in cadrul acestei grupe de tulburari ale proceselor psihice sunt cuprinse urmatoarele aspecte : tulburarile de atentie, tulburarile de orientare, tulburarile de constiinta gila, tulburarile de somn si s. Le vom prezenta pe rand in continuare.

Tulburarile de atentie
Atentia este procesul psihic prin care actitatea unei persoane este orientata, spontan sau voluntar, asupra unui obiect sau fenomen din lumea exterioara sau asupra propriilor sale idei, reprezentari sau actitati. Din aceste considerente, atentia are un rol deosebit de important in procesul de orientare si adaptare in realitate, ca o participare activa a indidului la mediul sau de ata.
Atentia poate fi voluntara, involuntara sau spontana si postvoluntara. Pentru ca ea sa se poata produce, este necesar ca persoana sa na in contact cu anumiti stimuli din exteriorul sau din interiorul sau, care sa-i trezeasca interesul. Din aceste motive, calitatea atentiei unei persoane este data de urmatorii factori: intensitatea stimulului, caracterul de noutate al acestuia, interesul pe care stimulul il trezeste pentru indid, o anumita stare afectiva pe care o declanseaza, starea fiziologica a persoanei din acel moment.

Ca proces psihic, atentia are urmatoarele calitati:

a) concentrarea, constand in delimitarea unei sfere precise de obiecte asupra carora este orientata atentia;
b) volumul sau capacitatea de cuprindere simultana a unui numar mai mic sau mai mare de obiecte;
c) intensitatea, respectiv gradul de concentrare asupra unor anumite obiecte si delimitarea acestora de restul celorlalte ;
d) distribuia sau capacitatea atentiei de a cuprinde simultan doua sau mai multe obiecte sau actiuni diferite ;
e) silitatea sau posibilitatea de a mentine mai mult timp atentia asupra aceleiasi actitati, chiar daca obiectele sau actiunile acestora se modifica;
0 deplasarea, insusirea atentiei de a trece de la un tip de actitate la altul;
g) distragerea, care consta in scaderea atentiei care poate merge pana la totala ei disparitie.
Din punct de vedere psihopatologic, tulburarile de atentie pot fi globale, prind atat atentia voluntara, cat si pe cea involuntara; de asemenea, ele pot fi diferentiate, prind una dintre multiplele calitati ale procesului de atentie.
In psihopatologie, atentia poate fi exagerata sau diminuata, mergand pana la completa ei suprimare (aprosexie). O scadere globala a atentiei apare in confuzia mintala in legatura cu tulburarile starii de constiinta. Acest aspect mai poate fi intalnit si in stadiile de debut ale PGP, in oligofrenii, starile dementiale, melancolie si schizofrenie. O exagerare a atentiei este semnalata in cursul crizelor de excitatie maniacala, delirurile sistematizate, starile ipohondriace, ideile obsesive.

Tulburarile de orientare
Orientarea este capacitatea unei persoane de a se adapta sau integra in toate situatiile etii, generale sau particulare, in raport cu timpul, spatiul si propria sa persoana. Orientarea este o aptitudine psihica legata de gandire, memorie, invatare si de starea de constiinta.
Rezulta din afirmatia de mai sus ca tulburarile de orientare, asa cum sunt ele intalnite in sfera psihopatologiei, sunt in raport direct cu formele orientarii, si anume tulburari de dezorientare spatiala, tulburari de dezorientare temporala si tulburari de dezorientare raportate la propria sa persoana.
Tulburarile de orientare sunt deosebit de frecvente in urmatoarele situatii patologice : oligofrenie, in cursul evolutiei clinice a dementelor presenile si senile, in psihosin-droamele organice cerebrale, in cursul tulburarilor starii de constiinta gila (stari crepusculare, delir, epilepsie), in cursul tulburarilor de memorie.

Tulburarile de constiintaIn psihologie, constiinta se defineste ca fiind starea dintr-un moment dat a sumei de informatii pe care le cuprinde psihicul, in conformitate cu care spiritul le ordoneaza sau se lasa ordonat de acesta (J. Sutter).
Dupa J. Delay, constiinta reprezinta "functia gila" si ea comporta diferite grade ierarhice, dupa cum urmeaza :

a) inconstientul, realizat in cursul somnului;

