Cadru general
Personalitatile psihopatice ocupa un loc intermediar intre starea de normalitate psihica si marile louri psihopatologice. Ele reprezinta un domeniu al patologiei psihiatrice extrem de complex si polimorf, fapt care a dat nastere la numeroase controverse intre specialisti.
Etichetarea diagnostica de personalitate psihopatica include o gama larga de aspecte psihopatologice, cum ar fi: personalitatea histrionica, compulsi, starile borderline, personalitatea paranoica, antisociala, dependenta, schizotipala, narcisica, schizoida, pasiv-agresi, ezitanta etc.
Pentru intelegerea acestei categorii de fenomene psihice morbide, o incursiune istorica in evolutia ideilor despre personalitatile psihopatice se impune de la inceput.
La originea lor, comportamentul si felul de a fi ale acestei categorii de indivizi au fost etichetate in raport cu lorile morale si cu normele vietii sociale, subliniindu-se tendinta acestor persoane de a se abate" de la reguli, fapt care a facut sa fie diferite" de ceilalti indivizi (Theophrast, La Bruyere, Ph. Pinel, V. Magnan, J.B. Fries).
Psihiatria franceza din secolul al XlX-lea a propus ca mod de explicare a naturii personalitatilor anormale conceptul de degenerescenta" expus mai pe larg, consi-derandu-i pe psihopati ca fiind personalitati dezechilibrate congenital (A. Morel, V. Magnan). Acest punct de vedere a fost preluat si dezvoltat de catre C. Lombroso intr-un context largit, cu caracter interdisciplinar, psiho-socio-medico-antropologic.In aceeasi epoca, psihiatria engleza sublinia caracterul de degenerescenta sau de ireversibilitate morala a acestei categorii de indivizi, pe care-i eticheta drept moral insanes.In secolul XX, problema naturii personalitatii psihopatice si a raporturilor sale cu psihopatologia, precum si a locului ocupat in sfera nosologiei psihiatrice a fost complet revizuita si adancita considerabil.In eluarea personalitatilor psihopatice, K. Schneider pleaca de la criteriul diferentei sau al abaterii de la norma medie, considerata ca zona a normalitatii psihice".
Viata ne dovedeste ca oamenii nu sunt egali intre ei, existand numeroase riatii si diferentieri chiar in cadrul normalitatii (Dobzhansky). Acest aspect apare cu atat mai pregnant in cazul psihopatilor. Dar odata silit acest aspect, se ridica o noua problema: in ce consta diferenta dintre personalitatile normale" si personalitatile anormale" sau personalitatile psihopatice" ?

Majoritatea autorilor sunt de acord in a recunoaste existenta unei lungi game intermediare" de aspecte psihopatologice, admijand in felul acesta dificultatea extrema de a trasa o limita" intre normali" si psihopati". In sensul acesta, Kahn vorbeste despre normalii discordanti", Suner si Pascalis - despre dezechilibratii simpli" si dezechilibratii complecsi", Leonhardt introduce conceptul de personalitati accentuate", iar Gruhlc distinge personalitatile conflictuale".
Fata de cele de mai sus se impun cate criterii de referinta, capabile de a delimita cadrul personalitatilor amorale" sau al psihopatilor. Acestea sunt urmatoarele :
a) existenta unor ciudatenii, bizarerii, excentricitati psihice la indivizi care se manifesta asocial sau antisocial prin comportamente care au repercusiuni in special asupra relatiilor interumane;
b) dificultatile de adaptare-integrare, de comunicare cu lumea, care ii fac pe acesti indivizi sa sufere, producand astfel si suferinta persoanelor din anturajul lor;
c) sunt structuri caracteriale si temperamentale de un tip constitutional particular, inrudite cu sociopatia, anctopatia sau oligotimia;
d) prin cele anterior expuse, acesti indivizi nu trebuie etichetati drept bolnavi psihic", ci caracteriopati", ei reprezentand personalitati anormal constituite psihic, de tip constitutional. in sensul acesta, un rol esential revine educatiei, mediului familial de origine, scolii, societatii, circumstantelor de viata.
Conceptul de psihopatie este legat de aptitudinile congenitale ale unui individ; in sensul acesta, Binder face distinctie intre temperamentul primar" sau dispozitia de baza" si influentele mediului extern" asupra individului in procesul de geneza a tipului de personalitate anormala sau psihopatica. Dispozitia de baza este esentiala in orientarea dezvoltarii personalitatii unui individ in directia unei psihopatii, pe cand mediul reprezinta circumstantele exterioare patogene care favorizeaza aparitia nevrozelor, ceea ce este cu totul altce.