Am silit ca "normalitatea" este conditia naturala a starii de echilibru psihic, dar, in acelasi limp, ea reprezinta si criteriul de evaluare a abaterii de la norma. in cazurile oferite de psihiatria clinica, dincolo de aspectul "lourilor clinico-nosologice", J. de Ajuriaguerra de, din punct de dere psihopatologic, un proces de dezorganizare al normalitatii psihice. in cadrul acestei dezorganizari se disting mai multe forme specifice.
Dezorganizarea in psihopatologie trebuie considerata din punct de dere dinamic, ca un proces extrem de complex. Ea trebuie inteleasa ca reprezentand noi modele functionale adaptate conditiilor patogenetice care au produs dezorganizarea. Aceste "modele patologice" provin din structurile normale ale persoanei si ele depind de tipul de personalitate, de capacitatile de "a se opune" actiunii factorilor morbigenetici, de nilul de dezvol-tare-maturizare al personalitatii, de dispozitiile ereditare ale acesteia etc.
Formele de organizare, precum si cele de dezorganizare ale personalitatii au o "dinamica constitutiva" extrem de precisa, urmand regulile silite de H. Jackson referitoare la organizarea sistemului personalitatii. Acesta sileste ca functiile psihice, considerate ca instante structurale ale personalitatii sau "niluri de organizare", se dezvolta progresiv de "jos in sus", de la simple, sile si bine organizate catre complexe, insile si mai putin organizate. Aceasta este dinamica procesului de organizare.
Inrs, in raport cu dinamica procesului de organizare, procesul de dezorganizare al sistemului personalitatii se va produce de "sus in jos", de la complex catre simplu, reluand in sens inrs dinamica dezvoltarii. Este vorba de fapt de un proces de disolutie functionala, reprezentand insasi formele patologice.
Boala fiind rezultatul unui proces de disolutie functionala, trebuie privita sub doua aspecte diferite:
a) aspectul negativ, reprezentat de nilul de atingere a sistemului personalitatii;
b) aspectul pozitiv sau cel al simptomelor, reprezentat de nilul de eliberare a inhibitiei pe care procesul morbid il exercita asupra starii de normalitate functionala sau de integritate anatomo-fiziologica al sistemului personalitatii umane.
J. de Ajuriaguerra sileste existenta a trei grupe principale de dezorganizari psihopatologice ale sistemului personalitatii: lezionale, de imaturitate si functionale. Sa le analizam in continuare pe fiecare.

1. Dezorganizarea lezionala

Aceasta recunoaste drept cauza o leziune organica a creierului. Dezorganizarea, in acest caz, poate fi produsa de o leziune cerebrala globala care antreneaza de regula tulburari gra ale starii de constiinta vigile de diferite grade de profunzime, putand merge pana la starea de coma. in cazul existentei unor leziuni localizate, vorbim despre "dezorganizari in sector", situatie in care numai anumite procese psihice sunt
afectate (perceptii, memorie, limbaj, praxii, instincte etc).

2. Imaturitatea

Imaturitatea este un tip de deficienta care se produce prin oprirea in dezvoltare a sistemului nervos central la copil (prenatal, perinatal sau postnatal). Este o imaturizare anatomica avand consecinte gra asupra formarii si maturizarii functiilor psihice si ale personalitatii globale a individului. in sensul acesta, se noteaza doua forme de imaturitate :
a) imaturitatea EEG, caracterizata prin persistenta unui traseu bioelectric insil in raport cu norma medie. in sensul acesta, se descriu doua submodele de imaturitate EEG:
- modelul lui D. HUI, reprezentat prin ritmul thetha dominant post-central, ritmul alpha variant si focare de unde lente temporale posterioare;
- modelul lui C. Lairy-Bounes, reprezentat prin urmatoarele aspecte EEG: un traseu lent global in raport cu varsta subiectului, traseu prezentand o sensibilitate particulara la activarea prin hiperpnee, traseu cu unde lente predominent occipitale;
b) imaturitatea emotionala, considerata ca o imaturitate a inhibitiilor reactiilor emotionale, cu caracter de manifestare exploziva;
c) imaturitatea psihomotoare, considerata ca o stare de "debilitate motorie" ;
d) imaturitatea afectiva sau starea de "arieratie afectiva", constand din aspecte psihopatologice diferite de tipul dependcnta-independenta, securitate-insecuritate, sugestibilitate, posibilitatea sau imposibilitatea de a-si inhiba reactiile emotionale, posibilitatea sau imposibilitatea de a efectua judecati intelectuale si nonafecti, posibilitatea sau imposibilitatea de a aa autonomie in actiunile personale.

3. Dezorganizarea functionalaIn general, se considera criteriul de "functional" ca fiind opus celui de "lezional", in acelasi mod in care "psihogeneza" se opune "organogenezei". in cazul dezorganizarii functionale nu exista nici un fel de modificare lczionala decelabila a creierului bolnavilor respectivi. Tulburarile sunt pur functionale.
Dezorganizarile functionale pot fi cauzate de unele carente emotional-afecti, de frustrari sau psihotraumatisme din copilarie. Daca ele se instaleaza tarziu, se pot manifesta sub forma tulburarilor de comportament, a tulburarilor nevrotice sau psihotice, crize isterice etc.
De regula, se considera ca in cazul acestui tip de dezorganizari se produce un proces de regresiune a personalitatii individului. in sensul acesta, S. Freud distinge trei tipuri de regresiune, dupa cum urmeaza :

a) regresiunea topica;

b) regresiunea temporala, ca un proces de intoarcere catre structurile psihice ancestrale;
c) regresiunea formala, care antreneaza metode primiti de expresie si de reprezentare, inferioare in raport cu nilul de dezvoltare.