b) subconstientul, domeniu al actelor si comportamentelor automate;
c) constiinta clara sub forma sa imediata si spontana, caracterizata prin starea de reverie;
d) constiinta clara si mediata sau reflectata, care presupune un efort, un grad superior de tensiune psihologica. Ea este actul de "luare la cunostinta" care realizeaza sinteza mintala sub forma sa cea mai perfecta.
H. Ey va defini constiinta ca reprezentand "experienta sensibila imediata a prezentului reflectat".
Alaturi de constiinta, unii autori utilizeaza si termenul constienta, care reprezinta totalitatea continuturilor sufletesti care, la un moment dat, in sfera psihica a unui .indid sunt dotate cu claritate fata de altele.
Conceptului de constiinta/constienta va trebui sa i se adauge, in mod complementar, cel de inconstient, cuprinzand toate continuturile posibile ale constiintei care, la un moment dat, nu au un caracter constient pentru indid. Acesta reprezinta de fapt regiunea inconstientului sau "psihologia profunda", abisala a persoanei umane.
E. Kretschmer vorbeste, la randul sau, de "sfera", care este un domeniu constient, foarte intunecat si foarte slab aflat la periferia campului constiintei, dar care se rasfrange clar in ata constienta. K. Schneider vorbeste despre "ul profund" si de "culise" sau "ul din spate", tot in raport cu zonele diferentiate ale starii de constiinta.In psihopatologie, tulburarile de constiinta sunt reprezentate printr-o paleta extrem de complexa si variata de manifestari morbide. Le vom prezenta sintetic in continuare:
1. ingustarea starii de constiinta este o tulburare pasagera, de diferite grade ca intensitate, a campului constiintei clare, asa cum este ea intalnita in cursul starilor afective puternice.
2. Somnolenta este o stare de dormitare continua, dar din care bolnavul, cu care se poate comunica, poate fi trezit usor.
3. Soporul este o stare de somnolenta din care insa bolnavul nu poate fi trezit decat prin aplicarea unor stimuli deosebit de energici.
4. Torpoarea este asemanatoare unei stari de somnolenta, dar are o intensitate mult mai profunda decat aceasta.
5. Obnubilarea sau "incetosarea" starii de constiinta este acea tulburare in cursul careia perceptiile den mult mai vagi, atentia nu se mai poate fixa, apare dezorientarea temporal-spatiala. Ea este intalnita in cursul starilor infectocontagioase si toxice, in meningoencefalite, insuficienta circulatorie cerebrala, insolatii, tumori sau traumatisme cerebrale si face parte din loul clinic al sindromului confuzional.
6. Starile amentive reprezinta tulburari grave ale starii de constiinta, cu dezorientare temporal-spatiala si asupra propriei persoane, agitatie extrema si dezordonata. Ele apar in cursul toxiinfectiilor grave, azotemie etc.
7. Starile crepusculare sau secunde au un caracter paroxistic si debuteaza brusc. In cursul acestora, bolnavul executa actiuni coordonate, complexe, urmate, la revenirea starii de constiinta, de o amnezie completa. Ele se termina la fel de brusc cum au aparut, reprezentand tulburari psihice din seria echivalentelor epileptice. Sunt frecvente si aproape specifice in cazul epilepsiei temporale si al intoxicatiilor.
8. Mutismul achinetic, descris de H. Cairns, apare in leziunile rostrale ale trunchiului cerebral. Din punct de vedere psihopatologic, acesta consta intr-o tulburare de constiinta insotita de imobilitate, alalie, bolnai raspund motor la excitatiile mecanice, intorc prirea in directia stimulilor, inghit alimentele, dar nu vorbesc.
9. Starile de s (dreamy estates) sunt tulburari specifice de constiinta, cunoscute si sub denumirea de "crize uncinatc" (descrise de H. Jackson) datorita asocierii acestora cu leziuni ale uncusului hipocampic. Ele apar brusc, asociate cu halucinatii olfactive si gustative si sunt urmate de o stare particulara de constiinta de tipul "deja-vu" sau "deja-connu". Apar in epilepsia temporala, infectii, intoxicatii, procesele encefalitice.
10. Stupoarea confuzionala este o scadere accentuata a starii de constiinta in cursul careia reactiile bolnavului sunt deficitare, actitatea motorie si psihica fiind suspendata.
11. Derealizarea este tulburarea de constiinta in cursul careia bolnavul are impresia ca totul este schimbat in jurul sau, diferit de cum era inainte si instrainat. Acest tip de tulburare apare in cursul schizofreniei, melancoliei, in psihastenie si se poate asocia uneori cu depersonalizarea.
12. Starile comatoase sunt tulburari cantitative si calitative ale starii de constiinta de diferite grade de intensitate sau profunzime, precum si de durata. Ele sunt cauzate fie de stari toxiinfectioase sau post-epileptice, fie, in cazurile grave, de leziuni ale trunchiului cerebral, situate la diferite niveluri ale acestuia.

