Laureatul premiului Nobel pentru medicina din anul 1973

celebrul savant Konrad Lorenz

semnala intr-o sectiune de mare succes, intitulata "Die Acht Todsunden der zivilisierten Menscheit", respectiv "Cele opt pacate de moarte ale omenirii civilizate", faptul ca fundatia, pe care se ridica edificiul somptuos al civilizatiei ultratehnicizate a lumii occidentale, nu a fost bine conceputa si calculata. intreaga constructie este din aceste motive amenintata si, aceleasi nelinisti si temeri generate de celebrul turn din Pisa apar si in cadrul civilizatiei mentionate.
Deocamdata sa vedem care sunt cele opt pacate care, in viziunea lui Lorenz, sunt implicate in aceasta problema. Ele sunt: neomenia in relatiile cu oamenii, devastarea mediului natural, dezlantuirea tehnologica aducatoare de orbire fata de adevaratele valori umane, ravagiile drogurilor halucinogene, degradarea fondului genetic uman, ruptura cu traditia, uniformizarea gandirii datorita actiunii coercitive exercitata de mass-media si inarmarea nucleara, cu tot ce decurge din aceasta realitate.
Dupa cum vedem, in capul acestei malefice liste, ilustrul savant plaseaza neomenia in relatiile dintre locuitorii acestui pamant, realitate de care tin implicit agresivitatea si violenta

aspecte de care dorim a ne ocupa in randurile ce urmeaza.
Presa ne informeaza obsedant de frecvent despre ravagiile dezlantuite pe anumite arii etare de hipertofierea patologica a comportamentului agresiv. in virtutea acestei hipertrofieri s-a ajuns ca in S.U.A., de exemplu, statisticile sa ne semnaleze comiterea a 9 crime capitale la fiecare 48 de minute si a unui asasinat la fiecare 36 de minute. Aceleasi statistici ne mai semnaleaza faptul ca trei dintr-o suta de indivizi pasnici, luati absolut la intamplare, r fi in cursul noptii victimele unui atentat oarecare. Criminalitatea vizand persoanele a crescut in S.U.A. in intervalul 1960-l970 cu 12%, in timp ce aceea vizand bunurile a crescut, in acelasi interval de timp, cu 146%. F.B.I.-ul ne furnizeaza date in virtutea carora numai in 1974, de exemplu, crimele si atacurile banditesti se noteaza cu cifre tinand de domeniul milioanelor.In majoritatea tarilor dezltate intalnim situatii sensibil identice. In orasul englez Newcastle, de exemplu, s-au inregistrat numai intr-un singur an

in 1969

in jur de 5.000 de crime la suta de mii de locuitori, cifra care in 1990 a devenit 6.780. Ceea ce este insa cu totul alarmant este faptul ca rata violentei se afla departe de a se siliza sau de. a regresa, dimpotriva, se afla intr-o continua crestere, in Germania, de exemplu, s-au inregistrat in 1970 valori duble pe linie de criminalitate, in atie cu acelea apartinand anului 1963, iar in 1990 valori triple. Merita de a semnala, de asemenea, decalajul, respectiv, disjunctia survenita pe anumite meridiane intre demografie si criminalitate. Daca intre anii 1960-l970 populatia Statelor Unite al Americii a crescut cu 15%, criminalitatea a crescut cu 25% in exact acelasi interval de timp, ceea ce este, fireste, pe cat de elocvent, pe atat de alarmant.
Ce este in definitiv violenta? Ce altceva decat un comportament eminamente agresiv, vizand constient sau nu faptul de a-l prejudicia pe un semen de-al nostru, de a-l umili si, eventual, chiar de a-l lovi, de a-i limita libertatea sau chiar de a-l distruge. in recuzita violentei intra in mod obligatoriu ofensa, incitarea procatoare, dispretul, lipsa de respect, insolenta, ura, invidia, ironia, cuvantul aspru, jignirea, refuzul, atitudinea ostila, lovirea si chiar crima. Paleta agresivitatii umane este de o impresionanta varietate.
Termenul de agresivitate vine desigur de la latinescul ad gressus, ceea ce inseamna a merge spre cineva si a patrunde in teritoriul sau. O origine si mai indepartata poata fi gasita in cuvantul sanscrit "griddha" insemnand aviditate, atitudine aspra posesiva. Din aceasta succinta incursiune semantica, realizam faptul ca agresiunea inseamna de fapt transgresiunea ilicita a frontierelor individuale in scopuri ostile.

