O ziune globala asupra imbatrinirii, inclusiv a patologiei care i se asociaza, nu poate exclude laturile psihosociale, totdeauna importante, constant prezente si cu participare larga in determinismul geroregresiei, a altor imbolnari care "paraziteaza" imbatriniroa.
Toti cercetatorii care s-au ocupat de problematica imbatrinirii umane sint de acord ca pensionarea, retragerea din actitatea profesionala este un moment de rascruce in existenta indidului, o schimbare greu suportata, un stres caruia i se adapteaza cu dificultate si care poate avea in multe cazuri un rasunet important asupra starii sale de sanatate, pre-cipitind de cele mai multe ori o regresie imposibil de stapinit cu mijloace exclusiv farmacologice.
Interferenta problemelor pensionarii in evolutia si existenta oamenilor s-a facut relativ tirziu, in epoca moderna si pentru aceasta ea trebuie aliniata celorlalte conditii stresante generate de evolutia cilizatiei, care au avut impact si asupra starii de sanatate. Pensionarea, ca forma de inregimentare sociala, a aparut mai intii in Europa la sfirsitul secolului trecut (Germania 1889, Danemarca 1891), apoi la inceputul secolului nostru s-a extins si in afara Europei (Noua Zeelanda 1908; S.U.A. 1911)..)inainte de aceste date oamenii munceau pina in ultimul moment al etii. (La inceput a fost conceputa ca o forma de asistenta sociala, ulterior s-a Trecut la un sistem de creare de fonduri din contributii facute in timpul perioadei de munca, ceea ce a scos-o din sistemul de asistenta si binefacere, in-tegrind-o in contextul dreptului contribuant personal. Pensia de rsta s-a generalizat si a crescut progresiv, sub influenta formelor si calculatii-lor de proportionalitatc, a imbunatatirii sistemelor de contributie la fondul de pensionare.
Evolutia fireasca, tintind asigurarea proteetiva a persoanelor ajunse la rsta inaintata prin efectul incetarii actitatii organizate si acordarea unui regim de odihna binemeritata si actitate libera, precum si, de asemenea prin efectul asigurarii materiale, aceasta masura s-a dovedit ca are insa si un impact negativ asupra unei parti a indizilor. '
S-a delimitat astfel o patologie a retragerii, "boala pensionarii", o reala entitate morbida}ce nu trebuie ignorata de medicul practician care, urmare a orientarii si formarii sale biologizante, tinde sa recunoasca mai ales morbiditatea cu determinism biologic de natura meolie-degenera-tiva sau infectioasa, tulburarile de natura psiho-sociala fiind lasate in general in seama psihologilor si sociologilor.
Complexul de tulburari care poate urma retragerii a fost descris ca "soc psihologic al pensionarii"

terminologie incompleta, care nu sugereaza decit partial continutul acestui fenomen initiat psihosocial si finalizat nu numai psihologic, dar si psihiatric si somatic. "Socul" psihologic defineste numai un moment evolutiv initiator, care coincide cu perioada ce se intinde in jurul datei pensionarii, un timp (variabil) care preceda aceasta data si un timp scurt, care ii urmeaza imediat.A,Nevroza de pensionare", desi arc un continut real, nu include nici ea loialitatea tulburarilor, adica si pe cele somatice induse psihic. Mai recent, St. Mileii (1984) 0 defineste ca "sindrom psihosomatic al batrinului valid", intilnit mai ales la proaspetii pensionari, mai mult la intelectuali. in aceste conditii termenul de "boala a pensionarii* este mai cuprinzator si mai definitoriu. Virsta pensionarii este intre anumite limite variabila in functie de legislatia fiecarei tari si variaza, de asemenea, intre anumite limite de la o epoca la alta. Oricum ar fi, acest moment coincide cu alte perioade critice ale existentei umane, perioada postclimacterica la femei, intrarea in rsta a treia cu preocuparile de anxietate pe care le genereaza si slabirea generala a unor capacitati si functii, care fac organismul mai vulnerabil la imbolnari si dezechilibre.

