intelegerea dinamicii proceselor psihice morbide, in sfera psihopatologiei, depinde de modul in care este conceput si inteles sistemul personalitatii, ca mod de organizare.
Pentru P. Sivadon, intelegerea organizarii, a structurii sistemului personalitatii se realizeaza in conformitate cu urmatoarele principii: diferentiere si integrare, structurare, constanta si adaptare.
Diferentierea semnifica faptul ca functiile, primitiv confundate, se vor separa in forme distincte, individualizate, cu caracter complementar si aparitie succesiva.
Integrarea ulterioara intr-o structura coerenta a diferitelor modalitati functionale va constitui personalitatea.
Prin structurare se intelege ca personalitatea este o totalitate organizata, o "forma" sau o "conuratie" (Cestalt), respectiv un ansamblu relational ce este cu totul altceva decat suma partilor si care tinde sa se perpetueze, reechilibrand si completand treptat deformatiile sale (P. Sivadon). Aceasta organizare dinamica implica un echilibru permanent, realizat prin mentinerea identitatii personale (constanta) si amenajarea relatiilor interpersonale (adaptare).
Asa cum s-a aratat deja, exista numeroase teorii care incearca sa dea o explicatie organizarii personalitatii umane si dinamicii proceselor psihice. Natural ca fiecare dintre aceste teorii are valoarea ei si fiecare cauta sa explice personalitatea din anumite directii de orientare doctrinara. Personal, consider ca cea mai adecvata dintre acestea este modelul personalitatii propus de H. Jackson si dezvoltat ulterior de C. von Monakow si R. Mourgue, K. Goldstein si A. Gelb. Acest punct de dere raspunde necesitatilor de explicare a transformarii psihopatologice a sistemului personalitatii umane in conditiile oferite de boala psihica.In virtutea teoriei lui H. Jackson, personalitatea umana reprezinta un sistem complex de instante structurale dispuse ierarhic-stratificat de jos in sus, derivand unele din altele prin diferentiere si specializare functionala. Acest punct de dere, care isi are originea doctrinara in teoria evolutionismului darwinist, exprima natura evolutiv-dinamica a personalitatii.
Instantele care formeaza personalitatea se distribuie in doua sectoare principale, de jos in sus:
1. Sectorul somatic, corporal, reprezentat prin urmatoarele niluri:
a) nilul visceral;

b) nilul endocrin;

c) nilul neurogetativ.
2. Sectorul vietii psihice, reprezentat prin urmatoarele niluri sau instante structurale, de jos in sus :
a) nilul sau instanta instinctuala ;

b) nilul afectiv;

c) nilul conaliv (activitate, vointa);
d) nilul cognitiv instrumental-simbolic (gandire, expresie, memorie);
e) nilul integrativ-sintetic (functia realului, orientare si atentie, constiinta vigila, somnul).
Toate instantele vietii psihice care constituie sectorul psihologic al personalitatii deriva unele din altele si, prin aceasta, sunt intr-o permanenta stare de interdependenta. La baza organizarii sistemului personalitatii sta principiul evolutiei formulat de H. Jackson. Acest principiu se exprima prin pulsiunea vitala sau horme-x lui C. von Monakow. in conditiile oferite de alterarea proceselor psihice, H. Jackson considera tulburarile personalitatii ca pe niste fenomene de regresiune sau disolutie. in sensul acesta, sunt mentionate urmatoarele principii in raport cu dinamica organizarii si a dezorganizarii sistemului personalitatii, asa cum se poate dea mai jos.
1. Evolutia este procesul care are un sens ascendent, de la instantele inferioare, simple, bine organizate si automate, arhaice ca aparitie, la instantele superioare, complexe, mai putin sile si voluntare, aparute recent in cursul filogenezei. Acesta reprezinta principiul integrarii functionale.
2. Disolutia este procesul psihopatologic care, contrar evolutiei, consta in dezorganizarea sau dezintegrarea functionala a sistemului personalitatii. Ea poale fi generala, orientata de sus in jos, intotdeauna de la complex la simplu sau de la voluntar la automat; sau poate fi locala, afectand numai un sector, o anumita instanta sau un proces psihic al sistemului personalitatii. 3. in conditiile oferite de factorii psihopatologici, functiile neuropsihologice sunt inlocuite cu temele tulburarilor clinico-psihiatrice, care pot aa o dubla semnificatie psihopatologica:
a) pozitiva, prin eliberarea instantelor inferioare ale personalitatii de sub controlul instantelor superioare;
b) negativa, prin disolutia instantelor superioare ale sistemului personalitatii.
Rezulta de aici faptul ca, prin procesul de evolutie, instantele inferioare ale organizarii personalitatii sunt supuse unei actiuni de control supresiv de catre instantele superioare, iar alterarea acestora din urma va duce la "eliberarea" instantelor inferioare sub actiunea supresiva a acestora. Acest proces neuropsihopatologic deosebit de important este frecnt intalnit in clinica neurologica, in cazul leziunilor cerebrale, si este denumit de C. von Monakow fenomenul de diaskisis. Aceste aspecte sunt reprezentate sintetic in schema de mai jos:

