Cadrul general al problemei
Cercetarea stiintifica in psihologie si psihopatologic are caracteristici proprii, specifice, datorate atat naturii obiectului acestor discipline, cat si metodologiilor utilizate in actitatea de cunoastere1.
Psihiatria, ca oricare alta ramura a disciplinelor medicale, are ca obiectiv delimitarea, descrierea, definirea si clasificarea tulburarilor psihice, pentru a le putea grupa in specii morbide sau boli, raportate la cauzele cunoscute sau ipotetice, specifice sau nespecifice care le produc, in vederea aplicarii tratamentelor de specialitate cu scopul resilirii starii de sanatate mintala a bolnavului respectiv.
In vederea realizarii acestor obiective, cunoasterea stiintifica in domeniul psihiatriei se bazeaza, in primul rand, pe observatia clinica a bolnavului mintal, considerat un caz clinic. Acest mod de etichetare a bolnavului precizeaza de la inceput fixarea atentiei asupra faptelor de experienta exterioare persoanei. Observatia clinica, in aceasta situatie, urmareste ca din inventarierea acuzelor clinice (simptomele) sa se sileasca diagnosticul care defineste si precizeaza natura tulburarilor respective considerate ca boala psihica.
Cercetarea stiintifica in psihiatrie este, in principal, o analiza bazata pe experienta clinica ce observa (vede) si asculta (aude) cele relatate de bolnav (acuzele clinice sau "naratiunea clinica"), precum si manifestarile bolnavului (expresii, reactii, conduite, comportamente, actiuni etc).
Cercetarea cazului clinic, considerat ca un accident, se bazeaza pe datele furnizate de anamneza clinica si pe reconstituirea evolutiei clinice a procesului morbid sau istoricul bolii, de la data debutului acesteia pana in momentul examenului clinic, al intalnirii medic-bolnav. Examenul clinico-psihiatric urmareste sa puna in edenta cu rigurozitate faptele sau manifestarile clinice anormale, din care sa reconstituie loul clinic al bolii. Aici, cercetarea medico-psihiatrica se opreste. Ea nu merge mai departe. Actitatea medicala se desfasoara intre diagnostic si tratament, cele doua momente ale actului medical.
Boala psihica este concluzia epistemologica a actului de observatie clinico-psihiatrica. Boala psihica, vazuta ca rezultat al rationamentului clinic, exprima in si prin diagnostic sinteza observatiei si a concluziilor. Ea exprima starea de alteralitate sau de anormalitate psihica a "cazului" sau a bolnavului psihic. Dar, din punct de vedere metodologic, ea este rezultatul rationamentului medical care desemneaza anormalitatea psihica. Prin urmare, boala ca atare este, de fapt, un concept operational, un construct al intelectului cunoscator, care desemneaza in limbajul stiintific medical transformarea psihopatologica a persoanei bolnavului sau "grupajul de fenomene psihice morbide" observate de medicul-cercetator la subiectul/bolnavul sau. Ea este expresia stiintifica a starii de dezechilibru sau de tulburare patologica a personalitatii indidului respectiv.
Gandirea medico-psihialrica se inscrie in cadrul rationamentului clinic general care nu face, practic, nici un fel de distinctie epistemologica (si, de altfel, nici nu urmareste acest lucru) intre tulburarile somatice, tulburarile psihice sau tulburarile psihosomatice.
Gandirea clinica este bazata pe "prirea" si "ascultarea" bolnavului si a relatarilor acestuia despre suferintele sau tulburarile sale. Prin aceasta, ea este si ramane exterioara (in sfera cunoasterii empirice) persoanei bolnavului. Cea care ne sa "completeze" intr-o anumita printa acest punct de vedere prin sondarea modalitatii in care bolnavul isi "traieste" propria sa suferinta este psihologia medicala, dar si aceasta pana la un anumit punct.
Psihologia si psihopatologia se situeaza, in ceea ce priveste cunoasterea stiintifica a persoanei umane normale sau bolnave psihic, pe pozitii diferite fata de modelul de gandire medico-psihiatrica, desi exista si in cazul lor diferente in ceea ce priveste atitudinile metodologice.
Psihologia si psihopatologia au acelasi obiect de cercetare: persoana umana. Psihologia se intereseaza de aspectele normale ale etii psihice, pe cand psihopatologia isi fixeaza ca obiect de studiu fenomenele psihice morbide. in acest de al doilea caz, psihopatologia "preia" obiectul din clinica psihiatrica, reprezentat de persoana bolnavului psihic, pe care-l studiaza cu ajutorul metodelor psihologiei, incercand sa explice natura alteralitatii acestuia, a fenomenelor psihice morbide.
Daca in psihiatrie cunoasterea este si ramane exterioara obiectului, fixandu-si atentia asupra manifestarilor persoanei bolnavului, psihopatologia cauta ca sa treaca dincolo de cadrul empiric al faptelor clinice si sa inteleaga natura fiintei umane bolnave psihic. Obiectivul psihopatologiei este de a fixa alterai itatca psihica in contextul psihobiografiei sau al istoriei etii interioare a persoanei bolnavului, de a-i intelege si, in felul acesta, de a-i explica natura si semnificatia acesteia.
Pe aceste considerente, cercetarea, atat in psihologie, cat mai ales in psihopatologie, difera de metoda clinico-psihiatrica. Ea va utiliza metodele fenomenologice si comprehensive, efectuand un "act hermeneutic" de descifrare si intelegere a semnificatiei starii de altcralitate psihica. Dincolo de "loul clinic" construit din tulburarile aparente, obiective sau obiectivabile se afla persoana bolnavului psihic, iar cunoasterea acesteia este obiectivul final al psihopatologiei, la fel cum, in cazul psihodiagnosticului proceselor normale, concluzia va fi reprezentata prin conurarea "profilului psihologic" al personalitatii subiectului analizat sau cercetat.
Din cele de mai sus se desprinde in mod clar diferenta de atitudine, ca tactica si de metodologie, ca strategie a cercetarii stiintifice in psihologie si psihopatologie spre deosebire de examenul clinico-psihiatric al bolnavului mintal.