Motivatia agresivitatii si a violentei este pe cat de complexa, pe atat de derutanta. Acelasi Konrad Lorenz, de data aceasta intr-o alta sectiune, in cea intitulata "Das sogenannte B6se", respectiv "Asa-numitul Rau", care a produs la vremea aparitiei ei pasionante discutii, postuleaza existenta in ansamblul regnului animal a unei pulsiuni fundamentale de agresivitate, cu valoare de instinct. Alti cercetatori imping lucrurile si mai departe, considerand violenta drept rezultatul declansarii unui automatism primitiv si arhaic, plecat din subsolurile tainice ale creierului; mai precis, din acest creier al impulsurilor instinctive si afective care este rinencefalul si hipotalamusul. in acest instinct innascut de agresiune credea de fapt si Freud, considerand in plus ca el poate fi infrant sau sublimat. Se pare ca factorii de inhibare

tinand de societate si de cultura

tin in frau acest instinct. in perioadele istorice cand acesti factori erau slab dezltati, agresivitatea cunostea valori ridicate, asa cum s-a intamplat in societatile antice, cand ritualul sacrificiului uman era foarte raspandit.
Aceasta practica nu este insa straina de influentele gandirii magice, gandire intru totul caracteristica respectivelor epoci. Dupa cum stim, in gandirea magica se credea ca uciderea adversarului, a inamicului deci, imbogateste automat din punct de vedere spiritual si din punct de vedere fizic pe cel care a comis actul de agresiune. Eroul antic, inainte de a fi un erou in acceptiunea obisnuita a cuvantului, era un convins magician, caruia i-a reusit performanta ca prin actul sau de agresivitate sa incorporeze puterile intrinseci ale inamicului suprimat. Asadar, insasi regresiunea omului spre gandirea magica si spre superstitie trebuie privita ca o cauza certa de hipertrofiere a agresivitatii.
Interesant este insa ca in plin secol XX si la milenii distanta de epocile cand omul era sacrificat pe altarul magic al cine stie carei credinte, s-au ridicat altare mult mai putin esoterice, unde, pe calea agresivitatii crase si a violentei, si-au gasit moartea mii si sute de mii de oameni. Fireste, ne referim la cunoscutele lagare de exterminare in masa din cursul celui de-al doilea razboi mondial. Fara a nega faptul ca in structurile umane exista reziduuri arhaice ale asa-numitului instinct innascut de agresiune, cum il considera Freud si Lorenz, nu putem in nici un caz minimaliza rolul coplesitor jucat de mediul existential, de societate, in ceea ce priveste potentarea si exacerbarea acestor pulsiuni, care se descarca in mod obisnuit pe calea agresivitatii si a violentei. Motivatia acestei realitati este mult mai complexa decat pare a fi la prima vedere, iar rolul jucat in aceasta realitate de factorii sociali este cu totul deosebit.
Conceptia in virtutea careia menifestarile instinctului de agresivitate sunt interpretate ca riposte in fata procarii mediului social, a societatii deci, isi are foarte multi adepti, in special in randul sociologilor si psihologilor. Si cum lumea moderna reprezinta, prin definitie, o societate care incita la procare, nu intamplator tocmai in asemenea conditii erup la suprafata modalitati arhaice de comportament, de mult adormite in subsolurile structurale ale organismului. Sa ne gandim, in acest sens, la programele zilnice de televiziune cu care sunt saturati telespectatorii din toate tarile si unde se popularizeaza gangsterismul, atacul la drumul mare, imoralitatea, violenta si perversiunea si in care se face cu atata ardoare elogiul crimei perfecte. Westen-urile reprezinta o realitate obsedanta, iar din aceste westernuri este nelipsit clasicul atac asupra diligentei, ca si clasica incaierare din "saloon" in care pumnii si gloantele cad asemeni grindinei. De altfel, pumnul si pistolul reprezinta in aceste realitati singurele litere ale unui alfabet de larga circulatie.In asemenea conditii este ineviila o anumita contagiune mintala, proprie de altfel mass-mediei in general, si televizorului in particular, contagiune vinovata de eruptia anumitor stari de spirit colective. Functia hipnotizatoare a ecranului albastrui al televizorului reprezinta o realitate de neconstestat. Filmele saturate de crima si violenta ne infuzeaza zi de zi in mod inconstient, doze mici de incitatie si excitatie, scotand la suprafata din strafundurile structurilor umane reziduurile arhaice de agresivitate si mentinandu-le in stare de incordare si de tonus. Notiunea "arma face pe om", popularizata tot pe meridianele acestei lumi moderne, decurge oarecum tot din aceasta infuzie de care am rbit mai sus. La randul ei, orice arma emite sugestii interioare. Cand pistolul si arma alba cad in maini rele, ca sa zicem asa, cu atat mai mult ele r incita instictul de agresiune, mult mai abordabil in asemenea conditii. Exista in mod incontesil o magica seductie proprie armei care se face resimtita, mai ales cand aceasta cade in maini tinere si intr-un climat social al asa-ziselor "libertati necontrolate, perfecte". Cunoscutul istoric francez Pierre Chaunu pune in seama educatiei permisive, la mare moda in tarile de peste ocean, multe din anomaliile societatii contemporane, intre care si hipertrofierea criminalitatii si violentei. El critica, cu mare risipa de argumentatie, o scriere a lui Benjamin Spock, in care s-a facut elogiul educatiei permisive. "sectiunea catastrofala a lui Benjamin Spock", precizeaza Chaunu, din care 22 de milioane de exemplare s-au vandut in Statele Unite in douazeci de ani, dupa 1955, reprezinta unul din factorii responsabili ai dezastruosului principiu al educatiei permisive, unul din parintii punerii in practica al faimosului dicton: "este interzis de a interzice". Sa ne gandim numai la faptul ca cei care, gratie acestui sistem educational, defectuos din start, si-au insusit dictonul de mai sus, au ajuns la maturitate prin 1960, dand curs tuturor pornirilor agresive si pornind astfel la atac.
Unii vad pana si in ritmurile sincopate de jazz, de rock and roii si de alte dansuri moderne modalitati prin care tinerii, eliberandu-se de inhibitiile sociale si familiale, dau curs liber pulsiunilor agresive. Si cum in cadrul educatiei permisive frana familiala, scolara si sociala nu mai functioneaza deloc, nu trebuie sa ne surprinda nelipsitele incaierari care au loc la cele mai inofensive

