Cadru general
Cele anterior prezentate au cautat sa defineasca natura, cadrul si continutul sindroamelor psihopatologice. in continuare m face o prezentare detaliata, de ordin analitic-des-criptiv, a diferitelor sindroame psihopatologice, asa cum sunt ele descrise in literatura stiintifica de specialitate si cum sunt intalnite in practica clinico-psihiatrica.In sensul acesta se r analiza urmatoarele sindroame psihopatologice: sindromul astenic, sindromul obsesiv, sindroamele psihopatice, sindroamele afective, sindromul catatonic, sindroamele halucinatoriu-paranoide, sindroamele delirante, sindromul autist, sindroamele ipohondriace, sindroamele confuzionale, sindromul oniric, sindromul Korsakow, sindromul demential, tulburarile de comportament.
Aceste aspecte, care r fi discutate in continuare, vin sa completeze datele de ordin general referitoare la sindroamele psihopatologice expuse in modulul anterior.

Sindromul astenic
Sindromul astenic este o stare de slabiciune neuropsihica de cauze diferite, manifestat printr-o stare de epuizare pe care bolnavul o resimte ca pe o oboseala cronica.
Termenul "astenie" a fost utilizat prima data de Brown (1735) si ulterior de Dupuytren (1832) si Erichsen (1868), referitor la stari patologice care insoteau afectiunile somatice. Beard (1869) introduce termenul "neurastenie", adoptat ulterior si de catre Kandinski (1890) si Benon (1928).
Din punct de vedere psihopatologic, sindromul astenic se caracterizeaza prin urmatoarele:
a) iriilitate: o stare de labilitate emotionala, usurinta cu care se produc si se manifesta afectele, imposibilitatea bolnavului de a-si putea stapani sau controla expresiile mimice si comportamentale. Susceptibilitate crescuta, reactii de manie la conflicte adesea minore, impresionabilitate crescuta, sentimentalism si s facil. Aceste manifestari clinice au tendinta de a disparea cu usurinta;
b) slabiciune: are caracter de iriilitate cu fenomene de epuizare psihica, apatie, astenie fizica si intelectuala, aparitia oboselii care se instaleaza usor, nemotivat si este de durata; dismnezie de ecare, dificultate de concentrare a atentiei si de intelegere a unui rationament complex, scaderea noila a capacitatii de munca insotita de pasivitate fata de impresiile exterioare;
c) tulburari de somn cu un caracter polimorf: dificultatea de a adormi, pierderea senzatiei de a fi dormit, somn superficial si nelinistit, trezire matinala cu impresia de a nu se fi odihnit, stare de somnolenta diuma asociata cu agripnie nocturna;
d) tulburarile neurovegetative sunt frecvente si se manifesta sub forma unei cefalee "in casca" asociata cu senzatia de "tensiune interioara" a capului. Se mai noteaza variatii ale valorilor tensiunii arteriale, labilitatea pulsului, palpitatii, dispnee.
B.S. Bamdas distinge in cadrul starilor astenice patru forme de tulburari grupate in urmatoarele:
a) hipostenia, constand din predominanta simptomelor iritative;
b) sindromul slabiciunii iriile, in care exciilitatea crescuta este asociata cu o stare de slabiciune sau astenie ;
c) sindromul hipostenic sau de epuizare, in care predomina, pe primul , fenomenele de slabiciune si astenie;
d) sindromul asteno-vegetativ si asteno-ipohondriac, in care loul clinic este dominat de tulburarile neurovegetative, ideile iponhondriace, obsesii, fobii etc.
Cauzele care pot produce un sindrom astenic sunt multiple, si anume :
- boli toxice si infectioase (gripa, febra tifoida, malarie, tifos, TBC);
- boli somatice (cardiopatii, hipertensiune arteriala, ulcer gastric, colita, boli hepatice);
- boli endocrine (insuficienta tiroidiana, maladia Adison, insuficienta ovariana);
- boli organice cerebrale (scleroza in placi, tumori cerebrale, sifilis ners, traumatisme cranio-cercbrale care pot genera "cerebrastenia posttraumatica" sau "sindromul subiectiv comun" etc );
- in fazele de debut al unor boli psihice grave (schizofrenie).