Frecventa si intensitatea tulburarilor determinate de retragere este in relatie, in primul rind cu atitudinea fata de pensionare, care este edent indiduala, dar ea se inscrie in citeva tipuri generale de reactii. Atitudinea fata de pensionare este si ea la rindul ei conditionata de factori ea personalitatea indidului (in cadrul acesteia si structura sa psihologica), sexul, profesia exercitata.
In linii mari se pot delimita trei tipuri de reactii, in care se pot inscrie indizii in cadrul confruntarii cu acest eveniment: a reactii echilibrate de acceptare fireasca, oarecum resemnata, a reactii optimiste, in care pensionarea este asteptata si dorita, subiectul urmind sa se bucure de odihna, de un program liber, de posibilitatea de a-si realiza uri pentru care n-a avut ragazul in perioada de angajare profesionala; in sfirsit, a reactii pesimiste (pensionarea-,.catastrofa") care iau in calcul numai aspectele negative, nesiguranta pentru itor, perspectiva imbolnarilor si a mortii. Acest tip de reactie se coreleaza cu o incidenta crescuta a tulburarilor ce constituie patologia retragerii.
Nu exista studii sistematice, cu exceptia citorva anchete sociologice, care sa demonstreze ponderea' statistica reala a acestor tipuri de reactii.
Potrit unei anchete din 1970, 42o/n din persoanele care se aflau in ajunul pensionarii erau anxioase; principala lor grija era sa stie daca vor ramine "in forma" dupa pensionare. Acest aspect era edent la persoanele a caror stare de sanatate era putin deficitara. Cei care se considerau sanatosi se temeau sa nu dena inutili. Un sfert din cei anchetati cugetau la situatia lor financiara, itoare. in sfirsit, doar 5"/o aveau o atitudine pozitiva fata de pensionare.
Alte anchete au prelucrat raspunsurile la intrebarile: "Ce asteptati cel mai mult de la pensionare, ce apreciati in mod deosebit?" Raspunsurile au fost grupate in trei categorii: unii au raspuns: "nimic", altii: "odihna", iar altii: "posibilitatea de a dispune in mod liber de timpul nostru". Varietatea raspunsurilor dovedeste ca adaptarea la pensionare nu depinde numai de situatia social-economica. Atitudinea fata de pensionare este determinata pe de o parte de factori ca: genul de munca, starea de sanatate, statutul social-economic si familial, pe de alta parte de comportamentele ambivalente existente la fiecare indid. Atitudinea ambivalenta este mult mai des intilnita (in cazul pensionarii) decit o tendinta realmente pozitiva sau negativa. Este interesant de aratat ca numarul persoanelor care si-au facut proiecte concrete pentru retragerea din actitate este inferior lui 10%, ceea ce ar dovedi ca pregatirea pentru pensionare este legata de atitudinea mai degraba negativa sau ambivalenta fata de aceasta.
Au fost observate o frecventa si o intensitate cu mult mai mari ale tulburarilor din sindromul de retragere la barbivti. Tulburarile la acestia sint mai dramatice, fiind analoage cu cele provocate de menopauza la femei (Nica-Udangiti). In general, barbatii sint mai mult si mai total angajati in actitatea profesionala, ativ cu femeile, care sint angajate in paralel in actitati casnice, in care se transfera total dupa incetarea actitatii profesionale. Pensionarea inseamna pentru barbat o schimbare totala a statutarilor si rolurilor acestuia; in general, el pierde pe cele mai importante si pierderea este cu atit mai dureros resimtita, cu cit autoritatea sa profesionala, rolul sau social erau mai mari.
Pierderea acestor roluri, cistigate cu eforturi de-a lungul existentei se face cu bruschete si este marcata de o data calendaristica ce nu-i permite sa se adapteze (la o rsta tind si capacitatea de adaptare incepe sa scada); aceasta duce la o diminuare a prestigiului si la aparitia unor situatii de dependenta.
Din numeroasele ca/uri inregistrate de experienta personala, unul singur este mai sugestiv pentru a se constitui in argumente ale acestor observatii. Un barbat activ, cu pregatire intelectuala deosebita, care indeplinea o functie importanta (director general al unei mari institutii), este pensionat pentru limita de rsta. I se organizeaza o festitate de retragere, dar imediat dupa incheierea festitatii face o criza cardiaca (infarct miocardic). Evenimentul pensionarii pentru care acest subiect huera deloc pregatit precum si stresul emotional al imbatrinirii nu pot fi excluse din etiologia acestui deznodamint.
