Examinarea preliminara a sprancenelor, pleoapelor, conjunctivei si anexelor

INSPECTIA VIZUALA PRELIMINARA

inainte de a se face analiza completa a performantelor vizuale, este necesar sa se faca o inspectie preliminara a starii de sanatate a sistemului vizual. Daca se depisteaza anomalii patologice ce necesita tratament medical, se remanada mai intai consultul unui medic oftalmolog. Controlul optometric si eventual prescrierea ochelarilor, se va face numai dupa vindecarea afectiunii. Analog si in cazul unor afectiuni generale ce pot afecta vederea.

Inspectia preliminara incepe in timp ce se discuta cu subiectul si consta, in general, din observarea si notarea urmatoarele aspecte: structura si mobilitatea fetei, in special a orbitelor; caracteristici ale pielii, particularitati ale pleoapelor; caracteristici ale genelor si sprancenelor (miscare, pierdere, depuneri, culoare, pozitie anormala); pozitia si actiunea pleaopelor, fara a fi atinse; pozitia punctelor lacrimale si evidentierea deficientelor sistemului lacrimal; starea conjunctivei; deformari preauriculare; pozitia si miscarea globilor oculari; starea corneei; caracteristici globale ale camerei anterioare; reflexe pupilare; starea cristalinului; starea retinei.

Controlul preliminar al anexelor globului ocular si a segmentului anterior se poate face cu ajutorul unei lampi stilou, observarea facandu-se cu o lupa monoculara sau binoculara. Exista lupe cu sistem propriu de iluminare. Se poate folosi si oftalmoscopul electric, introducand pe discul Recos lentila de 20 dpt sau stereomiroscopul cu lampa cu fanta. Pentru examinarea retinei se foloseste oftalmoscopul electric monocular sau binocular indirect.

Examinarea preliminara a sprancenelor, pleoapelor, conjunctivei si anexelor

Conuratia sprancenelor este normal simetrica si trebuie sa se observe daca au par, mai ales spre marginea temporala. Miscarea sprancenelor trebuie constatata ca o proba a integritatii partii superioare a nervului facial, ce este de asemenea, responsabil cu comnda muschilor orbiculari ai pleoapelor.

Pielea pleaopelor este cea mai delicata parte a corpului. Deficientele mecanice sunt insotite de aparitia neatractiva si relaxata a pleoapei superioare, ceea ce poate duce la restrangerea campului vizual in partea de sus.

Pentru examinarea zonei de sub pleoapa superioara si a fundului de sac, se cere subiectului sa priveasca in jos si se rasfrange pleoapa folosind un instrument special sau cu degetele. Astfel, se pot depista: eventuale conjunctivite, flictene (bule mici), edeme, tumori specifice, hemoragii, infectii.

Aparatul lacrimal

In lumina focalizata oblic cu ajutorul lampii cu fanta, corneea, conjunctiva si marginile pleoapelor trebuie sa fie stralucitoare. Alte aspecte sugereaza diverse afectiuni. Pentru observare se instileaza substante specifice (fluoresceina) si se ilumineaza cu radiatii ultraviolete. Se determina timpul de eliminare a unei intreruperi a filmului lacrimal si timpul scurs de la ultima clipire si pana la aparitia unei intreruperi a filmului lacrimal.

Debitul lacrimal se determina preliminar, observand latimea meniscului lacrimal pe marginea pleoapei superioare, ce trebuie sa fie de minim 1 mm. Exista si metoda Schirmer, cu particularitatea ca

produce lacrimarea prin iritarea conjuntivei. Se observa curgerea lacrimilor peste marginile pleoapelor, depuneri cu aspect specific.

Daca privirea este indreptata in jos si pleoapa de sus rasfranta, se poate vizualiza lobul palpebral al glandei lacrimale. Se a cei doi ochi

Orbita - inspectia preliminara cuprinde urmatoarei determinari:

inflamatii si deformari ale pleoapelor. Acestea pot fi edem colateral dat de celulita orbitala, infectia sinusurilor paranazale, deformari mecanice ale peoapelor cauzate de tumori sau urmare a unei decompensari secundare la rinichi si inima.

deformari ale conturului marginii pleoapelor;

congestia si edemul conjunctivei;

deplasare exoftalmica a globului, poate fi directionata spre in fata sau oblic;

rotatia anormala a globului;

anomalii vasculare in pleoape sau conjunctiva, destinderi ale vaselor de profunzime;

eventuale fracturi descoperite prin palpare.

Inspectia corneei se realizeaza folosind lupe sau biomicroscopul cu lampa cu fanta si se observa matuiri, fisuri, pierderi de tesut. Se pun in evidenta mai bine, instiland pe comee substante de contrast. Apoi corneea astfel impregnata, se ilumineaza cu o lampa cu lumina ultravioleta sau cu o lampa cu incandescenta cu halogen, folosind un filtru. Se observa limpezimea corneei, eventual o vascularizare.

Inspectia pupilelor se face in camera iluminata normal, subietcul fiind in repaus observand o tinta departata. Se observa marimea si egalitatea pupilelor, regularitatea conturului, culoarea irisului. Observarea se face cu ochii liberi sau cu lupa.

Pentru conturul reflexelor pupilare lampa stilou este deplasata de la periferie, pentru a ilumina polul posterior al ochiului de la distanta de aproximativ 200 mm.

