Cadru general
Am militat in repetate randuri in inile acestei lucrari pentru apartenenta psihopatologiei la domeniul disciplinelor umaniste. Acest fapt este important de subliniat nu numai in legatura cu natura obiectului psihopatologiei, ci in egala masura pentru demonstrarea articularii acesteia cu celelalte discipline umaniste.
Trebuie mentionat un fapt esential, specific tuturor disciplinelor umaniste, si anume ca obiectul acestora este unic, el fiind persoana umana.
Diferitele stiinte umaniste se ocupa insa in mod specific de anumite aspecte ale omului, concluziile fiecareia dintre acestea ducand la conurarea unei anumite imagini a omului, precum si la o anumita conceptie teoretica despre om, corelata cu o anumita atitudine practica ce decurge din demersul epistemologic respectiv. Ceea ce este important de retinut este faptul ca in sfera stiintelor umaniste, desi obiectul cunoasterii este unic, cunostintele pe care la avem despre acesta sunt multiple, variat nuantate si exprima formal cunoasterea anumitor domenii ale umanului, iar dincolo de aceasta, intentia metodologica de abordare-cunoastere a fiintei umane intr-o anumita directie, legat de un scop propus anterior.
Rezultatul acestor cunostinte parc a fi reprezentat printr-un mozaic epistemic extrem de polimorf, in interiorul caruia, aparent, obiectul cunoasterii este dizolvat, iar imaginea omului deformata sau chiar complet pierduta. Acesta este punctul de vedere al lui M. Foucault. Aparent lucrurile par a sta asa. in fond, situatia este diferita.In toate situatiile, obiectul cunoasterii ramane acelasi. Ceea ce rezulta este imaginea epistemica a obiectului la un moment dat al evolutiei procesului de cunoastere, imagine care nu are un caracter fix, va suferi modificari ulterioare sau poate va fi complet anulata. Nu obiectul dispare, ci ideea si imaginea acestuia. in aceasta sta diferenta punctului nostru de vedere in raport cu cel al lui M. Foucault. Cum poale fi etata aceasta situatie ?
Din punctul sau de vedere, nici o disciplina umana nu va accepta sa faca concesii celorlalte pentru a "sacrifica" rezultatul cunoasterii sale in favoarea unificarii cunostintelor. Acest aspect este, din punct de vedere metodologic, firesc si el se inscrie intr-o anumita ordine de gandire stiintifica, specifica fiecarei discipline in parte.
Exista insa o cale de intalnire intre disciplinele umaniste, un domeniu sau un punct catre care converg toate acestea. EI este reprezentat prin intoarcerea la obiectul cunoasterii. Comparatia interdisciplinara este calea prin care diferitele discipline umaniste se vor regasi, prin care se resileste acordul dintre acestea si, in final, este redescoperit obiectul cunoasterii. Aceasta tentatie a interdisciplinaritatii este o veriila atitudine metodologica de deschidere. Este un act de "intalnire" a unor teorii, aparent complet diferite, dar care, in mod surprinzator, vor avea ca efect refacerea obiectului. Orice studiu de interdisciplinaritate este o sinteza ce reface analiza; mai exact, este o descompunere metodologica anterioara a obiectului. Acest aspect este resimtit in toate domeniile disciplinelor umaniste.
Problema care se pune in acest caz pentru psihopatologie este deosebit de delicata. Dincolo de aspectele metodologice obiective fata de obiectul cunoasterii, se ridica si atitudinea subiectiva a cercetatorului in fata persoanei bolnavului psihic, a acestui "alt fel de om", a dramei umane a nebuniei, a experientei sufletesti oferite de aceasta.In sfera psihopatologiei, totul pare schimbat, totul pare a fi altfel. O alta lume, un alt univers uman, o alta experienta sufleteasca. Obiectul, ca si metodologia, modul de "a gandi" si de "a intelege" fenomenele psihice morbide, persoana bolnavului mintal se schimba. Natural ca in cazul acesta si rezultatul va fi diferit de cel din cele mai apropiate discipline: psihologia, psihiatria etc. Cum poate fi rezolvat acest aspect?
Ne aflam in fata unei probleme prind epistemologia stiintelor umaniste. Imaginea completa, globala a obiectului, surprinderea totala a semnificatiei acestuia nu Ic putem afla in disciplinele de ramura, ci numai in resinteza interdisciplinara. Din aceste considerente, pentru a plasa domeniul psihopatologiei in sfera stiintelor umaniste, dar mai ales pentru a articula obiectul acesteia cu cel de referinta care este persoana umana, vom analiza in continuare reporturile intcrdisciplinare ale psihopatologiei.

Tipurile de raporturiIn general, cand sunt studiate raporturile unei stiinte cu alte domenii de cunoastere mai mult sau mai putin apropiate, se procedeaza la o confruntare directa intre domenii. Este un punct de vedere simplist si formal, care nu patrunde in interiorul problemei. Din aceste considerente, am preferat sa nu facem o analiza ativa a psihopatologiei cu celelalte discipline umaniste, ci sa analizam raporturile care exista din punct de vedere metodologic, in primul rand intre psihopatologie si aceste discipline.
Raporturile dintre stiinte sunt de mai multe tipuri. Acestea pot fi urmatoarele :
- raporturi obiectuale, prind modul de a considera natura obiectului cercetat;
- raporturi metodologice, prind atitudinea fata de obiectul cercetarii si tehnicile de studiu utilizate;
- raporturi epistemologice, care privesc ce anume se urmareste in cunoasterea obiectului supus cercetarii stiintifice ;
- raporturi de interferenta, urmarind sa scoata in edenta ceea ce este propriu fiecarui domeniu si ceea ce este comun tuturor acestora in raport cu obiectul cunoasterii stiintifice;
- raporturi formale, prind caracterul practic-aplicativ al cunostintelor dobandite intr-un domeniu si felul in care acestea pot fi extinse si utilizate si in alte domenii inrudite.
Vom prezenta in continuare aceste aspecte in cazul psihopatologiei.