Sursele cunoasterii in psihologie si psihopatologieIn psihologie si psihopatologie se diferentiaza doua tipuri de cunoastere stiintifica: modalitatile de cunoastere curenta si metoda stiintifica. Le vom prezenta in continuare.
1. Modalitatile de cunoastere curenta sunt reprezentate prin urmatoarele:
a) simtul comun, care ne ajuta sa distingem si sa separam adevarul de fals;
b) apelul la autoritate, reprezentand acceptarea neconditionata a opiniei expertilor fara a o mai trece prin filtrul propriei judecati, in mod automat si necritic. Aceasta reproduce spiritului vechiului dicton scolastic ce afirma fara drept de replica : Magister dixit! ;
c) rationamentul deductiv, introdus de R. Dcssectiunes, o forma de gandire logica prin silogism care deduce adevarul despre un obiect gandit din judecati prealabile ce conduc catre aceasta concluzie;
d) observatia curenta, nesistematica, introdusa de J. Locke, ce pleaca de la observatii nesistematizate, disparate, lipsite de o metoda precisa ca in cazul observatiei sistematice, bazata pe o metoda stiintifica si riguros condusa catre aflarea adevarului.
2. Metoda stiintifica este mult mai complexa, mai riguroasa si mai nuantata. Ea priveste mai multe aspecte, care se organizeaza intr-o inlantuire secventiala de momente ale cercetarii, de tipul unei succesiuni logice, reproducand un model riguros de gandire si organizare a actitatii de cercetare stiintifica. Aceste etape metodologice ale cercetarii sunt urmatoarele :
a) pregatirea pentru studiu sau cercetarea stiintifica, zand urmatoarele aspecte:

- identificarea problemelor de interes;

- informarea despre datele relevante din literatura stiintifica de specialitate ;

- alegerea metodelor folosite pentru cercetare;

- studiul cercetarilor si enuntarea ipotezelor;
b) desfasurarea actitatii de studiu sau de cercetare stiintifica, in urmatoarele etape:
- delimitarea metodelor de cercetare;

- colectarea datelor;

c) analiza datelor culese din cercetarea stiintifica, prin urmatoarele mijloace :

- utilizarea metodelor statistice;

- discutarea si analizarea implicatiei domeniului de cercetare descoperit, in raport cu ipotezele cercetarii;
d) comunicarea descoperirii rezultate din actitatea de cercetare stiintifica, reprezentata prin:
- prezentarea de comunicari stiintifice la o intrunire profesionala;
- publicarea unui articol intr-o resta de specialitate ;
e) reproducerea studiului sau sinteza datelor rezultate din cercetarea stiintifica efectuata, ce consta din urmatoarele:

- reproducerea exacta a studiului cercetat;

- reproducerea studiului cu variatii sistematice ale variabilelor relevante.

