezvoltarea inteligentei si maturizarea afectiva), pentru care toxicul este o solutie pasiva la problemele lor, o forma de afirmare a personalitatii, o valorizare in cadrul unui grup care le ofera un anumit grad de egalizare prin participarea la o experienta comuna.
Experienta toxicomanica este traita ca o forma de initiere personala. Se cauta in toxicomanie un "mod de a trai", diferit de "modul de a supravietui". Toti acesti indivizi devin un riil grup social, o casta extrem de polimorfa.
C. Olivcnstein, care s-a ocupat de personalitatea tinerilor toxicomani, noteaza ca acestia trebuie considerati ca fiind mai apropiati de "adolescentul psihotic" sau "pre-psihotic" decat de "adolescentul suicidar", intrucat relatia lor se situeaza undeva intre "nebunie" si "moarte". Acesti indivizi cauta, prin utilizarea drogului, sa confere existentei lor o "putere absoluta" si, prin desfiintarea barierelor dintre real si imaginar, sa acceada la imortalilatc.
Studiind, la randul sau, personalitatea toxicomanilor, P. Vengos distinge urmatoarele trasaturi caracteristice pentru aceasta categorie de indivizi:

- dependenta afectiva;

- angoasa de separatie ;
- izolarea si anxietatea resimtita in relatiile cu ceilalti;
- intoleranta la frustrari;

- depresia;

- nevoia inepuizabila de iubire, aprobare si valorizare ;

- satisfactia imediata a dorintelor ;

- lipsa de incredere in sine si pasivitatea;

- incapatanare si iriilitate ;

- lipsa ambitiilor, a combativitatii si a competitivitatii;

- absenta atitudinilor provocatoare si agresi;

- timiditate si hipersensibilitate.
Un ultim aspect care se discuta este legat de structura familiei de origine a toxicomanilor. Se noteaza in acest caz carente emotional-afecti, frustrari, relatii materne represi si un tata absent ca rol.