Vreme indelungata, in materie de sanatate sau de boala, s-a vorbit doar de vitamine. Fiecare, ca sa se simta bine, ii cerea cu regularitate medicului, farmacistului, vinzatoarei de legume ], ratia de vitamine despre care ii vorbeau numeroase lucrari si un mare numar de periodice.
Apoi termenii enzime, diastaze, fermenti au ajuns, la rindul lor, familiari. De citi ani, metalele, oligoelementele, catalizatorii retin din ce in ce mai mult, dupa sarurile minerale, atentia medicilor si a opiniei publice.
Cunoastem de vreme indelungata importanta calciului, a fosforului, a magneziului, a iodului, a sulfului in mentinerea si resilirea sanatatii. Toate aceste elemente se gasesc in asociatii diverse si in cantitati mai mult sau mai putin mari in vegetale, ca si in organismele animalelor, intr-un trecut nu prea inlepartat, oligoelementele au fost si ele descoperite. Acesti constituenti, infinitezimali ai telor, fructelor si legumelor, necesari bunei functionari a organelor noastre, par sa actioneze prin simpla lor prezenta si nu prin cantitati. Dar, mai intii, ce este un oligoelement?
Oligoelementele sint constituenti ponderabili minori, descoperiti prin cercetari modeme alaturi de constituentii majori, care, pina atunci, erau considerati ca singurele elemente necesare formarii si echilibrului organismelor vegetale si animale (protide, grasimi si zaharuri).
Multa vreme, s-a crezut ca materia vie este compusa exclusiv din douasprezece elemente, zise "plastice": azot, calciu, carbon, clor, hidrogen, magneziu, oxigen, fosfor, potasiu, siliciu, sodiu si sulf. Acestea alcatuiesc 99,98% din masa corpului.
Ulterior, analize mai perfectionate au distins, alaturi de acestea, inca vreo douazeci care, in ciuda redusei lor cantitati totale (circa doua miimi) sint indispensabile vietii. Este vorba de anumiti metaloizi

arsenic, bor, brom, fluor, iod sau metale-aluminiu, cobalt, cupru, cositor, fier, mOlibden, magneziu, nichel, plumb, titan, zinc, care o vreme au fost socotite niste "impuritati". Aceste descoperiri sint de origine franceza.In 1860, Louis Pasteur culti niste drojdii pe un lichid care continea zahar si tartrat de amoniu. Rezultatul era deceptionant. Lui Pasteur i-a venit ideea sa adauge in mijlocul culturii cenusa de drojdie si aceasta s-a dezvoltat cu mai multa vigoare.

Unul dintre elevii lui, Rattlin, a reluat studiul problemei si a reusit si defineasca un mediu de cultura1 (mediul lui Raulin) care asigura unui mucegai (Aspergillus niger) o dezvoltare maxima, abila cu ceea ce se petrece pe medii naturale. Se mai vorbi, de altfel, dupa optzeci de ani, de mucegaiul acesta, in legatura cu antibioticele.
Asa a fundamentat Raulin studierea oligoelementelor. Meritul lui trebuie subliniat deoarece, profesor de stiinte naturale la un liceu din provincie, el lucra In conditii precare, in ragazul dintre orele de curs, cu un material redus.
Geniul lui Pasteur si geniul lui Raulin au dus la rezultate pe care nimeni nu le-a putut contrazice si de care intreaga lume beneficiaza de vreme indelungata. Raulin sugera de pe atunci ipoteza unei actiuni
catalitice.
M. Javillier, inspirindu-se de la Raulin, a demonstrat ca zincul era. in doze infinitezimale 2, indispensabil in mediul de cultura almucegaiului (Aspergillus niger) avind o actiune specifica, si nu putea fi inlocuit de
nici un alt metal.
Se stie, de asemenea, ca nu toate oligoelementele sint indispensabile tuturor fiintelor vii. Fiecare insa este indispensabil intr-un numar mai mare sau mai mic de cazuri.
Astfel, anumite mucegaiuri nu se pot dezvolta pe un mediu de cultura lipsit de magneziu. Dar e de ajuns o urma infinitezimala din acest metal

de ordiul unei miliardimi

ca fenomenul cresterii sa se realizeze, O doza foarte usor superioara de magneziu permite mucegaiurilor studiate sa se reproduca. Marind concentratia, se favoriza uneori dezvoltarea culturii, dar dincolo de un anumit procent se ajunge la un

fenomen invers.

Oligoelementul indispensabil unei reactii biochimice cere pentru a actiona o concentratie optima. Concentratia aceasta, desi extrem de slaba, pentru ca este vorba de urme, trebuie sa fie totusi suficienta. ' Dar, in afara unor anumite limite, apar efecte nefavorabile.
Acum saptezeci de ani Gabriel Bertrand si-a publicat experientele asupra extraordinarei sensibilitati a unei ciuperci microscopice (Aspergillus niger), in prezenta magneziului8:
"Gratie unei tehnici severe si unor precautiuni minutioase, serie el, am izbutit sa obtin, in mod constant, folosindu-ma de Aspergillus niger, sporuri de recolta apreciabile prin adaugarea, in mijlocul culturii, a unei cantitati extraordinar de mici

o miliardime si chiar o decimi-liardime

de magneziu, adica o porportie de un miligram de metal la 10 000 de litri de lichid nutritiv.,.
Una dintre cele mai mari dificultati de rezolt pentru a atinge acest rezultat a fost purificarea substantelor organice sau minerale destinate alimentarii lui Aspergillus niger. Si, mai departe:

"Aceeasi concluzie generala reiese, stiind ca o proportie extraordinar de mica de magneziu este de ajuns pentru dezvoltarea mucegaiului Aspergillus niger". Sporirea recoltei poate depasi de douazeci si unu de milioane de ori greutatea magneziului adaugat.
De aceea, declara G. Bertrand " trebui sa luam in consideratie cu mai multa atentie decit oricind interventia posibila a urmelor de meta-loizi si de metale prezente in corpul animalelor si al telor, prin generalizare, a substantelor complexe a caror proportie e neglijabila. Va trebui, de asemenea, sa avem in vedere, posibilitatea ca aceste urme de substante sa aiba importanta in anumite fenomene fiziologice si pato-genice, in gradul de rodnicie al solurilor etc, al modificarilor chimice ale mediului".
Numeroase lucrari franceze si straine au tratat, de atunci, despre oligoelemente. Aceste substante, asa cum toate cercetarile au aratat, existau in starea de urme in toate vegetalele, cit si in regnul animal. De cind Mehghini a recunoscut, in 1745, prezenta fierului in singele uman, de cind Schelle a decelat, in 1775, magneziu! in cenusile vegetale, lista oligoelementelor a crescut. La om s-au descoperit vreo douazeci, care reprezinta in total mai" putin de o miime din corpul nostru. Ele se desc indispensabile echilibrului fiziologic si orice carenta, in unul sau'mai multe oligoelemente, se soldeaza prin manifestari patologice mai mult sau mai putin grave. Totul se petrece ca si cum, o "casta" infima ar conduce grosul trupei. "Organismul apare ca un fel de oligarhie in care enorme mase de elemente pasive sint dominate de catre un mic numar de elemente catalitice" (Gabriel Bertrand). Aceasta pentru ca oligoelementele prezideaza indispensabilele procese catalitice ale schimbarilor carora organismul nostru le este sediul permanent.
Cataliza

