Dupa aceste precizari epidemiologice, sa renim la o analiza clinica. Din punct de dere psihodinamic, este important sa distingem -diferitele simptomatologii clinice.In contextul existentei unei "stari depresi", parintii trebuie mai ales sa respecte travaliul psihic normal al adolescentului, fara sa-i blocheze aspectul evolutiv printr-o "criza parentala" care ar interfera si ar amplifica starea de proasta dispozitie, plictiseala sau asteptare a adolescentului. in schimb, in caz de "depresie" sau in patologia legata de depresivitate, caracteristicile psihopatologice ale parintilor sunt considerate de unii autori ca facand parte din contextul etiopatogenic.
Reactia anxios-depresiva a adolescentului poate fi amplificata de reactiile anxioase ale parintilor, care il fixeaza pe adolescent intr-un comportament ale carui efecte secundare nu sunt de neglijat. Reactia anxios-depresiva a adolescentului raspunde in general nevoii sale imperioase de a se separa si de a descoperi o noua autonomie, indiferent la ce domeniu s-ar referi aceasta (scoala, preprofesie, relatii sentimentale, petrecerea timpului liber etc). Unele interntii ale parintilor impiedica acest efort necesar de separare, dirijandu-l pe adolescent fie spre trecerea la act, fie spre un comportament regresiv sau chiar spre situatia riscanta de "identificare isterica" cu parintele deprimat ( cazul lui Clementine).
Contrar situatiei descrise mai sus, un cadru familial calduros, comprehensiv si empatic poate permite adolescentului o mai buna constientizare a problematicii sale anxios-depresi si poate juca un rol protector fata de o deceptie sentimentala, un esec scolar sau o relatie conflictuala cu un alt adolescent sau cu un grup de adolescenti asemanatori.

