Conceptia actuala privitoare la raportul dintre stiinta si religie pleaca de la intelegerea starii de complementaritate intre aspectul de particula si cel de unda ce ne dezvaluie un adevar surprinzator: nu exista doua lumi, una a spiritului si alta a materiei, exista doar o realitate unica, cercetata pana acum din unghiuri diferite, si astfel, se pune capat dualismului sectiunezian; de acum jocul de-a realitatea, de-a dea realul-idealul si irealul-real, nu-si mai are sens. Materia si spiritul sunt de fapt identice; ele difera doar prin gradul de vibratie, prin gradul de condensare. Ele sunt elemente complementare ale singurei si unicei realitati.
Acest concept ar trebui sa permita si iesirea din opozitia stiinta-religie. Credinta nu apartine numai lumii spiritului, dupa cum stiinta nu tine exclusiv de lumea materiala. Ele se afla nu in contradictie, ci in relatie de complementaritate.
Si totusi, in ciuda acestei argumentatii logice, persista inca intrebari si indoieli: daca Dumnezeu a creat fiecare atom, de ce s-a ajuns la aceasta prapastie intre spirit si materie? De ce a ajuns materia produs al creatiei, simbol al puterii malefice? De ce trebuie mereu sa invingem dumnezeul material si sa ne inaltam spre cel spiritual? De ce nu poate domni armonia intre cele doua fete ale spiritului etern? Oare Dumnezeu isi dezavueaza cu adevarat aceasta parte a Sinelui Sau infinit? Sau poate ca aceasta este calea ce ne-a fost harazita pentru a ne inalta sau prabusi, luptand neincetat cu balastul atomilor care ne impovareaza?
Dar oare spiritul nostru exista el ca o scanteie a Spiritului Unirsal sau reprezinta pur si simplu un varf al evolutiei materiei? Aceasta si alte idei similare il framantau pe regretatul Sergiu Duca in ultimii sai ani de viata.
Daca fizica a deschis ferestrele stiintei spre momentul Genezei materiei si a Unirsului, medicina moderna a facut un pas important pe un taram la fel de enigmatic: Viata de dincolo de Viata Astfel si-a intitulat Dr. Raymond Moody sectiunea sa, care a vazut lumina tiparului in noiembrie 1975. Cuprinzand datele rezultate din analiza unui lot de aproape 150 de pacienti recuperati din faza de moarte clinica, autorul deschide o era noua in instigatiile medicale: "Near Death Experience (NDE) "- experiente apropiate de moarte - dupa cum defineste el aceste situatii. Ceea ce, la inceput, era perceput ca un
delir al acestor pacienti, se repeta totusi cu o regularitate matematica, care a cucerit interesul doctorului Moody; toti relatau ca in perioada comei, mai inati s-au desprins de propriul lor corp si ca astfel au asistat la efortul depus de echipa medicala pentru reanimarea lor. Amanuntele erau de o precizie uimitoare. Unii dintre ei, strabatand fara nici o dificultate peretii, au descris si alte activitati ce se desfasurau concomitent in incaperi alaturate. Din alte episoade ale acestor excursii pe taramul de dincolo, ne limitam la a reda intalnirea cu extraordinara fiinta de lumina: o lumina stranie, care parea expresia celei mai pure iubiri, pentru ca, pe masura ce sufletul se apropia de ea, era coplesit de un sentiment de iubire nemarginita neintalnit cu viata obisnuita pamanteana.
Iata ca stiinta ajunge la aceeasi concluzie cu unele conceptii religioase: moartea este o iluzie, caci ea nu inseamna altceva decat eliberarea sufletului din inlantuirea trupului, o renastere din lumea pura a luminii si a iubirii.
Lucrarea lui Moody a starnit, dupa cum era si firesc, multe valuri. Dupa Dr. Ronald Siegel, fenomenul nu ar implica insa nimic supranatural; la baza acestor manifestari ar sta probabil eliberarea brutala, in supradoza, a betaendorfinelor din substanta encefalului. Efectul acestora s-a asemana cu cel al drogurilor halucinogene. Supozitia nu a fost, insa, in masura sa explice decat partial unele dintre fenomenele (NDE), aproape de moarte.
