Termenul de "dermita(e) de contact" desemneaza procese cutanate morbide cu substrat inflamator (acut, subacut sau cronic), adesea de aspect eczematiform, provocate de actiunea directa ori mijlocita asupra pielii (izolat sau asociat) a factorilor chimici, fizici sau biotici, apartinind mediului extern.
In definitia de mai sus, aratind natura exogena a patofenomenelor in cauza, tinem sa atragem atentia asupra faptului ca aparitia lor nu urmeaza, neconditionat, contactului cu unul sau altul din factorii nocivi citati, tegumentele posedind capacitati de aparare care, in anumite limite, sint capabile sa opuna rezistenta agresiunilor externe. Este vorba aici de existenta filmului hidrolipidic superficial, de starea stratului cornos, precum si de aceea a zonelor "bariera". Dupa cum se stie, la suprafata pielii ia nastere, ca urmare a emulsionarii lipidelor din sebum si a produsilor de degradare provenind din stratul cornos, o pelicula superficiala cunoscuta si sub numele de "manta acida a pielii" (datorita pH-ului sau acid). Formatiunea biochimica-biofizica in cauza este dotata cu proprietati de a tampona alcalinele cu care tegumentele ar veni in contact, proprietate ce poate fi intensificata printr-un aport de C02 difuzat prin epiderm, in cazul contactului cu alcaline mai concentrate. Mentionam insa ca fragilitatea filmului hidrolipidic superficial face ca rezistenta lui sa fie usor infrinta.
In schimb stratul cornos se prezinta ca o bariera mai consistenta, atit prin natura structurii sale keratinice, cit si prin hidrofilia sa. Exfo-lierea, deshidratarea sau, dimpotri, hiperhidratarea stratului cornos creeaza conditii favorabile agresiunilor exogene.
Celor doua formatiuni amintite, li se mai adauga inca alte trei exer-citind si ele functii-bariera, si anume stratul lucidum, corpul mucos malpighian si membrana bazala triplu stratificata la nivelul jonctiunii der-moepidermice, acestea intervenind mai ales in regularizarea permeabilitatii transcutanate.

Straturile biomorfofunctionale mai sus citate asigura in conditii fiziologice, integritatea tegumentelor fata de noxe externe.
In circumstantele in care, insa, agresiunile exogene se exercita in mod repetat sau cu intensitate sporita, capacitatile de aparare ale pielii sfir-sesc prin a fi epuizate, actiunea factorilor nocivi exercitindu-se de aci inainte fie direct, datorita proprietatilor iritativ-toxice, fie indirect, printr-un mecanism de sensibilizare. De aici si existenta a doua categorii mai importante in cadrul dermitelor de contact si anume dermitele de contact ortoergice sau de iritatie si dermitele de contact alergice.
Dermita de contact ortoergica. Ca urmare a contactului direct cu substante dotate cu calitati iritante (de aici si numele de "iritanti primari" ce li s-a atribuit) iau nastere, in zona(ele) de tegument expus(e), leziuni cutanate imbracind, in principal, doua aspecte clinice si anume pe de o parte dermita iritati sau ortoergica acuta iar pe de alta dermita ortoergica prin cumulare, cunoscuta si sub numele de eczema degenerati ori traumiterati.
Dermita ortoergica acuta apare de obicei sau dupa un contact mai prelungit sau in cazul unei concentratii crescute de substanta acti. Leziunile cutanate limitate de regula la partile de regument expuse (mai ales miini, antebrate, fata, git) imbraca aspecte riate. Uneori apar modificari eritematoedematoase, coloratie bruna, violacee, alteori pe fondul eritemato-edematos se dezvolta cule sau pustule. Citeodata se constata la locul contactului un eritem bulos ori bule. In sfirsit, in cazuri mai rare iau nastere aderate necroze cutanate, conducind la instalarea de cicatrici. Odata contactul cu iritantul primar sistat, leziunile cutanate retrocedeaza, vindecindu-se spontan intr-un ritm mai rapid sau mai lent, in raport cu intensitatea fenomenelor inflamatorii locale si a atingerilor tisulare induse.
Dermita cumulati ortoergica apare drept consecinta a contactului repetat (timp mai indelungat) cu iritanti primari fie in concentratii scazute, fie avind proprietati toxice mai reduse. Localizata pe parti expuse, de data aceasta in mod preferential la nivelul miinilor, leziunile cutanate se prezinta ca placarde eczematiforme discret culoase, subinfla-matorii scuamo-crustoase, fisurate, pruriginoase. Cu timpul se instaleaza lichenificarea. O trasatura clinica particulara rezida in tendinta la recidi, chiar si dupa scurte expuneri la iritanti slabi cum sint sapunul ori detergentii. Odata constituita, eczema degenerati in cauza are o evolutie cronica cu mers capricios (perioade de liniste alternind cu reaprin-deri).
In atari circumstante exista posibilitatea supraadaugarii unei sensibilizari de contact. Se mai ridica aici si chestiunea terenului atopic, cunoscut fiind ca nu rareori dermatita atopica apare ca eczema miinilor dupa contactul cu iritanti primari slabi.
Actiunea noci a iritantilor primari rezida in alterarile initial fi-zico-chimice si ulterior biostructurale pe care acestia le provoaca, rind pe rind, in stratul cornos, apoi la nivelul epidermului si in sfirsit in dermul papilar. Explorari biofunctionale practicate la persoane atinse de dermite de contact ortoergice cumulative au aratat scaderea rezistentei la alcaline, reducerea rezistentei alcalino-galnice, alterarea permeabilitatii si a transparentei cutanate (Lenz, 1973). Se mai produce totodata cresterea pierderii transcutanate de apa si C02, dupa cum se mai modifica si impedanta pielii (Malten si Thiele; Thiele si Malten

