Este iluzoriu si putin artificial sa propunem un punct de vedere unificat si univoc in legatura cu diversele forme de depresie la adolescenta, incluzand aici si ul psihopatologic. Acesta este motivul pentru care propunem urmatoarea diferentiere, sprijinin-du-ne pe calitatea interiorizarilor precoce, pe capacitatea acestora de a se diferentia in componenta narcisiaca si obiectala si pe obstacolele care apar atunci cand aceasta diferentiere nu este posibila.

Obiectul satisfacator: depresie prin relatie excesi cu obiectele interne
Adolescentul nu poate renunta la investitiile obiectale din copilarie, in special la investitiile oedipiene. Asa cum concluzioneaza Braconnier, adolescentul nu se poate indragosti (de obiectul iubirii) din cauza incapacitatii sale de a se desprinde (de obiectul oedipian). Aceasta legatura excesi poate avea mai multe cauze:

- relatia de proximitate afecti intre un parinte (o mama, cel mai adesea) si un copil cu statut special: copil singur la parinti, copil bolnav sau vulnerabil, copil ce inlocuieste un doliu neconsumat etc.;
- relatia de dependenta dintre un adolescent si un parinte care se prezinta ca fiind vulnerabil sau fragil: parinte izolat, parinte bolnav fizic (infarct, diabet, boala cronica inlidanta etc.) ori psihic (depresie), parinte delorizat in social (somaj, margi-nalizare etc.);
- relatia de idealizare de neatins dintre un copil si un parinte care ocupa o pozitie "grandioasa" in idealul infantil. Aceasta pozitie poate fi rezultatul unei competente speciale a parintelui (parinte care are o pozitie sociala, artistica etc. stralucitoare) sau poate proveni dintr-o imposibilitate a adolescentului sa initieze un traliu de delorizare/distantare (parinte decedat si ocupand un loc idealizat in familie).In toate aceste situatii, adolescentul este, intr-o oarecare masura, confruntat cu problematica urmatoare : "Nimic (nici eu insumi, nici vreun obiect oarecare) nu este si nu fi niciodata la inaltimea a ceea ce am pierdut sau risc sa pierd". De altfel, nu e ce exceptional ca adolescentul sa-si exprime in aceste cuvinte problema. in forma sa tipica, aceasta depresie ia forma unei depresii de inferioritate (Braconnier si Ferrari, 1976). "Obiectul in surplus" este chiar obiectul infantil, investit libidinal, care satisface toate trebuintele si dorintele adolescentului, impiedicandu-l sau interzicandu-i sa traiasca lipsa. Este exact ceea ce Laufer (1996) numeste "depresie cu obiect interiorizat", care are sigur puncte comune cu formele cele mai nevrotice, dar care reprezinta totusi pentru adolescent un obstacol major in calea exigentelor developmentale.

Obiectul insuficient: depresie prin lipsa constructiei narcisiace
Nevoia adolescentului de a se indeparta de obiectele iubirii sale infantile il obliga sa se confrunte cu o traire solitara, de pierdere si chiar abandon. Daca trecutul infantil al adolescentului este construit din ruptura, pierdere a relatiei, abandonari (spitalizari repetate, plasamente repetate in centre de ingrijire, carenta afecti etc), trairea afecti a tristetii, a pierderii impuse chiar de procesul devenirii in adolescenta devine intolerabila sau amenintatoare. in traliul sau de desprindere de relatia oedipiana, adolescentul trebuie sa se sprijine pe un obiect fiabil si "sigur". Modelele interne ale atasamentului (Pierrehumbert, 1996) par relativ sile la individul copil sau adult.
Obiectul insuficient poate fi reprezentat ca fiind interiorizarea unui obiect pe care subiectul nu poate conta, deoarece nu este disponibil atunci cand el are nevoie de acesta. Suntem acum aproape de ipotezele lui Bergeret (1991 ; 1995) privind defectul de structurare sau structurarea culara (Corcos, 1998). Fata de acest "obiect insuficient" adolescentul are convingerea urmatoare: "Niciodata nimic nu ma putea satisface sau nu ma implini (deoarece totul aluneca sau dispare pe masura ce apare : sunt incapabil sa stapanesc sau sa retin ce)".
In semiologic, forma tipica de manifestare a acestei trairi este depresia de abandon ( modulul 1), iar in psihodinamic, patologiile carentei si ale narcisismului sunt la originea acesteia. in afara defectelor de gandire care se intalnesc in aceste depresii, ele se mai caracterizeaza prin intoleranta la frustratii, impulsivitate si tendinta de a actiona pentru a lupta impotri sentimentului amenintator de vid si abandon. in termenii trasaturilor de personalitate, semnele unei oralitati de neoprit sunt adesea in primul (aviditate exacerbata, dorinta distructi), in timp ce semnele analitatii sunt diminuate (capacitate de a se abtine, placerea de a se abtine etc).