Un adrsar al lui Moody a fost cardiologul texan Michael Sabom, care, ferm convins de ineptia acestor relatari, se hotaraste in 1967 sa analizeze pacientii sai care au trecut prin moarte clinica. Mai mult chiar, el alege un moment specific specialitatii sale - acela al resuscitarii cardiace prin defibrilare. in acest moment, intreruperea oricarei legaturi intre pacient si lumea exterioara este absolut certa. Rezultatele au fost, insa, de-a dreptul socante. Pacientii au relatat totul, cu cele mai mici detalii: locul de aplicare al electrozilor, numarul socurilor electrice, reactia propriului corp, chiar amanunte despre aparatura utilizata. Dupa 4 ani de cercetari, Sabom totalizeaza un lot de 116 pacienti, dintre care 78 au prezentat acest NDE autoscopice. Autorul considera ca episodul reprezinta cheia intregului fenomen, pentru ca, din punct de dere stiintific, exista posibilitatea de a rifica cele relatate de un surescitat care pretinde ca si-a parasit corpul si a asistat astfel la toate eforturile echipei de reanimare. Pentru a exclude posibilitatea oricarei confabulatii, Sabom a ales si un lot de control, format din 25 de persoane suferind de o afectiune cardiaca cronica, pe care le-a pus sa-si imagineze cum ar decurge reanimarea lor in caz de stop cardiac. Nici unul dintre acesti pacienti nu a putut, prin imaginatie sau prin informatiile ce le detinea, sa descrie ridic procedura defibrilarii.
Metoda Dr. Moody si Sabom a mai castigat in timp un ultim argument decisiv: bolnavii orbi care au suferit de un NDE au relatat cu acelasi lux de amanunt si cu aceeasi precizie despre echipa de reanimatori. Observatiile dodesc nu numai existenta corpului astral, dar si faptul ca acesta nu sufera de infirmitatile corpului fizici
Prin optica stiintei creationiste, Dumnezeu a creat materia, i-a silit legile care sa o gurneze, si a creat pe om, conferindu-i libertate de gandire si de actiune. Odata aceste reguli silite, Dumnezeu nu mai intervine in evolutia creatiei sale. Daca in natura s-a petrecut ceva ce nu ar decurge din legile ei, arata Spinoza, atunci acesta ar fi cu necesitate impotriva ordinii pe care Dumnezeu a randuit-o din snicie prin legile generale ale acesteia. Ceva mai absurd nici nu ar putea ft.("Tratatul teologico politic")
Dar nici una dintre religii nu poate accepta un cult in care Dumnezeu sa nu se implice permanent in viata omului si in soarta lumii. Ce fel de divinitate este aceea care nu intervine prin porunci, prin pedepse, prin declansarea unor calamitati sau boli, prin aratari stralucitoare sau icoane care lacrimeaza? Cu alte cuvinte, religia nu poate concepe un Dumnezeu care sa nu intervina prin minuni, si cu cat minunile sunt mai incredibile, cu atat impactul la masa credinciosilor este mai puternic si credinta devine mai trainica. Miracolul are rolul unui izvor care din cand in cand revigoreaza sentimentele de evlavie, dar mai ales frica de divinitate si supunere fata de cler.
Conform conceptiilor religioase, nu numai viata individului este sub control divin, ci si cea a popoarelor. De aceea, chiar istoria omenirii a fost mistificata si considerata ca rezultat al inlantuirii unor minuni. Astfel, grecii si-au coborat zeii din Olimp ca sa lupte alaturi de ei pe campiile Troiei, Iehova a despicat marea pentru a salva poporul lui Israel si a permis ca soarele si luna sa se opreasca la porunca lui Iosua; arhanghelul Gabriel a distrus prin foc cetatea Sodomei s.a.m.d. Dar daca Dumnezeu ar interni in viata omenirii pedepsind rautatea prin potop, ingamfarea unor constructori prin incurcarea limbilor, desfraul prin epidemii de SIDA s.a., atunci Creatorul ar incalca libertatea ce ne-a acordat-o de a ne crea propria noastra soarta. Dumnezeu ne-a inzestrat cu ratiune, tocmai pentru ca noi sa alegem intre ceea ce este bine si ceea ce nu trebuie facut, si astfel drumul pe care ni-l croim sa fie opera vointei sau a nesabuintei noastre. Evident ca alegerea implica si responsabilitate, si in final se va da socoteala.