Sindromul obsesiv

Fenomenele obsesive sunt reprezentate prin ganduri, amintiri, impresii patologice care apar independent si impotriva intei bolnavului, repetandu-se permanent si incoercibil; bolnavul este constient de falsitatea acestora, dar, cu toate acestea, nu se poate elibera de ele.
F. Leuret descrie, la inceputul secolului al XVII-lea, agorafobia. Moritz (1783) descrie frica obsedanta de apoplexie. Esquirol descrie monomaniile, iar Trelat delimiteaza la folie lucide. R. van Kraft-Ebbing (1867) le va numi tulburari obsesive (Zwangsrstellungen), termen care va fi preluat de A. Wesiphal. P. Janet, la sfarsitul secolului al XlX-lea, descrie cadrul clinic al psihasteniei.
Pentru M. Dide si P. Guiraud, obsesiile se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte psihopatologice:
a) o stare de anxietate asociata cu elemente. mmtal^s+wgarriCeT
b) patrunderea in sfera constiintei a unui sentiment, idei sau tendinte care este in dezacord cu personalitatea bolnavului si de care, cu toate incercarile acestuia, nu se poate debarasa;
c) bolnavul se surite asaltat de o "putere straina" exterioara si opusa intei sale, de a carei absurditate este constient;
d) orice obsesie presupune atat repulsie, cat si dorinta din partea bolnavului.
Fenomenele obsesive sunt extrem de variate si ele constau din urmatoarele:
1. Ideile obsedante: au un caracter de ruminatii intelectuale si neproductive (Legrand du Sau 1 Ic, P. Janet). Ele au, de regula, un caracter interogativ (aritmomania, onomatomania, ecarea obsedanta, idei contrastante in totala opozitie cu sentimentele, conceptiile si atitudinile bolnavului, indoiala obsedanta sau la folie du doute).
2. Fricile obsedante sunt temeri nejustificate ale bolnavului reprezentate prin: agorafobie, claustrofobie, ereutofobie, nosofobie, dismorfofobie etc.
3. Impulsiunile obsedante sau "obsesiile impulsive" constau in aparitia in campul constiintei a unor porniri puternice, irezistibile de a comite acte fara sens, ridicule, absurde sau chiar agresive, de tip criminal. M. Dide si P. Guiraud izoleaza, in cadrul impulsiunilor obsesive, urmatoarele tipuri principale de manifestari:
a) impulsiuni obsesive orientate catre acte banale, minore, dar absurde (ticuri, cuvinte obscene, gesturi etc.);
b) impulsiuni obsesive cu caracter de violenta (piromanie, clastromanie, homicid);

c) impulsiuni obsesive variate de tip sexual;

d) impulsiuni obsesive suicidare prin deturnarea sau anularea instinctului de conservare.
4. Actiunile obsedante sunt actiuni motorii pe care individul le executa impotriva intei sale si de a caror absurditate este constient, dar carora nu le poale opune rezistenta.
Cauzele sindromului obsesiv sunt multiple. Se considera ca in geneza acestuia, anxietatea ocupa un loc esential. Elementele ideative sau actiunile impulsive, cu caracter obsesional, nu constituie decat manifestarea secundara a acesteia. Orice bolnav de acest fel va da o forma intelectuala propriei sale nelinisti, uneori cu o mare bogatie imaginativa, exprimata prin forma si continutul obsesiilor.
Tulburarile obsesive pot fi intalnite in numeroase afectiuni psihiatrice, cum ar fi:
- in simpla stare de oboseala;

- in starile astenice febrile, postinfectioase etc.;

- in cursul neurasteniei;

- in nevroza obsesi-fobica ;

- in mod episodic la psihopatii psihasteniei;
- in stadiul initial la bolnavii cu hipertensiune arteriala;
- in stadiul terminal al encefalitei epidemice ;
- in epilepsie, avand un caracter paroxistic ca simptom al unei stari disforice;
- in cursul fazei depresive a PMD.
Din punct de vedere psihanalitic, S. Frcud distinge doua laturi psihopatologice la sindromul obsesiv, si anume :
a) reactia fobica, inteleasa ca o forma de aparare a bolnavului impotriva anxietatii,Iesita dintr-o sursa inconstienta prin deplasarea acestei anxietati asupra unui obiect care-i simuleaza cauza;
b) reactia obsesiva, conform careia in actele compulsive exista de asemenea o deplasare a anxietatii spre acte asimbolice care, intocmai unui ritual, anuleaza instinctele neacceptate de sfera Eului constient.
O categorie importanta de tulburari psihopatologice legate in mod direct de tulburarile obsesive o reprezinta fobiile. Se considera ca de fiecare data cand o obsesie se manifesta in mod dominant printr-o teama angoasanta si nejustificata ne gasim in fata unei fobii. Orice fobie este o stare de teama sau reprezinta un obiect precis caruia bolnavul nu i se poate opune, fiind dominat de acesta.
Din punct de vedere tematic, fobiile au o extrem de mare varietate. in general, majoritatea specialistilor prefera sa le sistematizeze in urmatoarele grupe :
a) fobii de obiecte : arme, obiecte murdare, sange, dejectii etc.;
b) fobii de locuri: spatii goale (agorafobie) sau spatii inchise (claustrofobie), cale ferata, cimitire, adancime sau inaltime etc.;
c) fobii de boli sau nosofobii, cele reprezentate prin frica patologica a unor bolnavi de microbi, boli interne, boli contagioase, in special cele venerice, turbare, frica de bolile psihice etc.;
d) fobii raportate la factorii fizici naturali: apa, mare, munte, tunet, intuneric etc.;
e) fobii pentru fiin[e vii: paianjeni, caini, pisici, soareci, serpi etc.;
0 fobii legate defunctii biologice : somn, mers, respiratie, deglutitic, teama de a nu
rosi in public, mirosuri neplacute etc.; g) fobii legate de relatiile sociale: fobia de a nu comite gafe, impolitete, de a nu
uita, de a nu gresi, de a nu comite crime inluntare etc.; h) fobii morale si religioase: scrupule, marturie mincinoasa, pacat, sacrilegiu etc.

