Are mai multe definitii din care aleg pe urmatoarea: este un sistem structurat si ierarhizat, dinamic si evolutiv, constituit din subsistemele: biologic, psihic si socio-cultural, care asigura persoanei (indidului) o adaptare unica, si deci originala la mediul socio-cultural in care traieste. Fiecare persoana are un mod particular de adaptare la mediul fizic, biologic si social in care traieste. Aceste particularitati de adaptare raman sile doar o anumita perioada de timp care este in functie atat de varsta persoanei, cat si de particularitatile mediului in care traieste. Personalitatea umana se formeaza de-a lungul intregii eti.(Salade D.)
Daca mediul biologic, fizic si social ar ramane neschimbat, personalitatea omului ar ramane aproape aceeasi in functie de varsta. Mediul inconjurator se modifica insa in mod permanent si independent de vointa persoanei si ca atare omul este nevoit sa se modifice el insusi prin varsta dar si prin educatie si cultura, de aceea modificandu-se ambii parametrii, om si mediu, adaptarea solicita mereu omul care-si schimba modalitatile de adaptare si deci intreaga personalitate, se schimba si ea. La adult probabilitatea care il particularizeaza este o relatie relativ fixa, dar ea este tributara trairilor si educatia din copilarie, de cele ce se petrec in prezent si mai ales de aspiratiile proprii ale persoanei pentru itorul sau, adica de lupta pentru autoformare. Abordarea personalitatii poate fi: psihanalitica (tip Sigmund Freud), neopsihanalrtica (in sensul elelor lui Freud) prin abordarea comportamentului uman sau prin abordarea cognitiva (George Kelly). Oricare abordare cere insa o profunda si temeinica analiza a subiectului incepand din copilarie si pana in prezentul discutiei cu el, explorandu-se identitatea sa, sau golurile afective (n-a fost iubit sau el n-a iubit pe nimeni), carentele afective marcandu-i toata ata, saracind-o si ducand la
tulburari comportamentale. De aceea copilul si tanarul trebuie sa aiba mereu sentimentul ca este iubit si ocrotit si la randul sau se va dezvolta si forma ca un om complet cu comportament personal si social potrit societatii in care traieste.
Omul ca fiinta este de fapt o sinteza a celor mostenite ereditar, a societatii in care traieste, a educatiei si a autoformarii ca urmare a propriei vointe si a educatiei pe care a primit-o incepand cu aceea din familie, scoala, biserica, armata si a tuturor factorilor care s-au implicat in educatia sa. S-a spus chiar ca parintii au copin pe care ii merita, subliniind astfel rolul familiei in educatia copiilor si respectiv a tinerilor si a celor maturi. Parintii nu trebuie sa fie prea nemultumiti de copii lor pentru ca acestia sunt ceea ce le-a oferit ereditatea de la parinti si educatia primita din mediul in care au trait, in primul rand tot de la parinti. Mai bine sa-i studieze nepartinitor si sa le faca reeducarea in sensul in care doresc, folosind metode din care nu poate lipsi dragostea si rabdarea. Pot de asemenea cere si sprijinul unor pedagogi si psihologi.
Istoria ne arata ca nu toate geniile s-au recunoscut din copilarie, realizarile geniale au aparut mult mai tarziu dupa o temeinica formare si autoformare prin munca. B. Shaw a scris piesa Casuta cu
mere la 75 de ani.
Benjamin Franklin a elaborat apelul prind abolirea sclaei la 84 ani, Albert Einstein a fost considerat un elev mediocru, inclusiv la matematica, M. Eminescu a fost slab la limba greaca si exemplele ar putea fi multiplicate. Deci toti trebuie sa avem rabdare, dar sa asteptam binele muncind si venind in intampinarea sa.
Subliniez si rolul stimularii si al autostimularii precum si al recompensei in educatia si formarea omului. Educatia si autoeducatia nu sunt scop in sine, ci mijloace catre perfectionarea persoanei respective, in scop personal si social.