Renind la asa-zisele miracole, ele sunt de obicei fenomene care depasesc intelegerea noastra la un moment dat, dar care nu se situeaza dincolo de limitele naturalului. Sa luam, de pilda, fenomene etichetate astazi ca paranormale: clarviziunea, telepatia, telekinezia, levitatia s.a- Ele tin probabil de posibilitatile inca necunoscute ale creierului. Se stie foarte bine ca potentialul uman nu este folosit decat partial, doar 10% din capacitatea creierului! Cu alte cuvinte suntem fiinte in denire (Van Eersel) Probabil ca prin metode speciale de educatie, in viitor aceste capacitati vor inceta de-a mai fi apanajul unor persoane de exceptie, si vor dobandi o pondere nebanuita in relatiile interumane.
Nu este nimic incredibil intr-o asemenea presupunere: oare in urma cu 50-60 de ani ideea televiziunii, a zborurilor in cosmos sau a interntiilor chirurgicale miniinvazi de tipul celor laparoscopice nu ni s-ar fi parut simple speculatii de science-fiction? Miracolele sunt cu atat mai frecnte cu cat societatea este mai putin evoluata, cu cat cunostintele sale stiintifice sunt mai rudimentare. in adevaratul inteles al cuvantului, miracolele ar reprezenta o abdicare de la ordinea fireasca silita de Dumnezeu in natura. Daca ele ar fi necesare, ar insemna ca Dumnezeu isi incalca propriile legi. Nu credinta in miracole se afla in centrul adevaratei religiozitati, ci sentimentul ca ceea ce este de nepatruns pentru noi exista cu adevarat si se manifesta ca atare cu cea mai inalta intelepciune
(A. Einstein)
"Crede si nu cerceta!"(Precept folosit si in zilele noastre!)
Unde ar fi ajuns astazi omenirea daca ar fi ramas la preceptul arhaic ca Pamantul este plat si sustinut de 12 stalpi? Ca Dumnezeu sta in ceruri pe un tron de aur si rubine, inconjurat de cete de ingeri cu aripi?
Profesorul Sergiu Duca era nelinistit si intrigat privitoare la intrebarea: de ce oare in rafturile bibliotecii Vaticanului existau kilometri intregi de documente tinute in cel mai strict secret? Pentru ca - apreciaza C. Knight si R. Lomas - biserica romana a indepartat si a distrus tot ce nu se incadra dogmelor sale; adevarul nu este important; important este ceea ce vrea biserica, si orice contravine intereselor sale trebuie inlaturat, chiar daca ar fi vorba de invataturile lui Iisus. De aceea, credinciosilor li se pretinde sa accepte totul fara a gandi si fara a pune nimic la indoiala. O supunere totala, sora cu ignoranta.