se cuvine sa reamintim

este actiunea pe care o exercita anumite corpuri in sinul reactiilor fizico-chimice, prin efectul simplei lor prezente. De altfel, nu participa chiar ele, caci le regasim intacte la sfirsitul procesului1.
Un exemplu simplu de cataliza, adesea reamintit, este acela al sului umplut cu oxigen si hidrogen. in ciuda posibilitatilor de explozie, nu se intimpla nimic. Este suficient sa introduci o particica de spuma de platina pentru ca reactia oxigenului cu hidrogenul sa se produca imediat, ca o fulgerare, insotita de un zgomot inabusit. Reactia a transformat aceste doua gaze in apa. Dar platina spongioasa, raspunzatoare, este regasita intacta.
Se intrezareste de pe acum importanta capitala a oligoelementelor in fenomenele biologice. Se impun cite explicatii, cu atit mai mult cu cit oligoelementele joaca un rol preponderent in functiile vitaminelor, cu care par nedisociabile.
Astfel, o carenta in cobalt in alimentatia mamiferelor tinere atrage dupa ea moartea rapida, cu toate ca animalele au primit vitamine de calitate si in cantitate suficienta. Carentei de cobalt a solurilor Australiei i-au fost atribuite odinioara gravele epidemii care bintuiau printre animale. Vitele care pasc pe cimpiile bogate in saruri de cobalt sint favorizate.

Adaugarea de saruri metalice in ratia oilor si a bovinelor se practica obisnuit in anumite tari, in care se constata asemenea carente.
Vitamina B12 stimuleaza regenerarea nervilor periferici la sobolan. Actiunea ei se datoreaza prezentei cobaltului, care intra in compozitie, intr-ader, vitamina B12 nu actioneaza bine decit in prezenta cobaltului si mai ales

potrivit unor cercetari

in prezenta magneziului

si cuprului.

Autori sovietici au demonstrat, pe de alta parte, ca in prezenta sarurilor de cobalt se produc de la 0,50 mg la 1,30 mg pe cm3 de vitamina Bjg, in culturile anumitor ciuperci microscopice producatoare de

antibiotice.

Caprele partii muntoase din nordul Irakului, bogata in cupru si in fier, dar lipsita de cobalt, prezinta anumite leziuni renale caracteristice.
Experiente pe aceeasi tema au fost publicate despre sobolan, soarece, iepure, cobai, precum si studii speciale asupra unor vegetale, mai ales
rza, spanacul, laptuca.
Borul si cobaltul au fost gasite in toate tesuturile omului; borul fiind mai important in oase, iar cobaltul in ficat.
Realdon, care a studiat, in 1957, raspindirea si repartizarea cobaltului in natura, a scos in evidenta raporturile care pot exista intre chimia agricola, medicina veterinara, fiziologia, patologia si terapeutica umana.
Cu privire la alte oligoelemente au fost publicate, de asemenea,
numeroase lucrari.
La ciinele cu lipsa de magneziu vreme de noua saptamini, o injectie intravenoasa de calciu duce la importante calcificari daunatoare in tesuturi, ceea ce nu se intimpla la cei ce primesc 30 ctg de magneziu pe zi, nici la ciinii care au carente in magneziu si n-au primit injectii de
calciu.
Magneziul a prilejuit un mare numar de cercetari asupra sobolanului,
soarecelui, orataniilor, porcilor, bovinelor, oilor, precum si la om si la

vegetale.

Acestui element fundamental i-a fost studiata carenta la porc, la care provoaca tulburari osoase, la sobolan, care resimte rapid tulburari genitale, la oratanii, a caror crestere este intirziata si care produc o cantitate mai mica de oua.
Prezenta cuprului in ogoare este indispensabila cresterii normale a vegetalelor. Bertrand si Javillier au demonstrat ca arama (cuprul) este necesara dezvoltarii ciupercii Aspergillus niger.
Rolul acestui metal a fost, de asemenea, pus in evidenta la animalele inferioare. El conditioneaza sporirea greutatii animalelor. Carenta lui atrage numeroase fenomene, cum ar fi caderea parului la iepure, a linii la oaie s.a.In serul copilului s-a constatat (in 1957) un maximum de cupru la inceputul dupa-amiezii. Variatiile par sa fie in raport cu functia hipofizara.
Viteii care au acces liber la sarurile de cupru, cobalt, magneziu au
sporit in greutate mai mult decit ceilalti.
Singele porcului cuprinde cel mai mult cupru. Procentele cele mai scazute se gasesc la gaina domestica si la curcani.In ficat, procentul de cupru este cel mai ridicat la rumegatoare, la rata, la broasca si la anumiti pesti.
Zincul joaca un rol preponderent in reglementarile hormonale si enzimatice. In numeroase afectiuni se gasesc modificari ale concentratiei lui in ser, in globulele rosii si in urina.
Diversi autori, studiind carentele in oligoelemente au demonstrat da din patru grupuri de cincizeci de copii, cei care au absorbit anumite oligoelemente (fier, cupru, cobalt, magneziu), au prezentat o sporire insemnata a procentului de hemoglobina.
Graviditatea mareste frecventa si gravitatea crizelor epileptice. Fenomenul acesta pare a se datora indeosebi diminuarii continutului de magneziu, calciu si sodiu din singe.
Exemplele date sint suficiente pentru a demonstra rolul capital al oligoelementelor in mentinerea sanatatii si in patologia generala. in plus, oligoelementele permit si sporesc numarul de functii vitaminice, hormonale, antibiotice, enzimatice etc. Numeroase lucrari moderne au dovedit ca ele sunt indisociabil legate de aceste functii, in timp ce, acum citi ani, erau socotite ca niste "impuritati", determinind rafinarea alimentelor, nefericita eroare care, in ciuda cunostintelor actuale, continua sa fie intretinuta.
Utilitatea oligoelementelor este in legatura cu o infinitate de stari acute sau cronice, dar mai ales cu starile cronice si indeosebi cu diatezele1. O diateza este, dupa o definitie foarte generala, dispozitia proprie a unui individ de a fi afectat de anumite manifestari ale bolii. Astfel, se poate tine cont de diatezele artritica, venoasa, tuberculinica etc. Se mai poate defini ca "o stare morbida de tranzitie de la sanatate la aderata maladie". Constituie, in definitiv, un etaj intermediar intre tulburarile functionale (nefiind insotita de leziuni organice) si leziunile organice caracteristice.
Diateza se manifesta prin tulburari ale functionarii organelor (digestive, tiroida, sistemul nervos simpatic etc), fara sa evidentieze o gastrita sau un ulcer al stomacului, o tumoare tiroidiana sau o alta leziune a unui organ.
Afectiunea, in acest stadiu, este in general reversibila, dar simptomatologia nu permite incadrarea ei in clasificarile silite in prezent. Aici stiinta face loc artei medicale, caci intrebarile primeaza, atit in ceea ce priveste tulburarile trecute, cit si cele prezente. in cazurile acestea, si ereditatea capata uneori o reala importanta. "Nu exista boli, ci bolnavi". Tocmai starile acestea de boala cu granite neprecizate, tulburarile acestea functionale multiple si diatezele doreste sa le atace terapeutica prin oligoelemente. Ea vrea sa puna ordine, intarind apararea organismului impotri agresiunilor, ajutindu-l sa-si recapete echilibrul pierdut. Deci terapeutica face parte, in mod obligatoriu, din arsenalul medicilor nu intrutotul "mecanicisti".
Actiunea ei este acti mai ales in starile cronice. Dar cine spune conicitate, califica o stare care a necesitat adesea mai multi ani ca sa se instaleze. N-am putea asadar concepe s-o rezolm in cite zile sau in cite saptamini. Pe de alta parte, contrar parerii anumitor medici, nici nu se vor vindeca aceste boli prin simpla participare a oligoelementelor.