Femeile suporta mai bine evenimentul pensionarii, ceea ce alaturi de alti factori, explica si longetatea mai mare a acestora ativ cu a barbatilor. Criza pensionarii este mai putin brutala, pentru ca ele trec mai usor de la actitatea profesionala la cea casnica, dedieindu-se in mai mare masura, ca urmare a cistigului de timp, diverselor actitati menajere, gospodaresti, de familie.
Unii autori subliniaza caproblemelc deosebite apar la femei inainte de pensionare, legate mai ales de criza de adaptare la inaintarea in rsta, coincizind cu perioada climacterica, pe cind la barbati tulburarile apar aproape totdeauna dupa pensionare; mai ales in primii doi ani dupa pensionare exista un maximum de dificultate, perioada de dezechilibru si doz-adaptare, dupa care poate interveni o adaptare multumitoare la noile roluri si statuturi daca starea de sanatate psihica si fizica a ramas satisfacatoare.
Un alt factor care conditioneaza atitudinea fata de pensionare si evolutia sanatatii dupa retragere este profesia exercitata si legate de aceasta, influente ale mediului rural sau urban.
In mediul rural incetarea actitatii nu se face niciodata complet si cu bruschete. Stresul incetarii bruste a actitatii, cu pierderea de roluri si statute este atenuat sau nu actioneaza practic, limitarea angajarii in munca i'acindu-se blind, progresiv, adaptat restringerii capacitatii rst-nicului cind este vorba de muncitorul agricol. La tara si un intelectual (invatator, profesor) care a muncit in mediul rural si care locuieste aici se va adapta mai usor acestei noi etape a existentei sale decit un ins de aceeasi profesie in mediul urban.
Persoanele foarte active din mediul urban, care s-au identificat trup si suflet cu actitatea pe care au desfasurat-o (numai cu aceasta, ne-and indeobste alte preocupari extraprofesionale), vor suporta foarte greu momentul pensionarii si se vor adapta cu dificultate, declansind tulburari de adaptare si morbiditati consecutive.

Persoanele care au avut interese mai multe si mai vaste si preocupari cxtraprofesionale vor face o trecere blinda in universul acestor preocupari, mentinindu-si un echilibru bun, adaptindu-se mai usor noului statut.In profesiile care permit actitate si dincolo de rsta silita calendaristic ca moment de pensionare

intelectualii din domeniul culturii, al artelor, al stiintei, toti cei care creeaza

stresul pensionarii nu actioneaza ca in celelalte profesii, actitatea de creatie putind continua pina la rste foarte inaintate, asa cum o demonstreaza istoria creatiei.
Nu se poate vorbi de o simptomatologie a crizei de pensionare, a perioadei postretragere, in sensul clasic in care consideram o boala. Semiologia este polimorfa, de ordin psihic la inceput, apoi psihosomatica, spre a se; dizolva in patologia imbatrinirii.
Tulburarile determinate de pensionare debuteaza, in cele mai multe cazuri, in perioada premergatoare actului pensionarii, intre 45 si 55 ani la femei, intre 50 si 60 de ani la barbati si se traduc prin aparitia unei stari de anxietate progresiva. La aceste rste subiectii constientizeaza scurtarea timpului care ii mai desparte de momentul pensionarii, identificat cu paula regresiva a existentei. Gindurile frecvente, in multe cazuri cu caracter obsesiv, and drept obiect pensionarea, den o sursa de anxietate, care submineaza echilibrul psihic.
Sosirea momentului pensionarii care poate (la barbati, cum am vazut) sa actioneze ca un stres major, determinind crize, socuri cu gratate imediata, este de cele mai multe ori traita dureros si urmata de instalarea unor tulburari de adaptare, in care pe prim apar anxietatea, apoi insomniile, depresia, nosofobia.
S-a observat ca ocupatia profesionala constituie unul din factorii importanti care contribuie la mentinerea echilibrului sanatatii somatice si psihice; incetarea actiunii acestui factor tulbura acest echilibru. Statistici mai vechi remarcau o speranta de ata mai mare la femeile care fusesera angajate profesional decit la cele casnice.
