Cercetari sistematice, intreprinse in ultimele doua decenii, privind natura celulelor implicate in raspunsul imunoalergic au dezvoltat intr-o masura considerabila cunostintele clasice privind rolul plasmocitelor in geneza anticorpilor si rolul limfocitelor in producerea reactiilor alergice de tip intirziat. S-a demonstrat astfel ca in raspunsul imunoalergic participa numeroase tipuri de celule, alcatuind grupul celulelor limfoide, in care se disting trei categorii principale:
1. Celule imunocompetente (celule precursoare sau antigen-reacti), singurele dotate cu capacitatea de a reactiona la primul contact cu anti-genul prin modificari meolice specifice, pe care le pot transmite celulelor descendente.
2. Celule cu memorie, celule modificate specific, purtind informatia imunologica ce le face capabile sa reactioneze cu mai multa promptitudine si eficienta decit celulele imunocompetente la contactul ulterior cu antigenul specific.
3. Celule efectoare, capabile fie sa sintetizeze si sa libereze anticorpi (cum sint plasmocitele), fie sa reactioneze ele ca atare cu antigenul specific, cum sint asa-numitele limfocite sensibilizate, ce constituie elementele efectoare ale reactiilor alergice de tip celular.
Limfocitul mic, cea mai numeroasa dintre celulele limfoide din organismul rtebratelor superioare, a denit, in urma cercetarilor din ultimul timp, elementul celular central al mecanismului imunoalergic. Ganglionii limfatici care dreneaza fie locul de injectare a antigenului, fie locul de aplicare a alergenilor de contact sau a alogrefei, fie locul infectiei cu micobacterii sufera o serie de modificari caracteristice. La citeva zile dupa introducerea antigenului, zona paracorticala din ganglionii limfatici regionali prolifereaza intens, producind un numar mare de celule limfoide imature, numite de dirsi autori "limfoblasti", "celule pi-roninofile mari", "limfocite transformate", "imunoblasti", sau, simplu "blasti". Aceste celule se divid repede si, dupa 34 zile de la imunizare, descendentii lor trec, sub forma limfocitului mic, din ganglioni in singe pe calea canalului toracic sau a altor vase limfatice. Din singe, ele se localizeaza in alte structuri limfoide, in plamini si in tractul gastrointes-tinal. Aceste celule mesagere sint considerate ca se comporta atit ca celule efectoare ale imunitatii, cit mai ales ca celule capabile sa "memoreze" si sa distribuie capacitatea de raspuns imun specific in tesuturile limfoide departate de locul de actiune a antigenului . Cu ajutorul tehnicilor izotopice si prin folosirea tulpinilor pure de animale, s-a pus in evidenta existenta a doua populatii de limfocite mici periferice, una avind o durata de viata scurta, de ordinul a citeva zile, cealalta o durata de viata de ordinul lunilor si reprezentind 58 % din limfocitele periferice. S-a demonstrat de asemenea capacitatea limfocitelor mici imunocompetente de a se transforma la stimularea antigenica primara in celule piro-ninofile mari, care, la rindul lor, revin ulterior la forma de limfocit mic, dotat cu capacitatea de a "memora" gruparea antigenica fata de care va reactiona cu mai multa promptitudine in cazul repetarii stimularii anti-genice. Cum era de asteptat, aceste limfocite mici "cu memorie", ca si limfocitele mici imunocompetente, sint dintre cele dotate cu durata de viata lunga . Plasmocitele, principalele celule efectoare ale raspunsului imun de tip umoral, isi au si ele originea tot in limfoblastii rezultati din transformarea limfocitelor mici imunocompetente.
Complexitatea grupului de celule limfoide nu se limiteaza la cele aratate. La animalele rtebrate, limfopoieza se petrece in trei locuri diferite anatomopatologic: maduva osoasa, organele limfatice centrale (timusul, bursa Fabricius sau organele analoage) si tesuturile limfatice periferice. Numeroase date experimentale au evidentiat rolul jucat de timus in inducerea raspunsului imun, rol exercitat prin intermediul limfocitelor de origine timica, ce migreaza in organele limfoide si constituie pool-ul de celule recirculante. Celulele de origine timica sint celule imunocompetente, ce prolifereaza in urma contactului cu antigenul, dar nu sintetizeaza anticorpi. S-a silit astfel ca in realizarea raspunsului imun coopereaza cel putin doua tipuri majore de celule limfoide si ca ambele tipuri de celule se gasesc in toate organele limfoide periferice. Una din aceste populatii de celule provine din timus sau se formeaza prin diferentiere celulara, din maduva osoasa sub influenta acestui organ. Ele sint denumite celule timus-dependente sau prescurtat celule T. Celalalt tip de celule limfoide se formeaza direct din maduva osoasa si sint denumite timus-independente sau prescurtat celule B (engl. bone = os). Celulele B constituie precursorii celulelor producatoare de anticorpi, ce iau nastere prin cooperarea acestora cu celulele T, antigen-reacti. Pe linga acest rol de celule helper in geneza celulelor anticorpoformatoare, limfocitele T constituie precursorii elementelor efectoare ale reactiilor alergice de tip celular . Pe linga cooperarea dintre celulele T si B, pentru realizarea raspunsului imun fata de unele antigene este necesara cooperarea unui al treilea tip de celule, si anume macrofagul, caracterizat prin aderarea de suprafete din material plastic sau sticla siliconata si printr-o rezistenta mult mai mare la iradierea cu raze X . In unele sisteme imunologice, macrofagul constituie de asemenea celula efectoare finala a reactiei alergice de tip celular .