Pentru cei care se intreaba claca terapeutica prin oligoelemente este o medicina alopatica sau homeopatica, se cuvine sa se retina:
alopatia- foloseste tratamentele in doze ponderabile, de ordinul gramului sau al miligramului. Nu inseamna ca medicul care o utilizeaza prescrie numai produse de sinteza primejdioase, cum au tendinta sa creada anumiti bolnavi;

homsopatia utilizeaza produse diluate in asa masura, incit devine imposibil sa le exprimi greutatea in fractii de mg. Desi am multa stima pentru homeopati stiu, (homeopatii o spun dealtfel), ca metoda aceasta nu ajunge sa rezolve toate cazurile. Terapeutica prin oligoelemente, la rindul ei, foloseste dozele de ordinul gama (gama fiind a milionimea parte dintr-un gram). Se situeaza, deci, intre cele doua precedente.
Pe de alta parte, "esenta" ei este deosebita si nu tine de aceleasi contingente.
Ca si pentru vitamine, fi uneori posibil, in fata unui oarecare sindrom

sa se faca o selectie a vegetalelor pentru a le folosi pe acelea mai bine inzestrate cu oligoelemente.
Ca si pentru vitamine, fi de ajuns, in marea majoritate a cazurilor, sa se rieze hrana in cruditati, ca sa se respecte, in mod accepil, echilibrul mineral si metalic necesar mentinerii echilibrului fizic si intelectual.
Iata, rezumate, cite precizari relative la unele dintre elementele care formeaza obiectul acestui modul.
a Arsenicul este un tonic si un reconstituant (stimulent si al poftei de mincare, activeaza schimburile nutritive). El inlesneste respiratia si se deste binefacator in anumite dermatoze.
Indicatiile sale principale sint oboseala generala, lipsa poftei de min-care, anemia, afectiunile respiratorii (socotind printre ele si tuberculoza), sifilisul, artritismul, anumite dermatoze (eczeme, psoriasis, acnee s.a.j. El exista in germenele de griu, in orez, usturoi, rza, spanac, nap, morcov, cartof, mar si in numeroase alte vegetale.
# Bromul este un sedativ al sistemului nervos, utilizarea lui fiind binevenita in cazurile de insomnii. il gasim in mar, strugure, fraga, pepene galben, usturoi, sparanghel, morcov, telina, rza, ceapa, praz, ridiche, rosie.
a Calciul este cunoscut de toti pentru importanta lui in constituirea si intretinerea oaselor. Actiunea lui se exercita, de asemenea, asupra dintilor, tendoanelor, nucleelor celulare, echilibrului sanguin si humoral. Este indicat in cazurile de oboseala, in afectiunile pulmonare (tuberculoza), adenite, in anumite stari nervoase. Pentru diversi autori, calciul este antidegenerativ si indicat in canceroza. Fixarea lui depinde totusi de diversi factori: fosfor, vitamina D2 si C, fluor, magneziu, cupru, aspect inca frecvent ignorat.
In general, o alimentatie bogata in cruditati ajunge sa mentina echilibrul calcic al organismului, cu conditia ca o "insorire" suficienta sa-i fie asigurata.
Doza zilnica utila este de circa 800 mg.
Calciul exista in numeroase vegetale: griu, oz, nuca, aluna, migdala, morcov, rza, spanac, telina, cartof, ceapa, nap si, de asemenea, in lapte, brinzeturi

aceste izvoare inabile

precum si in polen.
L. Wurmser a consacrat un studiu calciului in "Revista Laboratoarelor Homeopatice" din Franta. Iata, rezumate, principalele idei. Calciul reprezinta aproximativ 1,65% din greutatea corpului, 99% fiind inclus in schelet, unde reprezinta cea 36% din materia minerala a osului si este adus prin alimentatie. Branza si laptele ramin esentiale (1 g de calciu in 100 g de brinza, 100120 mg in 100 g de lapte). Apa si vinul, contin pina la 300 mg.
Nevoile organismului in calciu fiind eluate la 0,40 g pina la 2 g pe zi, ne dam seama ca medicamentele care isi propun sa-l aduca in organism joaca un rol neglijabil in echilibrul calcic al unui individ. Ca sa fiu mai precis, daca rolul este neglijabil din acest punct de vedere, in schimb calciterapia este departe de a fi ineficace. De multa vreme cursurile facultatii le subliniaza studentilor ca problema calcificarii (ar fi mai bine sa folosim termenul de mineralizare) nu poate consta in injectarea sau ingestia calciului laboratoarelor X sau Y. Este vorba, inainte de orice, de asimilarea normala, de catre organism, a calciului alimentar. Daca, din diverse cauze, calciul organic sufera grave perturbatii, daca asimilarea lui se arata defectuoasa, calciul in fiole sau in drajeuri poate avea oare vreo sansa sa lecuiasca anomalia aceasta ? De multa vreme se stie ca nu poate fi vorba de asa ce.
Procentul calciului sanguin, apropiindu-se de 100 mg la litru, riaza putin in functie de aportul exterior, datorita reglarii, intestinale si posibilitatii pe care o are organismul de-a apela la rezervele lui. Iata ratiunea pentru care calcemia nu ne informeaza totdeauna asupra meolismului calcic. v Asimilarea calciului depinde de starea lui fizica (calciu ultrafiltrabil, ionizat sau nu, si calciu neultrafiltrabil) *, Rolul vitaminei D s-ar situa, totodata, la nivelul absorbtiei intestinale, extinzind zona de absorbtie prin sporirea aciditatii mediului intestinal.
Sint favorabile asimilarii: raportul calciu/fosfor (0,5~2), cuprul, vitamina C, siliciul, soarele Sint defavorabile: insuficienta biliara, acidul fitic (vindut in farmacii pentru tonificare). Rolul hormonilor in fixarea calciului continua sa preocupe cercetatorii si concluziile se desc cu atit mai delicate, cu cit hormonii, masculini sau feminini actioneaza in mod diferit la pasare, la mamifer si in clinica umana 2.
Indispensabil coagularii sanguine, calciul exercita o actiune importanta asupra sistemului nervos in sensul reglarii echilibrului sau si se dovedeste necesar bunei functionari a sistemului gosimpatic.

Carenta in calciu se evidentiaza si pe electrocardiograma.

Digitalina sensibilizeaza inima la calciu. Dupa digitalina, anumite doze de gluconat de calciu provoaca moartea. Este, deci, foarte important, subliniaza L. Wurmser, sa nu asociem in terapeutica calciu si digitala.