La unii subiecti se instaleaza dupa pensionare, o nevroza asa-zisa de pensionare, care in evolutie, prin mecanisme psihosomatice duce si la suferinte in sfera scerala (cardiovasculara, digestiva, respiratorie), cutanata etc; pe de alta parte, evolutia procesului de senescenta este precipitata; pornind din acest moment al pensionarii imbatrinirea se face cu o teza crescuta.
Prin mecanisme inca incomplet elucidate, in unele Cazuri deteriorarea dupa retragere se inscrie ca o panta accentuat progresiva pina la deces

"moartea psihosomatica a pensionarii", "decesele pensionarii" semnalate de Jores in 1976. Acestea au loc in primul an, sau in primii doi ani care urmeaza pensionarii si surn in legatura cu afectiuni care nu sint obisnuit considerate drept cauze de deces (bronsite, roze etc.). Cauza reala de deces in aceste cazuri ar fi oprirea brusca a antrenamentului si pierderea sensului etii ("moartea profesionala" generind moartea fizica), pe care insa practica medicala nu le recunoaste drept cauze de deces, desi moartea initiata de factori psihici a fost demonstrata (mortile subite la aflarea unei vesti triste, moartea unei fiinte dragi, internarea in spital impotriva vointei).

Apelam din nou la experienta pe care am dobindit-o, exemplificinc? cu unul din cazurile intilnite in practica noastra. Este vorba de un barbat de 76 ani, intelectual, pe care familia il interna periodic intr-o sectie do cronici a spitalului, undo se adapta pe parcursul a 34 internari de cite 12 luni pe o perioada de aproape 2 ani. Echilibrul sau se mentinea legat de ideea ca se afla internat in spital. in momentul in care s-a pus problema institutionalizarii in camin-spital a avut o reactie de respingere, de protest, de agitatie si apoi de depresie. Desi nu s-au fortat lucrurile, urmarind adaptarea sa la aceasta decizie, in momentul materializarii transferului bolnavul moare subit chiar in dimineata in care a fost trecut in caminul-spital. in alte cazuri asemanatoare depresia grava instalata ca urmare a aceluiasi stres a dus la suicid.
Prevenirea patologici de pensionare. Daca s-ar acorda o mai mare atentie problemelor pensionarii, daca s-ar difuza si s-ar insusi mai multe cunostinte despre aceeasi problema, dimensiunile patologiei retragerii ar fi mai mici si sanatatea pensionarilor ar fi in cistig.
Desi problema nu este simpla, pensionarea and un impact amplu asupra multor persoane, daca acestea ar fi pregatite corespunzator si din timp, efectul impactului ar fi mai mic.
Unii autori (Dcnis, 1974) considera ca anularea sau atenuarea efectelor stresului de pensionare presupune reglarea urmatoarelor situatii con-flictuale: acceptarea pierderii statutului social si a rolurilor profesionale; acceptarea noului statut social mai diminuat, egalizator; acceptarea imbatranirii somatice, psihice si sociale; acceptarea mortii sau a traectoriei spre moarte. De fapt, toate acestea nu constituie decit o buna capacitate de-adaptare, care poate fi formata, stimulata, moderata printr-o prega psihologica sustinuta.
Necesitatea combaterii sau ameliorarii morbiditatii generata de retragere a dus la edificarea unei metode profilactice denumita pregatire pentru pensionare, metoda care constituie cheia prevenirii tulburarilor la care ne referim.
Aceasta pregatire se poale face indidual, cel mai bine insa in colectiv, prin cursuri de preretragere, asa cum au fost experimentate in un tari, in colectitati de munca si care antreneaza "pensionabilii", adica toate persoanele care mai au cinci ani pina la iesirea la pensie.
De fapt, pregatirea pentru pensionare face parte dintr-un cadru mai larg, "pregatirea pentru Imbatrinire", concept edificat in ultimii ani, impus de problematica imbatrinirii in lumea contemporana.
