Am precizat caracteristicile si cadrul tulburarilor psihosomatice. Sa incercam sa facem o analiza a semnificatiei acestui grup de tulburari, cu caracteristici proprii in raport cu tulburarile somatice si cu tulburarile psihice.
Orice incercare de interpretare a psihosomaticii sau a patologici psihosomatice ne conduce la atitudinea persoanei, atat in stare de normalitale, cat si de boala, fata de imaginea propriului sau corp. Patologia psihosomatica ne apare, in toate cazurile, ca o modalitate particulara a persoanei bolnavului de prelucrare a propriului corp. Aceste tulburari, dincolo de aparentele lor de un mare polimorfism clinic, difuz si mobil, destul de greu de sistematizat, sunt, in esenta lor, tulburari ale "utilizarii propriului corp" de catre bolnavi.
Ne aflam in fata unei patologii specifice, ca dinamica interioara, a schemei corporale sau a imaginii propriului corp. O patologie de conrsiune, in cursul careia persoana aflata in suferinta elaboreaza o reinterpretarc a imaginii sale corporale normale, intr-o directie a anormalitatii, printr-o deplasare a instirii libidinale, in sensul unei inlocuiri a acesteia cu durerea, cu suferinta, in general.
Corpul unei persoane este sediul satisfacerii nevoilor, al trebuintelor pulsionale ale acesteia, in virtutea principiului placerii (Lustprinzip). in cazul privarii instirii libidinale a corpului prin privarea placerii din cauza refularii sau interdictiilor satisfacerii pulsionale, corpul persoanei sufera. Prin frustrarea libidinala a acestuia, apar modificari functionale sine materia, aspecte clinice bizare, difuze, nespecifice, care variaza de la un bolnav la altul. Cea mai tipica forma de tulburare in sensul acesta este sindromul dureros difuz, caruia nu i se poate gasi nici o cauza somatica. El este localizat in coloana rtebrala (rahialgii), in torace, abdomen, pclvis ctc. Asistam la o inlocuire a principiului placerii cu principiul durerii (Schmerzprinzip), ca forma de manifestare a frustrarilor libidinale somatopsihice ale individului.
Ne aflam in fata unei situatii clinico-psihologice absolut noi: placerea este inlocuita cu durerea. Sa explicam acest aspect.
Formarea imaginii corporale este legata de egotismul primar al individului, de libidoul narcisic, care focalizeaza tendintele autoconservatoare ale acestuia. La ele se raporteaza, asa cum spuneam mai sus, principiul placerii, care sta la baza sanatatii, a starii de bine si de echilibru psihosomatic. in mod egal, tulburarea sau dezorganizarea imaginii corporale este legata de slabirea sau frustrarea egotismului individual, slabind capacitatile de autoconservare ale acestuia. in aceasta situatie, principiul placerii este inlocuit, cum spuneam, de catre principiul durerii, al starii de boala, de suferinta difuza, penibila, imprecisa, generalizata sau fixata asupra unui organ, dezorganizand echilibrul psihosomatic al persoanei respecti.In sensul acesta pusa, problema patologiei psihosomatice ne apare ca o tulburare sau, mai exact, ca un conflict interiorizat al persoanei cu propriul sau corp, asupra caruia aceasta isi proiecteaza, intr-o maniera autovictimizanta, propriile esecuri, frustrari, carente afecti sau situatii castratoare.
J. Breuer si S. Freud au fost printre primii care au atras atentia specialistilor asupra simptomelor somatice de natura isterica si a enimentelor psiho-traumatizante emotionale ale vietii. in aceste cazuri simptomele somatice erau expresia clinica a pulsiunilor psihice refulate de bolnavul respectiv. Ideea este reluata mai tarziu de G. Groddeck care dezvolta teoria expresiei simbolice a pulsiunilor libidoului.
K. Abraham sileste o relatie intre tulburarile gastro-intestinale si starile de inhibitie, refularile si frustrarile individului, din cursul fazei orale de dezvoltare libidinala. Aceste pulsiuni se vor manifesta clinic prin tulburari somatice (ulcer gastric sau duodenal, constipatie, diaree). J. Basliaans de o legatura intre diaree, constipatie si fantasmele nevrotice infantile. Pentru H.M. Fox exista un raport strans intre tulburarile clinice intestinale si dezvoltarea emotionala din prima copilarie.
F. Deutsch sustine ca orice tulburare somatica de origine psihica este, de fapt, o conrsiune. in cazul conrsiunii, un "eniment psihic" se poate exprima printr-o tulburare somatica, ce-I mascheaza; in felul acesta se afirma ca orice functie somatica se gaseste, de fapt, intr-un raport de determinare cu continuturile psihice inconstiente ale persoanei respecti. Aceasta concluzie este extrem de importanta in intelegerea raportului psihosomatic, al subordonarii reciproce a sferei somatice de catre sfera psihica si inrs. Conrsiunea somatica ne apare ca o simbolizare a pulsiunilor inconstiente ale libidoului.
