Toxicomania pune accentul asupra produsului toxic in cadrul comportamentului de adictie, comportament care vizeaza o anumita constrangere corporala, carente afective care angajeaza subiectul in a-si expune corpul pentru a plati angajamente neonorate anterior si contractate ulterior.
Kxista sau nu o personalitate a toxicomaniei care difera de personalitatea normala, aceasta este o dilema a studiilor psihologice si psihopatologice actuale.
Din punct de vedere psihanalitic, comportamentul de adictie este determinat sa se manifeste de existenta unui conlliet intern care se naste intre exigentele contradictorii ale unor nevoi imposibil de elaborat mintal si incapacitatea subiectului de a satisface insasi aceste nevoi altfel decat in comportament.
"Nevoia" in sens psihanalitic reprezinta o stare de tensiune care induce satisfactie in actiune, legata de un obiect specific, cautat ea indispensabil in aceasta satisfactie.
"Cererea" corespunde ajutorului reclamat pentru a recrea climatul de caldura afecti trait de-a lungul satisfactiilor primare.
"Dorinta" ramane la nivelul imaginarului si se prezinta sub forma unor scenarii fantasmatiee care necesita o elaborare mintala. Dorinta isi are sursa in nevoie si conditioneaza cererea.

Acestui tip de subiect, dorinta ii este redusa la nevoie din doua motive principale: pe de o parte, deceptia continua si repetat inregistrata la nivelul unor relatii primare si fundamentale; pe de alta parte, capacitatile de elaborare fantasmatica raman destul de precare la toti indivizii cu o functionare psihologica mai mult sau mai putin depresi. Acesti subiecti simt nevoia de a trece la act in diferite moduri pentru a linisti nevoia. Conjugarea unor nevoi autoerotice cu nevoi agresive care antreneaza manifestari autoagresive frecvente si compulsionarc se produce iara a atinge o satisfactie narcisica suficienta. Acesta reprezinta un regres specific al comportamentelor adictive.In cadrul curei psihanalitice sunt prezenti subiecti nevrotici, psihotici, dizarmonici. Un grup special este constituit din tineri care nu au reusit sa integreze criza de adolescenta (nici sub primatul genitalului, nici prin incercari partiale de integrare a elementelor violente). La acesti subiecti exista un comportament organizat dupa modelul "depresiei esentiale", al adictiei esentiale. Orice negociere, orice tranzactie este imposibil de realizat intr-un spatiu imaginar trait ca extrem de anxiogen. Nevoia si cererea opereaza un scurtcircuit care face inutila elaborarea dorintei, dar cere o recurgere imperati la procesele primare. Imediat, cu orice fel de obiect partial magic si exterior, sunt satisfacute nevoia si cererea.

Studiile efectuate in domeniul psihanalizei si al psihopatologiei au demonstrat cate idei legate de structura psihica specifica adictiei:
1. Nu exista o structura psihica profunda si sila specifica adictiei. Orice structura mintala poate conduce la comportamente de adictie.
2. Adictia nu modifica natura specifica a structurii psihice profunde, dar modifica modul de functionare secundara a acestei structuri.
3. Adictia este cautata nu numai ca urmare a unei nevoi manifeste a subiectului, dar latent reprezinta o tentati de aparare si de reglare a unor falii care privesc structura psihica profunda.In cadrul adictiei exista o serie de factori comuni, manifestati cu deosebire in conduitele toxicomane:
I. Factorul comportamental. La nivel comportamental exista un aspect regresiv (regresia se produce dinspre registrul mintal spre cel comportamental), in registrul mintal sunt utilizate modurile de gandire magica, care nu tin cont de realitate si care folosesc obiecte care fac parte din realitatea interna a subiectului, carora acesta le confera puteri iluzorii.
II. Regresia pulskmala asociata regresiei formale semnalata anterior care pleaca de la principiul realitatii in directia principiului placerii. Continutul pulsional nu este integrat si provine din etape anterioare, cand acesta nu a suportat meolizari si elaborari logice la nivelul imaginarului, incorporand elemente genitale si oedipiene, care au emanat in pulsiuni primitive.
La baza comportamentului adictiv sta imposibilitatea realizarii unui compromis intre violenta fundamentala si dragostea obiectuala; de aici rezulta intricarea pulsionala primiti nediferentiata (dragoste-ura).
III. Al treilea factor comun se situeaza la nivelul dificultatilor identificatorii, constante, prezente la toti subiectii cu conduita adicti, in cazurile sociale sau in cadrul comportamentelor psihopatice sau chiar la nivelul manifestarilor depresive. Este vorba de identificarile propriu-zise, adica de imposibilitatea subiectului de a lua locul obiectului parental, ceea ce in secundar blocheaza capacitatea naturala de a incorpora obiectul parental ca