Munca nu se practica numai de dragul de a munci ci in vederea implinirii unui scop personal sau social. Pentru a fi cu adevarat eficienta munca si, mai ales, rezultatele ei trebuie stimulate si recompensate material si spiritual de catre educatori, societate si prin autostimulare de operatorul insusi.
Efortul pentru educatie si autoeducase trebuie stimulat de parinti si educator, altfel elevul are impresia ca nu i se observa efortul depus si nici rezultatul, ceea ce-l demoralizeaza. Nu trebuie insa exagerat, adica elevul sa depuna efort numai in vederea stimularii si recompensarii materiale. Mai bine este ca parintii si educatorii sa stimuleze spiritul de autoeducatie si autoformare, existent la fiecare elev de tanar, prin mijloace potrite fiecaruia, alese cu grija, inclusiv, dupa caz, recompense sau slabe mijloace coercitive, toate aplicate cu tact, profesionalism si rabdare.
Un om se formeaza invatand toata ata si de la toti fiindca nu exista om sau fenomen de la care nu ai de invatat. Cititi si ganditi la invataturile mentionate in continuare. Odata cu educatia, trebuie ca tanarul sa-si insuseasca si modestia, amintindu-ne aici aforismul lui Socrate: "Eu stiu ca nu stiu nimic."
Invata de la toate (din lirica norvegiana)
Invata de la apa sa ai statornic drum,Invata de la flacari ca toate-s numai scrum,Invata de la umbra sa taci si sa veghezi,Invata de la stanca cum neclintit sa crezi,
Invata de la soare cum trebuie s-apui.Invata de la vantul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de linistit sa treci,Invata de la toate ca toate sunt surori,
Cum treci frumos prin ata, cum poti frumos sa mori,Invata de la vreme ca nimeni nu-i uitat,Invata de la nufar sa fi mereu curat.Invata de la flacari ce-avem de ars in noi,Invata de la ape sa nu dai inapoi.Invata de la umbra sa fi smerit ca ea,Invata de la stanca sa-nduri furtuna grea.Invata de la soare ca vremea sa-ti cunosti,Invata de la stele ca-n cer sunt numai osti.Invata de la greier cand singur esti sa canti,Invata de la luna sa nu te inspaimanti.Invata de la vulturi cand umerii ti-s grei,
Si du-te la furnica sa povara ei,
Invata de la oaie sa ai blandetea sa.Invata de la pasari sa fi mai mult in zbor,Invata de la toate ca totu-i trecator:
Ia seama fiu al jertfei, prin lumea care treci,
Sa-nveti din tot ce piere, cum sa traiesti pe veci!
Deci, draga tinere, invata de la toti si ai rabdare. Sa stii ca totul se poate rezolva, exista solutii pentru toate problemele din ata. Doar moartea este ireversibila. Nu dispera in fata esecului, ia-o de la capat cu munca indarjita, competenta, rabdare si incredere in ctoria dreptatii, avand in vedere mereu corectarea propriilor greseli.
Despre educatie si educatori
Educatia presupune doi poli principali: Cel ce invata (educatorul, profesorul), si cel invatat (elevul) in stransa interdependenta unul cu celalalt, chiar invatandu-se reciproc.
Sarcina profesorului este instruirea - adica ajutarea elevului pentru acumularea de cunostinte si educatie, adica organizarea si aplicarea practica a acestor cunostinte. Unii profesori au si
sarcini stiintifice spontane sau impuse de societate, asa a fost si Pasteur si mai ales profesorii universitari din toate locurile.
Nu se urmareste insa formarea unui elev cu un cap plin
adica incarcat cu idei si cunostinte - ,ci unul cu cap ordonat si bine informat, care sa stie sa foloseasca aceste idei si cunostinte in ata practica, sa stie sa faca legatura intre ele si sa stie la nevoie sa caute acolo unde trebuie, cum pretindea Montaigne iar la noi prof. A. Moga si multi altii.
