Vertijul (de la latinescul vertere, care inseamna a se in-virti) este un simptom s/ibiecliv, caracterizat printr-o senzatie falsa de deplasare a obiectelor inconjuratoare in raport cu bolnavul, sau, mai rar, de deplasare a bolnavului in raport cu obiectele inconjuratoare. Aceasta senzatie falsa arc un caracter de miscare oscilanta sau mai adesea do miscare rolatorie.
Vertijul poale aparea in orice leziune a aparatului vestibular de la originea sa periferica senzoriala, situata in urechea interna, de-a lungul cailor nerase relrolabirinlice (nervul vesti-bular) sau centrele din bulb si mezeueofal, pina la proiectia sa la nivelul cortexului temporal sau cerebelos.
Sindromul labirintic periferic
Este manifestarea clinica a lezarii intregului labirint (anterior si posterior).
Diagnosticul pozitiv
In timpul crizelor : I. Starea generala este modificata prin tulburarile neuro-vegelative si senzatia de frica. Bolnavul palid, acoperit de transpiratii reci, sta de obicei culcat, intr-o camera ferita de zgomot si lumina, cu ochii inchisi (orice deschidere a ochilor mareste vertijul). Uneori exista tahicardie si o tendinta spre lipotimie. In mod constant m gasi
tulburari digestive manifestate prin greata, varsaturi, diaree, asemanatoare cu cele din raul de mare.
II. Semnele subiective : bolnavul acuza : vertij, zgomote auriculare si surditate. La aceasta triada se adauga uneori semne asociate de origine vasculara.
a) Vertijul este simptomul dominant si se caracterizeaza prin aparitia brusca si intensa a :
I. Senzatie vertiginoasa giratorie. Vertijul poate sa apara spontan sau ca urmare a unei miscari bruste a capului, sau de o anumita pozitie a acestuia, de obicei cunoscuta si evitata de bolnav. Senzatia vertiginoasa este o senzatie halucinatorie cerebrala, procata de modificarile patologice ale aparatului vesti-bular. Vertijul girator este insotit uneori de o senzatie de prabusire sau cadere in vid.
2. Senzatia de dezechilibru este tot o manifestare cerebrala a vertijului, procata de un dezechilibru real, de obicei exagerat fata de cauza procatoare.
3. Frica de cadere de origine pur psihica completeaza simptomatologia subiectiva a vertijului, putand merge in anumite cazuri pina la o adevarata agorafobie.
b) Zgomotele auriculare subiective (acufenele sau tinilusul) sint senzatii false de percepere a unor sunete inexistente. Ele reprezinta omologul coblear al senzatiei vertiginoase, fiind produse de o iritare a aparatului coblear.
In unele cazuri, zgomotele auriculare preced criza vertiginoasa, rcpre/enlind un fel de ..aura".
De obicei sint unilaterale sau predomina in una din urechi. Intensitatea si persistenta lor sint variabile ca si banda de frecventa in care le plaseaza bolnavul.
De obicei, sunetele percepute sint do tonalitate inalta, cuprinsa intre benzile ele frecventa 2 0004 000 Hz si ate de bolnav cu un jet de aburi, fluier de locomotiva, sunete metalice etc. Mai rar. bolnavul acuza perceperea unor sunete de tonalitate joasa cuprinse intre frecventele 1282 000 Hz. ate cu fierberea unui lichid, zgomotul unui motor, zgomotul produs de vini etc.
c) Surditatea (hipoacuzia), ca si omologul ci vestibular hipo-reflectivitatoa sau areflectivitalea evidentiaza deficitul labirintic produs de lezarea acestuia.
Surditatea, constanta in sindromul labirintic, este de tip perceptie, predominant la una din urechi. Ea poate sa dispara o data cu criza vertiginoasa sau sa se mentina si intre crize, in toate cazurile, crizele vertiginoase agraveaza hipoacuzia si zgomotele auriculare preexistente crizei.
d) Semnele asociate (tulburarile iieuro-vegetative) sint inconstante si so manifesta sub forma de valuri de caldura,
cefalee temporo-parietala, al sau muste zburatoare in fata ochilor, toate fiind semne care evidentiaza atingerile vasculare. Mai putin frecvente, tulburarile digestive se manifesta prin greata. senzatie de ma, diaree.
III. Semnele obiective :
1. Semnele otoscopice lipsesc de obicei. Uneori se poate gasi un dop de ecrumen, o leziune inflamatoare a urechii medii (otita acuta sau cronica) sau o leziune traumatica (fractura de conduct, perforatie limpanica, hemolimpan).
