Recuperarea interventiilor chirurgicale asupra membrelor inferioare prezinta urmatoarele particularitati mai de seama :

1) imobilizarea timp mai indelungat la pat si

2) obligatitatea reluarii mersului fara sprijin pe membrul inferior care a suferit interventia.
Durata imobilizarii este conditionata de specificul interventiei. Reluarea mersului unilateral cu cirje cu sprijin axi-lar, cirje canadiene, cadru de mers, bastoane etc. este de asemenea determinata de lipsa integritatii anatomice, indeosebi de discontinuitatea osoasa.
Mersul unilateral, ca exercitiu fizic, trebuie judicios dozat si controlat. Asimetria si inegalitatea in folosirea membrelor inferioare atrag schimbarea pozitiei bazinului, cu efecte nefavorabile asupra verticalitatii coloanei vertebrale, insotita de fenomene dureroase de tipul lombalgiilor, sciatalgiilor etc, care persista mult timp dupa ndecarea traumatismului primar. Uneori, tratamentul acestora necesita un timp mai indelungat, fiind mai complicat decit chiar tratamentul dupa interventia chirurgicala. in aceasta perioada de tratament, exercitiile fizice se executa din pozitiile posibile : culcat (pe spate, pe o latura) sau sezind si intr-o masura mai redusa din pozitia stind pe un singur picior (cel sanatos). Exercitiile se vor adresa cu precadere membrului inferior bolnav, in primul rind cu scopul mentinerii calitatilor fizice (forta si mobilitate), prin exercitii executate unilateral (in masura in care aceasta este posibil), si in al doilea rind pentru pregatirea reintegrarii membrului inferior in ansamblul miscarilor obisnuite, indeosebi in mers.

Reluarea mersului inainte de insanatosirea completa este o obligatie pentru fiecare bolnav, la inceput pentru realizarea nevoilor personale zilnice, iar mai tirziu, in vederea reintegrarii cit mai rapide in ata sociala, in munca, adeseori inainte de resilirea totala.
Cirjele folosite, de noi sint cele clasice .cu sprijin dublu : in miini si sub axile. Lungimea acestora si distanta dintre minerul de sprijin al miinii si al axilelor trebuie sa fie foarte bine reglate, pentru ca sprijinul sa se repartizeze concomitent pe miini si sub axile. Sprijinul numai sub axile poate provoca pareze prin compresiunea nerlor axilari.
Mersul cu cirje trebuie pregatit prin exercitii premergatoare bine alese si dozate, referitor mai ales la modificarea pozitiei corpului, la trecerea din culcat la stind. Schimbarea brutala a pozitiei culcat (mentinuta timp indelungat) atrage modificari in tensiunea intracraniana, edentiata prin lipo-timii. Ridicarea in picioare trebuie deci minutios si din timp pregatita prin ridicarea in sezind imediat ce aceasta este posibil.
Mersul cu cirje se poate face in doi, trei si patru timpi. Primii pasi pot fi facuti oricum, principalul scop fiind acomodarea, in primele zile, cele doua cirje se muta fara a se urmari o ordine, de obicei in trei timpi, mentinindu-se un sprijin permanent pe doua puncte (fie cele doua cirje, fie piciorul sanatos si o cirja). Dupa ce bolnavul s-a acomodat cu pozitia si cu cirjele, se trece la mersul in doi timp, mai aproape de forma de mers definitiva. Pe un timp se deplaseaza inainte piciorul de sprijin, iar pe celalalt timp cele doua cirje.
Situatiile in care ambele membre inferioare au contraindicatii partiale de sprijin se rezolva prin mersul cu cirjele in patru timpi. Se deplaseaza mai intii o cirja (1), apoi piciorul opus (2) ; in continuare, cealalta cirja (3), celalalt picior (4), asigurindu-se astfel un sprijin permanent pe trei puncte, fara nici un moment in care toata greutatea corporala sa ra-mina numai pe membrele inferioare. Acest mod de deplasare se aseamana cu mersul in patru labe.
Adoptarea cirjelor este adesea dificila. Alteori, dupa o perioada mai indelungata de folosire se renunta greu la ele. Pentru a eta aceasta situatie este indicata o perioada de tranzitie in care se intrebuinteaza cirjele canadiene (cu sprijin pe miini si antebrat). Acestea prezinta avantajul de a supune membrele superioare si inferioare la un efort mai intens si mai variat.
In sfirsit, ultima etapa este cea a mersului cu bastonul. Bastonul se poarta

in mod obligatoriu

in mina opusa membrului inferior operat. Purtarea bastonului in mina de pe partea membrului inferior operat favorizeaza deprinderea gresita de inclinare a trunchiului de partea respectiva. Formele de mers sint cele in trei si doi timpi.
Bastonul trebuie sa fie confectionat dintr-un material usor, de forma clasica (cu capatul curbat) si sa aiba o lungime potrita cu statura bolnavului. Aceasta lungime este egala cu distanta de la sol pina la mina, cu cotul usor flectat.In tratamentul de recuperare prin exercitii fizice se pot folosi cu mare eficienta sporturi complementare, ca inotul (in apa calda) si ciclismul. Ele pot fi practicate in toate perioadele tratamentului, contraindicatiile fiind foarte rare. Pe linga efectele favorabile ale apei calde, inotul inlesneste realizarea unuia din principalele obiective ale primelor sedinte de tratament, acela de descarcare a segmentelor lezate de greutatea corpului. Desi in apa se pot efectua si alte exercitii, sint preferabile miscarile procedeelor de inot executate corect. Pentru articulatia genunchiului sint anume indicate procedeele craul si craul spate. Este contraindicat inotul dezordonat al celor care nu stiu sa inoate corect. Pentru restul articulatiilor sint permise orice procedee de inot si modalitati de mentinere la suprafata si deplasare prin apa.
Ciclismul constituie de asemenea un sport util in recuperarea functionala a membrelor inferioare. Calitatea cea mai de pret consta, ca si la inot, in degajarea cvasitotala a segmentelor interesate de greutatea corpului, cea mai mare parte a greutatii sportivului fiind preluata de saua bicicletei.
Membrul inferior operat beneficiaza de miscari pasive in cazul in care rezistenta este innsa numai de piciorul sanatos. Pe masura refacerii calitatilor fizice, segmentul operat va prelua o parte din ce in ce mai mare a rezistentei, in final putind beneficia chiar de rezistenta opusa de membrul inferior sanatos, prin intermediul pedalelor.
Lipsa mobilitatii la genunchi si sold poate face imposibila folosirea bicicletei. Partial, aceasta se poate compensa prin ridicarea seii bicicletei sau scurtarea bratului pedalei. Pe masura recistigarii mobilitatii, saua trebuie coborita si bratele pedalelor lungite. La inceput se recomanda pedalatul pe bicicleta fixa (bicicleta ergometrica), mai ales pentru cei nefamiliarizati cu acest sport, iar mai tirziu pe bicicleta obisnuita.

Atit inotul, cit si mersul pe bicicleta constituie elemente de variatie necesare in tratamentele de lunga durata pentru inlaturarea monotoniei.
Reluarea mersului, mai ales pentru persoanele in rsta, poate fi inlesnita prin folosirea unui cadru cu patru puncte de sprijin (. 234). Sprijinul se face pe miini. Procedeul este motivat numai in afectiunile insotite de tulburari de echilibru. Cadrul este dificil de manevrat, ocupa loc mult si da obisnuinta, dupa insanatosire bolnai dis-pensindu-se greu de el.