Obiectul excitant: solutie depresi prin fixare in omnipotenta infantila
Se poate descrie un al treilea model care asociaza un exces de investitie obiectala si deficiente ale constructiei narcisiace. in psihodinamic, acesta corespunde mentinerii unei relatii obiectale de tip simbiotic. intr-ader, fragilitatea narcisiaca poate proveni din slabiciuni precoce in cadrul primelor relatii, dar ea poate proveni; de asemenea, din legaturile simbiotice marcate de exclusivitatea si de aspectul adesea marcat de anxietate. Poate fi dificil uneori sa intelegem ca cele doua extreme (relatia de proximitate excesi si intensa, relatia de distantare excesi si indiferenta) conduc spre acelasi tip de patologie ; in schimb, vom intelege usor ca loarea calitati a separarii in adolescenta, devenita necesara datorita unor exigente pulsionare interne ale individului, depinde de calitatea experientelor de separare traite in copilarie. Din acest punct de vedere, separarile prea numeroase, prea lungi, prea diverse, precum si absenta totala a separarii nu pot, nici intr-un caz, nici in celalalt sa-l pregateasca pe individ pentru aceasta ineviila experienta de viata: cu totii trebuie, mai devreme sau mai tarziu, sa traim experienta unei separari. Astfel, in cazul in care copilaria mica a fost dominata de relatia simbiotica, fundamentul narcisiac risca sa fie fragilizat, deoarece traliul de diferentiere dintre ul narcisiac si cel obiectai este confuz, estompat. in adolescenta, aceasta fragilitate fi resimtita ca o suferinta insuporila. in forma cea mai extrema, aceasta poate merge pana la o intolerabila perceptie a dependentei de trebuintele noi ale corpului, mai ales de cele legate de sexualitate. Adolescentul risca atunci sa atace acest corp (tentati de suicid) sau sa refuze aceasta dependenta intolerabila a corpului, recurgand la dependenta de substante sau de o conduita, utilizandu-le uneori chiar pe amandoua ( sectiunea "Relatia dintre tentati de suicid si consumul de substante").
Obiectul excitant este investit ca fiind acel obiect care apare imediat in timp si spatiu pentru a se substitui perceptiei absentei sau a suferintei, prin stimularile ori senzatiile pe care le procura.
Fara a o dezvolta mai mult, aceasta problematica deschide calea adictiilor, patologiilor ce prezinta o frecventa comorbiditate cu depresia, dupa cum arata studiile epidemiologice. "Solutia depresi" poate fi enuntata astfel: "Nu, n-am nevoie de nimic, nu, nu sufar de nimic, nu sunt deprimat; sunt total liber, fac ce vreau si cu problema mea sunt cool".
Astfel, atasarea de obiectul excitant mentine iluzia omnipotentei infantile, a continuitatii narcisiaco-obiectale si raspunde trebuintei de a fi linistit chiar inainte ca absenta sa fie traita. in cadrul patologiilor numite adictive, ni se pare ca exista doua directii, una toxicomaniaca ("Cu asta sunt cool"), cealalta ascetica ("Sunt mai puternic decat corpul meu, pulsiunile mele, trebuintele mele", dar cu ineviila escaladare in privinta nevoii de a dovedi aceasta forta), unii pacienti trecand, de altfel, de la o directie la alta (Marcelii, 1994).
Obiect satisfacator, obiect insuficient, obiect excitant, propunem aceste trei situatii pentru a ilustra mizele psihodinamice deosebite,
capabile sa intre in rezonanta cu problematica adolescenta si amenintand astfel sa transforme disforia pubertara intr-o stare depresi sila.
Psihopatologia depresiei la adolescenta se organizeaza mai mult in jurul amenintarii conflictuale legata de tensiunea narcisiaco--obiectala decat in legatura cu o pierdere.