in momentul redactarii acestei lucrari, exista din ce in ce mai multe argumente in favoarea contributiei factorilor genetici la unele cazuri de TOC. Aceste argumente legate de posibile predispozitii genetice provin din doua surse: studiul gemenilor si investigatiile asupra rudelor de gradul inlii ale unor pacienti cu TOC. Studiile anterioare asupra gemenilor, care au relevat anumite concordante, pot 11 contestate pe motivul esecului diagnosticarii precise atit a distinctiei monozi-goti-dizigoti, cit si a TOC (Hoaken si Schnurr, 1980). Cu toate acestea, chiar si in studiile in care tipul de gemeni a fost silit cu exactitate, iar diagnosticul tulburarii a fost confirmat (Woodruff si Pitts, 1964; Marks et al., 1969; McGuffin si Mawson, 1980), efectele invatarii sociale nu pot fi eliminate.
Ca si in cazul studiilor asupra gemenilor, primele investigatii asupra rudelor de gradul intii ale pacientilor cu TOC pot fi criticate din anumite puncte de vedere. Utilizarea unor criterii imprecise de diagnostic, confundarea simptomelor si caracteristicilor obsesiilor, absenta unor date de control, precum si luarea in considerare a informatiilor oferite de catre proband, si nu a celor obtinute prin intervievarea directa a rudelor - toate acestea ingreuneaza interpretarea descoperirilor din primele investigatii, ca si din unele studii ulterioare (Insei, Hoover si Murphy, 1983; Rasmussen si Tsuang, 1986). Totusi, cercetarile mai recente au incercat sa depaseasca aceste deficiente metodologice, apelind la interviuri structurate de diagnostic si la chestionarea rudelor directe. Un studiu efectuat de Black si colaboratorii sai (1992) foloseste D1S (Diagnostic Interview Schedule) pentru a evalua prevalenta TOC in rindurile rudelor pacientilor si ale unui grup de control. Autorii au descoperit ca, in vreme ce rudele de gradul intii ale probanzilor aveau o sansa mai mare sa dezvolte tulburari anxioase in atie cu rudele persoanelor din grupul de control, prevalenta TOC - atit in cazul rudelor din grupul indicator, cit si al celor din grupul de control - nu depasea ocurenta estimata in cazul populatiei generale. Cu toate acestea, Pauls si colaboratorii sai (1995) au afirmat ca riscul morbiditatii in ceea ce priveste pacientii cu TOC este mai mare, in mod semnificativ, in cazul rudelor probanzilor (10,3 %), in atie cu al rudelor din grupul de control (1,3%). Includerea unor simptome incipiente ale TOC a sporit riscul morbiditatii la 18,2%.
Spre deosebire de aceste studii, cercetarile care au utilizat interviuri structurate pentru a evalua rudele de gradul intii ale copiilor si adolescentilor afectati au raportat o incidenta mult mai mare a tulburarii diagnosticabile. Riddle si colaboratorii sai (1990) au intervievat in mod direct parintii unor copii cu TOC, folosind o metoda standard de evaluare clinica. Rezultatele au indicat ca 71 % din cei 21 de copii sau adolescenti cu TOC aveau un parinte care suferea la rindul sau de aceasta tulburare (/V=4) sau prezenta simptome obsesive (N=\), ceea ce arata ca 37,5% dintre parinti prezinta tulburarea diagnosticabila sau in stadiu incipient. Lenane si colaboratorii sai (1990) au ajuns la rezultate similare, descoperind diagnosticul de TOC la 25% dintre tatii si 9% dintre mamele a 46 de copii afectati de aceeasi tulburare. Incluzind si TOC subclinica, riscul morbiditatii corectate de virsta a fost estimat la 35%, ceea ce nu difera foarte mult de rezultatele la care au ajuns Riddle si colaboratorii sai (1990).
Discrepantele dintre studiile referitoare la copii si la adulti se pot datora diferentelor dintre debutul tulburarii in copilarie/adolescenta si debutul de mai tirziu sau din perioada adulta. intr-un studiu anterior, Bellodi si colaboratorii sai (1992) au descoperit un risc al morbiditatii de 3,4% la rudele de gradul intii a 92 de pacienti cu TOC. Totusi, clasificarea probanzilor pe criteriul virstei debutului a indicat un risc al morbiditatii de 8,8% in cazul rudelor probanzilor la care tulburarea se instalase anterior virstei de 14 ani si un risc de 3,4% in cazul rudelor probanzilor la care tulburarea debutase mai tirziu. Conform unui studiu mai recent, efectuat de Nestadt si colaboratorii sai (2000), prevalenta pe durata intregii vieti in cazul rudelor a 80 de pacienti cu TOC era cu mult mai mare decit cea din cadrul grupului de control (11,7%, fata de 2,7%). Cind grupul a fost divizat conform virstei debutului tulburarii (debut precoce - 5-l7 ani; debut tardiv - peste 18 ani), prevalenta TOC in rindul rudelor a devenit de 13,8%, respecti%.Intr-o oarecare masura, TOC se mosteneste din familie, in special in cazul in care debutul este precoce. Cu toate acestea, chiar daca studiile prezentate arata ca factorii familiali pot influenta anumite forme ale tulburarii, in toate studiile citate exista o proportie destul de mare de probanzi care nu au un istoric de TOC in familie. Prin urmare, factorul genetic, desi este important, nu ofera un raspuns complet.