Se acorda mare importanta educatiei care mai intotdeauna este si morala. Deci se urmareste acumularea organizata de cunostinte cu legaturi intre ele concomitent cu formarea morala si caracteriala a elevului. Scolile de seama prin maestrii sai, au cultivat intotdeauna aceasta triada: acumularea de cunostinte, legatura dintre aceste cunostinte si formarea morala a elevului fara insa a-l incarca prea mult cu tot felul de idei inutile.
Partea initiala a invatamantului este cea fundamentala, abstracta, teoretica si apoi este urmata de una predominant practica intre ele fiind sinergie, nu antagonisme, una pregatind pe cealalta. In anumite perioade educatia a fost nationala, pregatind tinerii pentru formarea statelor nationale si apoi pentru pastrarea identitatii nationale. invatatura specializata, concreta, practica, trebuie sa fie precedata de una generala care da fondul-orizontul pe care se cladeste cea speciala. Se insuseste la inceput chirurgia generala si numai apoi cea speciala/cardiaca, genitala, urologica, hepato-biliara, laparoscopica, neurochirurgia etc./ dupa ce s-a insusit anatomia descriptiva si topografica de catre itorul chirurg. Toti marii chirurgi au fost in tinerete anatomisti la Institutele de anatomie umana, apoi chirurgi generali si in fine chirurgi speciali.
Profesorii tineri n cu entuziasm si cunostinte, cei batrani cu experienta si cunostinte. Ambii sunt utili, dar depinde de particularitatile fiecaruia elev sau profesor. Experienta are mare valoare.
Cunostintele, entuziasmul si metoda conteaza foarte mult indiferent de varsta educatorului. Ele trebuie insusite in mediul organizat al scolii intemeiate si controlate de catre stat, mai recent si de invatamantul particular in scoli si universitati atestate si indrumate de catre societate si stat.
Scoala este o inventie umana care solicita efort atat de la cel ce invata pe altul cat mai ales de la invatacel, de aceea uneori interne si coercitia, obligatia, constrangerea, silirea de a invata.
Exista o inclinatie naturala spre invatatura adanc sadita in natura omului, inegala pentru diferiti oameni, dar existenta la fiecare. Bazandu-se pe aceasta inclinare si considerand efortul necesar invataturii, oamenii de stiinta si pedagogii au cautat noi metode de invatare prin utilizarea inclinatiei naturale, cum ar fi jocul, curiozitatea naturala, plasarea intr-un mediu placut si favorabil invataturii dovedita utila mai ales in gradele inferioare ale invataturii concrete. Cand se ajunge insa la invatatura abstracta, se impune constrangerea in cadrul organizat al scolii cu profesori care si prin metode coercitive impun insusirea anumitor cunostinte in raport cu tema respectiva si cu etapa stiintei in acel moment. Profesorii cu vocatie educativa predau astfel incat sa ete constrangerea prin tinuta, gesturi, expresii, intonatii in vorbire, sugerand elelor importanta invataturii dupa care acestia se constrang singuri pentru a invata. Cea mai valoroasa constrangere este autoconstrangerea pe care elevul si-o impune singur cand s-a conns de utilitatea invataturii, in sensul ca, mai tarziu, aceasta ii va aduce avantaje foarte importante pentru el.Invatarea unei limbi straine se face adesea prin constrangere de catre parinte sau profesor pentru ca elevul, la varsta tanara, nu-si da seama de importanta cunoasterii unei limbi straine, decat in cursul etii de adult. S-a spus ca: "atatia oameni esti, cate limbi stii", dar aceasta o inteleg adultii, nu elei, ce trebuie ajutati prin orice metode.
Alaturi de educatia culturala, igienica si profesionala mai exista si o educatie zisa morala in care se cultiva notiuni despre bine, frumos, adevar, drept, nedrept, etc. Aceste notiuni nu sunt insa la fel pentru toti, fie ca este vorba de popoare, grupuri sociale sau persoane izolate, mai ales pentru ca fiecare are interese proprii, uneori antagoniste si fiecare priveste vrand-nevrand sub prisma interesului propriu. Educatia morala se face concomitent cu cea culturala.