In privinta terapeuticii cu calciu, iata cite precizari:

marea problema rezida nu in aportul, ci in deficienta circuitului de utilizare (importanta hormonilor si a vitaminelor);
oxidul de calciu mineral este inutilizabil pentru animal, iar calciul excesiv este un agent de decalcificare, caci impiedica utilizarea calciului din lapte, din oua etc;
injectiile intravenoase cu calciu nu permit fixarea calciului, nici recalcificarea. Cu exceptia cazului de tetanie acuta este preferabil sa se recurga la sursele alimentare.
Alimentarea, vitaminele, hormonii, glandele endocrine, enzimcle, proteinele, fosforul etc. totul se interfereaza in absorbtia, fixarea si eliminarea calciului. Se dovedeste ca echilibrul organismului se situeaza pe o linie destul de "ingusta" intre exces si carenta.
Si cum orice lucru poarta in el contrariul lui, ajungem sa preconizam o mare prudenta in tratamente, care risca uneori sa creeze dezechilibre si chiar accidente ireversibile.
a Cobaltul, 0,000004% in organism, regleaza sistemul gosimpatic si este un sodilatator.
Experimental, vitamina B18 stimuleaza regenerarea nervilor periferici la sobolan. Actiunea aceasta s-ar datora, se pare, cobaltului care intra in alcatuirea acestei vitamine.
Cobaltul este un antianemic, impreuna cu fierul si cu vitamina Bri. Cu fierul si cuprul, el joaca un rol in formarea hemoglobinei. -

Prezenta lui este necesara la fixarea fierului.

In doze slabe, cobaltul stimuleaza activitatea penicilinei. In doze mari, ar fi antagonist. Tot astfel, in doze slabe, accelereaza fermentatia lactica, iar in doze mai ridicate, o inhiba, apoi o accelereaza, pentru ca, in cele din urma, s-o inhibe definitiv.
Cobaltul este foarte raspindit in regnul vegetal, mai ales la fanero-game si la criptogame.
Absenta lui din anumite soluri duce la culturi furajere lipsite de cobalt, care provoaca boli ale animalelor, multa vreme inexplicabile. Adaugind la ratia alimentara a animalelor cobaltul necesar se obtine vindecarea.
La mamifere il gasim in toate tesuturile, mai cu seama in pancreas.In terapeutica zisa catalitica, cobaltul este prescris in tulburarile sistemului gosimpatic (palpitatii, anxietate), in anemii, in hipertensiune, spasme diverse si in dureri: anghina pectorala, coronarite, arterite, sciatica, nevrite.
# Cuprul, 0,0004% in organism, element esential in biologia animala, ca si in cea vegetala, este indispensabil vietii celulare si formarii oaselor. Conditioneaza fixarea fierului si concura, la formarea hemoglobinei. Se opune la coagularea excesi a singelui. S-a descoperit un paralelism intre secretia tiroidiana si procentul de cupru in singe.
Anumite lucrari tind sa dovedeasca proprietatile antidegenerative (reumatism cronic, canceroza; pentru Pestei si col., un procent de cupru crescut in singele cancerosilor este un semn de evolutivitate). intilnim, dealtfel, acest fenomen in puseurile evolutive ale afectiunilor cronice.
Este un element dinamic, antiinfectios, antiviral, antiinflamator. Organismul il mobilizeaza in cazuri de agresiuni microbiene in infectii, (in gripa, de exemplu, il gasim in cantitate mai mare in singe, decit la un individ sanatos). Constatarea aceasta este concomitenta cu saracirea tesuturilor in cupru. El intareste celelalte tratamente antiinfectioase* si intervine in functionarea tiroidei.Il gasim in migdale, nuci, alune, griu, sfecla rosie, ceapa, nap, spanac, praz, cirese, mere, portocale, struguri, polen.
La'animal, il intilnim in singe si in ficat. Plasma umana contine 0,70 pina la 1,40 mg la litru. Trebuintele zilnice ale omului sint de-2 mg, ale sugarului de 5 mg. (Laptele fiind sarac in cupru, alimentarea lactata exclusi duce la anemie).In tratamentul catalitic, cuprul este prescris in starile infectioase si in afectiunile virotice: gripa, afectiuni febrile acute, stafilococii, reumatism poliarticular acut, poliartrita cronica evoluti, absenta de aparare organica.
Se utilizeaza, in general, asociat cu alte, tratamente. # Fierul este cunoscut mai ales ca antianemic; reprezinta, intr-ader, un constituent primordial al hemoglobinei. Carenta lui pare sa favorizeze aparitia cancerelor. Anumite enzime cer prezenta acestui metal, 3/4 stocat in organism sub forma de feritina. Fierul se afla in numeroase fructe (migdale, alune), griu, oz, secara, morcov, spanac, ceapa, creson, rza, castane, patrunjel, leguminoase, cacao, polen si in anumite maruntaie de vita
Este cel mai abundent dintre oligoelemente: un ins de 70 kg contine circa 3,50 g. Administrarea fierului intimpina, in clinica, anumite greutati de asimilare; excesul de fier este tot atit de prejudiciabil ca insuficienta lui, emonctoriul natural nefiind in stare sa elimine peste 0,5 1 mg pe zi. In general, ne vom simti bine consumindu-l sub forma telor, a fructelor sau a legumelor care-l Contin, cu atit mai mult cu cit utilizarea fierului este legata de prezenta cuprului care se gaseste in fructele proaspete si legumele verzi.
Nevoile zilnice sint de ordinul a 10 pina la 18 mg (National Research Council 1974).
Fata de rindurile precedente, pe care am apreciat ca trebuie sa le limitez la extrem in editiile anterioare, ma d nevoit sa aduc anumite precizari cerute prin scrisori. Aceasta, deoarece toate meolismele, inclusiv cel al fierului, pun efectiv probleme complexe. A fost o vreme, nu chiar atit de indepartata, in care apele ferugmoase naturale, ca apa in care se lasa sa se macereze cuie ruginite, erau considerate ca niste veriile tratamente antianemice. Nu stiu ce sa cred, in privinta aceasta; cercetatorii actuali, in masura in care au avut timpul sa se ocupe de aceasta problema, nu au ajuns la un consens de opinii. Se prea poate ca intr-o buna zi sa se demonstreze, ca aici ca si in alte situatii, aceste tratamente ' aveau o eficacitate.
Pentru moment, problema modului de recomandare si de asimilare a fierului inspira numeroase controverse si stirneste unele ingrijorari. O.M.S. (Organizatia Mondiala a Sanatatii), a carei seriozitate n-am putea-o contesta, in 1968 a apreciat ca poate propune un tratament al carentelor de fier in organism. in 1975 (a XVI-a editie a Zilei de dietetica si nutritie