Nil inlegrativ

Nil instrumental

Nil conativ

Nil afectiv

Nil instinctual

Nil getativ

Nil endocrin

Nil visceral

H. Jackson afirma ca "bolile sistemului nervos trebuie considerate ca regresiuni sau disolutii" ale organizarii functionale a sistemului personalitatii. Pentru J. Delay, "orice boala este o revolutie care decapiteaza ierarhia silita substituindu-i forte anarhice care iau comanda, substituind chea ordine unei noi ordini".
Organizarea personalitatii este rezultatul unei integrari ierarhice a nilurilor sale structurale. Dezintegrarea se traduce prin disolutia unei instante supraordonate si eliberarea instantelor subiacente, subordonate acesteia. in felul acesta, orice disolutie are un aspect negaiiv (prin disparitia functiei dominante) si un aspect pozitiv (prin trezirea functiei inhibate). Aceste aspecte au fost constatate de numerosi autori (P. Janet, A. Moreau de Tours, E. Bleuler, H. Ey).
K. Jaspers propune pentru explicarea tulburarilor psihice notiunea de proces. Procesul generator de tulburari psihice priste dezorganizarea sistemului personalitatii sau a aparatului psihic, fapt care reprezinta insusi procesul de disolufie enuntat de H. Jackson.
Pentru K. Jaspers, procesul psihic se opune dezvoltarii normale a sistemului personalitatii, fiind intr-o mare masura apropiat de conceptul de alopatie al psihozei, enuntat de S. Freud. Semnificatia dinamica, de factura psihopatologica, a procesului corespunde ideii de dezorganizare a corpului psihic, ca fiind prin aceasta opusa ideii de psihogeneza a fenomenelor psihice. Din aceste considerente, tulburarile psihice se prezinta ca fenomene procesuale, fapt care le explica prin natura organizarii dinamice a aparatului psihic si nu prin psihogeneza sau sociogeneza.
Atat procesul de organizare, cat si cel de dezorganizare a aparatului psihic se efectueaza in conformitate cu potentialul energetic funciar al fiintei umane, care este personalitatea, reprezentand balania normal/patologic sau raportul sanatate mintala/ boala psihica. In sensul acesta, pentru H. Ey, "boala reprezinta esentialmente o disolutie" inteleasa ca un proces de dezorganizare si de dezintegrare a aparatului psihic. Normalul, ca si anormalul sunt "cuprinse" virtual, ca "potential energetic latent" in insasi organizarea sistemului personalitatii, acesta "actualizandu-se in act", ca sanatate sau boala, in raport cu circumstantele vietii individului.
Pentru H. Ey, conform doctrinei organo-dinamiste enuntate de el, disolufia ierarhiei functiilor se traduce prin tulburari negati si tulburari poziti reactionale. in sensul acesta, vom aa in fata doua aspecte:
a) disolutii globale la nilul functiilor de sinteza ale vietii psihice (tulburarile psihice);
b) disolutii functionale la nilul functiilor senzorial-motorii (tulburarile neurologice), in conditii psihopatologice, asistam la mai multe modele de dezintegrare a sistemului
personalitatii, fiecare dintre acestea avand o specificitate si o dinamica proprie. Le vom descrie pe fiecare in continuare.

1. Deficienta

Deficienta este consecinta unei tulburari a procesului de integrare aparuta sau produsa in cursul perioadei de formare a sistemului personalitatii si consta in oprirea din dezvoltare a instantelor structurale ale personalitatii, la diferite niluri de dezvoltare. Acest model este ilustrat de starile de arieratie mintala sau oligofrenii si nu poate fi recuperat, in ceea ce priste "restructurarea" sistemului personalitatii, ci poate fi numai compensat, intre anumite limite, prin metode de psihopedagogie speciala etc.