Conceptia morala crestina este cea mai cuprinzatoare si mai concreta morala atunci cand cere credinciosilor ei: "Iubeste pe aproapele tau, ca pe tine insuti", aproapele fiind orice om din orice loc si etnie.
Morala s-a format treptat, cu reguli insusite la inceput oral, ca produs al experientei practice, concrete, traite intr-un colectiv ca o necesitate pentru o buna conetuire ce a impus respectarea unor reguli de purtare ce l-au scapat pe om de sclaa pasiunilor si cultivandu-i vointa si ideea de toleranta, drept, adevar, bine, dragoste pentru vecini, iar lui insasi dandu-i o libertate interioara benefica pentru el si intregul colectiv in care conetuia. Ulterior au aparut si reguli scrise, legi, impuse de societate, ce nu se mosteneau ci se transmiteau de la om la om si de la generatie la alta. Omul raspunde excitatiilor mari exterioare in doua faze succesive:
- faza emotionala /primitiva - situata anatomic in nucleii optostriati tala-mici care ar putea fi numit creierul emotiv sau impulsiv cu ajutorul caruia traim, ne aparam, raspundem la diferite excitatii din mediul inconjurator, ne inmultim, ne mentinem. Acestea sunt ancestrale, mostenite.
- faza ideilor, a gandirii, - situata in scoarta cerebrala, se formeaza in cursul etii prin experiente acumulate in timp, este creierul reflexiv. Aceste doua parti ale creierului sunt strans legate functional. Omul inteligent si educat nu ramane la faza emotiva, impulsiva, el folosind mai ales faza gandirii care este cea corecta si cea morala.
Educatia se bazeaza pe creierul reflexiv care controleaza si domoleste impulsurile primitive din creierul emotiv si impulsiv, prin gandire se produce reprimarea primititatii din noi si cerebralizarea actelor noastre, care astfel den corecte si adesea morale.
Trebuie silite criterii inalte de invatamant, trebuie crescut prestigiul intelectualului in general si al profesorului in particular.In locul meditatiilor contra cost pe care le acorda mai toti profesorii trebuie ca acestia sa aiba salarii decente, iar ei sa se straduiasca sa citeasca lucrari de specialitate, sa fac zite si schimburi de experienta si cursuri de specialitate ca sa-si pastreze un inalt nivel profesional ce le asigura prestigiul in fata elelor si increderea in ei insisi. Prin meditatii particulare se pierde un timp, prea pretios pentru profesor, iar elevul este scutit de un efort propriu spre uba lui.
Este cunoscut ca instruind bine elei, profesorul se instruieste pe sine. Se stie ca inveti invatand pe altii, dar nu trebuie sa pedalam mult pe acest principiu, in problema meditatiilor particulare, invatam cu atat mai bine pe altii, cu cat noi suntem mai invatati, deci ca sa poti invata pe altii trebuie ca tu sa fii posesorul unei inalte invataturi si sa ai tact pedagogic.
Scoala dezvolta ceea ce exista prin ereditate, ea nu poate crea elemente noi acolo unde nu exista ereditar macar ca potential, dar aceste situatii sunt foarte rare, Dumnezeu a dat la fiecare cate ceva, poate doar la copin debili mintali le-a dat cel mai putin.
Valoarea unui educator este cu atat mai mare, cu cat el stimuleaza potentialul ereditar al elevului, care depune singur efort pentru autoeducare cu atat mai mult cu cat admira pe dascalul sau, care i-a inspirat lupta pentru autoformare. Se cunosc matematicieni care au devenit astfel, pentru ca au avut norocul unui dascal de valoare. Este bineinteles valabil si inversul: dascal slab - elev slab.
Educatia singura nu este suficienta pentru formarea omului fiindca omenirea este guvernata de frica, foame si sex, iar educatia oamenilor este adesea fragmentata, multi traind in semicultura.