Paris) dr. Leclerc a semnalat ca terapeutica putea sa favorizeze infectii ca urmare a saturatiei in fier a transferinei, in mod normal bacteriostatica. Cu prilejul acestei manifestari, au fost reamintite diverse notiuni: pierderea unui ml de singe lipseste organismul de tot atita fier ca excretia cotidiana (0,51 mg). Atentie, deci, la hemoragiile de toate felurile care spoliaza organismul.
Alimentatia echilibrata acopera in general nevoile zilnice. Fierul vegetal ar fi, dupa anumiti autori, destul de rau absorbit, afirmatie curioasa a priori, care cere cu siguranta ani si ani pentru a fi confirmata. Dar vitamina C naturala favorizeaza resorbtia si ne intrebam intr-ader cine, mai bine decit vegetalele, se arata in stare sa furnizeze vitamina C, plus completarea ei, C2, indispensabila.
Ceea ce se impune a fi retinut din acea "zi" este faptul ca o insuficienta de nutritie, cu numeroase tulburari digestive si de alta natura, poate impiedica asimilarea fierului de catre organismul animal. Nu-i de ajuns sa adaugi fier, sub una din numeroasele forme propuse in comert, ca sa pui capat unui sindrom de anemie. In privinta aceasta, revenim mereu la primatul undi alimentatii suficiente si echilibrate, tinind seama de protidele animale si vegetale, de minerale, de vitamine etc, in care legumele, fructele si cerealele isi pastreaza o importanta capitala. Daca ar trebui sa aduc o doda, as gasi-o in urmatoarea afirmatie a Q.M.S.-ului, care, in 1972, semnala ca aproximativ 700 de milioane ' de persoane din lume au lipsa in fier. Avind in vedere subalimentatii din tarile slab dezvoltate si din cele foarte prost hranite, chiar supraabundent (din civilizatiile noastre), cifra de mai sus nu-mi pare exagerata. # Izolat in 1886 de catre farmacistul H. Moissan, laureat al premiului Nobel, Fluorttl a stirnit discutii privitoare la intretinerea emailului dentar. Utilitatea lui este reala pentru oase (cu fosforul, joaca un rol important in meolismul calciului) si pentru tendoane.
Totusi, pentru P. Jaulmes, pragul toxic al fluorului este foarte aproape de doza lui terapeutica.
Hiperlaxitatea ligamentara, care expune la entorse repetate, tine de o terapeutica fluorica. Fluorul este indicat deopotri in cazurile de intirziere de osificare, rahitism, osteoporoza, la consolidarea fracturilor, la cariile dentare. Unii l-au preconizat in pastele dentare, dar altii cred ca este inutil si, pe de alta parte, poate expune la intoxicatii.
Se gaseste in griu, orz, orez, caise, struguri, cartofi, ridichi, rosii etc. In terapeutica, anumite preparate homeopatice par dotate cu o putere de netagaduit.
Comitetul national de igiena si de sanatate buco-dentara a organizat, in noiembrie 1967, un colocviu pe tema "Fluorul si sanatatea publica". Pe linga administrarea lui prin paste de dinti sau cu ocazia ingrijirilor dentare, atitudini intemeiate, merita remarcata patrunderea unor doze infime prin mucoase, fluoruratia prin apele de consum vizind deja paste 60 de milioane de americani si aproape 10 milioane de europeni, mai ales suedezi, olandezi si elvetieni.
Fata de anumiti aparatori ai fluorului (mai ales autori straini), sa preferam atitudinea prof. R. Truhaut, toxic olog francez de renume mondial, care cere stimularea studiilor despre toxicitatea acestei substante si despre modurile aderate de eliminare.
Poate ca datoram spiritului de nepasare, de care sint frecvent acuzati francezii, faptul ca nu ingurgitam cu forta ape de baut fluo-rate, al caror caracter netamator este inca departe de a-si fi pus in lumina toate probele. Si apoi, spun unu, sau fluorul este un produs medicamentos activ si ar fi anormal sa-l impunem intregii populatii, sau nu este. Atunci, la ce bun?
De la aparitia acestor rinduri datind de aproape zece ani (participasem la mai multe discutii asupra acestui subiect la Qu6bec in 1972), partizanii si adversarii fluorurarii continua sa se certe. in realitate, contesta tarii nu se pot pronunta decit prin scrierile lor, intrucit nu sint niciodata invitati la congrese. Asa a fost cu prilejul unui recent congres dentar mondial, care a avut loc la Paris.
Pentru partizanii fluorului in prevenirea cariei dentare (aceiasi autori straini ca odinioara) totul este bun cu conditia sa existe fluor: in apa de baut, in pastele de dinti si in solutiile de clatit gura De ce deci nu s-ar pune in faina, in lapte,, si, bineinteles, in zahar, pentru ca toata lumea stie responsabilitatea dulciurilor industriale in starea dentara deplorabila a civilizatiilor noastre. Nu este vorba, i, de gluma, caci masurile acestea au fost efectiv preconizate.In schimb, in mod regreil, s-au trecut sub tacere lucrari datind de treizeci de ani si, de atunci confirmate, denuntind primejdiile fluo-ruratiei: pe linga accidente renale si cancere in evolutie (lucrari americane si japoneze), riscuri de catastrofe la nivelul emailului dentar mergind pina la pierderea intregii danturi, asa cum s-a putut constata la mai multe sute de locuitori din Meuse (apa continea mai mult de 4 mg fluor la litru, in vreme ce se elueaza la mai putin de 2 mg actiunea eventual favorabila).
Pentru cititorul interesat, semnalez publicatiile Let's live, sept. 1977 si ianuarie 1979 si 50 de milioane de consumatori, din decembrie 1979. O data mai mult: "totul este otra, nimic nu-i otra, numai doza conteaza". Trebuie sa multumim oficialitatilor franceze ca n-au putut inca sa se hotarasca asupra iluzoriei "necesitati" de a impune fluorul apei de la robinet. Departe de a fi convins de antaje, "Ministerul Sanatatii nu vrea sa ia pozitie", a spus unul dintre reprezentantii lui. Le ramine totusi responsabililor acestui minister sa se pronunte cit mai repede cu putinta asupra anumitor fapte preju-diciabile: insecticidele, raticidele, preparatele antirugina contin deriti ai fluorului care pot sa arda pielea, iar daca este vorba de ingestie, sa prilejuiasca dureri mari abdominale, rsaturi, un colaps. Anumite saruri pot provoca o perforatie intestinala, altele tulburari digestive sau cardiace. Se presupune ca beneficiarul este special avizat. Astfel, fluorul, a carui utilitate nu este pusa la indoiala cu doze infinitezimale, nu poate fi prescris decit de medic, pentru cazuri particulare, si pe raspunderea lui (lucru labil pentru toate elementele din acest lung modul). Pentru rest, din punctul de vedere al sanatatii generale, ca si pentru buna stare a danturii, o alimentatie de calitate rezol problema. Masura in oferirea bomboanelor copiilor mici care inta bine la scoala, ca si fermecatoarelor lor mamici de toate virstele, care isi mai permit inca, prea adesea, aceasta desfatare suprema, fi un imperativ pentru cine intelege sa-si pastreze dintii sanatosi si respiratia placuta.
Fluorul substantelor pentru spalat pe dinti apare ca un instrument inutil, dar nu mai putin primejdios decit altele si fiecare are dreptul sa-si aleaga o pasta "personala", potrivit formulei convingatoare a publicitatii. Unii prefera anasonul sau menta, altii calcanii rosii sau albastri, altii o imbogatire in calciu

copilarii ineficace, de respectat la cei care se tem de gustul acru al celei mai bune paste de dinti din lume, care este sapunul de Marsilia. Cu acest produs simplu multi dintre predecesorii nostri (neaprovizionati si nebeneficiind de Asigurarile Sociale pentru micile sau marile lor necazuri) si-au pastrat dintii.