2. Deteriorarea
Deteriorarea este un proces psihopatologic de dezintegrare a sistemului personalitatii care se produce dupa completa formare-organizare a acesteia. Deteriorarea se desfasoara de sus in jos, in sens inrs, ca directie, procesului de integrare, si are un caracter progresiv si irersibil. Se produce de la nilul instantelor superioare voluntare si organizate complex catre instantele inferioare care au un tip de organizare simplu si un regim automat functional. Acest model psihopatologic este ilustrat de sindroamele dementiale si nu poate fi nici oprit si nici recuperat.

3. Regresiunea

Regresiunea apare dupa completa formare a personalitatii si consta in intoarcerea la etapele functional-comportamentale anterioare cronologic din psihobiografia bolnavului respectiv, fiind, de fapt. vorba de o regresiune functionala fara a afecta integritatea organizarii structurale a sistemului personalitatii. Ea are un caracter rersibil si poate fi corectat. Acest model psihopatologic este ilustrat de sindroamele nevrotice, fobic-obsesi, anxioase, isterice, de dependenta (toxicomanii, alcoolism) etc. Din punct de dere psihanalitic, este considerata expresia unor mecanisme de aparare ale Eului, o forma de retragere narcisica a persoanei respecti.

4. Dizarmonia
Dizarmonia este consecinta unei dezvoltari defectuoase a sistemului personalitatii privind echilibrul functional dintre diferitele niluri sau instante structural-dinamice ale sistemului personalitatii. Desi, in acest caz, personalitatea este complet dezvoltata, ea are un caracter inegal, dizarmonic, iar raporturile dintre diferitele instante care o compun nu sunt precis determinate. Acest model psihopatologic reprezinta, de fapt, un tip constitutional vicios si el este ilustrat clinic prin sindroamele psihoaptice.

5. Imaturitatea

Imaturitatea este un proces anormal legal de principiul dezvoltarii-maturizarii emotional--afecli a persoanei. Ea se caracterizeaza printr-o stare de imaturitate emotional-afectiva -nevoia de protectie, dependenta de alte persoane, conduite afectiv-emotionale neconforme cu varsta cronologica. Imaturitatea e cauzata de unele carente afecti, de factori psihotraumatizanti sau frustrari infantile, de absenta unor modele afecti poziti si, in final, de nerezolvarea situatiei oedipiene a persoanei respecti. Poate fi rersibila sau, mai exacl, compensata prin psihoterapie analitica sau prin metode de psihopedagogie.

6. Defectul
Defectul esle consecinta actiunii unui proces psihopatologic, de regula a unui proces psihotic care actioneaza distructiv asupra sistemului personalitatii. in urma evolutiei unui proces psihotic, se va produce, dupa retragerea evolutiei clinice a acestuia, o stare de deteriorare partiala sau sectoriala a sistemului personalitatii, la un anumit nil sau instanta structural-dinamica a acesteia, marcand, in felul acesta, ca o stare de handicap sau ca un defect post-procesual personalitatea respectiva. Acest model psihopatologic este intalnit de regula la cazurile bolnavilor psihotici cu o indelungata evolutie clinica a bolii: chii bolnavi schizofrenici, delirantii cronic, in cursul psihozelor afecti etc. Defectul post-procesual este o stare irersibila a personalitatii, care poate fi compensata, intr-o anumita masura, prin socioterapii sau psihoterapii ocupationale.
Aspectele mai sus prezentate, constituie repere importante in intelegerea dinamicii sistemului personalitatii umane in conditiile oferite de psihopatologie. Se poate desprinde clar faptul ca intelegerea fenomenelor psihice morbide si a dinamicii acestora in psihopatologie depinde de cunoasterea organizarii acesteia si de intelegerea dinamicii sale. Aceste aspecte esentiale vor constitui importante repere ulterioare in intelegerea fenomenelor psihice morbide din sfera psihopatologiei.

7. Dependenta
Dependenta este o stare particulara, caracterizata printr-o regresiune sau o imaturitate, de regula emotional-afectiva, a persoanei si care duce la instalarea unui tip de comportament subordonat altei persoane. Fenomenul apare frecnt in cursul starilor de boala, de convalescenta sau de handicap, ca o consecinta a slabirii Eului sau ca expresie a mecanismelor de aparare ale Eului, legate de teama de boala sau de o stare de anxietate difuza si permanenta. Dependenta este o stare de handicap afectiv si intelectual pasager, care se remite odata cu stingerea evolutiei procesului morbid sau a compensarii starii de handicap. Ea poate fi corectata prin masuri de psihoterapie si are de regula un caracter rersibil.