Se noteaza raspunsul direct si se observa ochiul pereche (normal pupilele se micsoreaza -miozisul). Se repeta testul pentru celalalt ochi. Se remarca rapiditatea raspunsului, marimea contractiei, capacitatea de a mentine contractia.

Pentru verificarea reflexului de apropiere, subiectului i se cere sa fixeze binocular un obiect departat si se noteaza diametrele pupilelor. Dupa doua minute se prezinta o tinta asezata la 150 200 mm. Se noteaza diametrele pupilelor, daca sunt egale sau nu si capacitatea de a pastra miozisul.

Inspectia cristalinului

Inspectia corpului vitros se face cu oftalmoscopul sau biomicroscopul cu lampa cu fanta. Se foloseste metoda oftalmoscopiei directe cu fascicul intens sau cu biomicroscopul cu lampa cu fanta. Observarea se face printr-o lentila a oftalmoscopului cu putere mare. Se pot depista eventualele opacitati din vitros si evalua dimensiunile si distributia lor. Oftalmoscopul indirect binocular permite iluminarea cu un fascicul mai intens de lumina si stereoscopie. Biomicroscopul cu lampa cu fanta permite, focalizand fasciculul lampii in vitros, sa se observe transparenta acestuia, a eventualelor opacitati, hemoragii, altor formatiuni etc.

Examinarea preliminara a retinei se face cu oftalmoscopul electric (oftalmoscopie directa) sau cu oftalmoscopul binocular indirect.

Examinarea mobilitatii ochilor si a vederii binoculare - se observa si se consemneaza urmatoarele: pozitia fetei si capului, caracteristicile anatomice ale orbitelor, care influenteaza strabismul (asimetrii, distanta interpupilara mica, traumatisme, boli tumorale etc).

Estimarea fixarii pentru fiecare ochi se face pe un stimul (bec, jucarie, imagine proiectata pe ecran). Fixarea poate fi normala, foveala si binoculara, unilaterala, alternanta, absenta.

Echilibrul ocular se testeaza cu metoda ocluziei. Subiectul fixeaza o tinta luminoasa la peste 500 mm. Se acopera un ochi si se observa miscarea reflexului corneean. Daca ochiul liber face o miscare de realiniere pe lumina fixata, el este deviat.

Testarea versiunilor se realizeaza cerand subiectului sa urmareasca tinta in cele opt directii, cu ochiul director, iar cu celalalt se urmareste miscarea reflexului pupilar.

Controlul vederii binoculare se face cu testul Worth. Evaluarea fonilor se face cu lentila Maddox si crucea Maddox pentru departe, aripa Maddox pentru aproape.

Evaluarea anizometropiilor se face cu testul polarizat cu patrat.

Examinarea acuitatii si evaluarea preliminara a ametropiilor - se incepe in vederea departe fara ochelari si cu ochelari pentru ochiul drept. Acuitatea in vederea departe este reductibila si mai semnificativa ca acuitatea aproape.

Pentru micsorarea aberatiei de sfericitate a ochiului si a influentei unor neomogenitati in mediile optic transparente ale ochiului, se foloseste un orificiu de diametru de 1 ..2 mm, realizat intr-un ecran negru, asezat pe linia principala de vizare aproape de ochi. Astfel se verifica daca scaderea acuitatii depinde de o compensare necorespunzatoare. Obturarea este mai putin relevanta pentru persoane in varsta pentru ca reduce nivelul de lumina necesar vederii.

Pentru masurare se folosste tabloul de teste optotip specifice varstei. Acuitatea pentru aproape depinde de diametrul pupilar, nivelul de iluminare, erori de refractie, distanta pentru care se face compensarea, presbiopia. Precizia determinarilor este mai scazuta ca la acuitatea pentru departe.

Subiectul priveste ecranul proxotipului sau textele de pe un carton cu suprafata alba mata. O excelenta acuitate apropae asociata cu acuitate scazuta pentru departe, sugereaza miopie si astigmatism mic.

Acuitatea buna la distanta si slaba pentru aproape sugereaza usoara hiperopie cu astigmatism mic, presbiopie sau dereglari acomodative.

Acuitatea proasta pentru departe si aproape sugereaza astigmatism semnificativ sau o patologie semnificativa.

Iluminarea testului trebuie sa fie cam de trei ori mai mare ca iluminarea ambientala. Cresterea iluiminarii ajuta adesea la ameliorarea acuitatii subiectilor maturi, cu dereglari timpurii ale maculei, dar poate fi un handicap in caz ca exista opacitati in mediile oculare.

Determinarea finala a acuitatii se face dupa compensare optica corespunzatoare. Daca punctele proxim aparente ale celor doi ochi, nu sunt la aceeasi distanta, se verifica intai compensarea si in al doilea rand se analizeaza daca acomodarile celor doi ochi sunt egale. Trebuie sa se tina seama de pozitia subiectului cand lucreaza in vederea aproape. Dupa stabilirea cu trusa de lentile de proba (sau foropterul) a combinatiilor de lentile care compenseaza, acestea vor fi inlocuite cu o singura lentila cu efect optic echivalent.

Pentru evaluarea preliminara a refractiei se poate folosi refractometrul automat sau refractometre optice vizuale, skiascopia.