Iodul are numeroase prescriptii terapeutice: antisclerotic1 (ocrotitor scular, mai ales al selor groase pe care le face suple), hipo-tensor, antitoxic, depurativ; iodul este indispensabil functionarii tiroidei si ar trebui sa devina "piinea cea de toate zilele" a batrinilor. Conditiile vietii moderne fiind factori de imbatrinire prematura, numerosi barbati de patruzeci de ani ar face bine sa consume iod.
Iodul poate fi prost tolerat si poate provoca iodism (guturai, ameteli, dureri de cap, hipertrofia glandelor submaxilare). De aceea, recomandam absorbtia lui sub forma de alimente naturale.
Poate fi util contra reumatismului, a tulburarilor de imbatrinire a tesuturilor 2, a starilor scrofuloase, a insuficientei tiroidiene, a excesului de colesterol sanguin, a obezitatii, a hipertensiunii, a tulburarilor circulatorii, a gusii, contra afectiunilor pulmonare, a tuberculozei, a sifilisului. La copil, este un factor de crestere.
Algele sint bogate in iod, ca si usturoiul, ceapa, cresonul, spanacul, rza, morcovul, prazul, napul, rosia, para, strugurii.

Tratamentul catalitic se intrebuinteaza contra tulburarilor functiei tiroidiene si a tuturor consecintelor ei, cu rezultate excelente. Trebuintele zilnice ar fi de circa 130 micrograme. a Magneziuls, de care se leaga numele prof. Pierre Delbet, pentru numeroasele lucrari pe care le-a publicat in privinta lui, este un element plastic 4 si totodata catalitic; de asemenea, constituie un factor de crestere, un tonic general, un regenator celular, un echilibrant psihic si al sistemului go-simpatic, un drenor hepatic (sporeste secretia biliara), un antiseptic, pe cale interna si externa. Reglementeaza echilibrul calcic, dar, dupa imprejurari, poate avea loc un conflict intre aceste doua metale. Sporeste reactiile de aparare ale organismului, lupta contra anafilaxiei, a imbatrinirii, a cancerozei. Dupa Voelkel, se opune trombozelor. Pentru Desiveaux, este antiarterioscleros.
Apreciem ca organismul are nevoie de circa 250 pina la 350 mg pe zi.
Carenta lui atrage numeroase tulburari. Formele clinice cele mai bine cunoscute ale deficitului magnezian sint reprezentate de sindroa-mele de hipeririilitate neuromusculara, spasmofilie, anumite tulbu rari "simpatetice", ca si de accidente cardiosculare si tromboze (dupa cum se stie, cei mai buni furnizori de clienti pentru cosciuge din vremea noastra, in tarile civilizate).
Studiind rolul antitrombozic al magneziului, anumiti autori au reconfirmat concluzia a numeroase lucrari despre eficacitatea magneziului in prevenirea flebitelor postoperatorii si dupa nastere. Toate acestea ar trebui sa ne indemne sa folosim magneziul in medicina preventi a numerose afectiuni.
Gasim magneziu in griu, oz, orz, porumb, curmale, spanac, cartofi, sfecla rosie, polen si in numeroase alte vegetale si fructe. El reprezinta circa 2,4% din masa terestra.
Prescriptiile lui sint multiple: prevenirea imbatrinirii tesuturilor, tremuraturi, astenii, tulburari digestive, afectiuni respiratorii, neuro-artritism, anumite alergii, afectiuni hepato-biliare (constipatie), anumite convulsii, afectiuni precipitante ca guta si artroza, canceroza (pentru P. Delbet, clorura de magneziu este una dintre cele mai bune arme contra acestei afectiuni aberante).
Conform lui L. Kervran, organismul uman "fabrica" magneziu. Studii facute in 1959 in Sahara, asupra unor lucratori ocupati cu forajul puturilor petroliere, au demonstrat ca organismul elimina mai mult magneziu decit primeste. Lucratorii pomeniti mai sus au produs, in sase luni, in medie, fiecare, circa 53 g de magneziu-metal. Pentru autor, formarea magneziului, la animal, se face pornind de la sodiul din singe. in domeniul vegetal, tele scot din sol, in medie, circa 20 kg de magneziu la hectar. Cu toate acestea, pamintul arabil, care contine cam 70 kg, de magneziu la hectar, nu-si epuizeaza rezervele, desi nu i se aduc ingrasaminte magneziene.
L. Kervran scoate, de asemenea, in evidenta paralelismul dintre magneziu si calciu, magneziul putind fi transformat in calciu de catre cochilii, crustacee, corali. Reactia inversa se datoreaza anumitor bacterii.
Astfel, utilizind ihgrasamintele sodice si calcice, putem extrage din pamint (prin mijlocirea telor recoltate) cantitati de magneziu care nii exista nici in sol, nici in ingrasaminte.
Carentele organice in magneziu trebuie sa fie deci cercetate, dupa L. Kervran, in tulburarile de transmutatii pe care le evoca. Ne putem inchipui, in privinta aceasta, toata complexitatea (situatii patologice, fenomene fizice exterioare).
Pentru autorul citat, clorura de sodiu furnizat fiintelor vii "permite naturii sa fabrice tot magneziul care-i convine si sa arunce restul. Este un deseu eliminat si de aceea aportul magneziului este atit de adesea toxic: la un moment dat se depasesc limitele tolerabile in celule". Este preferabil, deci, sa cercetam aportul magneziului prin elemente transmuile si sa lasam natura cu rosturile ei, in afara de cazul unei tulburari patologice; . . . aceasta arata cit este de delicat pentru un medic sa dozeze acest raport.In "Politica preventi a cancerului" 1 prof. Delbet pare sa fi demonstrat corect ca sporirea numarului de cancerosi este datorata, macar in parte, unei scaderi a ratiei magneziene a omenirii. Dealtfel, el vede aici doua ratiuni principale:
Cernerea excesi a fainilor, majoritatea magneziului din griu raminind in "sub-produsele" destinate animalelor (faini inferioare, remacinari si tarite). Astfel, piinea alba este, pentru Delbet, Breteau si numerosi autori, "una dintre cele mai de temut greseli ale timpurilor moderne".
rafinarea sarii, care are ca scop sa impiedice inmuierea ei in solnite pe vreme umeda. Or, sarurile magneziene sint responsabile de aceasta dezagregare (sub actiunea umezelii). Ca sa obtinem un produs comod, placut vederii, lesne de intrebuintat, ii rapim
. tocmai aceste principii de loare.In Italia, Carlo Marchi, dupa ce a constatat ca anumite saruri extrase din mine sint sarace in magneziu fata de altele, relativ bogate, cunoscind regiunile in care diversele soiuri de sare sint consumate, a demonstrat ca frecventa cancerelor este invers proportionala continutului in magneziu a sarii de bucatarie.
In 1928, Robinet silise, pentru Franta, doua harti: una geologica, alta cancerologica. Acolo unde magneziul se gaseste din abundenta in sol, cancerul este rar si invers. Aceeasi experienta s-a facut pentru Anglia si pentru Marele Ducat de Baden.
In Egipt si in Coasta de Fildes, o alimentatie bogata in magneziu era contemporana cu raritatea cazurilor de cancer (P. Delbet, 1932). R. Dupont a facut aceeasi constatare in Ciad,- in 1939; s-a obsert ca autohtonii din orase, i.beneficiind" de hrana europenilor, au constatat ca numarul cazurilor de cancer sporeste. Se stie, dupa aparitia acestor lucrari, ca in proliferarea cazurilor de cancer carenta magne-zica nu este singura responsabila.
P. Delbet reaminteste lucrarile lui Watermann, ale lui Reding si ale lui Slosse dupa care cancerul se dezvolta la pacientii al caror mediu este mai alcalin decit in stare normala: ale alini ta tea favorizeaza dezvoltarea cancerelor experimentale provocate de gudroane.
Cancerosii au o urina mai alcalina decit persoanele sanatoase. Or, sarurile h alogena te de magneziu acidifica urina la acesti bolnavi, fapt care trebuie sa dea in vileag o scadere a alcalozei sanguine.
"A convinge ca un element chimic banal joaca un rol important este o intreprindere anevoioasa, scria P. Delbet. Daca ar fi vorba de un compus multimolecular, al carui nume umple mai multe rinduri, af fi mai lesne Ne inchipuim totdeauna ca un mare efect poate fi produs numai prin mijloace complicate".
Pentru cei care, ca si mine, studiaza vegetalele si le acorda, in mentinerea sanatatii sau in tratamentul bolilor, o importanta considerabila, propun sa acordam o atentie deosebita anumitor sfaturi ale lui P. Delbet. Se cunoaste, in genere, marea loare a fierberii legumelor "inabusit". P. Delbet a demonstrat ca apa de fierbere ia aproape tot magneziul din rza si din macris, aproape doua treimi din cel din spanac. De aceea, a dat sfatul sa se fiarba "inabusit" sau sa se foloseasca zeama in care s-au fiert legumele.
S-a afirmat mai sus ca un bun echilibru calcic pare sa se opuna cancerizirii. Rolul magneziului in prevenirea cancerului pare deopotri demonstrat ( lucrarile lui L. Kervran, amintite mai sus).In prevenirea maladiilor degenerative se cunoaste importanta

