Slabirea se defineste ca o diminuare a masei adipoase, care este mai mica de 10% din greutatea corporala la barbat si mai mica de 14% la femeie. Examenul clinic edentiaza pliul cutanat tricipital mai mic de 10 mm la barbat si de 15 mm la femeie. Greutatea, care este un indice prost al masei grase, este in acest caz mai mica cu 10 - 20% fata de greutatea teoretica. Se disting slabiri constitutionale sau esentiale si slabiri secundare, sau astenice.
Elementele in favoarea caracterului constitutional al unei slabiri sint rezumate in Tabelul III-l2. Terapeutica este limitata. Un
regim hiper-caloric, adeseori solicitat de catre pacient, este uneori prescris, dar este, pe de o parte, frecvent limitat de senzatia de satietate si, pe de alta parte, putin eficient. Orexinogenele sint ineficiente.
Slabirile secundare se integreaza intr-un lou diferit: slabiri cu alterarea starii generale, scadere inconstanta a aporturilor calorice si energetice, maladie organica sau psihica cauzala. in acest caz, exista semne de denutritie (cf. Carente protidice si calorico-protidice).
CARENTE PROTIDICE SI CALORICO-PROTIDICE
Malnutritiile asociaza cel mai adesea un deficit energetic si un deficit protidic. Celelalte carente sint, bineinteles, adeseori prezente, precum carentele taminice. Denutritiile proteice pure sint rare si se observa mai ales la copil in caz de Kwashiorkor. Denutritiile calorice cuprind o scadere a rezervelor energetico, reprezentate de tesutul adipos, in timp ce o carenta proteica este foarte rapid insotita de o amputare a masei macre.
Diagnosticul clinic al unei denutritii este usor. Examenele simple confirma diagnosticul (Tabelul III-l3). Numeroase
proteine plasmatice au concentratia scazuta (proteine totale,
albumina plasmatica). Este mult mai interesant de a doza
proteinele cu semi-ata scurta, ale caror variatii de concentratie sint mult mai rapide si sensibile: retinol bindingprotein (Tl/2: 12 h), prealbumina (Tl/2: 48 h), transferina (Tl/2: 8 zile). Dozarea 3-metil-histidinei in
urina permite evaluarea caolismului muscular. Aceasta este eliberata in timpul caolismului proteinelor musculare, fara a fi reutilizata. Pentru o mai buna interpretare a rezultatelor este necesar de a suprima orice aport de
carne in timpul celor 4 zile care preced dozarea. Determinarea azotului corporal total este posibila, dar necesita o tehnologie complexa (tehnici de activare fotonica sau prin flux neutronic). Masa macra poate fi usor estimata plecind de la masurarea apei totale si extracelulare, prin impedantmetrie.
Cauzele de denutritie sint numeroase. Aporturile nu sint intotdeauna diminuate. Este cazul bolilor digestive responsabile de pierderi de nutrimente, al bolilor in care caolismul este crescut (hipertiroidie, supuratii profunde, cancere si hemopatii maligne,
boli infectioase) si al diabetului, care asociaza o crestere a caolismului si a pierderii urinare de glucoza. Denutritiile prin carenta de aport se pot intilni la persoanele cu nivel socioeconomic scazut, in tarile in curs de dezvoltare, dar si in tarile bogate, printre subiectii in rsta, sau printre subiectii socialmente exclusi. Carentele de origine psihogena sint posibile:
anorexia mentala, bineinteles, dar si anorexiile satelite unei
depresii sau unei isterii. Denutritiile sint uneori constatate in cursul regimurilor restrictive si hipocalorice "aiurite", care nu au fost recomandate de medic.
Mai multe principii ghideaza tratamentul unei denutritii. Tratamentul cauzei este edent necesar. Bilantul trebuie sa aprecieze gratatea denu-tritiei, sa evalueze rezervele adipoase cu scopul de a estima deficitul energetic si carentele proteice. Atunci cind calea orala este
insuficienta sau imposibila, se recomanda o
alimentatie pe cale intravenoasa. Realimentarea enterala trebuie intotdeauna sa fie progresiva, datorita hipose-cretiei digestive si atrofiei mucoaselor. in cazul unui deficit calorico-azo-tat, utilizarea preparatelor culinare calorice obisnuite, care aduc mai mult de 2 000 de kcal este posibila, and grija ca proteinele continute de acestea sa aiba o buna valoare biologica. Un deficit azotat impune un aport proteic cel putin egal cu 1/2 din aportul proteic initial si, in valoare absoluta, mai mare de 50 g/zi, pina la o valoare de cel putin 120 g/zi.
Anabolismul unui gram de N necesita un aport energetic de 100 - 130 kcal si de 5 mmol de K. Administrarea simultana de tamine si de oligo-elemente este necesara in cursul renutritiei.