obiect al iubirii.

Exemplu: familiile care au o colaborare de tip pasiv, in care parintii raman pentru copii niste "adolescenti" asexuati care se joaca de-a prietenii, ofera o afectiune conformista si nu intra in discutie o confruntare reala intre dragoste si ura. Aici au loc identificari laterale care produc angoasa si imposibilitatea realizarii unor identificari labile.
Concluzie: subiectul cu comportament adictiv lanseaza intense mesaje non-verbale care se interpun intre el si diversitatea mediului sau de viata. Comportamentul adictiv exprima in mesajele pe care le transmite o serie de contradictii: intre nevoia radicala de a repune in discutie sistemele clasice de lori, considerate sigure, pe de o parte, si, pe de alta parte, o presanta si confuza reclamatie adresata celor care in aceasta civilizatie (sistem de lori) se simt capabili sa propuna alte lori eficiente si integrate. Solutiile cautate in comportamentul adictiv sunt regresive si proiective. Aceste conduite reprezinta manifestarea brutala a unor comportamente care par subtile, deghizate la persoanele ce aparent respecta convenientele. Subiectul cu comportament adictiv transgreseaza normele sociale si se prezinta ca o imagine in oglinda a onestitatii, a fidelitatii, a priceperii. Este vorba de o cautare antidc-presi a magicului in exterior.

Aspecte metapsihologice ale toxicomaniei

J. Bergeret considera ca exista doua forme de toxicomanie: cautarea cu orice pret a unei linisti interioare; aspiratia individului catre o viata banala.
Psihanalistii sunt de parere ca toxicomania reprezinta o boala a civilizatiei in fata careia individul se revolta. Civilizatia il transforma pe individ intr-un fel de "lucru" al ei. Exemple: mamele care-i transforma pe copii in lucruri (reprezentari ale unor imagini izvorate din inconstientul lor); subiecti care in copilarie au prezentat accese ale spasmului hohotului de s si care la maturitate au repetate tentative de suicid prin ingestie de barbiturice (in cursul psihoterapiei s-au gasit echilente intre aceste tentative si impulsuri accentuate, accese prezente intr-o veriila toxicomanie).
Comportamentul toxicomanului este favorizat de o relatie afecti incompleta cu un obiect partial (inconstientul lucreaza spre completarea creati a relatiei cu obiectul).
Studiile clinice au pus accentul asupra depresiei si mai putin asupra aspectelor privind stima de sine, desi cele doua sunt legate in mod originar astfel: reglarea autonoma a stimei de sine este inseparabila de sexualitatea umana. S. Freud considera ca la originea stimei de sine se afla conditiile optime de sprijin ale primelor pulsiuni erotice (conserrea corporala si mentinerea achizitiilor speciei). Este vorba de investitiile primare de incredere, suport de care raspunde si pe care le mediaza personajul matern. Marile functii organice a caror dezvoltare asigura conserrea sunt inseparabile (sau se-parabile in mod artificial) de cadrul familial si social.