alaturi de calciu si de magneziu

a fierului, a siliciului, a sulfului, a iodului, a potasiului, a fosforului, a Fara indoiala, aproape toate mineralele si oligoelementele ar trebui sa fie citate.In fata extremei complexitati a biologiei animale, medicii se intreaba ce atitudine sa ia. Dar fata de metoda care consta in a prescrie foarte adesea la voia intimplarii

cutare sau cutare element ori cutare vitamina, se pare ca este mai chibzuit sa ne hranim cu produse proaspete, sanatoase, neamputate de constituentii lor prin negoturi multiple. Cine ar cuteza sa piloteze un avion fara sa-i cunoasca tainele?
Boala declarata? Este o cu totul alta poveste, caci stricaciunile s-au produs, dupa o indelungata pregatire "in negura timpurilor", ca sa imprumutam expresia prof. Reni Leriche. Va trebui toata stiinta medicului, toata rabdarea bolnavului si vom prefera sa recurgem inca, in cadrul unei terapeutici active, la imensele posibilitati ale vegetalelor, ca si la posibilitatile unor alte produse naturale intre care pe prim- se situeaza nutrirea cu laptisor de matca si polenul (cf. modulului al IX-lea).
Interesul pentru magneziu in afectiunile neuropsihiatrice a fost reamintit de R. Coirault. Carenta in magneziu este intilnita in spasmo-filii, in starea epileptica, in starile confuzionale, mai ales alcoolice. O simpla adaugare de magneziu poate sa dea eficacitate unei terapeutici pina atunci fara efect, situatie frecventa in tratamentele chimice ale maladiilor psihice.
Printre maladiile civilizatiei se claseaza cancerele si tulburarile psihiatrice, indeosebi nevrozele. Or, magneziul este indicat in cance-roze, cit si in bolile.mintale, benigne sau grave. Trebuie oare sa raportam constatarile acestea la alimentatia rafinata, prea adesea lipsita de magneziu?
Exista numeroase produse magneziene: granioni de magneziu, Delbiase, Bio-mag, clorura de magneziu cu 20 g la litrul de apa.

Manganul, in ciuda slabei lui prezente (0,0001% in organism) este un element capital. Constituent al diverselor sisteme enzimatice, reglator glandular important in crestere, activ in meolismul zaharurilor, grasimilor si protidelor, el favorizeaza functiile hepatice si renale, accelereaza arderile, ajuta la fixarea mineralelor (meolismul calciului), a fierului, a vitaminelor. Este legat de actiunea complexului vitaminic B: in beri-beriul experimental, vitamina Bv in absenta manga-nului, nu aduce nici o regresie a tulburarilor.
Gasim mangan in diverse cereale, in creson, in rza, in telina, in morcov, in ceapa, in papadie, in cartof, in polen,
Vegetalele contin mangan de la 0,3 mg la 17,6 mg la kg, mai ales in organele reproducatoare.
Animalele contin 0,2 mg pina la 4 mg la kg, mai ales in ficat, in muschi, in singe.
Nevoile cotidiene sint, pentru copil, de 0,2 pina la 0,3 mg de kg corp. Sugarul are nevoie de 6 mg pe zi.
Carenta poate provoca o anemie ireductibila si tulburari in functiile -de reproducere.
In tratament, cataliza manganica este frecvent utilizata, poate pentru ca manganul este oligoelementul cunoscut din vremurile cele mai indepartate. A1 este indicat in toate cazurile de alergii: astm, migrene, eczema, urticarii, intolerante diverse. Este unul dintre remediile diatezei artritice si un desensibilizant. Se prescrie in reumatismul inflamatoriu si gutos, in reumatismul concomitent cu menopauza, in migrene, astm, hipertensiune. Este deopotri' folositor in anumite afectiuni cardiosculare: coronariie, arterite. Stimuleaza, pe de alta parte, formarea antitoxinelor.
Administrarea lui intareste actiunea altor tratamente. Se foloseste adesea asociat cu cuprul sau cu cobaltul (astm alergic, sindroame sculare), cu care actioneaza in mod sinergie.

Nichelul stimuleaza functiile pancreatice si este indicat in diabet, ti intilnim in morcov, creson, rza, spanac, fasole, ceapa, rosie, struguri s.a.

Fosforul este im element plastic si dinamic. Intra in numeroase combinatii cu grasimile, zaharurile, protidele. Joaca un rol important in mecanismul vitaminei D si controleaza echilibrul calcic al mediului intern. Participa la formarea osoasa si sanguina si joaca un rol important in reglementarea functiilor paratiroidiene. Este un element capital al energiei nervoase, intelectuale si sexuale.
Fosforul se gaseste in numeroase vegetale: cereale, germene de griu, usturoi, telina, morcov, ceapa, praz, rosii, migdale, nuca, struguri st, de asemenea, in polen.
Indicatiile lui sint multiple: astenie fizica si intelectuala, oboseala musculara (incordari de muschi, crampe), demineralizare, afectiuni osoase, tuberculoza, anumite sindroame nervoase, tulburari paratiroidiene, spasmofilie, anumite astmuri, deficienta cardiaca.

Nevoile zilnice ar fi de circa 800 mg.

Potasiul este unul din elementele predominante ale regnului vegetal, descoperit in 1807 de catre Sir Humphrey Davey. Tonic cardiac si tonic muscular, el stimuleaza miscarile intestinale si intervine in reglementarea suprarenalelor. Joaca un mare rol in echilibrul apei tisulare (din tesuturi).Il gasim in numeroase vegetale: griu, orez, cartof, struguri, para, banana, curmala, rza, fasole, praz, aluna, migdala si in polen. , Constituie tratamentul catalitic al tulburarilor meolismului apei si al reglementarii functiei suprarenale. Este indicat in oboselile musculare, oligurii, obezitati prin retentie de apa, reumatism cronic, poliartrita cronica evoluti, artroza consecuti menopauzei, ca si in afectiunile pulmonare, in miocardite senile, in imbatrinirea tesuturilor.