1973). De asemenea prin cercetari histologice si ultrasctructurale au mai fost puse in evidenta semne de degenerescenta nucleara si citoplasmatica a kera-tinocitelor, mergand pina la necroza toxica a epidermului expus, cu desprinderea flictenulara a lui si acumularea prelenta de polimorfo-nucleare in derm (Medenica si Rastenberg

1971).
Printre iritantii primari se numara, in primul rind, o serie de chimicale cum sint alcalinele (hidroxidul de sodiu si de potasiu, amoniacul, carbonatul de sodiu, silicatul de sodiu s.a.), acizii anorganici si organici, solventii organici si amestecurile lor, substantele oxidante dintre care unele folosite ca decoloranti, formolul, substante reductoare (fenoli, al-dehide, tioglicolati), uleiuri minerale s.a. Tot ca iritanti primari se pot comporta multi produsi de uz gospodaresc ca: sapunul, detergentii simpli sau cu adaos de enzime proteolitice. Chiar si apa, data fiind hipotonici-tatea ei. poate actiona ca agent erodant

macerativ citotoxic.
Merita a fi retinute efectele cutaneo-iritative ale unor factori fizici (radiatiile luminoase, frigul, caldura, frecarea), unii dintre acestia putind opera in asociere cu traumele chimice. Mai adaugam iritantii de origine vegetala, animala, precum si pe cei medicamentosi (gudroane, saruri de mercur etc).
Diagnosticul dermatitelor de contact ortoergice se pune atit in baza simptomatologiei clinice (deosebit de sugesti fiind localizarea pe partile expuse, precum si caracterul bine delimitat al leziunilor) si datele anamnestice care scot in evidenta contactul cu iritanti primari.
In cazul dermitelor traumiterative, mai trebuie luata in considerare posibilitatea unei alergii de contact, iar pe alta parte atopia ( diagnosticul diferential la modulele respective).
Tratamentul se rezuma de regula la antiinflamatoare locale (pansamente umede cu solutie Burow, cu infuzie de musetel, topice cortizo-nice). Pentru dermitele ortoergice cronice este indicata folosirea topicelor cortizonice, cu eventuale adaosuri de acid salicilic 13%, ichtiol 0,5lA/o in raport cu starea morfoclinica. Se recomanda evitarea aplicarii topicelor continind neomicina sau alte substante cu potential aler-genic, dat fiind riscul inducerii unei sensibilizari de contact.
Profilaxia dermitelor rezida in evitarea contactului cu iritanti primari. Pentru evitarea dermitelor ortoergice legate de profesie este imperios necesara respectarea normelor de protectie a muncii si a regulilor corespunzatoare de igiena individuala. O atentie deosebita merita a se acorda prevenirii dermitelor ortoergice la chimicale de utilitate casnica, singurul mijloc eficace constind in folosirea constanta a manusilor de gospodarie (in nici un caz manusi de cauciuc), masura indispensabila mai ales persoanelor care au prezentat mici semne de irita tie cutanata de contact.
Dermita alergica de contact. Deosebit de patofenomenele cutanate despre care am vorbit si in a caror etiopatogenie intervine actiunea directa a factorilor exogeni. in rindul dermitelor de contact un loc insemnat il ocupa cele provocate de sensibilizarea fata de agentii externi evocati, asemenea atingerii fiind desemnate si cu numele de eczema de contact.
Desi cunoscute inca de la finele secolului trecut din relatarile lui Jadassohn, eczemele de contact au devenit din ce in ce mai frecvente, mai ales odata cu amplificarea si diversificarea procesului de "chimizare" a vietii cotidiene.In sensul celor spuse, sint sugestive datele rezultate dintr-un studiu comun efectuat in cinci clinici europene in legatura cu morbiditatea acestor afectiuni. Astfel, cercetarea detaliata a 4 000 de cazuri de eczema a aratat ca 45% dintre acestia erau datorite sensibilizarii de contact.
Fiziopatologia sensibilizarii de contact. Mecanismul care prezideaza dezvoltarea eczemei de contact este de ordin imunologic, el fiind actualmente bine demonstrat, mai ales in cazul sensibilizarilor chimice. Se stie ca o substanta data, aplicata in mod repetat si in concentratii convenabile pe suprafata pielii, poate patrunde in tesuturile cutanate prin ostiu-mul folicular, prin epidermul nefolicular sau, mai rar, prin orificiul canalelor sudoripare. Subliniem insa ca transgresiunea in cauza, mai dificil realizabila in cazul unui tegument normal, este favorizata de actiunea prealabila a unor factori facilitanti, care impieteaza asupra barierelor cutanate. Odata patrunse in epiderm si pentru a deveni cu aderat antigenice, substantele chimice date

altminteri simple haptene a se cupleaza cu proteine locale, un asemenea cuplu exercitind de aci inainte functia antigenica. Asa cum a reiesit din cercetarile ultrastructurale efectuate de Inga Silberberg (1973, 1974), asupra dermitelor de contact alergice, este posibil ca asemenea antigene sa fie fagocitate inca la nivelul epidermului de celulele Langerhans, acestea transmitind informatia corespunzatoare unor celule mononucleare (probabil limfocite) cu care vin in contact nemijlocit. De asemenea, antigenul mai este inglobat si de macrofagele dermice, acestea intrind si ele in conexiune directa cu celule limfocitare, prin intermediul unor prelungiri citoplasmatice (Wolff si Braun Falco, 1971). Iau nastere astfel limfocitele ..informate", la nivelul pielii implinindu-se, pe aceasta cale, etapa inductoare a sensibilizarii.
Ulterior limfocitele "informate" sint vehiculate catre ganglionii limfatici aferenti, unde colonizeaza zonele paracorticale, descendentele lor devenind limfocite "sensibilizate" care reintra in circulatie. In acest mod se desavirseste etapa ganglionara de "prelucrare" si "fixare" imunologica.
In cazul unui nou contact cu antigenul respectiv, limfocitele in cauza vor fi "actite", ele secretind un numar de produsi desemnati ca "limfokine", devenind, pe de alta parte, citotoxice fata de elementele celulare pe suprafata carora s-ar gasi antigenul dat si incercind, totodata, fenomenul de transformare blastica. Odata puse in libertate, lim-fokinele determina, la rindul lor, producerea de prostaglandine, substante raspunzatoare, impreuna cu primele, de reactia inflamatoare si infiltrativ-celulara dermica. Acestea din urma, asociate efectelor citotoxice, conduc la aparitia leziunii eczematosse.