Sindroamele psihopatice

Sindroamele psihopatice sunt alterari sau trasaturi anormale de caracter (caracteropatii) care se manifesta in activitatea luntara a individului, in relatiile acestuia cu lumea si cu el insusi. Ele se caracterizeaza prin dizarmonie, dezechilibru, insilitate psihica, labilitate emotionala, nesiguranta de sine, iriililate si nestapanirea reactiilor afective si comportamentale, tulburari ale neilor sexuale, tulburari de tip caracterial-moral.
Rezulta din cele de mai sus ca sindroamele psihopatice sau starile de dezechilibru psihic reprezinta stari psihice permanente, independente de orice atingere psihotica si care se manifesta prin imposibilitatea unui subiect de a avea un mod de existenta armonios, in conformitate cu interesele sale, si de a se putea adapta la exigentele vietii sociale. Aceste stari au o mare importanta atat din punct de vedere psihiatric, cat si social.
Descrise initial de A. Morel in cadrul teoriei referitoare la degenerescenta, ele au fost preluate de V. Magnati, E. Dupre, A. Delmas, care au remarcat caracterul lor constitutional, ereditar. Ele au fost incluse in nosografie de catre K. Kraepelin si E. Kretschmer, dar cel care le-a descris in mod amanuntit si le-a clasificat a fost K. Schneider, denumindu-le "personalitati psihopatice".
Sindroamele psihopatice se caracterizeaza prin doua trasaturi psihopatologice principale, si anume:
a) sunt anomalii psihofiziologicc limitate, manifestate prin tulburari de comportament specifice;
b) reprezinta structuri anormale, interesand unele sectoare ale personalitatii umane si care duc la modele aberante de existenta si adaptare ale acestor indivizi.
Din punct de vedere clinico-psihiatric, A. Delmas, descrie doua mari grupe de personalitati psihopatice:
1. Dezechilibratii simpli: cei ce prezinta hiperemotivitate, stari astenice constitutionale, insilitatea psihomotoare, ciclotimie, paranoia constitutionala, schizofrenie sau constitutie schizoida, epileptoida, glischroida-vascoasa sau bradipsihica.
2. Dezechilibratii majori: reprezinta o categorie mai nuantata :
a) subiectii care au reusit, intr-o anumita privinta, sa se adapteze la un tip de mediu, care este el insusi anormal, viciat;
b) starile nevrotice dezltate pe un teren constitutional anormal psihic, de slabire a constiintei morale;
c) starile de intensitate psihotica ce necesita internarea bolnavilor;
d) starile perversilor, corespunzand cu moral insanily al autorilor englezi, cu folie morale a autorilor francezi sau cu anetopafii lui Karpman (mitomani, perversi sexuali, sadici, huligani, vagabonzi, piromani);
e) oligofrenii cu tulburari de comportament de natura psihopatica, diferiti de cei "linistiti", educabili si adapili, fireste, in limita gradului oferit de oligofrenie.
Din punct de vedere psihogenetic, factorii psihopatologici incriminati in geneza acestor tipuri de sindroame psihopatologice sunt urmatorii:

- constitutia eredo-psihica de tip dezechilibrat;

- inductia modelului parental (familie dezorganizata, raul model, frustrari, carente educationale);
- rezonanta psihogena (respingere, ostilitate, excludere, agresivitate in familie);
- carenta de autoritate (absenta modelului, incapacitatea de a putea dobandi un rol);

- mediul social de supravietuire;

- episoadele spectaculare si accidentale ale vietii, cu valoare reactiva, care r conduce la anumite "fixatii caracteriale" patogene.