Cei mai multi autori subliniaza faptul ca depresia adolescentului se caracterizeaza prin tendinta puternica a acesteia de a recidiva, prin existenta unui risc in ceea ce priveste elutia spre o tulburare bipolara si, in general, printr-o morbiditate crescuta la varsta adulta.

Recidivele depresive si relatia acestora cu depresia adultului
Pentru majoritatea autorilor, daca elutia pe termen scurt este in general farabila, riscul unei recidive este in schimb ridicat.
Astfel, Posnanski si colaboratorii sai (1976), intr-un studiu efectuat pe un grup de zece adolescenti depresivi, au constatat manifestari depresive durabile dupa sase ani intr-o proportie mai mare de unu din doi.
Mai recent, intr-un studiu prospectiv asupra a 80 de copii si adolescenti deprimati, urmariti timp de 18 ani, Harrington si colaboratorii sai (1990) evalueaza procentul de recidive la 60%, acestea survenind in general la putin timp dupa primul episod. Acest risc de recidivare este ridicat, mai ales cand primul episod depresiv major survine dupa pubertate. Doar un singur copil prepuber deprimat din cinci (20%) va prezenta la varsta adulta un nou episod depresiv major, in vreme ce dupa pubertate aceasta proportie depaseste 60%. in schimb, atia cu un grup de control pune in evidenta un risc mai ridicat de morbiditate psihiatrica la varsta adulta, manifestat prin spitalizari la psihiatrie, administrare de medicamente psihotrope, supravegheri psihiatrice ambulatorii si tentative de suicid. Tulburarile psihiatrice nontimice la varsta adulta nu sunt totusi mai frecvente decat la grupul de control.
Rao si colaboratorii sai (1995) au studiat, de asemenea, elutia unui esantion de 28 de adolescenti deprimati, revazuti in medie dupa sapte ani de la primul lor diagnostic timic. Ei au constatat un procent de 69,2% de recidive, dar si 26,9% elutii spre o tulburare distimica si 19% tulburari bipolare (c/. cele ce urmeaza). Ei semnaleaza faptul ca recidivele sunt asociate cu o sarcina sau o nastere precoce : 35 % dintre subiectii cu recidiva depresiva au devenit parinti in timpul studiilor (adica inainte de varsta de 24 de ani), fata de 4% dintre subiectii din grupul de control. in studiul lor, singurul factor predictiv in ceea ce priveste recidiva este nivelul socioeconomic scazut.
Emslie si colaboratorii sai (1997) pun in evidenta alti factori de risc de recidiva, factori clinici - severitatea primului episod si prezenta simptomelor psihotice in timpul acestui episod -, dar si factori sociodemografici - o varsta mai ridicata si o rasa noncau-caziana (este rba despre un studiu american). Procentul de recidiva este similar celui din alte studii: 61 % intr-o perioada de 5,8 ani; autorii precizeaza ca 47% dintre aceste recidive au loc in cursul primului an si 69% intr-un interval de doi ani.
Dintre pacientii cu recidiva, aproape toti erau sub tratament medicamentos la iesirea din spital, insa doar 44% il continuau in momentul recidivei. Ei subliniaza ca aceasta situatie justifica supravegherea ambulatorie regulata timp de unu pana la doi ani dupa un episod depresiv major al adolescentului.
Aceste recidive amplifica efectul depresiei asupra vietii sociale a acestor adolescenti. Kandel si colaboratorii sai, in studiul lor din 1986 privind impactul simptomatologiei depresive manifestata in adolescenta asupra tinerilor adulti, constata tulburari de dispozitie si de comportament, precum si distorsiuni in organizarea capacitatilor de relationare. Pentru acestia, depresia actioneaza ca un impact traumatic, distrugand armonia dezltarii psihocognitive, ce se va traduce ulterior prin disfunctii sociale si afective la varsta adulta. De asemenea, Rao si colaboratorii sai (1999) constata ca adolescentii deprimati functioneaza mai putin bine la varsta adulta in ul relatiilor afective si al performantelor academice. Aceasta lentoare ar fi cu atat mai importanta cu cat durata episodului depresiv a fost mai lunga. intr-o lucrare precedenta (1995), aceiasi autori precizeaza ca lentoarea este legata de recidiva episoadelor depresive : in absenta recidivei la varsta adulta, viata sociala ulterioara a acestor adolescenti n-ar fi perturbata.


Elutia spre o afectiune bipolara

Pentru Strober si Carlson (1982), 20% dintre adolescentii care au prezentat un episod depresiv r elua spre o tulburare timica bipolara. in afara antecedentelor de bipolaritate familiala, autorii considera ca factorii defarabili predictivi sunt atat brutalitatea cu care s-a instalat episodul initial, insotit de lentoarea psihomotorie, cat si asocierea cu elemente psihotice, halucinatii, delir. Kovacs si colaboratorii sai (1984) insista asupra modalitatii principale de recidiva sub forma unui episod depresiv major la subiectii care au prezentat deja accese depresive sau tulburari timice.
Rao si colaboratorii sai (1995) constata un risc similar, de 19,2%, de elutii spre o tulburare bipolara la sapte ani dupa un prim episod depresiv in adolescenta. Ei remarca faptul ca aparitia tulburarilor anxioase anunta adesea o tulburare bipolara: in studiul lor, 50% dintre adolescentii deprimati, diagnosticati la prima evaluare, si care au prezentat o tulburare anxioasa pe perioada studiilor au primit un diagnostic de tulburare bipolara la cea de-a doua evaluare.
Studiul lui Harrington si al colaboratorilor sai citat deja sileste ca riscul in ceea ce priveste elutia spre o afectiune bipolara este mai mic atunci cand primul episod depresiv apare inaintea pubertatii : in esantionul lor, nici un subiect deprimat in perioada prepu-bertara nu prezinta tulburare bipolara la varsta adulta, in timp ce acest lucru se intampla la cinci subiecti din 22 din grupul de deprimati postpubertari.
Importanta practica a determinarii factorilor predictivi ai afectiunii bipolare la adolescenta este sustinuta de mai multe considerente :
- studiile epidemiologice (Loranger, 1978 ; Perris, 1966; Winokur si colab., 1969) indica faptul ca 35% dintre adultii bipolari descriu episoade depresive din timpul adolescentei;
- referirile la existenta unei simptomatologii depresive care preceda o faza maniacala sunt prezente in mod frecvent in literatura;
- debutul unei tulburari bipolare in prima adolescenta constituie un factor defarabil cu mare incidenta suicidara, cu oscilatii frecvente ale dispozitiei - cu efecte necontrolabile asupra dezltarii afective si cu probleme pe termen lung in ceea ce priveste dezltarea personalitatii.
Din toate aceste studii tragem concluzia ca elutia depresiei in adolescenta este legata de efectul negativ pe care il are depresia asupra dezltarii si controlului dinamicii pubertare, afectand astfel capacitatile adaptative ulterioare. Prognosticul este departe de a fi atat de farabil precum s-a putut afirma mai inainte. intr-un anumit numar de cazuri, EDM-ul adolescentului reprezinta primul episod al unei tulburari de dispozitie uni- sau bipolara, mai ales atunci cand aceasta apare dupa pubertate.