Educatorii valorosi se straduiesc sa tina seama de toti acesti factori, sa elimine semicultura din om si omenire, oferind cunostinte temeinice, complete, unitare si rationale, cu etarea cunostintelor fragmentare, lustrul aparent al mintilor ne desavarsite ce creeaza false inteligente si o intinsa pseudo-intelepciune si pseudocultura foarte periculoasa social.
Sa nu confundam istetul si istetimea speculativa cu sediul in creierul emo-tiv/diencefalo-hipofizar/ cu inteleptul - intelepciunea care are capacitatea de a invata, a intelege, de a face si efort propriu. intelepciunea este organizarea ideilor intr-un tot unitar si util indidual si social cu sediul in scoarta cerebrala.Intelepciunea creste prin instruire-educatie bine condusa ce presupune folosirea si dezvoltarea stiintei, deci a scoartei cerebrale si temperarea creierului pri-mitiv-emotional subiacent.
Educatia buna se apropie si chiar se confunda cu morala etand mistificarile si exagerarile de orice fel, dezvoltand gandirea corecta si bunele relatii intre oameni si popoare, iubirea si respectul fiind liantul dintre ele.
Prin buna educatie (teoretica si practica) se intareste controlul omului asupra lui insusi, adica asupra impulsuriior lui primitive, ceea ce presupune apropierea suflet de suflet si abordarea problemelor sociale si morale ce se observa mai bine in afara scolii ca: loialitatea, curajul, frumusetea, simpatia umana, umorul, cinstea; deci sa promovam educatia integrala nu numai una scolara si segmentara.
Sa invatam sa stim ce este bine si ce este rau in sens social nu numai personal.
Educatia este o problema de perfectionare umana continua folosita apoi de natiune si de stat nu de rasa, cum sustinea Krieck, fiindca nu exista rase pure, nici chiar indizi puri rasial. Rasa pura este numai in zootehnie si fitotehnie. Ne educam ca sa avem relatii bune cu aproapele nostru, oricare ar fi el, si pentru a avea multumirea unei informari cat mai complete si mai utile social. Nu invatam numai de dragul invatarii, ci ca sa devenim cat mai utili societatii in care traim. Educatia nu este un scop in sine, ci un mijloc de a ajuta societatea in care traiesti pentru ca si ea are o mare contributie in formarea ta.
O categorie de metode didactice utile pentru educatie sunt acelea care incearca sa stimuleze puterile proprii ale elelor, aratand puterea interna a mintii de care dispune fiecare elev, e drept, in grade diferite. Astfel pedagogul doar sugereaza stiinta, facand elevul sa o creeze si chiar s-o inventeze, aceasta devenind astfel constructorul propriei sale stiinte si al propriei personalitati.
Asa au procedat Socrate, Pestalozzi, Herbart.
O buna forma de invatare este ucenicia: adica invatarea prin urmarirea si imitarea miscarilor fizice si a ideilor maestrului, incercand apoi chiar sa-l depasesti in realizari. Asa a fost Claude Bernard, ucenicul lui Magendie, Aurei Moga, ucenicul lui ruliu Hatieganu s.a.
Discutia cu elei si stimularea fortelor proprii prin intrebari ce stimuleaza raspunsurile cum facea Socrate - in cadrul scolii peripatetice este un alt mod de educatie, practicata in natura sub platani.
Metodele coercitive - de care aminteam mai inainte - unele foarte severe ca aceea a lui Oribilius aplicate si lui Horatiu, in care elei erau biciuiti, metoda mult aplicata, bataia este rupta din rai, dar si mult criticata iar in final in multe locuri abandonata. S-a abandonat si ideea ca bataia este rupta din rai si ca acolo unde dau parintii creste
carnea (bataia trebuie inlocuita cu dialogul constructiv si educativ intretinut cu tact si rabdare).
Concluzia este ca cea mai eficienta constrangere este autoconstrangerea sugerata de profesori si insusita de ele.
