Domeniul psihologici medicale
Medicina este domeniul care se ocupa cu cercetarea cauzelor care produc imbolnavirile corpului omenesc, cu studiul bolilor, al evolutiei si prognosticului acestora, precum si cu aplicarea celor mai eficace metode de tratament in scopul resilirii starii de sanatate.
Dincolo de aspectele strict medicale care ne orienteaza predominant catre sfera biologicului, functia medicului are si o loare morala. Exercitiul medicinei este, in esenta sa, si o psihoterapie de sustinere, medicul fiind cel care, in ordine istorica, mosteneste arta preotilor si a educatorilor morali de odinioara. Prin aceasta, functia medicala devine o veriila "putere medicala", trasatura caracteristica oricarei societati civilizate (G. Gusdorf)-
Experienta clinicii acumuleaza, prin volumul obsertiilor medicale, un domeniu considerabil de dale care vor constitui o arie specifica de cunoastere a omului. F. Latine distinge in cadrul campului epistemic medical trei grupe de sisteme :
1. Sistemele bio-medicale (Fabrega, Genest) de natura fizico-chimica, reprezentand medicina somatica.
2. Sistemele psihologice sau psiho-medicale in care sunt cuprinse psihiatria, psihosomatica si psihanaliza sau, intr-o forma sintetica, medicina vie{ii psihice.
3. Sistemele relationale (Genest) de factura socio-medicala.
Dupa H. Pequignot, medicina este "intalnirea unei tehnici stiintifice cu un caz". Relatia care se sileste in aceasta situatie desemneaza doua campuri de cunoastere si de semnificatie:
1. Campul bolnavului, caracterizai prin suferinta si constiinta propriei sale experiente morbide, in care se disting componentele irationale ale angoasei si sperantei. Acestea au un dublu aspect: privite "din interior", ele se organizeaza sub forma de afecte si sentimente traite de bolnav ; privite "din exterior", ele se organizeaza sub semnificatia modificarilor cu loare semiotica, demonstrand, prin prezenta lor, existenta bolii ca suferinta.
2. Campul medicului, care, in cazul diagnosticului, al prognosticului si tratamentului, devine singurul subiect autorizat al unor enunturi socialmente legitime, fundamentate pe practica de specialitate a "experientei bolii", reprezentand cunoasterea obiecti ca singura sursa de ader autentic.
Din cele de mai sus rezulta faptul c3 "boala este sesizata ca un obiect de cunoastere stiintifica, atat ca act de obiectire poziti, cat si ca domeniul unei veriile antropologii a sanatatii", dupa cum sustine F. Latine.
Se poate vedea, din cele deja amintite, ca in centrul medicinei se afla relatia dintre "cel care ingrijeste" si "cel care este ingrijit" sau dintre medic si bolnav. Aceasta constituie elementul central al "psihologiei medicale", dar, concomitent, si "poarta de intrare" in suferinta somatica sau psihica a bolnavului.
Relatia medic-bolnav se bazeaza pe factori emotionali si pe comunicare. Factorii emotionali pot avea un dublu rol sau o dubla actiune :
a) factori emotionali patogeni, de inducere a unor boli sau de agrare a evolutiei bolilor existente;
b) factori emotionali terapeutici, de desensibilizare si echilibrare a bolnavului, favorizand in felul acesta vindecarea.In esenta sa, "arta medicala" este un act psihologic pur care consta din urmatoarele:
a) crearea unui climat de incredere intre bolnav si medicul sau;
b) realizarea unei comunicari deschise care sa favorizeze "confidente utile" ;
c) penetratia sensului simptomelor bolii de catre medic;
d) insuflarea, de catre medic, a increderii bolnavului in tratamentul prescris ;
e) sustinerea vointei bolnavului de a se vindeca, prin crearea unui climat de optimism;
f) cooperarea acti, poziti, cu familia bolnavului in actul de vindecare.
Domeniul psihologiei medicale se dovedeste a fi diferit de cel al psihologiei, care studiaza functiile psihice normale, si de cel al psihiatriei, care studiaza bolile psihice. El este diferit, dar reprezinta, asa cum spuneam, "poarta de intrare", calea de abordare a persoanei bolnavului psihic in sfera psihopatologiei, fiind, concomitent, comunicare si relatie care duce la "intelegerea" fiintei umane bolnave psihic.
