Batrinelea incepe inca din copilarie, daca nu o data cu insaji conceperea indidului.
Hipo
tensiunea ortostatica sau posturala este un sindrom frecvent Inii iu rsteie inaintate.
Nu se poate fixa un. cadru nozologic strict al acestei tulburari, care este mai degraba un sindrom decit o boala.
Unele simptome nespecifice au fost atribuite acestui sindrom: astenie fizica si psihica, palpitatii, prccordialgii, vertije, sincope, caderi.
O anamneza minutioasa, un examen clinic detaliat si
masurarea tensiunii arteriale in ortostatism si ciinostatism permit punerea diagnosticului de
hipotensiune ortostatica (posturala), in majoritatea cazurilor. Determinismul sindromului este complex si include
tulburari de glare nervoasa (reglarea nervoasa interne in corectarea modificarilor tensionale fruste) si umorala (interne in corectarea modificarilor care se fac mai lent); batrinii sint mai susceptibili la disfunctiile mecanismelor neurologice, care controleaza in conditii fiziologice presiunea sangna in ortostatism (Johnson). Alti factori etiologici care se asociaza sint tulburari hemodinamjce ca: reducerea volumului sangn sau a eficientei cardiace, infectii acute,
vene varicoase, anemie, scaderea concentratiei sodiului seric, ingestia unor medicamente cu efect hipotensiv.
Simptomatologia neurologica a hipotensiunii ortost atice (vertij, sincope) este corelata eu scaderea debitului sanguin cerebral si nu cu scaderea tensiunii in vasele cerebrale. Unii bolna pot manifesta simptome de hipotensiune ortostatica, fara ca valorile tensiunii arteriale in ortostatism sa fie scazute; de aceea, este mai corect sa se vorbeasca de hipo-perfuzie cerebrala in ortostatism decit despre hipotensiune ortostatica (Buyat si Junod, 1984). S-a observat de altfel, ca la o scadere tensionala ortostatica unii bolna sint simptomatici si altii nu, aparitia simptomatologiei depinzind mai putin de amplitudinea caderii tensionale si mai mult de
tensiunea arteriala initiala.
Daca diagnosticul pozitiv al sindromului nu pune probleme, "diagnosticul etiologic" care trebuie facut (fiind important in formularea conduitei terapeutice) este mai dificil. C'a si in cazul diagnosticului poziti,-anamneza poate fi utila, iar practicarea testului Schellong apare ca deosebit de utila (Buyat si Junod). Testul se practica dimineata. Tensiunea eriala si
pulsul se masoara simultan in ciinostatism si in ortostatism la intervale de 1, 3, 6 si 10 minute, eonseirmindu-so eventualele simptome. Este importanta masurarea tensiunii arteriale dupa 10 minute de ortostatism, batrinii and uneori caderi tensionale la intervale in jur de 10 minute dupa trecerea in aceasta pozitie. Testul Schellong permite diferentierea a doua categorii de
hipertensiune ortostatica in functii' de Variatia pulsului si a tensiunii arteriale diastolice:
a) "forma simpaticotonica" (hiperdiastolica). Accelerarea pulsului, ca si cresterea tensiunii diastolice atesta interventia reglarii neurovegetative; este forma de hipertensiune arteriala volum-dependenta si se cauta drept cauza prezenta uneia din urmatoarele stari clinice sau a mai multora in asociere: deshidratare, anemie, scaderea volumului circulant,
insuficienta cardiaca, tratament diuretic, varice, clinostatism prelungit, endocrinopatii (boala Addison, insuficienta hipofizara). Prognosticul acestei forme de hipotensiune arteriala este bun, depinzind de corectarea tulburarilor de mai sus;
b) "forma asimptomatica" (forma hipodiastolica). in aceasta forma sint absente vasoeonstrictia periferica in ortostatism, cu sau fara accelerarea pulsului, precum si o alterare a cailor neurovegetative. Alterarea arcului reflex neurovegetativ poate fi primitiva (rar): boala Shy-Dragi r, dar obisnuit secundara: neuropatie diabetica, amiloidoza, boala Parkin-son, insuficienta cerebro-vascularu,
tratamente medicamentoase (ot-metil dopa, ^-blocante, antidepresive, neuroleptice), conditii frecvent intilnito la rstnici. Prognosticul depinde de boala in cauza.
Criteriul comun al acestor doua forme este pensarea tensiunii arteriale diferentiale.
Tratament. Terapia este etiologica si se adreseaza bolilor sau conditiilor determinante. Ea poate consta, de la caz la caz, in rchidratare, sistarea medicamentelor, bandaje compresive ale gambelor in caz de varice.In formele hiperdiastolice, utilizarea simpaticomimeticelor este contraindicata, datorita faptului ca stimularea simpatica este maxima si mc-dlcatia ar putea sa creasca tahicardia si sa provoace tulburari ale somnului si nervozitate.
Dihidroergotamina poate fi utilizata in formele hiperdiastolice, ac-tionind asupra venelor carora le creste tonusul, fara sa influenteze rezistenta periferica prin vasoeonstrictio arteriala; cresterea tonusului venos periferic impiedica acumularea singelui in ortostatism, reintoarcerea sin-gelui in inima dreapta facindu-se mai bine, ceea ce determina o imbunatatire a umplerii ventriculare si o crestere a debitului sistolic. Rezulta o silizare la nivele mai ridicate ale debitului cardiac si o scadere re-flexa a frecventei cardiace. in doze terapeutice dihidroergotamina nu duce la vasoconstrictie arteriala. Un alt preparat, mai putin eficace, in special datorita efectului terapeutic mai scurt, este etileirina (efi'ortil); mecanismul de actiune se bazeaza pe efectul vasoconstrictiv atit in sectorul arterial, cit si in cel venos periferic. In formele volum-dependente se pot utiliza preparate cortizoniee pentru cresterea volumului plasma-tic, dar atentie la insuficienta cardiaca.
In concluzie,
hipotensiunea arteriala orlostatiea este un sindrom plu-rietiologic, frecvent intilnit la rstnici, in legatura cu alterarea mecanismelor de reglare a tensiunii arteriale si mai ales, a incidentei crescute a unor boli si conditii clinice (deshidratare, tratamente medicamentoase), cu efect de scadere a tensiunii arteriale.
Tratamentul presupune precizarea unui diagnostic etiologic.