Siliciul joaca un rol important in domeniile: osos, scular, nervos, respirator. Actiunea lui asupra fibrelor elastice este capitala. Intervine in formarea tendoanelor, a pielei si a fanerelor. Este un agent de remineralizare frecvent preconizat sub forma deprela (specie de cripto-gama de balta), considerata de Kneipp ca un panaceu. Constituie, deopotri, un antitoxic si este implicat in tratamentul arteriosclerozei, hipertensiunii, deminerahzarii, rahitismului, slabiciunii generale, afectiunilor degenerative (reumatisme, cancere), hemoragii

maladii in aparitia carora este implicata carenta siliciului.
Se gaseste in plea cerealelor, in pielita fructelor, in usturoi, in basma (AUium ascalonicum), in civeta (Viverra civetta), in polen Desi toate se leaga in biologie, exista totusi anumite prezente deosebite. Astfel, rolul siliciului apare in mod considerabil mai important decit s-ar fi banuit acum cite decenii. Cei "vechi"

in ciuda absentei metodelor analitice actuale

cunosteau rolul capital al acestui element in mentinerea sanatatii si il recomandau aproape tuturor bolnavilor. Mai aproape de noi, anumiti cercetatori sesizasera si ei rolul important . pe care il joaca. x O data mai mult, cercetarile si cunostintele moderne au dovedit temeinicia unor atitudini datind de milenii.
Siliciul constituie, intr-ader, unul dintre cele douasprezece elemente majore ce intra in alcatuirea organismelor. Nu este un oligo-element, intrucit concentratiile sale nu sint de ordinul gama, ci de al mg: singele uman contine aproape 10 mg la litru (1/10 din calciu). Organismul comporta circa 7 g (mai mult decit fier: 3 pina la 3,50 g), cu mult mai mult decit cuprul (100150 mg), si mai mult inca decit cobalt, nichel, zinc.
Siliciul isi asuma un rol capital (plastic si functional) in fenomenele de nutritie generala. Este un element puternic de autoaparare a organismului si joaca un rol deosebit in diversele procese de dezintoxicatie. Siliciul se gaseste in cantitate riabila, in toate vegetalele si ma ales in frunze. Mai bine inzestrate sint gramineele (cu exceptia porumbului), ecuisetaceele (criptogame de balta) si criptogamele sculare, de unde si numele de "te cu silice" care a putut sa le fie dat, dupa cum mai exista te cu calciu (leguminoase), te cu potasiu, cum e cartoful etc.
Procentajul de siliciu in cenusa este, pentru napul-porcesc (Helianthus tuberosus) de 8%, de 6% pentru ridiche, de 5,60% pentru maslina, de 2,60% pentru grauntele de oz, de 2,4% pentru papadie, de 2,05% pentru grauntele de orz, de 1,90% pentru grauntele de orez.
Siliciul are o enorma importanta in cresterea vegetalelor si pentru apararea lor impotri parazitilor. S-au obtinut ameliorari ale randamentului in cultura griului, a ozului, a meiului, a orzului. . . prin adaugarea silicatilor in tarini. Asa se explica, in zilele noastre, caracterul fertilizant al milurilor Nilului care contin 2 pina la 3% r, a 10% aluminiu si 58% siliciu.In soluri, siliciul se gaseste si sub forma de silicati complecsi. Apa solului contine 2050 mg la litru. Un hectar de leguminoase ii smulge solului zece kilograme de siliciu in fiecare an. Un hectar de fagi scoate saizeci si trei de kilograme, iar un hectar de griu o suta cinci kilograme. Datorita bogatiei solurilor, si implicit a vegetalelor in siliciu, in regnul animal, ierbivorele sint cele care-l contin cel mai mult: 150 mg la litru de singe la bovine, 12,6 la iepure, fata de 9 la om si 5,5 la ciine. Un specialist in vinat ne-a comunicat ca in muntii Vosges Mici, cu solul sarac in siliciu, capriorii sint pirpirii, iar coarnele lor lamenile, in timp ce in padurile de cimpie, cu sol silicos, animalele sint viguroase, iar coarnele lor superbe.

Sodiul este un alcalinizant al mediului humoral. El intervine in numeroase procese organice; studiile recente nu ne dau despre el decit o idee ga.
Ceea ce stie toata lumea este faptul ca face parte dn sare, numita si clorura de sodiu, si ca sarea este suprimata, in genere, din alimentatia cardiacilor si a celor napastuiti de exces de greutate. De la primele prescriptii de felul acesta, medicii au ajuns acum sa cunoasca faptul ca sarea rafinta, de masa, ramine sub interdictie, in timp ce sarea marina este acceptata. Aceasta, pentru ca prima este clorura de sodiu aproape pura, deci dezechilibrata, chiar daca

cu scopuri publicitare

i s-a adaugat putin iod. Cit despre a doua, reprezinta un produs al marii livrat ca atare (este de culoare gri, umeda, deci mult mai putin agreabila la intrebuintare), nedaunatoare bolnavilor de inima si, cu siguranta, fara raspunderi in cazurile de obezitate. Foarte ras-pindita in regnul animal si in vegetale (cereale, legume, fructe), o regasim sub multiple combinatii: cloruri, citrati, ioduri, fosfati, bicarbonat i.

Sulful, element de importanta capitala pentru oase, dinti, fanere, tendoane, articulatii este, de asemenea, un depurativ si un antiinfec-tios (intestinal si general). El joaca un rol de seama in tratarea tulburarilor hepatobiliare. Se constata o scadere de sulf la persoanele in virsta (L. ROftdoin, L. Binet, Coste si Forestier, M. Locper, Helveke sa.). Gasim sulf de la 80 la 100 mg pentru 100 g de tesut sec de perete arterial.
Sa semnalam ca hiposulfitul, in injectii i.v., scade colesterolul cu

1020% (Etnge Lumiere).

Sulful se intrebuinteaza mai cu seama contra reumatismelor, artri-
tismului, arteriosclerozei, gutei, senescentei (J. Loefer), dermatozelor,
afectiunilor pulmonare, tulburarilor hepatobiliare, diverselor infectii
(intestinale, sinuzite ) arteritelor, hipertensiunii (Sckroeier), diabetului
senil eteii intalnim in numeroase vegetale: usturoi, creson, ceapa, ridichi,
ridiche neagra, cartof, curmala, migdala, in polen etc. In farmacie:
Sulfolin, granioni de sulf s.a.

Zincul (0,002% in organism) intervine in formarea globulelor sanguine, stimuleaza si. reglementeaza hipofiza si glandele genitale, joaca un rol in functionarea pancreasului si in anumite procese enzi-matice.
Nevoile zilnice de zinc sint de ordinul a 15 mg. il gasim in griu, orz, sfecla rosie, rza, spanac, rosie, piersica, portocala.
Zincul este prescris in tratament catalitic, deopotri in sindroa-mele adiposogenitale, asociat, dupa caz, cu hiopfiza, cu timus, cu tiroida, cu iod si, in astenie, asociat cu vitamine naturale. (Doamna Randoin a aratat ca, pentru a trata anumite carente, cit si pentru a asigura o respiratie celulara corecta, asociatia zincului si a vitaminelor este indispensabila). <
Daca, in general, pentru indivizi apropiati de echilibrul fiziologic, o hrana riata in cruditati poate fi suficienta mentinerii echilibrului dorit, exista cazuri in care contributia terapeutica a unor anumite oligoelemente -