Factorii de teren. Dezvoltarea dermitei de contact alergice nu trebuie privita ca o consecinta fatala a aplicarii, oricind si oricum, pe suprafata pielii a uneia din substantele cunoscute astazi ca sensibilizante. Asa cum s-a aratat, o conditie esentiala rezida aci pe de o parte in repetarea contactului, iar pe de alta in concentratia substantei active. Mentionam insa ca si in cazul in care sint reunite conditiile amintite, sensibilizarea de contact nu se produce. Un exemplu semnificativ in sensul celor afirmate il constituie faptul ca sensibilizarea percutanata la DNCB, substanta altminteri puternic alergizanta, esueaza uneori. Pe de alta parte, acelasi tip de sensibilizare este realizata la unele persoane dupa cite aplicatii, in timp ce la altele sint necesare multe asemenea atingeri pentru inducerea starii de sensibilizare.
Aceste constatari sint de natura a pune in discutie existenta unor factori de ,,teren'- favorizind sau, dimpotri, impiedicind dezvoltarea sensibilizarii de contact.
Un prim grup de asemenea factori sint cei de ordin local, fiind vorba aci mai ales de starea generala a organului cutanat sau a zonei tegumentare asupra careia se exercita actiunea unui sensibilizant dat. Este cunoscut astfel ca persoanele blonde, cu legumente fine, de culoare deschisa, se sensibilizeaza mai usor. De asemenea alergia de contact se realizeaza mai repede daca aplicarea produsului sensibilizant are loc pe zonele in care tegumentele sint in mod normal mai subtiri (pleoape, fetele anterioare ale antebratelor). Dimpotri, sensibilizarea nu se produce sau se dezvolta cu dificultate la nivelul regiunilor cu epiderm fiziologic mai gros (palme, te). Merita a fi amintita aci si facilitatea sensibilizarii prin contact exogen in angiodermitele de gamba. in toate circumstantele amintite, facilitarea sensibilizarii rezida in fragilitatea zonelor bariera, de unde cresterea permeabilitatii transcutanate. Mentionam ca permeabilizarea pielii se accentueaza in cazul actiunii prealabile a iritantilor primari.
Deosebit de factorii locali, au mai fost incriminati ca favorizind sensibilizarea de contact si unii factori de ordin general. S-a invocat astfel rolul ereditatii, deoarece studii ale reactivitatii alergice la membrii de familie ai unor persoane atinse de eczeme de contact sugereaza existenta unei predispozitii genetice la sensibilizarea de tip intirziat. Astfel, Fors-beck si colab. (1969) au gasit ca descendentii si colateralii pacientilor cu dermite de contact aveau teste cutanate pozitive la alergeni comuni mai frecvent ca grupa martor. De asemenea, Walker si colab. (1967) au remarcat ca descendentii pacientilor cu eczeme de contact la DNCB si ni-trosodiumetilanilina se sensibilizeaza mai usor si mai repede fata de asemenea substante, in atie cu descendentii unor persoane nesensibilizate.
Sexul si virsta nu par sa influenteze in mod decisiv inducerea sensibilizarii, desi au fost semnalate unele diferente legate de sex (susceptibilitate la sensibilizarea fata de DNCB mai crescuta la barbati fata ele femei

Walker si Maibach, 1969). Cit priveste virsta, Waldorf si colab, au remarcat la virstnici diminuarea capacitatii de sensibilizare fata de noi alergeni, concomitent cu sporirea incidentei reactiilor ortoergice.

