Animalul lipsit de hrana isi ia energia necesara, in prima etapa, din arderea propriilor rezerve de glucide. Ulterior, el recurge la rezervele lipidice, si, dupa ce si acestea au fost epuizate, sunt consumate proteinele tesuturilor. Deoarece rezervele de glucide sunt putin importante, organismul supus foamei isi mentine cheltuielile energetice, aproape integral pe seama grasimilor si proteinelor. Un lucru interesant este ca nivelul glicemiei nu scade prea mult chiar in stadii ansate de inanitie. Aceasta deoarece unele tesuturi nu pot utiliza ca sursa principala de energie decat glucoza, si atunci "foamea de energie a tesuturilor" determina pe cale neurohumorala o mobilizare a grasimilor si a proteinelor din depozite, iar acestea trec mai intai pe la ficat,unde, prin procesul de neoglucogeneza, sunt transformate in glucoza, forma sub care sunt "servite" ulterior tesuturilor.
7- Pierderea in greutate in timpul inanitiei este distribuita inegal in organism. Astfel, sistemul nervos pierde numai 5% din greutatea sa, in timp ce grasimile din depozite pot scadea cu 95-99%, iar masele musculare isi reduc volumul cu 30-35% (fibrele musculare se micsoreaza si multe dispar).
Inanitia prelungita, ca si subnutritia, produce o serie de tulburari anatomice si functionale ale organismului. Astfel, se produce o reducere a greutatii corporale, scaderea meolismului bazai, scaderea temperaturii corpului, rarirea pulsului si a respiratiei, reducerea cantitatii de sucuri digestive, scaderea fortei musculare, cresterea sensibilitatii la frig si la infectii, alterarea fibrelor musculare netede si striate, precum si a muschilor inimii, degenerescenta celulelor din numeroase tesuturi, cele mai afectate fiind cele hepatice. Leziunile sunt cu atat mai grave, cu cat subnutritia este mai gra si dureaza mai mult timp, dar ele sunt diferite in functie de organ. Astfel creierul pare sa reziste cel mai bine, ca si inima. in schimb, tesutul adipos si muscular se degradeaza.