Dupa P. Sidon, psihologia medicala se defineste prin urmatoarele aspecte :
1. Obiectul
Psihologia medicala studiaza toate aspectele medicinei in care se gaseste implicata semnificatia, constienta sau inconstienta, a relatiilor subiectului cu situatiile si cu celelalte persoane.
2. Metodele
Acestea urmaresc elucidarea situatiilor si eventuala lor transformare intr-o directie favorabila relatiilor umane si situationale in raport cu interesele bolnavului.
3. Campul de aplicare
Acesta cuprinde intreaga medicina, cu toate ramurile sale, in masura in care priveste relatia bolnavului cu medicul si personalul de ingrijire medicala, cu medicina si institutiile terapeutice, cu mediul general de viata al bolnavului.
Semnificatia psihologica a bolii
Boala nu poate fi reductibila la caracterul ei strict medical. Fiind suferinta, ea presupune o anumita "traire" si o anumita "atitudine" subiecti din partea bolnavului, care inlereseaza intreaga sa personalitate.
Suferinta nu este niciodata izolata sau singulara. Ea este comunicata de bolnav in scopul gasirii unei intelegeri, a unui ajutor si a unor remedii ale acesteia. Comunicarea suferintei inaugureaza actul medical. Ea sileste intalnirea dintre medic si bolnav. Din aceste coasiderente, suferinta nu este echilenta cu boala. Suferinta reprezinta "situatia" traita de bolnav ca o stare particulara proprie, intima a acestuia.
Boala este rezultatul medicalizarii suferintei de catre medic. Suferinta este interioara, pe cand boala este suferinta exteriorizata, obiectita. Pe aceste considerente trebuie sa discernem, dincolo de aspectul pur medical al bolii, si o dimensiune antropologica a acesteia (F. Latine). Psihologia medicala, axandu-se in principal pe suferinta, ca fenomen sufletesc de "limita", cerceta in primul rand aspectele antropologice ale acesteia.
Elementul care sintetizeaza dimensiunea antropologica a bolii este reprezentat de "modelele patologice" de factura etiologica sau terapeutica ale acesteia. Pentru F. Latine, "modelele sunt constructii teoretice cu caracter operator, ipoteze de cercetare elaborate plecand de la o ruptura epistemologica in raport cu ceea ce este trait si care nu se poale substitui realitatii empirice, intrucat ele au scopul precis de a exprima si de a pune in evidenta ceea ce este ascuns".
Efortul de a construi "modele ale bolii" consta in a identifica, in prezenta unui discurs, nucleul de semnificatie exprimat, plecandu-se de la o optiune etiologica sau terapeutica (F. Latine). in sensul acesta, F. Latine distinge patru grupe de modele, etiologice si terapeutice, pentru boala, organizate in perechi contrastante, asa cum se poate vedea mai jos :
Dupa F. Latine, "un model etiologic este o matrice care consta intr-o anumita combinare a raporturilor sensurilor si care comanda, cel mai adesea, solutii originale, distincte si ireductibile, pentru a putea raspunde la problemele ridicate de prezenta bolii" Vom prezenta, in continuare, caracteristicile principalelor "modele ale bolii" expuse mai sus.
1. Modelul ontologic presupune faptul ca boala este un "accident ontologic" in existenta sau psihobiografia persoanei umane. Orice boala are o cauza ce altereaza substratul anatomic si care este insotita de
tulburari functionale constituind loul clinic al bolii respective.
2. Modelul relational implica o tulburare a raportului normal/patologic si se manifesta in urmatoarele forme :
a) boala ca ruptura a echilibrului dintre om si el insusi;
b) boala ca ruptura a echilibrului dintre om si natura ;
c) boala ca rupuira a echilibrului dintre om si mediul sau social.
3. Modelul exogen considera boala ca pe un accident cauzat de actiunea unui element
strain, real sau simbolic, care actioneaza asupra persoanei umane din exteriorul acesteia. in acest caz, sunt mentionate urmatoarele:
a) boala este cauzata de influente nefaste de tipul unei "vointe malefice" externe, considerata din punct de vedere simbolic si moral;
b) boala isi are originea intr-un element nociv, natural.