Deosebit de factorii legati de starea naturala a organismului, mai adaugam ca unele afectiuni blastomatoase care diminueaza capacitatile de reactie imunocelulara, reduc sau abolesc reactiile alergice de contact. Acelasi fenomen survine si la persoanele supuse timp indelungat tratamentelor cortizonice, citostatice sau iradierilor. Una din corelatiile "eczema de contact-teren" care a suscitat aprecieri contradictorii a fost si aceea a legaturilor dintre eczema de contact si atopie. Astfel, Malten (1963) a gasit ca 34% din atopicii studiati de el dezvoltasera eczeme de contact. De asemenea, Epstein si Mohajerin (1964) au afirmat ca eczema de contact apare mai frecvent la purtatorii de dermite atopice. Pe de alta parte, Forsbeck si colab. (1966, 1971) remarcau intre 4lo/0 si 43A/o atopii la copin pacientilor cu eczema de contact.In schimb, insa, se citeaza o statistica europeana potrivit careia, la 4 000 de persoane cu eczema de contact, numai la 233 au fost depistate semne de atopie; Cronin si Wilkinson (1973) sint de parere ca atopicii n-ar avea o predispozitie pentru eczema de contact semnificativ mai mare decit aceea pe care o au purtatorii de eczeme neatipice, autorii citati invocind in sprijinul opiniilor lor constatarea lui Lobitz si colab. (1972), potrivit careia la doi adulti cu dermatita atopica se constata absenta raspunsului imunocelular.
Aspecte clinice. De obicei dermita alergica de contact imbraca la inceput un aspect eczematos acut, la locul sensibilizarii aparind un placard pruriginos, eritemato-edematos, relativ bine delimitat, pe fondul caruia apar cule. in cazul expunerilor repetate la substanta alergizanta, leziunea cutanata capata treptat imaginea clinica de eczema cronica, pe fondul unui eritem subinflamator aparind scuamo-cruste, fisurari si, mai tirziu, lichenificarea.
Localizarile eczemei de contact sint, de obicei, sugestive pentru natura lor exogena. Astfel, eczema de contact a miinilor, situata pe fetele dorsale si pe partile laterale ale degetelor, este legata cel mai adesea de sensibilizari profesionale. Atingerile fetei, uneori manifestate ca leziuni eritemato-edematoase, pot fi generate de medicamente aplicate local, de produse cosmetice si de toaleta sau de te. Eczema de contact a pleoapelor, deseori marcata de o simptomatologie predominant edema-toasa sau de tip eczema subacuta descuamati, recunoaste in etiologie preparate cosmetice, topice medicamentoase. Nu rareori asemenea sensibilizari de contact sint rodul atingerilor repetate cu substante sensibili-zante vehiculate cu degetele (lac de unghii, pomezi aplicate in alte zone tegumentare etc).
La nivelul buzelor, leziunile imbracind aspectul de cheilita subacuta sau descuamati pot fi induse de rujul de buze sau de produse de igiena bucodentara. in zona tegumentelor fruntii, pielii capului, cefii si retroauricular se produc sensibilizari prin aplicarea vopselelor de par, a lotiunilor capilare. Mentionam cu aceasta ocazie eczemele de contact localizate pe frunte la barbat si datorate sensibilizarii la substantele cuprinse in banda de cauciuc sau de material plastic ce captuseste palariile sau bascul. Eczemele de contact localizate pe lobului urechilor sint suspecte de sensibilizarea la nichelul din cercei. La nivelul gitului si decolteului se pot dezvolta dermite de contact prin sensibilizarea la obiecte de podoaba sau la parfumuri. In regiunea axilara pot surveni sensibilizari de contact la spray-uri dezodorizante, dupa cum in zona perigenitala si perianala se pot dezvolta eczeme de contact la antiseptice sau la produse medicamentoase. Contactele cu obiecte de imbracaminte si incaltaminte pot declansa sensibilizari pe corp, gambe si picioare.
In mod particular semnalam eczemele de contact ale gambelor provocate de aplicatii locale de medicamente.
Sensibilizarilor in situ le apartin si eczemele microbiene zise si "paratraumatice" aparind in jurul unor focare piococice sau traumatisme piodermizate situate mai frecvent pe gambe, ca si eczemele parazitare sau micotice, acestea din urma cu localizare mai ales la picioare si in plicile inghino-crurale si genitale.
Desi in general limitate la locul contactului sensibilizant, eczemele in cauza pot fi insotite uneori si de eruptii la "distanta" sau "secunde", fie sub forma de leziuni papulo-culoase diseminate, fie ca mici placi eczematoase sau ca eczematide.
Alergeni de contact. in conditiile actuale enumerarea nominala a alergenilor de contact ar fi, practic, imposibila nu numai din cauza numarului lor considerabil, ci si pentru ca listei cunoscute i se adauga zi de zi noi produse a caror capacitate sensibilizanta ramine inca necunoscuta. Din aceste motive se contureaza actualmente tendinta de cercetare a noilor preparate, mai ales a celor menite a intra in uzul curent, cu ajutorul testelor zise "profetice" sau de "maximizare", in scopul depistarii timpurii a proprietatilor lor alergenice.
In raport cu natura lor, substantele la care ne referim apartin uneia din urmatoarele categorii:

