Electroencefalogramele realizate in starea de
somn au aratat la adult existenta unor perturbari cantitative si calitative ale diverselor faze de somn: latenta crescuta la adormire, treziri frecvente, diminuarea somnului lent, cresterea densitatii somnului paradoxal.
La adolescent aceste studii sunt complicate de importantele modificari ale somnului in aceasta perioada a vietii (Benoit, 1988), impunand, din aceasta cauza, atii riguroase cu grupuri-martor selectate dupa rsta. Se poate ca aceste modificari fiziologice sa explice rezultatele contradictorii din studiile asupra somnului la adolescentul deprimat.
Unii autori regasesc la adolescentii deprimati perturbari asemanatoare celor obserte la adultul deprimat: diminuarea latentei somnului paradoxal si cresterea densitatii sale (Lahmeyer si colab., 1983 ; Emslie si colab., 1987). Dar altii nu obser diferente intre adolescentii deprimati si nondeprimati sau chiar constata rezultate contrarii - de exemplu, cresterea latentei la adormire (Goetz si colab., 1987).
Appelboom-Fondu si colaboratorii sai (1988) a
somnul a noua adolescenti grav deprimati cu cel al unui numar de 12 adolescenti usor deprimati si cu cel a 12 adolescenti-martori. Acestia obser o diferenta semnificati in ceea ce priveste indexul de eficienta a somnului si procentul de treziri intre adolescentii grav deprimati, pe de o parte, si celelalte doua grupuri, pe de alta parte (adolescenti usor deprimati si adolescenti-martori). Totusi, acesti autori nu regasesc nici o diferenta semnificati in ceea ce priveste diferitii parametri ai somnului intre adolescentii puberi si nonpuberr din cadrul aceluiasi grup (rstele sunt cuprinse intre 11 ani si 11 luni si 20 de ani si 5 luni). Aceasta ultima constatare este in acord cu cele obserte in mod obisnuit in legatura cu maturizarea somnului la adolescent.
In neurofiziologic, semnalam un studiu al lui Chabrol si al colaboratorilor sai din 1984 (Chabrol, 1998), efectuat asupra debitului sangvin cerebral la adolescentii deprimati (masurat cu ajutorul inhalarii unui marker radioactiv intr-un grup de adolescenti deprimati si un grup de adolescenti martor). Acesti autori obser la adolescentii deprimati o diminuare semnificati a distributiei hiperfrontale fiziologice. Aceasta diminuare este mai putin importanta decat cea obserta intr-un grup de schizofrenici adulti si adolescenti.In sfarsit, recent, Van Os si colaboratorii sai (1997) au studiat legatura dintre dezvoltarea psihomotorie si aparitia ulterioara a unei depresii. Ei au initiat acest studiu pornind de la o tripla constatare, care sugereaza aceasta legatura : in primul rand, adultii ce manifesta
tulburari de dispozitie prezinta adesea un anumit grad de dilatare ventriculara si dezvoltarea unor scizuri cerebrale. in al doilea rand, exista un teren genetic comun pentru depresie, pe de o parte, si schizofrenie si tulburarea atentiei/hiperactivitate, pe de alta parte, aceste ultime doua patologii fiind asociate cu probleme neurodevelopmentale. in al treilea rand, se constata urmatorul fapt: copin parintilor deprimati au un IQ mai scazut, rezultate mai slabe la scoala si competente sociale mai reduse fata de copin cu parinti nondeprimati. Acesti autori au folosit date dintr-un studiu prospectiv realizat pe 5.362 de subiecti nascuti in 1946 si obserti in 11 reprize, cu ocazia zilelor lor de nastere, pana la rsta de 43 de ani. Din studiul lor reiese faptul ca rezultatele slabe la testele cognitive realizate in copilarie sunt asociate intr-o maniera semnificati cu aparitia unei tulburari afective in copilarie sau la rsta adulta. De asemenea, copin cu retard in aparitia mersului si/sau a vorbirii prezinta un risc mai mare sa dezvolte
depresie in adolescenta.
Asa cum semnalam la inceputul acestui modul, desi anomaliile biochimice, hormonale, genetice, electroencefalografice, neurofiziologice sunt frecvent constatate, rezultatele acestor diverse studii sunt adesea contradictorii, neclare si este dificil sa tragem concluzii semnificative pe baza lor, chiar daca nu ne-am referi decat la faptul ca
depresia la adult si depresia la adolescent nu sunt super-pozabile. Faptul ca reactia depresi este insotita de manifestari somatice, care pot fi explicate biochimic, neuroendocrin, neurofiziologic, este indiscuil. in schimb, este foarte dificil de stiut daca aceste anomalii pot fi considerate ca fiind una dintre cauzele depresiei sau doar o consecinta a unui episod depresiv si a tulburarilor provocate de acesta. Cele mai multe dintre aceste anomalii dispar atunci cand depresia regreseaza. in prezent, poate mai mult pentru adolescent decat pentru adult, nu exista un model organic care sa prezinte o teorie coerenta si explicita in ceea ce priveste depresia la aceasta rsta.