S. Freud, referindu-se la nevroza de angoasa, constata ca majoritatea formelor de manifestare clinica ale acesteia au un caracter pur somatic : rtijuri, greturi, palpitatii, transpiratii, diaree, tulburari vasomolorii etc. F. Alexander va face o distinctie intre simptomele de conrsiune isterica si tulburarile nevrotice getati. in cazul simp-tomelor de conrsiune isterica asistam la o tentativa de rezolvare a unei tensiuni emotionale intr-o maniera simbolica. in cazul nevrozei getati, tulburarea este centrata pe un organ, avand mai mult caracterul de disfunctie somatica. Ceea ce e important de retinut este faptul ca in toate situatiile tulburarile psihosomatice ne apar ca manifestari simbolice ale unor disfunctii care se prezinta din punct de dere clinic intr-o maniera mascata, traducand situatii conflictuale asupra carora vom reni.
Caracterul simbolic al simpiomelor psihosomatice i-a facut pe J. Bastiaans si L. Van der Horst sa distinga in acest context clinic doua aspecte:
- simbolismul existential, in care fiecare simptom are valoarea unui simbol general, ca urmare a unei tulburari de adaptare a individului;
- simbolismul comunicativ, in care simptomele sau sindroamele clinice sunt indicatorii unor tulburari ale pulsiunilor sexuale si agresi ale individului.
Ce importanta sau, mai exact, ce consecinte vor aa pentru persoana umana tulburarile psihosomatice?
Am aratat mai sus care sunt caracteristicile si consecintele acestor tulburari din punct de dere somatic si psihic. Un punct de dere interesant - care nu poate fi neglijat, intrucat el ofera perspectiva unei intelegeri aprofundate a fenomenelor - este oferit de antropologia psihologica si filozofica (M. Heidegger, K. Jaspers, G. Marcel, J.-P. Sartre).
Pentru G. Marcel, sarcina pozitiva a oricarei persoane este de a-si implini propria sa existenta. K. Jaspers sustine ca viata omului, dominata de tendinta catre libertate, ii ofera perspectiva realizarii de sine, de a deni om. V. Frankl afirma ca scopul vietii unui individ este de a realiza anumite valori prin care omul se recunoaste si se implineste. Destinul uman ne apare ca expresie concreta sub un dublu aspect al realizarii Sinelui: somatica si psihica. Orice situatie care face sa esueze aceasta dinamica, duce la aparitia unor tulburari diferite, in cadrul carora se inscriu si tulburarile psihosomatice.

Trei sunt elementele care aduc o contributie directa in edificarea tulburarilor psihosomatice: stresul, frustrarea si agresivitatea. Acesti factori se opun satisfacerii tendintelor libidinale ale persoanei, producand tulburari somatice sau stari de dezechilibru psihic. Orice tendinta nesatisfacuta se transforma prin refulare in inconstient fie in focar de tensiune intrapsihica, fie in simptom nevrotic. Acestea stau la baza organizarii tulburarilor psihosomatice, intrucat ele sunt resimtite de individ ca emotii dezagreabile care rup echilibrul psihosomatic.
Frustrarea produce o blocare a satisfacerii unei nevoi a individului, declansand sentimentul unei amenintari a posibilitatilor vitale ale acestuia. Stresul este si el o amenintare a posibilitatilor existentei persoanei, epuizand resursele de energie psihica ale acesteia. Agresivitatea reprezinta descarcarea tensionala consecutiva frustrarilor individuale, ca o solutionare a acestora.In sensul acesta, tulburarile psihosomatice se dodesc a fi expresia unei relatii care se sileste intre starile de tensiune intrapsihice produse de frustrari si descarcarile agresi sub forma simbolica a simptomelor psihosomatice.
Reactiile psihosomatice ale unei persoane ne apar, in acest caz, ca niste forme esuate de actualizare a propriului Eu, a propriei sale existente. Tulburarile psihosomatice, spre deosebire de tulburarile somatice sau cele psihice pure, sunt expresia simbolica a unor stari conflictuale intrapsihice, a unui conflict intre Eul constient si Sinele inconstient.

Formele tulburarilor psihosomatice

Afirmam mai sus ca patologia psihosomatica trebuie inteleasa plecandu-se de la analiza "imaginii propriului corp" si a modalitatilor in care aceasta este prelucrata de catre bolnav in raport cu propriul sau "libidou narcisic". "Imaginea corpului depaseste frontierele anatomiei", afirma P. Schilder. Ea cuprinde aspectele acestuia reflectate in campul constiintei persoanei, dar si aspectele dependente de continutul libidinal al inconstientului. Atat starea de normalitate, cat si cea de boala sunt traite si se vad in formele de manifestare ale Eului persoanei respecti. Participarea corpului, a sferei somatice, poate fi pusa in evidenta, in diferite grade, in practic orice afectiune psihica. Suferinta, ca si sanatatea, vor aparea ca "stari ale Eului personal", resimtite, traite si relatate de acesta, atat in cazul bolilor somatice, al bolilor psihice, cat si al celor psihosomatice.