1. Produsi chimici
1.1. anorganici (metale): a) cromul, sub forma de compusi trilenti, generind eczeme de contact, mai ales profesionale. Sint de retinut si eczemele de contact neprofesionale, la gospodine. De asemenea unele dermite de contact la incaltaminte pot fi datorate cromului folosit la acirea captuselilor incaltamintei; b) nichelul genereaza dermite de contact alergice, mai frecvent la femei decit la barbati si anume la locul contactului cu obiecte nichelate, de imbracaminte sau de podoaba; c) cobaltul, de obicei contaminant al produsilor continind nichel si crom, alteori alergizant per se; d) mercurul (atit in compusi neorganici, cum ar fi clorura sau biclorura de mercur, cit si in compusi organici; fenilmercu-riborat); e) arsenicul (in medicamente, pesticide); f) iodul (in ioduri).
Au mai fost semnalate sensibilizari de contact la triclorura de aur, la sesquisulfura de fosfor, la uraniu, la zirconiu.
1.2. Organici (reprezinta marea majoritate a sensibilizantilor de contact): a) cauciucul (in particular substante utilizate la prepararea industriala a cauciucului natural; oxidanti, acceleratori ca tiurami, mercapto-benzotiazoli); b) rasini epoxi; c) rasini formaldehidice; d) coloranti; e) pesticide; f) insecticide; g) substante blancofore; h) medicamente (apreciate de Bandman si colab. ca raspunzatoare de 14% din eczemele de contact) incluzind: antiseptice (hidroxichinolina, hexaclorofen, saruri de amoniu cuaternar etc.), antibiotice si chemoterapice antibacteriene (neo-micina, sulfamide), antimicotice (salicilanilizi, hexilrezorcinol etc), anti-histaminicele fenotiazinice (in prezent abandonate pentru uzul extern), anestezice locale (benzocaina, procaina), corticoizi, baze de unguente (la-nolina, alcooli si substante consernte), leucoplast etc; i) cosmetice (creme, lotiuni, farduri) si produse de toaleta (sapunuri, paste de dinti, apa de toaleta etc); j) chimicale utilizate in tehnica fotografica (revelatori pentru fotografii alb-negru si color).

2. Substante vegetale (terpene, furocumarine, esente din lemne).
3. Substante animale (peri, scuame, carnuri).
4. Exo-, endotoxine si produsi de liza celulara de origine bacteriana, levurica si dermatofitica.

Sensibilizarea de contact se poate produce: a) pentru fiecare din aler-genii mentionati, luati in parte; b) concomitent pentru mai multe asemenea substante (sensibilizari multiple specifice secundare sau sensibilizari incrucisate). Printre acestea din urma se numara sensibilizarile de grup "para" (parafenilendiamin, benzocaina, sulfamide), fata de hidrazine, fata de peniciline, fata de neomicina, kanamicina, framicetina si genta-micina etc.
Diagnosticul dermitelor de contact alergice presupune indeplinirea a trei criterii si anume: primul de ordin anamnestic si clinic, al 2-lea in-vestigativ-alergologic, iar cel de al treilea histopatologic.