Semnificatia si natura bolii

Conceptul de boala este rezultatul "localizarii" suferintei in spatiul corporal al persoanei umane. Corpul este atat spatiul fiziologic al proceselor normale, cat si spatiul proceselor patologice, al bolilor.
Imaginile suferintei au fost distribuite de medicina in spatiul corporal, asupra caruia se fixeaza "observatia" (privirea medicului) si "anamneza" (ascultarea bolnavului) in cadrul relatiei medic-bolnav. Rezultatul acestei intalniri este "discursul clinic", care cuprinde atat bolnavul, cat si relatarea subiectiva a suferintei sale. Acest "discurs clinic" reprezinta "spatializarea si rbalizarea fundamentala a patologicului" (M. Foucault). Discursul medical obiectiaza, din punct de dere patologic, corpul uman considerat ca reprezentand "spatiul de origine si de repartitie a bolii" in care sunt reunite anatomicul si fiziologicul.
Gandirea medicala, rezultand din combinarea "fiziologiei" (normalitatii) cu "fizio-patologia" (anormalitatea), opereaza o "suprapunere exacta a corpului bolii si a corpului omului bolnav" (M. Foucault). in felul acesta, spatiul conuratiei bolii si spatiul localizarii suferintei devin superpozabile prin intermediul gandirii medicale. in aceasta spatializare a bolii se disting trei grade:
a) spalializarea primara, care se refera strict la individ, la bolnav si la problemele acestuia;
b) spafializarea secundara, care depaseste persoana bolnavului, implicand colectivitatea, structurile medicale colecti si experienta spitaliceasca;
c) spafializarea tertiara, ansamblul de gesturi prin care este "privita" boala in cadrul social (atitudinea medico-sociala).
Avand in dere cele precizate mai sus, sa analizam in continuare aspectele particulare privind semnificatia bolii in raport cu natura acesteia : somatica sau psihica.In cazul bolilor somatice, bolnavul este cooperant cu medicul sau. El are o atitudine critica fata de propria suferinta, solicitand medicului sprijin terapeutic pentru rezolvarea acesteia.In cazul bolilor mintale, bolnavul se identifica, de regula, cu insasi boala sa, in diferite grade de atingere si intensitate ale procesului patologic. El arc o constiinta partial critica (nevroze) sau absolut lipsita de critica (psihoze, demente), fiind o persoana alienata psihic. Constiinta, ca si propria sa subiectivitate sunt dominate de procesul patologic in asemenea masura, incat el refuza statutul de bolnav si, in consecinta, va fi necooperant cu medicul sau chiar va aa o atitudine ostila fata de orice propunere sau actiune terapeutica din partea acestuia. Aceste aspecte particulare care fac diferentele dintre bolnavul somatic si bolnavul psihic se pot dea si in imaginile schematice de mai jos :In ura de mai sus este reprezentata schematic relatia medic-bolnav in cazul bolii somatice. in interiorul cercurilor mari, cercurile mici, punctate reprezinta "zona constiintei critic-reflexi". Bolnavul "simte" sau "isi autopercepe" procesul patologic, boala (B), fata de care are o atitudine critica, comunicand medicului "acuzele" sale. Medicul, la randul sau, "observa" sau percepe procesul patologic. intre medic si bolnav se va sili o comunicare directa, rbala, paralela cu "observatia clinica a bolii" (B) efectuata de medic.
Situatia bolnavului psihic si a relatiei acestuia cu medicul psihiatru este diferita si o vom reprezenta in schema de mai jos :In schema de mai sus se remarca faptul ca intreaga personalitate a bolnavului este modificata (conturul neregulat al cercului mare), la fel ca si "zona constiintei critice" a acestuia (cercul punctat neregulat din interior). Din acest motiv, bolnavul psihic nu mai este capabil sa discearna situatia sa reala. Bolnavul psihic nu se considera "bolnav" si respinge, dintr-o atitudine cu caracter defensiv, orice ajutor medical (sageata punctata), considerand-o chiar, in unele situatii clinice, ca fiind ostila persoanei sale. Rolul medicului psihiatru este, in acest caz, de a sili diagnosticul clinic (sageata continua) si de a aplica tratamentul, chiar in cazurile necooperante sau ostile.
Din cele de mai sus se poate observa faptul ca exista o diferenta neta intre "medicina somatica" si "psihiatrie", intre modul de a aborda si a intelege "medical" bolnavul somatic si bolnavul psihic. in plus, dincolo de aspectele "obiecti" ale clinicii, trebuie avute in dere si aspectele "subiecti" legate de intalnirea medic-bolnav, ale acestui "dialog clinic" care are ca tematica suferinta umana, plasand intalnirea in sfera ontologicului, cu o profunda semnificatie morala. Pe aceste considerente trebuie acordata o atentie deosebita atitudinii fata de bolnav si gandirii medicale, asa cum se va dea in continuare.