Pentru P. Schilder, orice boala care afecteaza un organ oarecare este legata de o atitudine psihica particulara, specifica acestuia. Diferenta dintre psihogen si somatogen da nota de evolutie si semnificatia procesului patologic. in cazul bolilor somatice, cea care este prima afectata este periferia, suferinta proandu-se catre centru ; in cazul bolilor psihice, tulburarea se va deplasa de la centru catre periferie. De aici si prevalenta tendintelor centrifuge in cazul bolilor functionale si prevalenta tendintelor centripete in cazul bolilor somatice (P. Schilder).
Bolile functionale, sine materia, in cazul carora nu sunt decelate tulburari somatice lezionale, sunt expresia unor situatii conflictuale interiorizate, raportate la problemele cele mai intime ale Eului individual. Este cazul nevrozelor, ipohondriei, isteriei, sindroamelor algice de cauza necunoscuta si tulburarilor psihice. Adesea, simptomele lor sunt schimbari ale imaginii corporale sub forma de senzatii sau reprezentari afirmate de bolnav. in aceste cazuri, "imaginea corporala" se constituie ca un "teren" pe care se inscriu aceste transformari functionale resimtite de bolnav si proiectate asupra unui organ, sau care au un caracter difuz. Orice proces morbid devine, in felul acesta, o sursa de elaborare patoplastica a unor transformari functionale: simbolurile alteralitatii, respectiv simptomele bolii. Simptomele fac "inteligibila" si "comunicabila" celorlalti suferinta bolnavului; in egala masura insa, dincolo de simptom, mai ales in cazul tulburarilor psihosomatice, trebuie sa dem situatii conflictuale, refulari, frustrari, carente afecti, esecuri care opereaza o redistribuire, o rearanjare a sistemului pulsi-unilor si tendintelor inconstiente ale bolnavului, anuland sau transformand conuratia normala a imaginii corporale, pe care o inlocuieste cu o conuratie patoplastica, specific inteligibila cu suferinta, respectiv cu loul clinic al bolii care rezulta de aici.
Simptomatologia clinica a bolilor psihosomatice reprezinta un limbaj specific al alteralitatii corpului resimtit si exprimat de catre bolnavi. Acest limbaj corporal exprima, in primul rand, "aspectul psihologic al medicinei", al unei suferinte psihice care se exprima printr-o simptomatologie somatica de un mare polimorfism (dureri, constipatie, inapetenta, greturi, tahicardie, precordalgii. scadere ponderala, urticarie. dispnee, dismenorce etc). Atitudinea bolnavilor fata de suferinta este pasiva, de tip masochist, fiind un fel de "alianta" cu boala sau chiar o atitudine de "retragere si refugiu" in boala, o acceptare a unei "dezorganizari a imaginii corporale", manifestata specific (nevrozele de organ etc.) sau difuz (suferinte nespecificate). Le vom analiza in continuare.
Desi aparent de un mare polimorfism, tulburarile psihosomatice conureaza "sectoare" ale patologiei sau chiar "louri clinice" specifice. Dincolo insa de "lourile clinice", descoperim conflicte, frustrari, traume afecti, carente emotionale, stari de regresiune care explica natura tulburarilor psihosomatice respecti. Pentru exemplificarea acestor aspecte mentionam, in continuare, urmatoarele situatii (A. Porot):
1. Patologia psihosomatica din sfera digestiva (spasmele esofagiene, gastrice, intestinale sau ale cailor biliare, precum si ulcerul gastro-duodenal) cuprinde tulburari specifice unui tip de personalitate cu o mare nevoie de independenta, agresivitate, competitie in raporturile interpersonale. Conflictul este dat de impiedicarea aspiratiei la autonomie a persoanei respecti. Ne aflam in fata unei persoane cu tendinte orale recepti a caror frustrare va determina aparitia unor tulburari functionale gastrice.
2. Patologia psihosomatica din sfera respiratorie si alergica, reprezentata prin astmul bronsic, este specifica persoanelor cu o fixatie materna, cu o nevoie considerabila de protectie si iubire si un sentiment puternic de insecuritate. Situatiile care afecteaza relatia materna sau substituientii simbolici ai acesteia au semnificatia unui abandon ce declanseaza crize de dispnee, echivalente unui "apel" al bolnavului.
3. Tuberculoza este, intr-o mare masura, o problema de patologie legata de frustrarile individului. Declansarea bolii este adesea in raport cu o situatie vitala penibila, de impas sau conflictuala.
4. Patologia cardiovasculara psihosomatica este expresia unor conflicte si frustrari ale personalitatii. Hipertensiunea arteriala este adesea raportata la o stare de tensiune afectiva prelungita, cu inhibitia agresivitatii de catre individ. Crizele de angor pectoris sunt in relatie cu nevoia nesatisfacuta de depasire si de siguranta, insotita de o identificare paterna insuficienta sau negativa a individului respectiv.
5. Afectiunile psihosexuale, atat la femeie, cat si la barbat, sunt expresia unor conflicte cu partenerul de cuplu, frustrari, carente emotional-afecti, complexe etc.