in aparenta

spectacole de muzica folk, ca si la cele mai inofensive intruniri ale tinerilor.
Psihologii insita in mod deosebit asupra unor manifestari de psihologie colectiva, de psihologie a maselor, facilitate de mass-media in perimetrul carora agresivitatea actioneaza ca un autentic drog autohip-notic. Pe aceasta cale agresivitatea si violenta pot infesta si intoxica multimile, exact asa cum se intampla in evul mediu cu asa-numita nebunie contagioasa a dansului. Fanatismul isteriei colective duce ineviil la violenta. Exact ca si drogatii cu halucinogene, agresivii isi dizolva eul si individualitatea in intoxicatie agresiva. Mass-media, cu micul si cu marele ecran, care este pusa in slujba popularizarii crimei reprezinta, alaturi de inechitatile sociale, principalul vinovat pentru toata aceasta maree rosie, care nu da semne de retragere si care a cotropit vaste teritorii de pe Terra. Din acest punct de vedere esfe mult mai logic de a rbi despre o lume a violentei decat despie violenta in lume. Omul este un conglomerat complex, alcatuit din structuri biologice, psihologice si sociale dintre cele mai variate, fapt de care trebuie sa se tina in mod riguros seama, mai ales atunci cand facem exegeza acestui flagel modern al patologiei, reprezentat de hipertrofierea agresiunii si a violentei si care face adevarate ravagii pe anumite arii ale lumii moderne. Interpretarea unilaterala a fenomenului, asa cum se face ea de catre numerosi exegeti, reprezinta in esenta o maniera subtila si deghizata de a ascunde adevarul. Ori, intr-un asemenea context, nu trebuie sa ne surprinda efortul interdisciplinar inregistrat in domeniul stiintei, si asta pe majoritatea meridianelor lumii, in scopul elucidarii cauzelor care au dus la aceasta stare de lucruri si a mecanismelor care pot explica concretizarea lor. Primele rezultate ale acestui efort colectiv nu au intarziat sa apara. Astfel, este demonstrat deja ca violenta reprezinta rezultatul final al declansarii unui automatism arhaic si primitiv, plecat din subsolurile creierului, respectiv din acest creier mai putin cunoscut al pulsiunilor instinctive si afective reprezentat de rinencefal si hipotalamus. Mai este demonstrat, de asemenea, in contextul aceluiasi efort, ca rinencefalul reprezinta componenta cea mai veche a sistemului ners superior, aceasta componenta jucand un rol important in mecanismul olfactiei, in activitatea instinctuala si in comportamentul emotional.
Paul MacLean impinge lucrurile din acest punct de vedere si mai departe, sustinand ca omul a mostenit de la natura trei creiere bine individualizate sub raport functional: unul primordial reptilian, altul preluat de la mamiferele inferioare si un al treilea propriu primatelor si omului. Primele doua, concretizate din punct de vedere anatomic in structurile sistemului limbic