Criteriul anamnestic si clinic urmareste, in primul rind, silirea existentei unor contacte repetate cu una sau alta din substantele posibil alergizante. In acest scop este indispensabil un interogatoriu detaliat, condus cu rabdare si perseverenta. Aspectul clinic sugestiv pentru dermita de contact alergica rezida in imaginea eczematoasa a leziunilor, in delimitarea si in localizarea pe regiunea (regiunile) la nivelul careia (carora) s-a operat contactul sensibilizant.
Investigatia alergologica se practica in vivo si (sau) in vitro. Prin explorarile in vivo se numara, in primul rind, testarea epicutana (patch-test). Ea se realizeaza prin aplicarea pe suprafata pielii a substantelor suspectate a fi alergenele cauzale, in anumite concentratii si in vechicule apropiate fiecareia dintre ele. Testul de lasa in situ 24 de ore, citirea fa-cindu-se dupa alte 24 de ore. Dupa experienta noastra este utila urmarirea reactiei locale pina la 72 ore. Pozitivitatea testului se traduce prin aparitia unui eritem culos, de intensitate riabila. Reactii fals pozitive pot surveni fie prin actiunea iritati a substantei ori vehiculului, fie prin asa-numitul "efect-sapun" (abil cu modificarile ce apar dupa contactul cutanat intens si prelungit cu sapunul. Data fiind tehnicitatea si acuratetea pe care o implica efectuarea unor asemenea testari, este de preferat practicarea lor in unitati specializate.
In rindul explorarilor in vitro se inscrie mai intii testul de transformare blastica a limfocitelor circulante (T.T.L.), bazat pe fenomenul de limfoblastogeneza imunoalergica, a carui lectura se face fie in procedeu optic (silirea la microscop a numarului de limfoblasti existent in fro-tiuri din culturile de limfocite stimulate), fie in procedeu imunoradiobio-logic. Numeroase cercetari au aratat ca T.T.L. constituie un mijloc deosebit de util in asemenea cazuri. Alaturi de T.T.L. se mai efectueaza astazi proba de inhibare a migrarii macrofagelor sau a leucocitelor circulante in prezenta alergenului (alergenilor) incriminat (ti) si testul zis "al roze-telor", folosindu-se hematii pe care au fost adsorbite antigenele date.
Examenul histopatologic efectuat in faza acuta sau subacuta a der-mitei de contact alergice permite sa se observe doua categorii mai importante de modificari: a) la nivelul epidermului, spongioza si culatie interstitiala; b) in dermul superficial si mijlociu sodilatatie, edem si infiltratie limfocitara si histiocitara prelent perisculara.
Pe masura insa ce se instaleaza faza cronica a dermitei de contact alergice, culatia se restringe, la nivelul epidermului aparind hiper-orto(para)keratoza si acantoza, in derm diminuind congestia si edemul, dar persistind infiltratia celulara.
Deosebit de interesante si tot atit de semnificative din punct de vedere diagnostic sint examinarile histopatologice ale testelor epicutanate pozitive. S-a putut sili astfel ca in reactiile alergice predomina spongioza, generata nu numai de edemul intercelular, ci si de o microacanto-liza prin clij simetric al desmozomilor (Metz, 1970), fenomen conducind ulterior la culatie. Sint complet absente aci necroza keratinocitara si pustulele. in derm exista o infiltratie cu mononucleare (limfocite mici, limfocite stimulate, monocite, histiocite). Semnificati este si prezenta limfoblastilor (Grosshans