Tulburarile de somn
Somnul natural este un mod periodic de restaurare a etii psihice consecutiv ritmului gil al indidului din cursul zilei. El este necesar si indispensabil, fiind complementar ca functie starii de gilenta pentru pastrarea echilibrului psihic si a starii de sanatate mintala a indidului.In psihopatologia generala a somnului se descriu doua tipuri de tulburari: tulburari tranzitorii, ce reprezinta o "parte normala" a etii cotidiene, si tulburari cronice, cu o durata de peste o luna de zile si care sunt considerate a fi patologice. In ceea ce priveste formele tulburarilor de somn, in psihopatologie se descriu doua mari tipuri: dissomniile, in care tulburarea consta in cantitatea, calitatea sau orarul somnului, siparasomniile, in care tulburarea consta intr-un eveniment anormal care poate surveni in cursul somnului.
1. Dissomniile. in aceasta grupa de tulburari de somn intra urmatoarele:
a) insomniile, caracterizate prin faptul ca somnul este deficitar in raport cu cantitatea sau calitatea necesara pentru o functionare normala a indidului in timpul zilei;
b) hipersomniile, acele situatii in cursul carora persoana simte o necesitate excesiva de somn atunci cand se afla in stare gila, desi, in mod obisnuit, ea are un somn de durata normala;
c) tulburarile ritmului somn-veghe, ce constau intr-un dezechilibru intre modelul de somn-veghe al persoanei si modelul care este considerat a fi normal pentru mediul sau.
2. Parasomniile sunt acea grupa de tulburari care se datoreza unui eveniment anormal care poate surveni in timpul somnului sau la limita dintre somn si starea de veghe. in cadrul parasomniilor, notam existenta urmatoarelor aspecte psihopatologice:
a) apneea de somn, caracterizata prin oprirea respiratiei si trezirea bolnavului;
b) anxietatea de s sau cosmarul, care este desteptarea repetata din somn cu amintirea detaliata a selor terifiante din cursul somnului;
c) enurezisul functional, ce consta in pierderea de urina in somn;
d) teroarea de somn, episoade repetate de desteptare brusca din somn, incepand de regula printr-un strigat de panica al bolnavului;
e) somnambulismul, episoade repetate ale unei secvente de comportamente: sculatul din pat si mersul imprejur fara ca persoana sa fie constienta de aceasta, apoi adormire si amnezie completa.

Tulburarile de s

Visul este un fenomen psihologic care se petrece in timpul somnului unei persoane si este constituit dintr-o suita de imagini, disparate sau succesive, care constituie, de obicei, un scenariu dramatic pentru indidul respectiv. Din punct de vedere psihologic, sul este o retraire simbolica, sublimata, a experientei de ata anterioare a indidului, in cursul caruia ren "problemele" sale psihologice (frustrari, conflicte, traume, complexe, dorinte refulate, aspiratii etc.) intr-o maniera alegorica, simbolica.
Psihanaliza a adus o importanta contributie in explicarea selor, la care distinge doua aspecte:
a) continutul manifest reprezentat prin imaginile si scenele onirice;
b) continutul latent, reprezentat prin semnificatia simbolica a continutului manifest, in relatie directa cu experientele de ata personala anterioare ale indidului.
Orice s este rezultatul unui "travaliu oniric", un proces psihologic de elaborare complex, in care sunt puse in actiune mecanisme psihologice concurand la formarea sului, acestea fiind urmatoarele:
- condcnsarea-aglutinarea imaginilor diferite, disparate, intr-una noua, cu semnificatie pentru indid;
- deplasarea sensului imaginii originare catre o alta noua, diferita de prima;
- dramatizarea sau urarea unei idei abstracte printr-o imagine concreta;
- simbolizarea sau urarea unui obiect printr-un simbol care sa-l inlocuiasca;
- stilizarea, pastrarea caracterelor esentiale, definitorii ale imaginilor in ceea ce au acestea esential.In psihopatologie, dar mai ales in psihanaliza, sele au o valoare exceptionala, constituind un "material psihologic" din care, prin interpretare, se pot extrage situatiile conflictuale, frustrarile, complexele, psiholraumatismele refulate ale persoanei respective. Adesea, sele au semnificatia unor veriile "simptome" clinice, mai ales in cazul nevrozelor. in mod egal insa, sele, dincolo de continutul lor "psiho-traumatizant", pot avea si o "functie compensatorie", sul sau scenele onirice contribuind la "compensarea" starilor conflictuale anterioare, a frustrarilor si tulburarilor nevrotice ale bolnalor respecti.