Cum poate oare o religie sa ridice ignoranta la rang de virtute? se intreba Duca. Ignoranta este condamnata de Iisus: "Omule, daca stii ce faci esti binecuvantat de Tatal Meu, dar daca nu stii, incalci Legea "Acest pasaj a fost suprimat din forma oficiala a Evangheliei, dar el poate fi regasit in editia Theodore de Beze, aflata in biblioteca din Cambridge. si tot Marele Iubitor de oameni spunea: "Cunoasteti adevarul si adevarul va va face liberi. Nimic nu poate ni bun de la ignoranta:
somnul ratiunii, alaturi de orgoliu si de rautate, face parte din triada satanica. Daca cercetarea ar fi un pacat, Dumnezeu nu ar fi inzestrat pe om cu ratiune, ci poate numai cu memorie, ca sa tezaurizeze cat mai bine preceptele dogmelor. Dar aspiratia spre adevar reprezinta una dintre cele mai luminoase laturi ale sufletului omenesc. Cu ce contravine divinitatii sistemul etar asa cum l-au intuit Copernic, Galileo Galilei si Giordano Bruno? Oare cunoasterea la care ei ne-au adus, nu ne-a apropiat mai mult de splendorile creatiei? Chiar cuvantul lui Dumnezeu ne incurajeaza in texte biblice: " Cautati-Ma si ma ti gasi. Daca Ma ti cauta din toata inima. Ma voi lasa sa fiu gasit de voi"(Ieremia 29: 13-l4). Stiinta, deschizandu-ne ferestrele spre momentul creatiei, ne-a apropiat de Dumnezeu, eliberandu-ne de povara propriei noastre ignorante. Desigur ca stiinta a avut si mai are ratacirile ei, dar ea nu poate fi socotita mai eretica decat ortodoxia dogmatica. Prin stiinta, omul devine purtatorul de lumina, purtatorul adevarului. Astfel, el se inalta peste umila conditie de vierme in aceasta vale a gerii, denind cu adevarat reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant. Religiei ii revine
sarcina de a-i aduce "mangaiere in suferinta, putere in neputinta, speranta in nenorocire, si credinta in indoiala" (Ilarion Felea). Religia trebuie sa-lfacape om mai bun, demn de Creatorul sau. si acest lucru nu-l va putea realiza decat improspatandu-si forma, renuntand la balastul unor teze sterpe si puerile. Dupa atatea secole de confruntare, sa ne reamintim ca " buzele preotului trebuie sa pazeasca A//7w/a"(Malcahi 2:7) si ca religia trebuie sa devina stiintifica, iar stiinta, renuntand la ortodoxia ateista, sa devina religioasa. Dupa E. Schure, aceste este templul spiritual pe care trebuie sa si-l construiasca omenirea. Aceasta este calea pentru renasterea spiritului uman de care m-am preocupat in aceasta sectiune.
O alta lucrare romaneasca in care se subliniaza rolul rugaciunii in vindecarea unor bolnavi este volumul Mangaiere pentru bolnavi de Danion Vasile aparut in Ed. Biserica Ortodoxa - Ed. Egumenita - Galati 2004.In acest volum se arata rolul spodaniei si citeaza pe parintele Porfirie care binecuvanta pe bolnavi si acestia se vindecau, mai ales cei credinciosi.
Autorul argumenteaza puterea Sfintei impartasanii exemplificand cu numeroase cazuri de vindecari miraculoase prin intermediul acestei sfinte taine. Se mentioneaza rolul Maicii Domnului, numita si Grabnic Tamaduitoare la care ne indeamna sa ne rugam. Cand ne rugam trebuie sa ne gandim profund la continutul rugaciunii.
In partea ultima a acestei carti sunt cuprinse rugaciuni de folos ce pot fi rostite atat bolnavilor cat si celor sanatosi ca sa fie feriti de boala.
Din lectura si meditarea asupra ultimelor carti citate de mine in acest volum - in modulul Stiinta si Religie - reiese ca rugaciunea pentru tamaduire se poate face de catre bolnavul insasi sau de preot. Ambele insa trebuie facute in asceza cu multa evlavie si profunde. Gandul curat si rugaciunea sa exprime dorinta de vindecare si rugamintea la Dumnezeu, Mantuitorul Iisus Cristos sau Maica Domnului pentru vindecare asigurandu-l pe Dumnezeu de dragostea noastra. Rugaciunea are efect si cand se roaga pentru bolnav o persoana laica. Importanta este credinta si profunzimea ei eficienta este si rugaciunea in grup, a unor credinciosi pentru un suferind practicata, de unele grupuri religioase.
Dintre straini mai amintim pe Immanuel Kant care a sustinut ca cel mai mult in viata il impresioneaza legea morala din el si cerul instelat.
Preocupari pentru rolul social moralizator al credintei si pentru rolul terapeutic al rugaciunii au aparut si in tara noastra. Amintesc la inceput, volumul Credinta factor de continuitate a Romanilor 13 in care se demonstreaza ca intotdeauna credinta crestina a stat la baza supravietuirii si a pastrarii identitatii de neam si ca numai prin reintoarcerea la traditiile de credinta, societatea romaneasca se poate insanatosi. Iata deci numeroase moti care ne indeamna sa ne rugam profund la Dumnezeu ca sa ne ajute sa depasim necazurile noastre si ale celor dragi si sa ne inaltam spiritual catre perfectiune.