1. Raporturile obiectuale

Obiectul psihopatologiei este persoana umana aflata in stare de suferinta psihica, in mod special fenomenele psihice morbide. Acest aspect apropie psihopatologia de psihologie care studiaza fenomenele psihice normale, dar si de psihiatrie, care se ocupa de aspectul medical al tulburarilor psihice.
Se poate afirma faptul ca psihopatologia se situeaza intre psihologie si psihiatrie, dar modul de a studia si intelege obiectul sau are un caracter predominant "interior", raportat la semnificatia acestuia. Cele trei discipline, abordeaza ata psihica a persoanei umane din directii diferite, desi aceasta are un caracter unitar. Prin aceasta ele nu sunt contradictorii, ci complementare, fiecare aducandu-si contributia sa in cunoasterea obiectului supus cercetarii si cunoasterii stiintifice.

2. Raporturile metodologice

Atitudinea fata de obiectul cercetat si "tehnicile de gandire" ale acestuia sunt dictate de interesul sau de intentia cercetarii si de scopul sau obiectivele urmarite de aceasta.Intrucat obiectul psihopatologiei este reprezentat prin "subiectul uman" - cu specificarea : ata interioara a acestuia in conditiile oferite de alteralitatea psihica - metodologia va avea un caracter particular. Dincolo de simpla si exclusiva tentativa de "obiectivare" a fenomenelor psihice morbide, psihopatologia isi propune sa urmareasca semnificatia naturii persoanei umane aflate in stare de alienatie mintala. Din acest motiv, ea va apela la metodele filozofiei, in special la metoda fenomenologica si la analiza existentiala, pe care le va adapta cerintelor obiectului.
Metoda psihologica folosita este o "hermeneutica" a etii interioare a subiectului studiat. Aceasta va cauta sa depaseasca simpla observatie clinico-medicala a psihiatriei, care, prin caracterul ei, va ramane in limitele formale ale necesitatilor impuse de silirea cadrului nosologic al bolii psihice, si anume diagnosticarea. Psihopatologia va cauta ca, inaintand dincolo de diagnostic, sa descopere sensurile umane ale nebuniei.

3. Raporturile epistemologice

Silind ce obiective urmareste cercetarea in psihopatologie, vom remarca faptul ca aceasta se intersecteaza cu psihologia, de la care preia modelul de a gandi obiectul, cu filozofia, de la care preia metoda de studiu, cu psihiatria, de la care preia materialul clinic si cu antropologia, de la care preia spiritul stiintific.
Scopul psihopatologiei este de a construi un "discurs epistemic" care sa exprime coerent si riguros, semnificatia obiectului cercetarii sale. Acest "discurs epistemic" va constitui replica obiectului cunoscut. Desi este acelasi lucru, ca obiect al cercetarii pentru psihiatrie el va avea alta conuratie, venind dintr-o intentie metodologica diferita si aducand alte date de cunoastere stiintifica.

4. Raporturile de interferenta

Psihopatologia nu are numai raporturi de tipul celor mai sus mentionate. Ea se intersecteaza, ca domeniu de interes stiintific, si cu alte discipline umaniste in care "nebunia" a fost tratata ca "lema" in contextul manifestarilor umane, atribuindu-i-sc insa semnificatii dintre cele mai diferite.
Domeniile cu care psihopatologia manifesta cele mai directe si imediate interferente sunt urmatoarele: filozofia, religia, morala, cultura (artele plastice, literatura), estetica etc. Interesul pentru nebunie este constant ca prezenta in aceste domenii si el este inteles si tratai in raport cu valorile morale, culturale, religioase, ca o abatere de la normele acestora.In cazul psihopatologiei, valoarea obiectului sau, persoana umana aflata in stare de suferinta psihica poate fi apropiata de modul de a vedea si intelege omul din sfera disciplinelor de mai sus, fapt care explica acesle raporturi de interferenta.

5. Raporturile formale

Acest gen de raporturi ale psihopatologiei cu alte discipline umaniste priveste, cum spuneam mai sus, caracterul aplicativ, practic, al cunoasterii bolnavului psihic, a naturii sale schimbate. Rezultatele obtinute de cunostintele psihopatologice pot fi aplicate in domenii importante ale disciplinelor umaniste cum ar fi : ata sociala, stiintele juridice, psihoterapia bolilor psihice, educatia speciala etc.
Datele psihopatologiei contribuie mult la intelegerea unui mare numar de aspecte ale etii indiduale sau colective, ale problemelor de deanta si ale sociopatiilor, legate de atitudinea terapeutica a bolnalor psihic, precum si aspecte prind problemele speciale ridicate de unele situatii reclamate de educatie.
Se poate desprinde din cele de mai sus faptul ca psihopatologia aduce o contributie originala deosebit de importanta in sfera disciplinelor umaniste, participand la adancirea cunoasterii fiintei umaniste. Aceste cunostinte nu sunt izolate, ci se articuleaza, asa cum s-a aratat mai sus, cu celelalte discipline umaniste, prin raporturile care exista intre ele, contribuind la edificarea unei epistemologii a umanului, in care sunt reunite toate cunostintele despre om ca fiinta.