cele mai vechi de altfel si dens saturate de amintiri ancestrale

joaca un rol fundamental, dupa cum se stie deja, in comportamentul emotiv. Cel de-al treilea creier, corespunzand neocortexului, joaca un rol fundamental, dupa cum de asemenea se stie, in comportamentul rational. Ceea ce trebuie retinut insa a propos de aceste componente ale creierului uman este ca ele se jeneaza, se incomodeaza mutual, mai ales atunci cand organismul este pus in fata unor dificultati de adaptare.
De aici n-a fost decat un pas spre straduinta de a se individualiza situatiile mai deosebite ce genereaza dificultati de adaptare care, in final, r genera la randul lor functionalitatea mai exagerata a acelor parti din creier, implicate in aparitia violentei. Si, intr-adevar, in contextul acestor straduinte, au aparut mai multe teorii, care si-au propus explicarea exacerbarii fenomenului violentei din epoca noastra. Una din aceste teorii, plecand de la premisa ca aceasta epoca prin multitudinea de probleme pe care le ridica, poate fi etichetata fara drept de apel ca fiind una dintre cele mai dificile perioade de adaptare din istoria spetei umane, conchide ca tocmai acest fapt explica hipertrofierea alarmanta a spiritului de agresiune cu care este confruntata omenirea. O alta teorie, elaborata de psihiatrul H. Wertham sustine ca hipertrofierea mentionata ar putea fi explicata prin esecul metodelor educationale curente, ca si prin incapacitatea justitiei de a scapa omenirea de spectrul sangeriu al criminalitatii, ca si de acela negru al violentei. Dupa H. Wertham, societatea, dimpreuna cu cultura si civilizatia pe care acestea Ie-a generat, este in primul rand responsabila de situatia la care s-a ajuns din acest punct de vedere. Nu fatalitatea este responsabila, dupa acest cercetator, de comportamentul violent al omului contemporan, ci societatea. Si, intr-adevar, cercetarile efectuate pe aceasta linie, in cadrul facultatii de psihiatrie de pe langa Universitatea Columbia, S.U.A., ne dezvaluie pe o serie de cuprinzatoare statistici, ca numai doua persoane din zece reactioneaza violent in situatii conflictuale obisnuite, restul de opt arborand in aceste conditii doar o proasta dispozitie si nici intr-un caz un comportament agresiv.
O serie de psihologi au emis o alta teorie, prin care incearca sa explice comportamentul agresiv al omului contemporan, cel putin de pe anumite meleaguri ale lumii, teorie in virtutea careia la originea acestui comportament sta un anume sentiment al disperarii, sentiment la constituirea caruia contribuie mai multi factori si anume: insecuritatea zilei de maine, eventualitatea iminenta a unui cataclism nuclear, confruntarea dura si permanenta a unor principii de viata, eventualitatea iminenta a unui apocalips demografic, mareea din ce in ce mai amenintatoare a halucinogenelor etc, etc, etc.
Un sociolog italian, si anume profesorul A. Ferraroti, sustine ca exacerbarea violentei din zilele noastre nu este straina de exacerbarea somajului sau cel putin a amenintarii potentiale a acestuia. Acest fenomen generalizeaza in optica sociologului mentionat un evantai larg de agresiuni, ce merge de la simpla busculada pana la omucidere. "De 4 ani ma ocup de problema violentei

precizeaza Ferraroti

intr-o publicatie. Toata lumea ma sfatuieste sa tac din gura

adauga tot acesta

dar faptele sunt fapte si nu le poti ocoli. Tineretul nostru este un tineret fara speranta, si asta pentru ca 70% dintre someri sunt posesori ai unei diplome, Din cei 675.000 solicitanti, inregistrati in luna ianuarie (a anului 1981