Scopurile cercetarii stiintifice
Scopurile cercetarii stiintifice in psihologie si psihopatologie au, asa cum am mentionat anterior, aspecte particulare legate de natura obiectului cercetat (ata psihica normala sau patologica si semnificatia acesteia). Din punct de vedere metodologic, distingem urmatoarele aspecte:
1. Descrierea, care consta din urmatoarele :
- enumerarea caracteristicilor unui eveniment, obiect sau indid;
- delimitarea si definirea acestuia.
2. Predictia : psihologii cercetatori nu se multumesc numai sa descrie lucrurile observate, ci fac, de asemenea, si predictii sub forma de ipoteze. Ipoteza, in cercetarea psihologica sau psihopatologica, este o predictie tesila (care poate fi verificata). Ea deriva dintr-o testare anterioara, urmand ca in cazul respectiv sa fie demonstrata.
3. Controlul datelor obtinute in cursul cercetarii stiintifice.
4. Explicarea cauzelor care produc sau influenteaza ori favorizeaza producerea unui fenomen. in sensul acesta, se vor urmari doua aspecte:
- cauzele directe care sunt incriminate in producerea fenomenului;
- corelatiile pozitive sau negative care apar in acest proces.
Odata precis silite scopurile sau obiectivele pe care le zeaza cercetarea stiintifica respectiva, se va trece in continuare la alegerea metodologiei cercetarii (organizarea si ificarea cercetarii, alegerea metodelor - instrumente si tehnici de lucru -, desfasurarea propriu-zisa a actitatii de cercetare. in sensul acesta, se vor recruta "loturile de subiecti", se vor sili etapele de desfasurare ale cercetarii etc.

Metodologia cercetarii stiintifice
Rezultatele cercetarii stiintifice in psihologie si psihopatologie depind intr-o masura considerabila de modul in care este gandita cercetarea respectiva, de organizarea cercetarii si de metodologia utilizata in cercetare; majoritatea specialistilor in domeniu sunt de acord in a recunoaste trei grupe principale ce metode: cercetarea descriptiva, cercetarea experimentala si metodele filozofice. Le vom prezenta in continuare.
1. Cercetarea descriptiva
Aceasta se bazeaza pe observatia sistematica si include urmatoarele metode:
a) observa/ia naturala, in cursul careia subiectul este observat in conditiile sale naturale fara a se interveni asupra lui;
b) studiul de caz, un studiu aprofundat al unei persoane din multiple puncte de vedere, in special longitudinal, in perspectiva desfasurarii temporale a manifestarilor acestuia;
c) supravegherea, o prire de ansamblu asupra caracteristicilor unui grup sau lot de cercetare prin intermediul chestionarelor, al interurilor etc.;
d) testarea psihologica, un tip de cercetare precisa, constand in aplicarea unor probe etalonate, standard, unui grup de indizi, urmarindu-se evaluarea unor date precise ;
e) studii de arhiva, care constau in examinarea de inscrisuri, manuscrise, inregistrari etc.

2. Cercetarea experimentala
Acest tip de cercetare foloseste metoda experimentala, care studiaza efectul unor "variabile" (una sau mai multe) aplicate subiectului, inregistrandu-se "raspunsurile" acestuia la efectul lor.
Variabilele utilizate in cercetarea experimentala pot fi dependente sau independente, in ceea ce priveste "loturile de subiecti" pe care se desfasoara actitatea de cercetare stiintifica, acestea pot fi de doua feluri:
- lotul de probanti sau grupul experimental propriu-zis, pe care se desfasoara actitatea de cercetare stiintifica;
- lotul de martori sau grupul de control, care este utilizat in scop ativ cu lotul de probanti, pentru verificarea "efectelor" aparute la acesta.

3. Metodele filozofice

Asa cum am mai mentionat deja mai sus, obiectul psihologiei si al psihopatologiei este surprins si cunoscut mediat, indirect, prin manifestarile sale exterioare. Fiind "subiect pur", el este si ramane interior persoanei respective. Din acest motiv, "persoana ca subiect pur", ca "fapte de constiinta" nu poate fi experimentata, ci trebuie gandita. Cunoasterea se face, in cazul acesta, prin intermediul metodelor filozofice, metoda fenomenologica, comprehensiva, si prin interpretarea hermeneutica a faptelor psihice normale sau patologice (K. Jaspers, E. Minkovski, L. Binswanger, H. Tellenbach).