CLEMENTINE - REACTIA FAMILIALA NEPOTRIVITA

Clementine, in varsta de 17 ani, soseste insotita de mama sa, cu capul aplecat pe umarul ei. Fata mamei este grava. Tatal, care a nit inaintea lor, are, de asemenea, o expresie grava, ascunsa in spatele unor ochelari negri, pentru a masca lacrimile din ochi. Domnul si doamna vorbesc despre deceptia sentimentala pe care tocmai a suferit-o Clementine, despre refuzul ei de a iesi din casa, de a vorbi etc.
Dupa un debut dificil, Clementine isi spune postea: timp de un an a avut o relatie amoroasa, prietenul nea regulat la ea acasa. O prietena a informat-o ca acest prieten iesea si cu o alta fata. Din acel moment, Clementine pare "deposedata" de postea ei si invadata de reactia parintilor: cele doua familii se intalnesc. intr-o seara, Clementine pleaca impulsiv la prietenul sau si este insotita acolo de parinti. Urmeaza o lunga discutie intre cei patru parinti si cei doi adolescenti. Decizia ca acestia sa nu se mai intalneasca este luata de catre toti cei care au "internit" in aceasta poste. De atunci, Clementine ge adesea, adoarme greu, dar are apoi si nopti mai bune. Ea invata mai degraba bine si ii place ceea ce invata. Urmeaza cursuri de dans si trebuie sa participe la un spectacol cu grupul sau. Pe scurt, toate acestea se inscriu intr-o reactie normala, daca n-ar fi existat comportamentul de "isterizare" familiala fata de aceasta banala poste sentimentala.
O a doua intalnire, doar cu parintii, va explica aceasta vulnerabilitate parentala fata de tristetea fiicei lor. Bunica, mama tatalui lui Clementine, a fost o bolnava depresiva cronic, care a avut mai multe tentati de suicid si numeroase internari. O sora a tatalui este, de asemenea, descrisa de acesta ca fiind depresiva cronic, depresie care a aparut in urma unei deceptii sentimentale la varsta de 16 ani. Mama lui Clementine declara, la randul ei, ca a suferit de "depresie" in urma cu cinci ani, fiind tratata de un psihiatru, dar in realitate aceasta era depresiva de mai mult timp, ca urmare a decesului mamei sale. Simplul fapt de a o dea pe fiica sa gand o afecteaza profund: ea a incetat sa mai lucreze dupa ruptura sentimentala a acesteia.
Este evident, reactia parentala, oricare ar fi motile ce au provocat-o, apare ca fiind total disproportionata fata de starea lui Clementine. Nu este mai putin adevarat ca aceasta adolescenta poate trai o suferinta cu atat mai mare cu cat, la momentul oportun, cand ar fi avut nevoie sa poata conta pe niste imagini parentale solide si fiabile, parintii s-au dodit deosebit de fragili si vulnerabili: sunt aici destule lucruri care pot sa o deprime pe Clementine, din cauza sentimentului ca a expus pericolului echilibrul psihic al celor doi parinti, chiar daca in prezent ea nu pare a fi depresiva. in schimb, posibilitatile identificatorii ale acestei adolescente risca s-o antreneze spre depresie sau spre tratament: parintii au descris in mod accidental nevoia repetitiva a lui Clementine de a sari in ajutorul prietenelor sale "cu probleme", punandu-se astfel in multe situatii dificile.
In cazul depresiei de inferioritate, doua serii de factori de origine familiala il pot antrena pe adolescent in aceasta dinamica depresiva, in primul rand, proiectia unei idealizari excesi a parintilor asupra adolescentului, ceea ce depaseste cu mult posibilitatile acestuia si de care nu se poate detasa pentru a-si construi propriul sistem ideal. Aceasta se observa atunci cand parintii au proiectat asupra copilului propriul ideal megalomaniac, fara sa tina cont de realitate si nici de calitatile sau limitele obiecti ale acestuia. Este, bineinteles, vorba despre sistemul narcisiac al unuia sau al altuia dintre parinti, care genereaza aceasta situatie, si despre modul cum acesta sau acestia lupta impotriva propriei/propriilor depresii.In cazul adolescentilor singuri la parinti, teama de a-i dezamagi pe parinti, de a nu fi la inaltimea asteptarilor este uneori mai mare decat atunci cand in familie sunt mai multi frati, iar asteptarile parintilor de la copii pot fi repartizate mai bine, tinand cont de postea fiecaruia si de competentele lor individuale.
Sa semnalam, in sfarsit, cazul adolescentilor orfani de tata sau de mama, mai ales atunci cand sunt de acelasi sex cu parintele disparut: travaliul de deidealizare parentala poate deni imposibil sau se poate transforma chiar intr-o idealizare mai accentuata. Adolescentul se considera atunci mediocru, crede ca nu se ridica la inaltimea aspiratiilor acestui parinte disparut. Cazul lui Thomas este un exemplu in acest sens.In al doilea rand, poate fi vorba despre un parinte care a reusit in mod stralucitor intr-un anumit domeniu, care aa pentru el insusi un sistem valoric ridicat si a reusit sa-si implineasca obiectile. Unii adolescenti pot sa se simta incapabili sa intre in rivalitate cu un partener a carui imagine este prea puternic resimtita ca fiind inaccesibila. Si in aceasta situatie, adolescentul de acelasi sex este probabil cel mai vulnerabil. Raspunsurile posibile in fata acestei imagini oedipiene, resimtita ca "distrugatoare", sunt multiple, mergand de la depresie pana la comportamentele de evitare sau chiar negare a depresiei ce se inscriu in cadrul unei "pozitii depresi".
Cazul depresiei de abandon ridica problema mai generala a acestor comportamente al caror rol esential este cel de a-l feri pe adolescent de o confruntare cu starile depresi si cu amenintarea pierderii. Starile-limita reprezinta cadrul teoretic relativ recent care include o mare parte dintre acesti adolescenti. Teama de abandon cu care acestia se confrunta provine din amenintarile inerente celui de-al doilea proces de separare-individuare, asa cum a fost concep-tualizat de Blos in momentul adolescentei. intr-adevar, pentru acest autor, adolescenta poate fi inteleasa ca o reminiscenta a acelei prime perioade, situata intre 18 luni si trei ani, in care copilul traieste un sentiment de individuare somatica si psihica in raport cu mama sa (Malher), schimbare care este adesea insotita de teama de abandon. Aceste sentimente de abandon sunt reactualizate la adolescenta chiar din necesitatea de a se separa ( modulul 1). Aceasta depresie de abandon se observa mai ales in doua cazuri:
- in cazul "istoriilor marcate de abandon" : regasim in antecedente diferite situatii de abandon, rupturi, plasamente multiple. Adolescentul nu-si poate infrunta propria nevoie de separare, deoarece aceasta reactualizeaza instantaneu o amenintare de abandon total. Cazul lui Benoit este, din acest punct de dere, exemplar: acest adolescent nu poate "gandi" o separare de mediul care ii asigura subzistenta, fara ca aceasta separare sa nu conduca la o ruptura totala si la obligatia de a pleca departe, singur, intr-un oras sau chiar intr-o tara necunoscuta;
- inrs, aceasta depresie de abandon poate surni, de asemenea, in familii cu istorii "prea simbiotice" : in aceste familii prea unite, unde legatura mama-copil este foarte stransa, unde nici o separare n-a putut fi "experimentata" in copilaria mica, mama nu accepta distantarea de copilul sau. Aceasta mama prea simbiotica ii transmite adesea copilului credinta ca sigur se va produce o catastrofa daca aceasta legatura slabeste. intelegem in aceste conditii ca efortul de separare individuala este, daca nu imposibil, cel putin in mod grav afectat. Unele comportamente toxicomaniace se inscriu in aceasta schema: adolescentul se teme de separare, dar in acelasi timp isi afirma foarte puternic nevoia de independenta. El isi reclama autonomia, fiind, totodata, dependent de o anumita substanta: aceasta dependenta de drog poate fi uneori inteleasa ca o deplasare metaforica a unei lupte impotriva dependentei de o imagine oedipiana "prea simbiotica" (c/. cazul lui Denise si al lui Catherine; de asemenea obiectul excitant, modulul 6).