1968, 1969; Song si colab.

1972), fapt care atesta natura imunologica a infiltratului celular in cauza.
Mai adaugam ca Dvorak si Mihm (1972) au semnalat existenta unei infiltratii cu leucocite bazofile, acumularea lor fiind rezultatul unui che-motactism generat de interactiunea dintre limfocitele sensibilizate si anti-gen. Pe de alta parte, Cottenor si Harpey (1970) au pus in evidenta, prin imunofluorescenta directa, imunoglobulina fixate pe celulele epidermice.
Diagnosticul diferential al dermitei de contact alergice se face mai ales cu: dermita de contact ortoergica (teste epicutane negative, histologie fara spongioza, fara culatie interstitiala dar cu necroza epidermica si flictenizare toxica), eczema zisa endogena sau dermatita atopica (cu trasaturile de teren corespunzatoare atopiei).
Tratament. Dermita alergica de contact raspunde prompt si in scurt timp la aplicatiile topicelor cortizonice, mai ales sub pansament ocluziv. Ca si in cazul dermitelor ortoergice, si aici este contraindicata folosirea topicelor continand substante care ar putea supraadauga noi sensibilizari sau a celor generind sensibilizari incrucisate cu alergenul cauzal primar. Tratamentul general devine necesar in cazul eruptiilor secundare sau al unei simptomatologii pruriginoase intense, in asemenea imprejurari putind fi folosite antihistaminice per oral sau parenteral. Subliniem ca administrarea antihistaminicelor ca tratament general, de rutina, al dermitelor alergice de contact este pe cit de nejustificata, pe atit de inoperanta, dat fiind substratul imunocelular al procesului morbid. Mai adaugam ca incercarile de hiposensibilizare intreprinse pina in prezent in eczemele alergice de contact nu s-au soldat cu rezultate convingatoare.
Profilaxia dermitelor alergice in cauza implica in primul rind evitarea contactului cu substante potential sensibilizatoare. Acest comandament se impune cu deosebire in profesiunile care presupun manipularea unor asemenea produsi, in atari circumstante respectarea regulilor de protectie individuala si de igiena a muncii constituind conditii indispensabile. O referire particulara merita profilaxia dermitelor de contact iatro-gene, folosirea excesi a topicelor cu sulfamide, anestezice, antibiotice etc, fiind de cele mai multe ori raspunzatoare de declansarea sau agrarea unor eczeme.In eczemele alergice de contact profesionale se mai pune si problema recuperarii capacitatii de munca, de cele mai multe ori fiind necesara trecerea in alt loc de munca sau chiar schimbarea profesiei.