Ne vom referi in continuare la principalele tipuri sau modele de "naratiune a suferintei", asa cum sunt ele intalnite in cursul obsertiei clinice a bolnavilor psihic. Cele mai importante si frecvente forme de naratiune clinica a bolnavilor psihic sunt urmatoarele:
1. Tipul apelativ reprezinta forma de naratiune prin care se face un apel la ajutor sau protectie, legat de nevoia de securitate data de tensiunea interna si nelinistea produsa de boala.
2. Tipul disimulativ este caracterizat prin tendinta bolnavului de a ascunde propria suferinta si de a cauta, cu orice pret, sa para normal in fata celorlalti.
3. Tipul care braveaza este bolnavul care prin naratiunea sa nesocoteste propria suferinta, o minimalizeaza sau cauta, cel putin formal, sa o refuze, desi ii recunoaste existenta si consecintele.
4. Tipul resemnat este cel care cedeaza in fata propriei suferinte, iar din discursul sau rezulta faptul ca este coplesit de propria suferinta si refuza sa lupte impotri ei, relatand un punct de vedere catastrofic pentru propriul destin.
5. Tipul victimizat este bolnavul care manifesta o stare de regresiune psihica din cauza bolii, ceea ce-l face sa se considere o "victima" a unor situatii nefericite de viata, reale sau imaginare, la care se adauga nevoia de a fi compatimit si ocrotit.
6. Tipul revoltat este discursul narativ al bolnavului care, and constiinta bolii sale, o refuza, cauta explicatii, solutii, lupta sa se desprinda de suferinta.
7. Tipul fabulativ reprezinta un tip de naratiune clinica deosebit de bogat, colorat si care se schimba frecvent. Este tipul de discurs al bolnavilor care-si construiesc o veriila "istorie personala" a propriei suferinte, complicata si incarcata cu o productie imaginara morbida, neverosimila, fantasmatica, in scopul de a atrage atentia asupra lor, de a fi mereu in "prim-", de a fi "interesanti".
Modelele de "naratiune a suferintei" descrise mai sus corespund, de fapt, unor "tipologii structurale" specifice ale bolnavilor mintal si ele exprima "atitudinea" fata de boala si modalitatea de "traire" a bolii de catre respectivii bolnavi.
Referitor tot la "naratiunea suferintei" de catre bolnavii psihic, trebuie avute in vedere cate lucruri deloc neglijabile: forma de expresie al acesteia, vocabularul folosit, constructia contextului narativ, continutul acestuia, modalitatea de explicare a propriilor trairi relatate. Aceste aspecte legate de "constructia naratiunii clinice" depind de nivelul intelectual al bolnavilor, de bagajul lor cultural, imaginatie si sensibilitatea afecti, capacitatea de comunicare.