Atitudini parentale fata de depresia adolescentului

Dupa cum vom dea in modulul 6, legatura dintre depresie si travaliul intrapsihic de separare isi are originea in studiul posibilitatilor pe care le are adolescentul de a face deosebirea dintre reprezentarile sale intrapsihice ale obiectului trebuintei, pe de o parte, si cele ale obiectului dorintei, pe de alta parte, sau, cu alte cuvinte, dintre reprezentarea integritatii sale narcisiace, pe de o parte, si reprezentarile instirilor sale obiectale libidinale sau agresi, pe de alta parte. Acest travaliu intrapsihic se bazeaza pe realitatea externa in tripla sa temporalitate - viitoare, actuala si trecuta : asteptarea obiectului transformational care, la fel ca o pana introdusa intr-un orificiu, va pastra distanta dintre cele doua reprezentari (trebuinta-dorinta, narcisism-obiect); prezenta parintilor care accepta sa fie "deposedati" de functia lor libidinala fata de adolescent; amintirea obiectului trebuintei, obiect incarcat de narcisism, care n-a fost abandonat in timpul separarilor anterioare.
Asteptarea obiectului transformational trimite la imaginile parentale oedipiene interiorizate, extrase din trecutul infantil al adolescentului, si marcheaza capacitatea intrapsihica a acestuia de a renunta la perfectiunea iubirii oedipiene. Aceasta asteptare se manifesta chiar prin aceasta renuntare la o deschidere spre un viitor apropiat.
Amintirea obiectului ce satisface narcisismul ii confera adolescentului increderea si securitatea de baza, necesare pentru proiectarea ului unui travaliu de separare, mobilizand imaginile parentale pregenitale.In ambele cazuri, nu atat despre parintii ca atare este vorba, ci mai degraba despre reprezentarile acestora in psihismul copilului lor. Este evident ca numeroase depresii ale adolescentului pot fi explicate, cel putin in parte, prin aceste directii conflictuale. Acest lucru e valabil si pentru depresiile narcisiace din adolescenta sau pentru patologiile cu aspect simbiotic aparute ca urmare a unei legaturi de o intensitate excesiva intre un parinte si unul dintre copii: pierderea acestei legaturi poate reprezenta amenintarea unei prea mari suferinte la adolescent. Totusi, patologiile observate in acest caz iau prea usor aspectul unei "depresii mascate" sau al unei depresivitati subiacente - de exemplu, al unei fobii scolare sau al unei anorexii mentale.
Ne vom referi in cele ce urmeaza la cea de-a treia problematica, adica la capacitatea parintilor de a se lasa "deposedati" de functia si de rolul lor in ce-l priste pe adolescent si la acceptarea acestui fapt. impreuna cu Alain Braconnier, am descris "criza parentala" (Marcelii, Braconnier, 1980), asupra careia nu vom reni aici decat pentru a reaminti, pe scurt, ca si parintii trebuie sa inceapa acest travaliu de doliu si, poate mai mult chiar, de transformare psihica:

- doliu in legatura cu rolul lor de parinte pe langa copil, cu implicatiile privind protectia, actiunile foarte concrete;
- renuntarea de a mai constitui pentru adolescent obiectul idealizarii, asa cum erau in copilaria acestuia ;
- acceptarea ca o alta persoana sa indeplineasca acest rol si sa mobilizeze de acum inainte institiile de dragoste ale copilului lor, in timp ce ei insisi sunt tinte ale institiilor agresi ale acestuia.
Acest travaliu psihic parental este susceptibil de a intra in rezonanta cu dificultatile adolescentului, conducand la situatii familiale rigide si la probleme de dezvoltare pentru adolescentul insusi.
Dupa cum am mai spus, problemele de dezvoltare conduc mai usor la depresii narcisiace. Observam aceste probleme in mod frecnt atunci cand mediul familial apare ca fiind deficitar sau vulnerabil, cand, de exemplu, un parinte este grav deprimat, are impulsuri suicidare sau chiar a avut tentati de suicid. Faptul ca un parinte s-a sinucis reprezinta un factor traumatic real pentru adolescent, cu repercusiuni majore in procesul transformarilor din adolescenta: intelegem usor ca, pentru adolescent, problema banala a sensului vietii prinde, in aceste conditii, o tenta diferita, transformata destul de rapid intr-o reflectie asupra mortii, apoi asupra sinuciderii. Anxietatea marcheaza aceste ganduri, apoi, pe nestiute, intareste legatura ambivalenta anxioasa dintre parintele supravietuitor si adolescent : se poate sili atunci o legatura depresogena.In cazul depresiei cu aspect nevrotic, pozitia parentala este in general mai modulata. Tinand cont de experienta noastra in consiliere familiala, vom prezenta cateva informatii clinice, evocand trei tipuri de interactiune parinti-adolescent deprimat des intalnite :
- ignorarea depresiei adolescentului;
- identificarea depresiva intre adolescent si unul dintre parintii depresivi;
- amenintarea unei legaturi prea recompensati.