Personalitatea normala se defineste la un individ ca fiind rezultatul integrarii diferitelor sale componente pulsionale, emotionale si cogniti (J.D. Gulefi, P. Boyer, S. Consoli si R. Olivier-Martin). Se considera ca exista trei modele de personalitate normala, si anume:
a) formalitatea statistica, cea care asimileaza norma ca frecnta. In cazul acesta indivizii normali sunt indivizii medii, pe cand indivizii anormali sunt considerati ca reprezentand categoria de indivizii devianfi, care se abat de la medie. Nu trebuie insa confundat "anormalul" cu "anomalia".
b) formalitatea ideala desemneaza o stare de perfectiune la care se aspira. In acest caz, orice comportament care nu este conform cu normele etice sau cu cele sociale (in sensul de "a fi conform cu modelul sociocultural", cu sistemul de valori normati) este considerat ca fiind patologic.
c) Normalitatea functionala este cea care corespunde starii celei mai apropiate de modelul de functionare psihologica propriu-zisa.
Pornind de la aceste aspecte care definesc cadrul personalitatii normale, se poate trece la definirea, descrierea si clasificarea personalitatilor patologice.
Daca este relativ usor de definit si delimitat personalitatea normala, este mult mai greu de silit un cadru unic pentru personalitatile patologice. Din acest motiv, exista numeroase puncte de dere si dispute intre specialisti.
Pentru K. Schneider, "personalitatile patologice sunt deviatii pur cantitati ale personalitatii normale". Se considera ca o personalitate este patologica in cazul in care profilul caracterial al acesteia este rar din punct de dere statistic, iar atitudinile si comportamentele reprezinta o cauza de suferinta atat pentru subiectul insusi, cat si pentru anturajul acestuia.

In conformitate cu DSM-NI-R, definitia personalitatilor patologice este mai extinsa in raport cu punctul de dere a lui Schneider expus anterior. In sensul acesta se considera ca personalitatile patologice reprezinta structuri si modele de comportamente profund anormale, imprimate ca atare si inflexibile, rar adaptate sau chiar inadapile, de o gravitate suficienta pentru a provoca fie un deficit de adaptare, fie o suferinta subiectiva. Acest tip de manifestari pot fi in general recunoscute inca din perioada adolescentei, persistand in perioada adulta si accentuandu-se catre batranete. Ele reprezinta trasaturi de caracter permanente.In sensul celor de mai sus, se poate conchide faptul ca trasaturile de personalitate constituie tulburari de personalitate in cazul in care ele sunt rigide, inadapile si responsabile fie de o alterare semnificativa a functionarii sociale sau profesionale, fie de o suferinta subiectiva.
Modelele de personalitati anormale in sfera psihopatologiei pot fi reprezentate ativ, in raport cu modelul normal al personalitatii, asa cum se poate dea din schema de mai jos
In schema de mai sus se poate dea ativ modelul normal al personalitatii (N) si modelul patologic al personalitatii (A). Ele au un caracter complementar. Se poate dea, ativ, dinamica lipurilor de personalitate normala cu etapele sale caracteristice de dezvoltare (protectie - Ib; dezvoltare - 2b; adaptare/inlegrare - 3b), silizare (consolidare/independenta - 4b) si declin (involutie - 5b; slabirea performantelor - 6b); iar pe de alta parte, dinamica tipurilor de personalitate anormala sau patologica cu "factorii morbigenetici" specifici, reprezentati prin conflicte (reactii - la).
regresiune (nevroze - 2a), inadaptare (psihopatii - 3a), dezadaptare (psihoze - 4a), deteriorare (demente - 5a) si deficiente (oligofrenii - 6a).
Din schema prezentata se poate desprinde faptul ca cele doua zone, cea a normalitatii psihice (N) si cea a anormalitatii psihice (A) sunt dispuse simetric, "in oglinda", de o parte si de alta a unei linii care marcheaza granita dintre normalitate (N) si anormalitate (A); granita pe care o putem considera ca reprezentand starea de echilibru ideala a personalitatii sau "starea de normalitate ideala" la care, de fapt, se raporteaza teoretic cele doua zone amintite.
Zona normalitatii (N) ca si zona anormalitatii (A) par in cazul acesta a aa o pozitie de "complementaritate" si nu una de opozitie, ele situandu-se de o parte si de alta a starii de echilibru sau a "normalitatii ideale". De aici se poate conchide ca cele doua curbe A si N sunt echivalente, dar contrarii ca semnificatie. Ambele apar ca "situatii vitale", egal posibile de "a fi" ale personalitatii umane. Mai mult chiar, ele, prin situatia lor in raport cu "linia de echilibru a normalitatii ideale", se vor raporta permanent la aceasta, nefiind in fond, din punct de dere teoretic, decat niste variatii poziti (N) sau niste variatii negati (A) ale normalitatii ideale.
Fata de cele de mai sus, se impune o analiza ativa a celor doua curbe N si A.
Curba N este expresia dinamicii normalitatii personalitatii, ea reproducand "curba dinamica a vietii" (Ch. Biihler). in ea se deosebesc trei etape principale : dezvoltarea, consolidarea si declinul. Pe aceasta curba am inscris, in raport cu nilul de organizare al personalitatii, sase situatii in evolutia vietii:
- protectia;

- dezvoltarea;

- adaptarea/integrarea;

- consolidarea/independenta;

- involutia/declinul;

- slabirea performantelor/nevoia de protectie.

Cele sase situatii nu au caracter de anormalitate si se integreaza in nilul de organizare si dinamica normala a personalitatii.
Curba A este expresia dinamicii anormalitatii personalitatii, echivalenta, in ceea ce priste conuratia sa, cu curba N. Pe aceasta curba se inscriu, in raport cu nilul de organizare al personalitatii, tot sase situatii "patogene", care, in diferite etape ale vietii individului, pot duce la aparitia unor anomalii psihice ale personalitatii. Acestea sunt urmatoarele:
- conflicte/frustrari;

- regresiune;

- inadaptare;

- dezadaptare;

- deteriorare;

- deficienta.

Se poate remarca faptul ca, asa cum cele doua curbe N si A sunt complementare, si "factorii" sau "situatiile" care pot influenta dinamica evolutiei vietii persoanei sunt complimentare, asa cum, de altfel, se poate dea din elul de la ina 443, in care sunt expusi "factorii de normalitate" (N) si "factorii de anormalitate" (A).