adaugam noi) statul nu a putut oferi slujbe decat unui numar de 1.250."
Enorma majoritate a cercetatorilor reprezentati de psihologi, sociologi si medici sustin insa ca escaladarea violentei nu este straina de suprasaturarea micului ecran cu filme care glorifica spiritul de agresiune, forta, ca si asa-numita "crima perfecta". Cum televizorul a devenit centrul gravitational al existentei noastre si cum ochiului sau de ciclop ii este propriu un urias potential de impresionabilitate, mai ales in randul copiilor si adolescentilor, prin definitie vizuali si cum acest potential ii hipnotizeaza pur si simplu pe acestia, nu trebuie sa ne surprinda situatia la care s-a ajuns. Legat de uriasul potential de' impresionabilitate de care am rbit mai sus, se sustine chiar ca exista un paralelism intre numarul de ore petrecute in fata ecranului albastrui pe care se deruleaza scene de violenta si numarul variatelor manifestari de violenta pe care le r arbora mai tarziu anume telespectatori, mai fragili sub raportul alcatuirii lor psihice, mai impresionabili si mai receptivi.
Cum numai in S.U.A. in 1986 existau exact 1.149 statii de emisie TV si cum dupa statisticile din aceasta tara, copin pana la 9 ani petrec in medie circa 30 de ore pe saptamana in fata ecranului TV si a filmelor sale, majoritatea din aceste filme continand scene de agresiune si cum pe mapamond existau in acelasi an 8.250 asemenea statii, alimentand in jur de 500.000.000 cutii fermecate, adica televizoare, nu trebuie sa ne surprinda impresionanta exacerbare a violentei si a spiritului de agresiune din zilele noastre. Dupa un cercetator suedez, si anume dupa Gunnel Arrbbckfalk, fixatiile care se produc in mintea si afectele unui copil sau adolescent saturat din punct de vedere al vizionarilor T.V. cu filme de acest gen sunt urmatoarele:
violenta reprezinta un mijloc foarte bun pentru rezolvarea oricaruit tip de problema;
are dreptate acela care loveste mai tare si trage cel mai repede;
unele persoane merita sa fie lovite, torturate si ucise;
cruzimea unor oameni fata de altii este un lucru fara importanta.
Spuneam mai sus ca, dupa calcule statistice, copin americani pana la noua ani au la activul lor in jur de 30 de ore pe saptamana. Realizam foarte bine ce fel de filme vad acestia, din moment ce aceleasi statistici ne precizeaza ca acesti copii vad cu acest prilej nu mai putin de 50.000 de crime si nu mai putin de 200.000 de tentative aureolate de violenta. intr-o asemenea situatie, nu trebuie sa ne surprinda relatarile ce se citesc frecvent in presa in legatura cu actele de violenta sau chiar de omucidere, pe care le efectueaza diversi adolescenti fara nici o justificare, ci doar asa spre a imita ceea ce au vazut pe micul ecran. Astfel, recent, intr-un ziar francez, se comenta cu lux de amanunte cazul unui adolescent din Paris, care a ucis o femeie in varsta fara alt motiv decat acela de a verifica daca "metoda" pe care si-a insusit-o in acest sens dintr-un film de groaza este buna. Cu alte cuvinte, daca "crima a fost efectuata perfect". Ei bine, acest adolescent a fost pur si simplu victima puternicei aderente senzoriale pe care o induce televizorul la aceste varste, mai ales daca aceasta aderenta s-a consolidat prin vizionari succesive de asemenea filme. A nu se uita ca, cel putin in cazul copiilor si adolescentilor mai impresionabili televizorul exercita influente aproape hipnotice. in filmul "Sonata Kreutzer", care cu ani in urma a rulat pe ecranele noastre, exista o replica, a propos de vraja pe care o exercita muzica, cum ca aceasta te face sa simti ceea ce in realitate nu simti si te face sa intelegi, ceea ce de fapt nu intelegi. Acelasi lucru se poate spune si despre vraja, despre hipnoza pe care o exercita si televizorul, motiv pentru care mesajul sau audio-vizual trebuie bine ales si cantarit, cand este rba despre copii si adolescenti, pentru ca, in caz contrar, acest mesaj se transforma intr-o noxa. in aceeasi masura in care suntem procupati de poluarea aerului si a apei, trebuie sa ne ocupam si de poluarea spirituala si morala a tinerelor vlastare.
Si, intr-adevar, primele miscari pe aceasta linie au inceput a-si face aparitia in lume. Astfel, aflam ca in S.U.A. a luat fiinta organizatia "Coalitia Nationala impotriva Violentei din Programele de Televiziune". Pe de alta parte, un reputat reprezentant al Asociatiei Americane impotriva Violentei, si anume psihiatrul Thomas Radecki, care a efectuat studii pe aceasta linie in 16 state occidentale, avertizeaza asupra faptului ca mass-media, in general, si televizorul in particular, sunt implicate intr-un procent de 50% in proliferarea criminalitatii. in alta ordine de idei, recent, Camera Inferioara a Parlamentului Elvetiei a adoptat o hotarare vizand interzicerea videofilmelor care proa cultul violentei. Stiri de acest fel m afla din ce in mai des in anii ce urmeaza.