De un mare interes s-au bucurat in ultimul timp cercetarile tinzind spre identificarea si caracterizarea unor zone de recunoastere a antige-nului, situate pe celulele imunocompetente. Utilizind tehnica imunofluo-rescentei si autoradiografiei, asemenea cercetari au dodit existenta unor astfel de receptori pe membrana mai multor tipuri de celule limfoide . Prezenta acestor receptori reprezinta unul din punctele cheie pentru intelegerea atit a mecanismelor de formare a anticorpilor, cit si a mecanismelor celulare din hipersensibilitatea de tip intirziat. Faptul ca pe membrana limfocitelor se afla determinanti antigenici cu proprietati identice cu cele ale determinantilor imunoglobulinelor a fundamentat ideea ca celulele imunocompetente recunosc antigenul prin intermediul unor receptori foarte asemanatori, daca nu identici, cu imuno-globulinele . Nu toate limfocitele contin cantitati decelabile de Ig, iar procentul de limfocite cu Ig detecila pe suprafata lor este in raport inrs cu proportia de celule T din suspensia celulara examinata . Unii autori considera ca prezenta de receptori imunoglobuli-nici pe membrana este apanajul limfocitelor B . Este interesant faptul ca receptorii imunoglobulinici de pe suprafata unui limfocit apartin unei singure clase (1) si chiar unei singure subclase de imunoglobuline . Luate in ansamblu, date experimentale recente demonstreaza ca limfocitele sensibilizate isi datoresc comportarea fata de antigenul specific prezentei unor receptori asemanatori cu imunoglobulinele si ridica problema daca receptorii imunoglobulinici de pe suprafata limfocitelor nu reprezinta decit un tip special de anticorpi dotati cu o mare afinitate pentru anumite structuri din membrana acestor celule .
Desi plasmocitul reprezinta principala categorie de celule ce formeaza anticorpi, numeroase date experimentale au aratat ca si alte celule limfoide sint capabile sa sintetizeze anticorpi . Progresele remarcabile in identificarea celulelor ce produc sau poarta anticorpi au putut fi realizate prin utilizarea unor tehnici speciale, cum sint tehnica imunofluorescentei, a placilor de hemoliza si a rozetelor. Tehnica imunofluorescentei identifica celulele ce contin anticorpi, tratind suspensia leucocitara cu antigenul specific si apoi cu un antiser fata de antigenul respectiv, marcat cu fluoresceina. Tehnica placilor de hemoliza identifica celulele ce formeaza si secreta anticorpi antieritrocitari, realizind o suspensie in agar din celulele instigate si hematiile corespunzatoare. Celulele anticorpoformatoare libereaza anticorpi ce reactioneaza cu hematiile din cinatate. Adaugarea de C provoaca liza acestora si formarea unei placi de hemoliza in jurul fiecarei celule formatoare de anticorpi. Placile directe obtinute in acest fel releaza aproape exclusiv celulele ce formeaza anticorpi IgM. Pentru a identifica celulele ce sintetizeaza anticorpi IgG este necesar sa se amplifice capacitatea complexelor de a fixa C, prin adaugarea prealabila a unui ser antiglobulinic. In felul acesta se formeaza "placile indirecte", ce identifica celulele ce sintetizeaza anticorpi IgG. Utilizind seruri specifice pentru dirse subclase de IgG, se pot identifica celulele ce formeaza anumite subclase de anticorpi. Metoda a fost extinsa la identificarea celulelor ce formeaza anticorpi fata de antigene solubile sau haptene, folosind pentru relarea lor hematii pe a caror membrana s-a cuplat antigenul sau haptena respectiva. Formarea de rozete denumeste fenomenul de acolare a eritrocitelor de membrana unor limfocite. S-au descris doua modalitati distincte de formare de rozete. In primul caz, formarea de rozete are loc intre limfocite si eritro-cite normale, asa cum se intimpla cu limfocitele T umane ce formeaza rozete spontane sau neimune cu eritrocitele de oaie, fenomen utilizat ca test curent de detectare a acestor celule. In al doilea caz, formarea de rozete denumite imune se produce intre limfocite ce secreta anticorpi fata de eritrocitele respecti. Rozete similare formeaza limfocitele B cu hematii ce au format complexe antigen-anticorp-C, datorita prezentei pe membrana acestor celule a unor receptori pentru fragmentul Fc al imu-noglobulinelor.