4. Modelul endogen consta in inversarea modelului precedent, in contrariul sau. Cauza si
natura bolii sunt, in acest caz, deplasate catre individ si considerate ca entitati proprii, apartinand naturii acestuia ("mediul intern" pentru CI. Bemard, "patrimoniul genetic" pentru G. Mendel, "vitalismul medical", "endogenul" pentru Mcebius etc).
5. Modelul aditiv considera boala ca pe o "prezenta straina" care a penetrat in interiorul persoanei umane. Aceasta prezenta este legata de o actiune agresi deliberata a unui "adversar" al bolnavului (vrajitor, deochi, practici magice etc). in acest caz, boala este traita ca o "prezenta" a unui obiect care nu a mai existat pana la data imbolnavirii si care, prin imbolnavire (actiunea malefica indusa), a fost imtat in corpul bolnavului. Asemenea exemple pot fi urmatoarele: "am un junghi", "simt cum imi umbla ce" etc. Acestea reprezinta aspectul pozitiv al bolii.
6. Modelul substractiv este opusul modelului aditiv. in cazul acesta, bolnavul nu sufera de "ce care este in plus" in corpul sau, ci de "ce care este in minus", "i-a fost sustras" si trebuie sa-i fie restituit. Acesta poate fi exemplificat prin urmatoarele: "mi-am pierdut memoria", "mi-am pierdut judecata", "mi-a disparut somnul" etc. Toate acestea reprezinta aspectul negativ al bolii.
7. Modelul malefic considera boala ca reprezentand o stare de "rau absolut", o stare
noci, nedorita de persoana. Ea este o stare de "anormalitate" biologica, psihologica si sociala. Prin boala, individul se delorizeaza in raport cu semenii sai. El isi pierde statutul social si este impiedicat de a-si mai putea exercita rolurile. Boala il inlideaza. in acest caz, societatea avea o atitudine de rezer sau chiar de respingere fata de bolnav.
8. Modelul benefic reprezinta opusul modelului precedent. in acest caz, boala devine
o sursa de cunoastere a persoanei cu o loare particulara. Referitor la aceasta se descriu mai multe aspecte :
a) boala-gratificatie este modelul care permite individului de a scapa de constrangerile vietii si ale societatii, atragand atentia celorlalti asupra lui; el fi "preluat in grija" de altii (medic, familie etc), lorificandu-se statutul prin "beneficii" secundare bolii;
b) boala-compensare este situatia in care experienta patologica a unei infirmitati permite individului sa faca doda unei vointe exceptionale ;
c) boala-vindecare apare ca o "corupere" a unor slabiciuni ale personalitatii individului;
d) boala-voluptate este legata, din punct de vedere psihanalitic, de principiul placerii si de principiul realitatii; rolurile in cadrul relatiei medic-bolnav fluctueaza; medicul este cand "cel care trateaza", cand "cel care este tratat", iar bolnavul este "cand bolnav", cand "non-bolnav" ; este vorba de un refugiu sau de o "fuga de sanatate" ; o veriila placere a bolii sau "placerea de a fi bolnav", la care se asociaza o "reactie negati fata de tratament", o respingere sau chiar refuzul manifestat ca ostilitate fata de acesta;
e) boala saltoare este legata de ideea ca "suferinta" reprezinta un eveniment deosebit in viata persoanei, eveniment care ii pune la incercare propria sa existenta, in sensul ca o "exalteaza", o "ilumineaza" sau o "elibereaza" ; gandirea crestina considera boala fie ca o consecinta a pacatului originar, fie ca pe un act de mantuire prin suferinta (felix cupla), bolnavul repetand "modelul lui Isus" ; aceasta este teza lui B. Pascal de utilizare benefica a suferintei, asa cum de altfel el si spune: "boala care raneste trupul vindeca sufletul"
f) boala-libertate - in cazul acesta, sanatatea fiind considerata ca absenta totala a bolii, aceasta din urma apare ca o forma de agresivitate orientata impotri medicinei; ea este "un mod de a fi" care impune "drepturile bolii" in societate, cerand a fi recunoscute, respectate si recuperate.