Pregatirea pentru pensionare include: o informare larga prind mecanismul imbatrinirii, ca si modalitati de intirzicre a procesului de imba-trinire (notiuni de geroprofilaxie, comportament prolongev, geroigiena).
Concomitent cu aceste elemente de geragogie medicala se initiaza un program sustinut de pregatire psihologica, de fapt elementul esential al pregatirii pentru pensionare, care urmareste sa disloce conngerea ca pensionarea s-ar identifica cu un inceput al sfirsitului. Ea este doar o etapa a existentei noastre, cu caracteristici proprii, pozitive si negative, si nicidecum o "anticamera a mortii", cum este prita in ziunile cele mai pesimiste. Pensionarii trebuie stimulati sa-i dea si acestei etape un sens optimist, constructiv.
Sentimentului de inutilitate, generat de iesirea din cimpul actitatii profesionale, trebuie sa i se opuna sensul unei alte utilitati sociale, valorificarea experientei acumulate, a intelepciunii sedimentate in folosul celorlalte generatii, "rolul de consilier", datoria de educare si de crestere a nepotilor, "rolul de bunic".
Pierderea unei actitati, a unor roluri si statute trebuie compensata gajare i in alte actitati, de dobindirea de alte roluri si statuturi. sta va combate subsol ici tarea, se va opune tendintei la insingurare, la izolare.
Teoria promovarii actismului, a unui mod de ata care pune in prim cultivarea miscarii fizice si a exercitiului intelectual ca mijloace de acces la longetate in conditii de sanatate cit mai buna, a fost verificata de experienta umana, ca si de cercetarea stiintifica.
Efectele miscarii fizice sint mult prea bine cunoscute si demonstrate pentru a le mai aminti aici.
La fel de pozitiv actioneaza stimulii specifici ai actitatii intelectuale. Persoanele al caror spirit raminc activ, care arata o initiativa mai mare in domenii cit mai variate, care sint cel mai bine informate de cele ee se petrec in jurul lor, se mentin intr-o stare de sanatate mai buna timp indelungat; cu cit participa mai mult la destinul altor persoane din mediul lor, primesc ele insele cu atit mai multi stimuli si motivatii, men-tinindu-si o stimulare si un antrenament permanente ale laturilor psiho-intelectuale ale existentei lor.
Organizarea timpului liber este o alta masura de importanta deosebita, din nefericire nu totdeauna considerata ca atare, care alaturi de celelalte principii mentionate se opune regresiei, contribuie deci la mentinerea unei stari do sanatate fizica si mintala cit mai bune. Timpul liber trebuie ocupat in mod echilibrat cu actitati recreative, instructive, deconectante, aducatoare de satisfactii si buna dispozitie. Cu cit aria acestor preocupari este mai larga, paleta mai variata, cu atit efectele pozitive asupra tonusului tal sint mai ample.
Numeroase studii au aratat ca persoanele care au mai multe interese, pasiuni, preocupari sint mai fericite, se bucura de o ata mai plina, mai armonioasa, de o sanatate mintala de calitate superioara. S-a demonstrat utilitatea actitatilor "hobby", a celor incluse in termenul de "loisir".
Viata ofera tuturora posibilitati de angajare in actitati culturale, sportive, obstesti, gospodaresti-artizanale; depinde de receptitatea proprie si de initiativele insului in cauza, acestea putind fi insa formate, modelate, stimulate, medicul neputind sta in afara militarii pentru o astfel de conduita, cu influente pozitive asupra sanatatii.
Se pot spune desigur multe prind antidoturile efectelor negative ale retragerii din actitatea profesionala. Fiind vorba de inile unei carti de medicina, cititorul se va simti ispitit sa intilneasca in primul rind, metode terapeutice medicamentoase, cele mentionate anterior inspirindu-i mai putina incredere prin (aparenta) lipsa de rigoare. Aceasta nu este insa decit un reflex al formarii sale mai predominant sau exclusiv biologizante. Fiinta umana insa si, cu atit mai mult cea ajunsa la rsta a treia,, include in complexitatea sa si componente psiho-socio-cuituraie; iar daca acestea pot fi revendicate si in determinismul unor tulburari sau imbolnari, este rational sa le cautam si remediile in acelasi psiho-socio-cultural.