2. Semnele vestibulare sint armonioase si concordante intre ele, urmind directia secuzei lente a nistagmusului caracterizind leziunea periferica. in timpul crizelor, cautarea lor este adesea greu sau imposibil de executat, din cauza importantelor reactii vertiginoase existente sau pe care le proaca. Intre crize, semnele vestibulare lipsesc adesea sau se manifesta prin raspunsuri fruste.
a) Semnele spontane :
Nistagmusul spontan este totdeauna prezent. Intensitatea sa este in raport cu gravitatea leziunii. El este orizontal rotator, mai rar orizontal, de forma pura, niciodata vertical. El este orientat cind spre urechea sanatoasa (leziune distructiva) cind spre cea bolnava (leziune iritativa).
Uneori, nistagmusul poate sa fie declansat sau accentuat de o anumita pozitie a capului (nistagmus de pozitie), iar alteori poate sa apara in urma unei miscari bruste sau a scuturarii capului (Kopfschutlel nystagmus).
Devierea segmentara a bratelor se face totdeauna in directia secuzei lente a nislagmusului si se pune in evidenta prin proba bratelor intinse si prin proba indicatiei.
Probele statocinctice :
Proba Rotnberg arata o tendinta de cadere orientata in directia secuzei lente a nislagmusului. Tendinta de cadere se modifica in functie de pozitia capului, paslrind directia secuzei lente (de exemplu, daca in pozitia cu capul drept secuza lenta bate spre stinga, tendinta de cadere va fi si ea spre stinga ; la intoarcerea capului spre dreapta, secuza lenta va fi orientata inainte, dar tendinta de cadere urmind secuza lenta va fi si ea indreptata spre inainte).
Mersul este ezitant, cu deviere in directia secuzei lente.
Proba BabinsI:u-\Veill si proba bastonului Moune arata deviatia unghiulara care se face tot in directia secuzei lente.
b) Semnele procate (contraindicate in crizele violente).
Probele vestibulare : rotatorie. termica sau galvanica sint concordante intre ele si cu semnele spontane. Ele dau reactii care arata leziunea din urechea spre care bate secuza lenta si pun in evidenta fie o leziune distructiva manifestata prin hipo-reflectivitate sau arflectivitale, fie o leziune iritativa care se manifesta de obicei prin reactii nistagmice normale (reactivitate normala), insa cu semne subiective si ucuro-vegetative exagerate ('hipersensibilitate;. In cazuri rare poata sa existe hiper-refleelivitate (caracteristica pentru leziunile centrale). IV. Examene suplimentare ;
1. Examenele acumetric si audiomelric r pune in evidenta hipoacuzia de perceptie endolabirintica. caracterizata printr-o pierdere" auditiva, audiometric egala alit la conducerea aeriana, cit si la cea osoasa (trasee lipite ; CA = CO). fn consecinta, semnul Rin ne este negativ, Weber lateralizat spre urechea sanatoasa iar Schwabach scurtat. Indicele de inteligibilii a te scazut, nu atinge niciodata 100A/A si se traduce printr-un traseu in forma de clopot. Probele supraliminare pozitive se caracterizeaza prin reeruilment pozitiv, scaderea pragului dureros si diplacuzie.
2. Examenul fundului ochiului poate aduce importante elemente de ti i agnostic :
Alterarile vaselor retiniene si modificarile T.A.C.R., prin analogie, ne r informa asupra leziunilor arterei auditive interne, stiut fiind ca ambele
artere fac parte din acelasi sistem vascular cerebral. Amintim ca in mod normal T.A.C.R. este in concordanta cu
tensiunea arteriala humcrala, fiind egala cu jumatatea valorilor acesteia. In acest fel m avea informatii asupra tensiunii arterei auditive si a tensiunii lichidelor labirintice, asupra leziunilor de aterosclcroza, existentei spasmelor etc.
Staza papilara evidentiind un proces de
hipertensiune endooraniana ne va orienta diagnosticul spre un traumatism cranian, sau o leziune tumorala, sau vasculara endocraniana.
Leziunile de
nevrita optica ne r orienta spre o etio-logie toxica a tulburarilor labirintice.
In concluzie, sindromul labirintic total se caracterizeaza prin :
un context de simptome subiective manifestate prin triada menicrica formata din : vertij, zgomote auriculare si o hipoacuzie care poate merge pina la cofoza in leziunile distructive, la care se adauga tulburarile vasculare si neuro-vegetative caracteristice ;
simptome obiective spontane si procate armonioase si concordante intre ele, care urineaza directia secuzei lente a nislagmusului si care pun in evidenta fie un sindrom de deficit distructiv, mai mult sau mai putin permanent, fie un sindrom de excitare paroxistica care elueaza in crize.