Etica cercetarii stiintifice
Cercetarea stiintifica in psihologie si psihopatologie ridica probleme serioase si specifice de care suntem in mod absolut obligati sa tinem seama. Faptul ca "materialul de cercetare stiintifica" este reprezentat de persoana umana, fie ca este vorba despre subiecti normali psihic (sanatatea mintala), fie ca este vorba de subiecti cu tulburari psihice (bolna mintal), actitatea de cercetare implica o mare responsabilitate din partea cercetatorului, atat prin riscurile imediate pe care le prezinta, cat si prin consecintele la distanta ale acesteia.
Avand in vedere ca acest tip de cercetare stiintifica opereaza cu "materialul uman", ea este dublata, dincolo de responsabilitatea si seriozitatea stiintifica, de o mare raspundere morala fata de subiectul cercetat. Aceste aspecte particulare, prezente, de altfel, ca seriozitate in oricare cercetare stiintifica, pun problema, mai mult decat in orice domeniu similar, a unei "etici a cercetarii". in cazul cercetarilor in domeniile psihologiei sau psihopatologiei, etica cercetarii are in centrul ei "respectul" si "responsabilitatea" cercetatorului fata de persoana subiectului sau.
Etica cercetarii in psihologie si psihopatologie trebuie sa mai aiba in vedere faptul ca, dincolo de cercetarea propriu-zisa, cu caracter obiectiv, aceasta reprezinta si o ,Aintalnire interpersonala", intre persoana cercetatorului si persoana subiectului studiat. in acest proces are loc o "intalnire" sau o punere "fata-n fata" a doua "subiectitati umane", a doua "constiinte", aspecte absolut esentiale si specifice cercetarii stiintifice in aceste domenii de cunoastere. Din acest motiv, cercetarea stiintifica in psihologie si psihopatologie, dincolo de "rigoarea stiintifica", trebuie sa tina seama si de "normele morale" ale intalnirii subiect/experimentator. Or, tocmai aceste aspecte particulare constituie "etica cercetarii" in aceste domenii.

Primul lucru la care trebuie sa ne gandim in cazul proiectarii unei cercetari in psihologie sau psihopatologie este daca ne putem permite sau nu sa facem o anumita cercetare; daca cercetarea stiintifica nu prezinta riscuri pentru sanatatea mintala, imediata sau la distanta, a subiectului, daca nu-i afecteaza demnitatea acestuia, statutul sau social etc. Respectul pentru subiectul cercetat trebuie sa stea pe primul . Din acest motiv, este absolut necesar ca ori de cate ori proiectam o cercetare stiintifica si informam exact subiectul sau Iotul de subiecti despre "intentiile" (obiectivele cercetarii) pe care urmarim sa le realizam, sa ie explicam in ce consta cercetarea, durata acesteia, ce "probe" Ie vor fi aplicate, ce "norme" trebuie sa respecte subiectul sau lotul pentru a coopera/colabora cu cercetatorul sau echipa de cercetare in vederea realizarii studiului proiectat. in sensul acesta, se va cauta sa se stimuleze curiozitatea, interesul subiectului/ subiectilor, facand ca intre cercetator si subiect sa existe o atmosfera de intelegere, cooperare si orientare comuna. Acceptarea de catre subiect, acordul acestuia de a se supune rigorilor cercetarii stiintifice sunt, prin urmare, absolut esentiale. O cercetare facuta asupra unor subiecti impotriva vointei lor, neinformati sau gresit informati va duce la erori, conflicte, deformand rezultatele.In al doilea rand, cercetatorul stiintific trebuie ca, inainte de a incepe cercetarea stiintifica, sa se informeze asupra temei pe care o va studia in literatura stiintifica de specialitate, sa fie la zi cu rezultatele stiintei in domeniul respectiv.In al treilea rand, va trebui sa organizeze si sa ifice etapele cercetarii stiintifice, sa sileasca tactica si strategia cercetarii, metodele, tehnicile si instrumentele de lucru. Se va trece apoi la recrutarea subiectilor, dupa criterii riguroase, in conformitate cu obiectivele cercetarii propuse.
Cercetarea stiintifica se va desfasura numai in conditii care sa permita realizarea corecta a acesteia, etandu-se situatiile improprii unei cercetari. Ea se va desfasura cu tact, discretie, respeclandu-se cu strictete secretul profesional prind identitatea subiectului cercetat sau a subiectilor din lotul de cercetare.
Se va cauta sa se ete, pe cat posibil, producerea unor situatii conflictuale sau ca respectiva cercetare sa aiba efecte nocive asupra subiectului ori a lotului de subiecti studiat.
Se va avea, de asemenea, in vedere ca rezultatele sa fie verificate, validate si ulterior corect "comunicate" sau "publicate" in mediile stiintifice de specialitate.
Aspectele mai sus discutate edentiata faptul ca cercetarea stiintifica in psihologie si psihopatologie, asa cum spuneam la inceput, are particularitatile sale specifice de care suntem absolut obligati sa tinem seama ori de cate ori intreprindem un astfel de tip de actitate.