Pe fondul transformarilor sociale si istorice se profileaza loul unei crize. Trebuie facuta diferenta intre schimbari si criza, intrucat crizele sunt consecinta schimbarilor.
Orice schimbare, poziti sau negati, priveste ordinea si echilibrul sistemului social si, implicit, ale oamenilor. Cele mai sus mentionate sunt suficient de bogate ca argumentare in sensul acesta. in cazul crizelor sociale se discuta doua aspecte : reactia grupurilor umane la factorii de criza si situatia creata de acestia; consecintele crizei asupra grupurilor socioumane.
Orice criza produce schimbari formale, de ordin exterior, si schimbari de fond. Primele sunt dominant social-comportamentale si de tip relationisl, celelalte privesc insasi natura umana, modul de a simti, modelele de gandire, viata emotional-afecti.
Primul efect al crizei este dat de sentimentul nesigurantei, de nelinistea cauzata de pierderea increderii in lume, in institutiile sociale, resimtite ca o amenintare a persoanei si a vietii individuale. Aceasta stare de angoasa trezi suspiciuni care vor duce la o alterare a relatiilor interumane, la ostilitate, neincredere, suspectare reciproca.
Resimtind lumea ca ostila, nesigura, amenintatoare, incapabila de a-i mai oferi un suport moral si material, grupul uman apela, ca "solutii", la conduitele de refugiu.Intr-o prima etapa incerca sa-si explice starea de fapt. Dar explicatia fi ingreunata de ciocnirea intre "vechea forma sociala si morala" si "noile conditii schimbate ale lumii". intre "vechi" si "nou" aparea un conflict loric grav, care avea repercusiuni asupra persoanei umane si asupra grupurilor sociale. Orice incercare de explicare esua in idei confuze care vor sfarsi prin a construi un "curent de opinie" catastrofic, apocaliptic, absurd. Apare o noua mentalitate : mentalitatea de criza, model de gandire negati ce combina conflictul cu salrea, absurdul cu miracolul.Intr-o a doua etapa, vom obser aparitia unor solutii saltoare, a unor veriile "conduite de refugiu" prin care persoana sau grupurile socioumane vor cauta sa se puna la adapost, sa evite pericolul. De regula acestea sunt veriile manifestari care conureaza psihozele colective, manifestate prin aparitia unor noi forme religioase, ideologii soteriologice, forme de protest, sinucideri colective, grupari marginale, migratii in masa, toxicomanii si alcoolism, psihoze pasionale, ideologii sociopolitice, miscari revendicative de masa etc.
Si prima etapa, si cea de-a doua sunt momente obligatorii ce contribuie la conurarea unor manifestari psihopatologice colective specifice starilor de criza psiho- sociala, reprezentate prin psihozele colective.
Dar psihozele colective nu sunt numai "conduite de refugiu", ele sunt si manifestari contestatare ale unei lumi absurde, aflata intr-o gra criza lorica. Afectat este, in aceste cazuri, sufletul colectiv. Acesta sufera o alterare prin pierderea lorilor morale, spirituale, culturale si religioase care-I compun. Sufletul colectiv este cel care alimenteaza si la care se raporteaza fiecare persoana, fiecare suflet individual.
Sufletul colectiv este "nucleul" modelului sociocultural care incarneaza lorile normative ale sistemului social si ale grupurilor umane. El este reperul acestora, dar, concomitent, si sursa care alimenteaza grupurile umane si pe fiecare individ in parte.
Prin alterarea sau dizolrea sufletului colectiv, individul sau grupurile isi pierd sensul, ratiunea lor de a fi inceteaza, intrucat nu mai au nici un reper, nici o norma. De aici si prabusirea in confuzie, irational, in conduite si reprezentari colective absurde. Toate acestea reprezinta premisele care stau la baza aparitiei si dezvoltarii psihozelor colective, pe care le vom analiza in continuare. Trebuie numai sa adaugam faptul ca aceste psihoze colective nu sunt fapte psihosociale izolate de factura psihopatologica colecti. Ele se intalnesc in toata istoria umanitatii si au aceleasi mecanisme si motitii. Ceea ce le diferentiaza este numai forma de manifestare si limbajul lor.
