Am prezentai in cele de mai sus problema nevrozelor. Acestea se constituie ca un grup nosologic specific de tulburari psihopatologice cu caracteristicile descrise pe larg mai sus. Nevrozelor Ii se "opune", din punct de vedere psihopatologic, grupul psihozelor, pe care le vom trata in continuare. intre aceste doua grupe nosologice exista o grupa de tulburari psihice greu de clasificat nosologic, ele imprumutand caracteristici atat de la nevroze, cat si de la psihoze. Din aceste motive, existenta lor, semnalata de numerosi autori, a starnit multe discutii.
Autorii germani vorbesc despre "variatiile patologice ale normalului", cei din Scoala franceza de psihiatrie, despre "cazuri-Iimita", autorii anglo-americani au introdus conceptul clinic de "cazuri de frontiera" (borderline cases). Acest din urma termen a fost acceptat si el cunoaste astazi cea mai larga raspandire si utilizare. Vom dezvolta in continuare aspectele psihopatologice ale acestor tulburari "de frontiera".
Cazurile borderline, "cazuri de frontiera" sau "cazuri-Iimita" sunt cele care prezinta o dezvoltare atipica, o "stare preschizofrenica", reprezentand o categoric de bolna ce manifesta trasaturi clinice cu aspect nevrotic sau psihopatie si care, din punct de vedere dinamic si evolutiv, sunt greu de clasificat nosologic (R. Ekstein, J.S. Kcstenberg, M. Katan, B. Rank, M. Putnam, P. Mate si A. Grenn, V.H. Brask, S. Leboci si P. Diatkine).
Dupa V.H. Brask, specificul copiilor borderline schizofrenici rezida in faptul ca acestia se indeparteaza de la norma printr-o simptomatologie extrem de variabila. Ansamblul acestui grup poseda o fenomenologie comuna ce reflecta structura psihopatologica de baza, considerata ca fiind expresia unei dezvoltari defectuoase, fragmentare a Eului si care se manifesta printr-o fragilitate a relatiilor acestuia cu realitatea, prin contacte slabe si narcisice cu ceilalti, dezordini subtile ale gandirii si limbajului, o imagine corporala deficienta, dezordini marcate intre capacitati si performantele intelectuale, cu izbucnirea de impulsiuni primitive in sfera comportamentului sau a imaginatiei (J. de Ajuriaguerra).
S. Leboci si P. Diatkine recunosc ca notiunea de "pre-psihoza" este greu de delimitat. M. Schudeberg considera grupul de afectiuni borderline ca pe o entitate distinctiva, calitativ diferita, situata intre nevroze si psihoze, care combina in proportii variabile normalitatea, nevroza, psihoza si psihopatia. Acest grup de boli se caracterizeaza prin inadaptarea sociala, contacte afective limitate, insensibilitate, intoleranta la emotii, inadaptare la realitate, incapacitatea de a simti placerea, tulburari sexuale, dificultati de identificare cu celalalt, tendinta la retragere si atitudine narcisica.
Dupa O. Kernbcrg, personalitatea de tip borderline se caracterizeaza printr-un lou polimorf in care sunt dominante anxietatea, tulburarile psihopatice, reactiile antisociale, obsesiile, fobiile etc.
Notiunea de borderline nu este atat o notiune nosologica, cat mai ales desemneaza aspecte psihodinamice de frontiera in psihopatologie.
Dezvoltarea acestui concept-cadru clinico-psihiatric are trei origini distincte, si anume:
a) orientarea psihiatrica : notiunea de borderline corespunde cu nevoia de a delimita o "categorie liniara" intre psihozele schizofrenice, dezechilibrul mintal si nevroze.
In sensul acesta, E. Bleuler a vorbit despre "schizofrenii latente", H. Claude -despre "schizoze", H. Ey - de "schizo-nevroze", Zilborg - de "schizofrenii ambulatorii", Hoch si Palatin - despre "schizofrenii pseudonevrotice", iar alti autori - despre "pre-psihoze", "pre-schizofrenii", "bufeuri delirante" sau "accese de depersonalizare" ;
b) psihanaliza considera diversele stari de aparenta nevrotica sau caracteriala ca mascand "psihoze latente" prin simptomatologia lor;
c) starile-limila formeaza o categorie psihopatologica speciala care nu apartine nici nevrozelor, nici psihozelor. Este vorba de o amenajare particulara a sistemului personalitatii umane care se defineste prin mecanismele de aparare proprii, amintind de cele ale psihozei (Bergeret).
Din punct de vedere psihopatologic, acest grup de tulburari se manifesta printr-un polimorfism clinic reprezentat prin urmatoarele (Keniberg si Marcelii): angoasa, simptome nevrotice, sindrom depresiv, insilitate si impulsitate.
D. Widlocher considera patru trasaturi psihopatologice fundamentale pentru "starile-Iimita", si anume:
- o actitate fantasmatica lipsita de apararea nevrotica obisnuita;
- o angoasa de anihilare (distrugerea coerentei sinelui);
- organizare haotica a dezvoltarii libidinale ;

- tendinte agresive deosebit de intense.

Din punct de vedere clinico-psihiatric, D. Marcelii distinge urmatoarele tipuri de tulburari in cadrul "starilor-limita" : angoasa, simptome de apartenenta nevrotica, depresia, actele si conduitele antisociale, dependenta de droguri si alcool considerate drept conduite de refugiu, episoade psihotice acute, conduite sexuale deante.