Ipohondria este o tulburare psihopatologica ce se manifesta prin teama excesiva pentru sanatatea proprie, concentrarea atentiei asupra unor reprezentari referitoare la sanatate, precum si tendinta de a-si atribui boli care nu exista in realitate.
La baza starilor ipohondrice sta "ideea ipohondriaca", ce consta in conngerea existentei unei leziuni, alterari sau modificari patologice de natura somatica sau psihica, adesea cu caracter grav si incurabil, fatala, idee neintemeiata din punct de vedere obiectiv.
Ideea ipohondriaca poate avea caracterul de idee prevalenta, obsesiva sau deliranta. Ea este frecvent asociata cu cenestopatiile. Din punct de vedere psihopatologic, sindromul ipohondriac poate avea mai multe forme de manifestare clinica, si anume:
a) sindromul asteno-ipohondriac - o varietate a sindromului astenic, pe fondul caruia apar temeri, acuze de suferinte sau idei obsesive legate de sanatate, tulburari neurovegetative, cenestopatii. Sindromul asteno-ipohondriac poate aparea in cursul evolutiei neurasteniei, a bolilor somatice carora li se da o "interpretare exagerata" sau "eronata", in schizofrenia incipienta etc.;
b) sindromul obsesiv-ipohondriac - se manifesta prin temeri obsedante sau fobii diferite, in special "frica de boala" (nosofobia). El poate aparea in cursul delirului psihasteniform al schizofreniei;
c) sindromul depresiv-ipohondriac - apare sub forma delirului ipohondriac in cursul fazelor depresive ale PMD, in melancolia de involutie, depresia varstei inaintate, in PGP etc.;
d) sindromul paranoid-ipohondriac - reprezinta forma ipohondriaca a delirului de interpretare. El poate lua urmatoarele forme de manifestare psihopatologica:

- delir ipohondriac de tip persecutal-persecutor;

- delir ipohondriac revendicativ sau procesiv.
Acest tip de sindrom este intalnit in schizofrenie, parafrenie, sub forma automatismului cenestapatic, a delirului de influenta, persecutie sau de prejudiciu.
e) dismorfofobia, descrisa de E. Morselli (1894), ce consta in nemultumirea bolnavului fata de aspectul sau infatisarea sa exterioara, considerata ca "nepotrita" sau chiar "urata", "dezgustatoare". Este o tulburare proiectata asupra imaginii corporale a indidului. Ea are doua aspecte principale :

- preocupare patologica pentru exterioriul propriu ;

- incercarea bolnavului de a-si corecta defectul prin orice fel de mijloace posibile.
P. Janct include dismorfofobia in sfera clinica a psihasteniei.
Ipohondria este un sindrom psihopatologic care, in diferite forme si grade, poate fi intalnit atat in nevroze, cat si in psihoze. in sensul acesta, se descriu doua grupe de ipohondrie:
a) ipohondria nevrotica: o tulburare nevrotica actuala a carei simptomatologie cuprinde tulburari cenestezice, stare de anxietate si ruminatii morbide ; in sensul acesta, din punct de vedere psihopatologic, se noteaza urmatoarele tipuri clinice: anxiosi ipohondriaci, fobiei ipohondriaci (nosofobici) si isterici ipohondriaci;
b) ipohondria psihotica sau ipohondria deliranta : un delir de interpretare la care se pot asocia uneori halucinatii. Bolnavul acuza si descrie, cu o certitudine ireductibila, afectiuni imaginare, inexistente in realitate (tumori, infectii, prezenta unor corpi straini in organism etc). Uneori, tulburarea poate lua aspectul sindromului Cottard (delir sistematizat de negatie, enormitate, imortalitate, transformare corporala).
Sindromul ipohondriac este legat si de o anumita "predispozitie" de tip constitutional a bolnavului, axata pe imaginea de sine, o permanenta preocupare legata de starea sa de sanatate, anxietate si insecuritate. Adesea, in aceasta grupa sunt inclusi "bolnai imaginari".